Dacă aş fi un proaspăt absolvent de jurnalism în România, aş sta bine pe gânduri: ce să fac? încotro s-o iau? Şi aş analiza pe rând toate variantele.
Presa din România – între partizanat politic şi tabloidizare
Televiziunile sunt, în opinia mea, foarte clar împărţite: Antenele şi RomâniaTV sunt (recunoscut sau nu) pro USL. B1 – pro PDL. Realitatea TV încearcă un oarecare echilibru, după o perioadă în care a tot oscilat. Ar mai fi Digi 24 – o televiziune nouă, care pare să nu fie implicată deocamdată în niciun scandal, dar şi ProTv şi Prima Tv – axate mai mult pe divertisment.
Presa scrisă este pe cale să rămână doar on-line, dar împărţită – la rândul ei – între politică şi tabloid.
Ar mai fi radiourile comerciale, iar dacă am spus comercial am spus tot. Interviuri?! Ştiri?! Reportaje?! Nici gând. Poate doar la Europa FM şi Radio France Internationale România (RFI).
Oricum, în televiziune ai şanse dacă arăţi ca o păpuşă impecabilă şi turui texte fără să te încurci. Sau dacă eşti un băiat destul de agresiv, de şmecher sau de arătos şi ştii „să faci rating”. Contează foarte mult audienţa, imaginea şi forma.
Conţinutul, contextul, implicaţiile, INFORMAŢIA sunt lucruri despre care citeşti doar în manualele de jurnalism .
În presa scrisă ai şanse dacă scrii subiecte bombă. Politicieni corupţi sau afaceri oneroase. Sau eşti de acord să faci ştiri despre un căţeluş vedetă pe internet pentru că ştie să danseze sau latră pe ritmurile unei melordii la modă.
În radio, contează mai puţin cum arăţi. Dar trebuie să fii băiat …glumeţ, simpatic, să ştii puţină engleză şi puţină muzică. Nu-i uşor. Dar nu e jurnalism. Nu e presă.
Unde aş putea să-mi fac meseria?
Numai că, dacă chiar aş fi un proaspăt absolvent de jurnalism, poate aş accepta să scriu şi ştiri despre căţeluşi simpatici (căci şi pe-astea – bănuiesc – le citeşte cineva!), să prezint şi o piesă la radio sau să transmit în direct la TV, de la 8 dimineaţa, la 8 seara, din acelaşi loc, aceeaşi ştire.
Antena 3 este prototipul pentru partzanat politic în televiziune
Am văzut recent un reporter care a făcut treaba asta la un post de televiziune: în parcul Herăstrău era nu ştiu ce festival, iar el, săracul, trebuia să spună din oră-n oră cum se bucură bucureştenii de festival. Noroc că spre seară a început să plouă şi am aflat ceva nou: ploaia i-a făcut pe bucureşteni să părăsească parcul. Doar el, reporterul, era în continuare „la datorie”, ca să “ne ţină la curent”.
Ştiţi ce? Mi s-a părut foarte trist.
Dacă aş fi un proaspăt absolvent de jurnalism, să spunem că aş trece peste toate astea şi mi-aş spune că aşa e la început şi că oamenii ăia care conduc televiziuni, ziare sau radiouri, sunt oameni deştepţi, care ştiu ei ce să facă şi “ce se cere”, că s-au făcut studii, experimente şi aşa mai departe.
Numai că sunt un jurnalist care lucrează în presă de mai bine de 20 de ani. Din 1990. Şi am aceleaşi dileme pe care le-ar avea un proaspăt absolvent de facultate: ce să fac? încotro s-o iau?
Să nu credeţi că experienţa sau rezultatele de până acum mă ajută în vreun fel. Nu! Contează la fel de mult precum conţinutul, contextul, implicaţiile, informaţia. Dar nu despre mine e vorba aici, ci despre presa din România şi despre şansele pe care le are un jurnalist să-şi facă meseria.
Despre încăpăţânarea celor care conduc redacţii convinşi că publicul vrea doar scandal. Că nu te cumpără nimeni sau nu te ascultă nimeni sau nu dă nimeni click sau like dacă te încăpăţânezi să faci ceea ce ar trebui să facă presa: să informeze. Simplu. Să ajute publicul să înţeleagă ce se întâmplă. Să pună totul în context. Onest. Cum e la noi, cum e la alţii?… Să pună întrebări. Decent şi profesionist. Să vorbească şi despre lucruri simple. Despre oameni simpli. Aşa cum făcea Brunea-Fox, de exemplu, în perioada interbelică.
Deprofesionalizare, clientelism, nepotism
În prezent, însă, reperele cam lipsesc. Poate sunt jurnalişti care la un moment dat păreau a fi un reper. I-am văzut, însă, plimbându-se de la un post la altul, de la un ziar la altul, schimbându-şi opiniile sau stilul sau principiile tot de la un post la altul.
Să zicem, însă, că putem înţelege politizarea sau tabloidizarea aşa-numitei prese comerciale. Deşi, după părerea mea, nivelul a fost coborât nepermis. Iar efectele se vor vedea în timp. Şi asupra lor şi asupra publicului. Însă, în condiţiile acestea, poate că singurele locuri unde ai putea să-ţi faci cu adevărat meseria de jurnalist ar trebui să fie Radioul şi Televiziunea publică. Aici, însă, e o altă tragedie. Instituţiile nu au scăpat nici de politizare, nici de deprofesionalizare, nici de clientelism sau nepotism.
Ca să nu mai adaug faptul că în presa din România se practică tot mai mult un sistem de plată total dezavantajos pentru ziarişti, transformaţi peste noapte în PFA (Persoane Fizice Autorizate). E o modalitate prin care instituţiile de presă scapă de obligaţia achitării unor taxe către stat, obligaţie transferată jurnalistului (care trebuie să înveţe să ţină contabilitate, să-şi plătească singur asigurările de sănătate sau contribuţia la pensie şi care trăieşte de la lună la lună fără garanţia că va avea un nou contract). O altă metodă de plată – dezavantajoasă pentru ziarişti – este achitarea unui salariu minim pe cartea de muncă, iar diferenţa (în funcţie de negociere) este încasată prin sistemul drepturilor de autor sau – pur şi simplu – „în mână”.
Aşadar: ce să fac? încotro s-o iau?
de acord. am aceleasi intrebari. ramase tot fara raspuns.
Sunt proaspat absolvent si nu sunt de acord 100% cu ce scrii. Ai 20 de ani vechime si ar trebui sa stii ca, in Tv, nu inseamna totul imaginea, texte turuite sau cat de smecher si aratos esti. Tv nu inseamna doar prezentator/moderator/asistent de platou. Tv inseamna, in primul rand, realizator, producator, operator, editor, redactor, oameni care fac ceea ce vedem noi pe sticla. Astea sunt meserii in TV, pentru asta faci o facultate de jurnalism. Cei care vor sa dea bine pe plasma rudelor pot face un curs de dictie si cateva vizite la salon. Cei care fac o facultate de jurnalism si se indreapta spre televiziune nu sunt neaparat smecherasi agresivi si papusi impecabile. A..si e „transmisie live” nu life.
Am eu o sugestie; poate că veţi spune că, din diverse motive, este nepracticabilă în România, dar … iat-o:
Stop whining şi testaţi-vă premiza: dacă credeţi că există în România o piaţă pentru ceea ce consideraţi a fi jurnalism de bună calitate, atunci încercaţi, împreună cu cei care cred la fel, să puneţi pe picioare o asemenea publicaţie.
The proof of the pudding…
Alexandru Leibovici crede că a descoperit roata, neștiind că acest lucru a fost încercat și fără sugestia lui și a eșuat.
La fel ca si Petru Clej, cred ca sugestia lui Alexandru Leibovici e tardiva. Părerea mea este că lucrurile au fost atît de mult deformate în presa romînească încît e aproape o misiune imposibilă ceea ce sugerați.Publicul decent a renunțat deja să mai consume ceea ce i se oferă în Romînia: preferă presa internațională sau pur și simplu își aleg alte surse de informare.
Iar lui Andrei îi doresc din toată inima să poată să-și facă meseria așa cum a învățat în facultate și să nu se lovească de situațiile descrise de mine. Sunt curioasă, însă, dacă lucrezi deja. E foarte important și să ai cu ce să compari situația actuală din presa romînească.
Stimtă doamnă Neagu, eu am avansat sugestia numai pentru că dv. aţi scris în articol:
[Este vorba] despre încăpăţânarea celor care conduc redacţii convinşi că publicul vrea doar scandal. Că nu te cumpără nimeni sau nu te ascultă nimeni sau nu dă nimeni click sau like dacă te încăpăţânezi să faci ceea ce ar trebui să facă presa: să informeze…
deci aţi sugerat că piaţă pentru jurnalism de calitate ar exista. Dacă s-a testat şi a eşuat, şi dacă, cum scrieţi acum, publicul decent a renunţat, atunci înseamnă că de fapt piaţă nu există. Şi mai înseamnă că – oricât de trist ar fi – cei care conduc redacţiile nu se înşeală…
Socotiti ACUM ca fiind presa romaneasca? Va intreb, pentru ca Petru, Laura si Alexandru incearca prin ACUM exact ceea ce pare imposibil in presa romaneasca (inclusiv faptul de a fi in dezacord de idei si de perspective – in mod civilizat si productiv – sub acelasi acoperis virtual). Iar daca se poate la ACUM, de ce n-ar fi posibil, in general? Intreb doar, nu am o solutie!
Vreau mai intai sa fac niste precizari. In primul rand, eu sunt acela care i-am propus Laurei sa scrie acest articol. In al doilea rand, vreau sa spun ca pe Laura o cunosc cam de prin 1996 si pot spune ca este una dintre cele mai oneste persoane din presa romaneasca.
S-a vorbit aici de editorii din TV. Sa va povestesc ce a patit un fost coleg de la BBC care in 1997, odata cu venirea la putere a CDR, a plecat la o retea particulara TV. Nu a stat decat cateva saptamani acolo. A plecat dupa un incident in care ca editor a sugerat in casca prezentatoarei sa puna o anumita intrebare, incomoda, invitatului in studio, proaspat alesul predinte al Senatului, Petre Roman. Spre surprinderea sa, prezentatoarea, o mare vedeta a stirilor pe micul ecran, nu a pus intrebarea. A aflat ulterior ca era o comanda de la cel mai inalt nivel al postului.
Vorbeam acum cativa ani cu Liviu Popescu, un alt fost coleg de la BBC care s-a dus sa lucreze la televiziunile din Romania. Imi spunea ca isi reaminteste cu nostalgie de sedintele noastre editoriale de la BBC atunci cand este in sedintele editoriale de la postul TV unde lucra, intr-atat de mare era diferenta.
Imi aduc aminte de asemenea cand reporterii BBC se intorceau in redactie de la o conferinta de presa, adeseori imi spuneau ca erau singurii care puneau intrebari dificile si erau priviti cu iritare de majoritatea celorlalti reporteri, trimisi acolo de niste patroni sau editori care aveau „aranjamente” cu cei care dadeau conferinta de presa si de obicei li se „ridicau mingi la fileu” prin intrebarile puse.
La fel practica de a ostraciza un reporter onest care pleca de la o publicatie si nu mai era angajat la o alta, patronii fiind de coniventa.
DRAGA DOAMNA ,io nu pot dau sfaturi pentru ca nu am terminat jurnalistica, io o practic din 1981 in presa romaneasca din strainatate ca freelancer. Vreau sa fac doar o observatie, ca DVS sunt multi jurnalisti la Bucuresti care nu sunt multumiti de mass media de acolo, care ar dori ca si DVs o presa serioasa, documentata, de avangarda romaneasca …acum cand guvernul DVS vinde si aurul ROSIEI MONTANE care este al nostru si al generatilor de romani dupa noi … puneti mana de la mana si scoateti un ziar cum il doriti, va fi greu, crunt pentru inceput, multi vor da inapoi DAR in cativa ani veti reusi, veti fi cititi si apreciati …. daca va pare greu, o utopie … consolati-va cu ce vi se pune in blid …
Am uitat sa spun. Nici eu n-am facut Jurnalismul. Concluzia dvs, domnule Corneliu Florea, e corecta si cruda, recunosc.Dar daca nu poti sa schimbi un lucru, macar sa vorbesti despre el. Poate fi un inceput.Eu asta am incercat.
DRAGA DOAMNA, nu renuntati, trebuie ca la Bucuresti sa mai fie semeni ca DVS.
FACTA NON VERBA !!! Poate gasiti si un mecena sa va porneasca Inainte romanii
avuti ajutau oamenii cu idei, chiar asa ne-am prabusit la VERBA NON FACTA ?!?
Domnule Corneliu Florea, am o curozitate: cam de când n-ați mai fost dumneavoastră prin România? Și dacă tot vorbiți de mecean și de facta non verba, de ce nu inițiați dumneavoastră o astfel de acțiune punând mâna în buzunar, că de stat pe margine și de dat sfaturi e plină lumea.
As mai adauga, fara sa pretind ca sunt calificat in meseria de jurnalist, si fara sa fie necesar pentru ceeace vreau sa sustin. Indemnurile d-lui Corneliu Florea sunt in principiu de luat in seama (nu conteaza domeniul de activitate) dar cu ceva sare si piper. De exemplu, faptul ca meseria de jurnalist, la fel ca oricare alta in timpurile noastre, nu pretinde celor care o practica sa fie mucenici. Jurnalistii au guri de hranit acasa. Intre lansarea unei publicatii noi cu riscuri si dificultati peste limita normala pe de o parte si a ramane in slujba unei publicatii imperfecte, cu frustrarile pe care acesata le impune balanta inclina clar spre a doua. Evident, persoanele care au un pronuntat spirit antreprenorial pot face exact invers, dar aceasta nu e o recomandare pentru ,,orice” jurnalist sau alt profesionist.
Daca nu ma insel, in Romania (cu exceptiile de rigoare) regula jocului intr-o organizatie profesionala este bazata pe autoritarism eventual cosmetizat ca sa para exact opusul. Din cauza aceasta fanteziile cum ar fi ,,initiativele” si promovarea aproape imediata a noilor angajati, ,,tineri talentati” sunt exceptii si se practica pe propriul risc. Poate in urma cu vreun deceniu as mai fi avut o pozitie mai asemanatoare cu aceea a domnului Florea.
BUNA ZIUA, DRAGA DOMNULE PETRU CLEJ,
ultima data am fost in ROMANIA in 2012 si am stat din aprilie pana in iulie.
Din 1990 vin in fiecare an in ROMANIA, pentru ca iubesc Romania. NU fac afaceri
Din 1991 scriu, editez, public si difuzez GRATUIT o revista de critica sociala,
am publicat si 16 carti in regim samizdt pentru ca … FACTA NON VERBA !!
DAR, mai bine deschideti internetul si tastati: corneliu florea
De aici de pe marginea preriei candiene imi ridic clopu si va salut
Foarte frumos domnule Florea și ce ați făcut dumneavoastră personal ca să contribuiți concret la ceea ce o îndemnați pe autoare să facă? Repet întrebarea, sunteți dispus să puneți mâna în buzunar să o ajutați? Și ce anume concret ar trebui să facă?