Trecusem prin sperantele-mi rozii
o perioada dulce
parca-i vedeam pe toti si toate
la balul meu cum vom petrece, vom vorbi
dar boala i-a luat ca un dusman
nici slujbe, nici medicamente,
nici tratamente mistice, esente Bach
nici speranta, nici vointa lor
nu au mai fost de-un ajutor
De-ajuns n-au fost nici listele la manastiri
nici banii si cadourile de pomana
Moartea nu i-a iertat
de-acel sfarsit
Nemeritate sunt acele tragice destine!
– spun eu dar oare cine stie cel mai bine
cum s-acceptam atatea pierderi?
Obrazu-mi este cand prea rece cand fierbinte
Acele nopti pustii in groaznice dureri
si-au sugrumat stapanii si stapanele,
acum ne urmaresc cu jind
dar unde s-alergam si unde sa ne-ascundem?
Ma aflu des perplexa far-de-o rugaminte
doar gingase-amintiri isi au puterea
de-a raspunde intrebarilor
des mute si ele
Atatea morti mi-au intristat tot anul
m-au amutit, m-au chinuit,
m-au dezbracat de bunatatea gazduita
cu-atata grija si dorinta
Ce repede a disparut atata lume mult iubita
Petrecerea-mi nu mai ajunge pe-un calendar lunar
la timpul potrivit
mult prea tarziu ajung si eu la unele adrese,
la unele concluzii
prea-ndurerata merg la cei ce inca sunt in viata
si-mi vor doar zambetul, doar voia buna
dar eu ma simt de gheata
si nu-mi e felul de-a purta o masca
dar ei o cer, chiar des o si implora
Sa fie teatrul actiunea potrivita
in iarna noua dupa anul prea intunecat
desi atatea bucurii am si gustat
in lunile ce au trecut prin inima-mi dansand
in cuib natal si cald
descoperind puterea literelor din poeme
Regretele ma zgarie si viscolul de iarna
ma-nconjoara cu-n ranjet dubios
tanjesc dupa o primavara, un suflet mai voios
Adela-Adriana Moscu, 13 Ianuarie 2007, SUA