Este de presupus că fiecare pictor, sau aproape fiecare, a încercat să-şi facă portretul. Chiar de mai multe ori. Van Gogh, de pildă, ne-a lăsat sumedenie de tablouri în care personajul, adică el, e surprins în diferite ipostaze, în diverse situaţii. Dar înaintea lui, marele Rembrandt a făcut acelas lucru, la fel a procedat Goya şi mai înainte Dürer. De cele mai multe ori, portretele surprind fizionomia artistului, uneori infrumuseţând-o, alteori şarjând, sau avind chiar premoniţii ciudate.
Leonarda da Vinci ne-a lăsat probabil cele mai frumoase portrete din istorie, dar un autoportret al lui din tinereţe nu avem. După unii specialişti, artistul şi-a plasat totuşi imaginea în una din cele mai celebre opere ale sale: Cină cea de taină! După opinia acestora, îl regăsim sub chipul lui Toma Necredinciosul. Omul Renaşterii, care a fost pictorul, a considerat că e mai firesc să pui întrebări, decit să crezi fără să cercetezi…
Victor Brauner şi-a pictat portretul cu un ochi scos. Peste vreo doi ani el şi-a pierdut într-adevăr ochiul incercind să intervină în cearta dintre doi pictori. Este aceasta mărturia unei premoniţii? Coincidenţa este puţin prea mare, mai ales în cazul lui Brauner care credea în misticism. Goya şi-a strecurat autoportretul în tablourile regale, dar a realizat citeva pinze în care chipul lui, zimbitor sau suferind, îi reflecta starea de spirit, bună dispoziţia sau tristeţea.
Nu putem să nu pomenim de Ştefan Lucian, maestrul român care, paralizat şi suferind fiind, şi-a legat pensula de mână continuind să picteze. A rămas foarte cunoscutul autoportret întitulat Un zugrav, subliniind semnificaţia profund umană a creaţiei. Portretul evidenţiază frământările sufleteşti ale artistului, confruntat cu boala şi lipsurile.
Voi mai cita, în neorinduiala, autoportretele semnate de Amedeo Modigliani, Paul Gauguin, Pablo Picasso, Andy Warhol, Salvador Dali, Toulouse-Lautrec, Claude Monet, Marc Chagall dar şi memorabilele autoportrete ale lui Iosif Iser, Corneliu Baba, Octav Băncilă, Theodor Pallady, Romeo Niram şi atâţia alţii care, în fond, lasă posterităţii chipul lor, dar şi un fragment de fresca a societăţii în vremea lor.