caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Savoir Vivre



 

Blocul Adriatica

de (12-2-2007)
Blocul Adriatica langa vechea cladire a Teatrului NationalBlocul Adriatica langa vechea cladire a Teatrului National

Copil fiind, am ascultat o povestire in care se pomenea prima oara de blocul Adriatica.
Era vorba de un tanar care curta asiduu o domnisoara. Ba o invita la cinematograf, ba o invita pe la cate vreo expozitie, pana cand ea l-a intrebat, spune-mi totusi ce vrei?
Tanarul din povestire, s-a inrosit tot, si i-a spus balbaindu-se ca ar vrea sa se insoare cu ea.
Da? a intrebat sever domnisoara, si l-a poftit in garsoniera ei din blocul Adriatica.
Ca stii, continua povestea, avea o garsoniera foarte cocheta in blocul Adriatica, fiind ea contabila.
Acolo domnisoara l-a servit pe eroul nostru cu un ceai si cu niste biscuiti si i-a explicat rabdatoare ca ea considera casatoria o chestie foarte serioasa si ca vrea sa stie mai intai daca el isi da seama ce inseamna o casatorie.
El s-a inrosit si s-a balbait mai departe, iar ea a zambit usor, cu o unda de simpatie si i-a spus, lasa, o sa te inveti. Apoi l-a intrebat cand vrea sa se insoare. Saracul, voia cat mai repede.
Asa ca au fixat cununia civila peste doua saptamani. De la Sfatul Popular, proaspata sotie i-a mai pregatit o surpriza – vom deveni sot si sotie dupa cununia religioasa.
In fine, a trecut si cununia religioasa, iar dupa vreo doi – trei ani am avut ocazia sa ii cunosc.
Aveam mai putin de zece ani. El era un baiat dragut cu un zambet entuziast, ea era frumoasa, dar avea aerul unei profesoare care tocmai te-a scos la tabla. Peste ani aveam sa intalnesc o doamna pe plaja, stateam amandoi si ne supravegheam copiii care ni se dadeau in leagane, iar aerul ei, cu totul asemanator tinerei de demult, m-a facut brusc sa ma simt stanjenit ca stateam in costum de baie.
Ce s-o fi intamplat cu cei doi tineri de atunci, drept sa fiu, habar nu mai am. Or fi avut copii si si i-or fi crescut in frica lui Dumnezeu? Poate ca da. L-o fi vizitat pe sot pe la patruzeci de ani le demon du midi si o fi dat cinstea pe rusine cu vreo colega de serviciu mult mai tanara? Colega, dracoasa si fumand niste tigarete fine? Se poate si asta. Sau poate … ? Nu, nu indraznesc sa ma gandesc si la alta varianta, desi am vazut acum cateva luni un film superb, pe un scenariu al lui Ingmar Bergman. Toti mor, iar el ramane sa traiasca multi ani, retraindu-si pacatul clipa de clipa si chinuindu-se.
Nu, nu stiu ce s-a mai intamplat cu ei.
Dar atunci am auzit prima oara de blocul Adriatica si mi-am pus prima oara intrebarea unde o fi.
Si intrebarea a revenit de mai multe ori in decursul vietii mele de bucurestean.
Eram de acum in liceu, si aveam colegi care locuiau in blocul Wilson. I-am intrebat de cateva ori daca blocul asta, Wilson, nu e cumva blocul Adriatica. Mi-au spus ca nu stiu, pana la urma s-au suparat, asa ca nu am mai insistat.
Au trecut anii, eu am ramas incapatanat la gandul ca blocul Wilson e de fapt blocul Adriatica, cu toate ca nimeni nu sustinea varianta asta.
Blocul Wilson, de la intersectia bulevardului Nicoale Balcescu cu strada care astazi se numeste Dem Dobrescu. In fiecare dimineata luam autobuzul 300 ca sa merg la serviciu, statia era chiar in fata blocului. Strada se numise la un moment dat Kirov, cam pe cand eram eu in liceu, dar pana sa fie botezata Kirov se numea strada Wilson, si de aici si numele blocului. Si sigur ca blocul Wilson nu avea cum sa fie Adriatica pentru simplul fapt ca era Wilson. As simple as that!
Au trecut anii. Prin 2001 (sau 2002, nu mai stiu bine), l-am intrebat intr-o seara pe un prieten la care eram in vizita, daca stie unde este blocul Adriatica. Mi-a dat cateva variante. Unele nu aveau nici o acoperire (se gandea la blocul Dunarea si la blocul Creditul Minier), dar o a treia varianta pe care mi-a dat-o parea promitatoare – blocul de pe Calea Victoriei unde a fost pe vremuri IPROMET-ul.
Fusesem de multe ori la IPROMET, institutul la care lucram avea proiecte comune cu ei. Intr-o buna zi IPROMET-ul a disparut de acolo – din cate am auzit a fost urmarea unei vizite a lui Ceausescu, care a remarcat ca otelul nu se poate produce pe Calea Victoriei, si ca institutul trebuie sa se mute la Galati, la Combinatul Siderurgic. Chiar la Galati nu s-a mutat, ci tot in Bucuresti, mai la margine – si-au facut socoteala ca n-or avea ghinionul sa ajunga Ceausescu si prin Crangasi.
Asa ca dupa discutia cu prietenul meu m-am dus intr-o duminica dimineata pe Calea Victoriei unde fusese IPROMET-ul si l-am intrebat pe portar daca blocul nu se numise Adriatica. El mi-a raspuns, dom’le, aici nu avea cum sa fie Adriatica dumitale, aici a fost inainte un sediu al securistilor – o fi fost acolo si asa ceva, ca blocul nu era mic deloc, acum la unul din etaje era un sediu al revistei Romania Mare.
Intre timp a coborat o doamna in varsta pe scari si mi-a spus ca asta nu era blocul Adriatica – si m-a trimis la blocul de la capatul Caii Victoriei, in fosta Piata a Senatului. Cum nici acolo nu m-am lamurit, am lasat din nou intrebarea balta.
Aveam sa aflu ceva mai tarziu, de la un prieten craiovean, indragostit si el de Bucurestiul vechi, ca de fapt sunt doua blocuri Adriatica in Bucuresti – si anume chiar cele doua la care fusesem in dimineata aceea.
Si Marius Dobrin, prietenul meu craiovean, mi-a trimis doua poze – una a blocului de la capatul Caii Victoriei, si alta a blocului unde inainte de a fi IPROMET-ul fusese SOCOMET-ul – blocul asta avea doua firme uriase pe acoperis, ADRIATICA, si sub ea, SOCOMET. O fotografie fabuloasa, cu autobuzele Renault pe care aveam sa le apuc si eu in copilarie. Autobuze care facusera si razboiul, transportasera militari raniti de la Odesa.
Iar ceasul de pe turnul blocului era oprit si pe vremea cand IPROMET-ul se numea SOCOMET!
La parter a fost mult timp un magazin de articole electrice – cand am plecat din Bucuresti, in 2002, acolo era sediul unui canal TV privat, B-1.
Ma rog, Marius o tine pe a lui, ca erau doua blocuri Adriatica, pe altii i-am auzit ca numai blocul de langa vechiul sediu al Teatrului National este Adriatica – asa l-am gasit si in cartea lui Gheorghe Crutescu, Podul Mogosoaiei, povestea unei strazi.
Intre timp, o bucuresteanca get-beget, doamna Felicia Antip, a lamurit problema: cel care are dreptate este intr-adevar Marius, exista doua blocuri Adriatica in Bucuresti, cel de langa vechea cladire a Teatrului National, si cel de la capatul Caii Victoriei. Amandoua isi trag numele de la o societate de asigurari
Iar cu Marius aveam sa ma intalnesc in Bucuresti acum catva timp – eram in concediu si am revenit in tara, el si-a facut timp si a venit de la Craiova. Iar pasii ne-au purtat si pe la blocul Adriatica. Pe locul unde era Teatrul National s-a construit un hotel ultramodern – iar intrarea lui este o copie a intrarii Teatrului.
————————
Bine, bine, si cu cei doi tineri ce s-a mai intamplat? Stiu si eu? Toate marile povesti de dragoste s-au scris asa ca e greu sa mai adaug ceva.
Pe la mijlocul anilor 50 cei doi tineri aveau sub 30 de ani.
Sa mi-l imaginez pe el peste vreo zece sau cinsprezece ani asteptand in statia de autobuz (eventual in fata blocului Wilson)? O dimineata de iarna, o colega de serviciu care apare si ea in statie, se saluta zambindu-si, iau loc unul langa altul, iar el, fara sa isi dea seama, incepe sa deseneze cu un deget pe geamul inghetat, pana incremeneste – isi da seama ca desenase numai perechi de amorasi? Ea zambind, treci pe la biroul meu sa fumam o tigara. Seara el intorcandu-se fericit acasa si spunandu-i nevestei, hei, viata e frumoasa! Si spunandu-i asta in fiecare seara timp de vreo doua saptamani? Iar apoi venind din ce in ce mai abatut acasa, pentru ca intre timp colegii de serviciu incepusera sa observe si sa chicoteasca, iar ea, colega cea cu ras zburdalnic, devenise tot mai autoritara cu el?
E banal.
Sa mi-o imaginez pe ea, descoperind brusc dragostea? Si devenind dintr-odata frumoasa, teribil de frumoasa? Si el intelegand? Intelegand ca sotia lui s-a indragostit de altcineva si fiind fericit ca ea a devenit dintr-odata atat de frumoasa? Jivago si Strelnikov intalnindu-se in cabana si vorbind intre ei despre Lara, si realizand ca sunt indragostiti de aceeasi femeie, si continuand sa isi cante fiecare imnul de dragoste, pentru ca in fiecare era un prea plin? Sa imi imaginez asta? Pe el ramanand si ascultand Bach si Alessandro Marcello si fericit gandindu-se la frumusetea pasiunii ei? Sau decis sa devina pictor, pentru ca a fost martorul unei pasiuni atat de navalnice? Dar, bine, e tocmai povestea din Djamilia lui Ahmatov.
Ei bine, chiar nu stiu ce s-a mai intamplat cu ei.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Testament

uneori vomit intr-o punga de plastic si dau la pesti continutul vietii de dupa apoi. am inceput sa cobor o...

Închide
18.191.34.169