Către musulmanii dezlănţuiţi
de Pat Condell, 20 septembrie 2012
Video original: aici. Sunt disponibile subtitluri româneşti.
Ei bine, suntem din nou martorii unor numeroase accese de furie din partea religiei care se simte mereu ofensată. Există lucruri care nu se schimbă niciodată, nu-i aşa? Islamul iarăşi se auto-detonează (iertaţi-mi expresia) şi arată iarăşi de ce este cam la fel de bine venit pe această planetă ca şi un asteroid.
Vedem iarăşi mii de musulmani smintiţi renunţând pentru moment la ciomăgirea nevestelor lor pentru a-şi arăta partea lor simţitoare. În ce fel? Prin distrugerea oraşelor în care trăiesc, incitaţi fiind de clerici ignoranţi ai căror motive sunt de un nivel şi mai scăzut decât nivelul de instruire al adepţilor lor.
Noi, cei din lumea civilizată, suntem iarăşi îndemnaţi să ne auto-cenzurăm din respect pentru o religie care violează drepturile umane a jumătate din oamenii de pe planetă şi care este dublată de o ideologie politică imposibil de distins de nazism. Ar fi comic… dacă n-ar fi atât de obscen. Sau e viceversa?
A califica aceste revolte drept infantile şi imbecile ar însemna să li se acorde o demnitate pe care n-o merită. Ele nu pot fi descrise decât ca… islamice. S-o spun limpede: suntem ţinuţi să arătăm toleranţă şi respect pentru o religie care nu cunoaşte sensul niciunuia din aceste cuvinte şi face imposibilul pentru a o dovedi permanent.
Suntem ţinuţi să ne ajustăm noi valorile noastre pentru a ne adapta la o religie care nu se adaptează la nimeni şi nimic. Da,da, n-aveţi decât să visaţi, asta nu se va întâmpla! Asta pentru că în Islam totul este în sens unic. Lecţia asta am învăţat-o cu sacrificii. Nu ne mai putem permite şi mai multă toleranţă şi respect. Am fost storşi până la capăt. Şi am obosit de doleanţele islamice inventate.
Suntem atât de acriţi încât acum, când auzim vreun măscărici bărbos sau vreo fufă încotoşmănită spunându-ne cât de ofensaţi sunt, nici nu mai catadicsim să mai râdem. Nici chiar când Primul Ministru turc vine cu cererea ridicolă ca islamofobia să fie declarată crimă contra umanităţii deşi, date fiind probele, există motive mult mai bune pentru a declara islamul drept crimă contra umanităţii. De altfel Turcia, ipocrită, este deja vinovată de una din cele mai grave crime contra umanităţii din istorie – genocidul armenian. O crimă pe care nici măcar nu are bărbăţia s-o recunoască.
Când musulmanii vor începe să manifeste acelaşi nivel de mânie pentru lucruri care sunt cu adevărat ofensante, cum ar fi miile de femei şi fete care sunt ucise, mutilate sau violate în fiecare an în ţările lor, atunci am putea să-i luăm un pic mai în serios. Situaţia fiind aşa cum este, nu există pe lume nimic care să merite mai puţină înţelegere sau respect decât mânia musulmană. De fapt, aceasta are ceva profund comic. Este atât de artificială şi de abject inconştientă, încât este imposibil să fie luată în serios chiar dacă am dori-o. Şi nimeni întreg la minte n-ar mai dori-o.
A fost o vreme când mulţi occidentali au acordat islamului beneficiul îndoielii. Acum însă credem că este o otravă şi ne-am fi dorit să nici nu fi auzit de el, căci 20 de ani de lamentaţii continue şi nejustificate şi sentimentul automat de a fi fost jignit ne-au arătat ce este de fapt această religie şi ne-a făcut să ne displacă, să n-o credem şi să n-o mai respectăm niciodată. Şi nu ne pasă ce cred musulmanii despre asta. Pentru această religie orice este o insultă, orice constituie o jignire.
Ei bine, să ştiţi că nimănui nu-i mai pasă. Aţi sărit peste cal. Aţi omorât găina care făcea ouă de aur. Aşa că, dacă eşti un musulman ofensat, în ceea ce ne priveşte, n-ai decât să te spânzuri. Iar dacă crezi că dacă continui cu violenţa, Occidentul o să cedeze în cele din urmă, te înşeli. Chiar dacă politicienii vor vrea, oamenii n-o s-o permită. Vom continua să spunem ce avem pe suflet în mod deschis şi liber, deoarece acesta este un drept de-al nostru prin naştere şi nu ne poate fi luat; poate fi numai abandonat, iar noi nu i-l vom abandona islamului.
Pentru că islamul nu ne aduce nimic. Este o religie care mereu cere. Dă-mi, dă-mi, dă-mi este tot ce auzim. Respectă-mă deşi n-am meritat, acordă-mi tratament preferenţial că altfel mă voi simţi jignit iar tu vei trece drept rasist… Ei bine, suntem sătui şi obosiţi să tot auzim refrenul acesta. Suntem sătui şi obosiţi de islam şi suntem sătui şi obosiţi de conflictele inutile şi intimidările care vin de la această religie la orice pas.
Toată săptămâna i-am auzit pe musulmani spunându-ne că noi, occidentalii, trebuie să înţelegem ce important este pentru ei Profetul. Dar noi înţelegem – şi nu ne pasă. Acesta este punctul esenţial. Nu ne pasă acum, şi nu ne va păsa vreodată. Obişnuiţi-vă cu ideea. De sentimentele voastre nu ne pasă nici cât negru sub unghie. Mai importante ne sunt sentimentele noastre. Iar sentimentele noastre ne spun că suntem sătui până peste cap să tot auzim de religia voastră. Aşa că lăsaţi-o baltă!
Nici un fel de violenţă nu va reuşi să schimbe aceasta. Cu cât mai mult vă veţi rebela, ţipa şi striga, cu atât mai puţin vă vom asculta. Acestea nu vor face decât să ne întărească hotărârea de a nu fi intimidaţi şi manipulaţi de oameni ai căror valori nu le respectăm deoarece nu ne-aţi dat nici un motiv să le respectăm şi, mai mult, pentru că sunteţi incapabili să ne furnizaţi vreunul.
Pe scurt, nu ni se va dicta ce putem şi ce nu putem să spunem. Nici de către voi şi nici de nimeni altcineva. Nici acum şi niciodată. Indiferent câte steaguri veţi arde. Indiferent câte ambasade veţi asalta. Libertatea de expresie va învinge şi va trebui s-o înghiţiţi şi să vă consolaţi cu faptul acesta.
Pat Condell, 20 septembrie 2012
Publicat cu permisiunea autorului.
Ratiune versus fanatism!
Atunci de ce 20 milioane de musulmani in Europa? De ce Kosovo? Unde este reactia necesara contra extinderii acestui flagel – islamismul?
In primul rind, felicitari revistei Acum ptr. re-publicarea articolului.
In al doilea rind (aici il sustin pe d-l Sfartz): daca Lumea nu se va trezi rapid, Pad Condell foarte curind nu-si va putea exprima intr-un asemenea mod vehement opozitia fata de Islam, fara a-si risca viata… Ne reamintim ce i s-a intimplat regizorului din Olanda (nu-i retin numele)?… Indianul Salman Rushdie dupa 15 ani inca se ascunde, umbla incognito.
Islamul se raspindeste cu repeziciune in Europa (inclusiv cea de Est), dar si in Africa, Asia, si-n cele doua Americi.
Ce-i de facut concret? Greu de raspuns. Posibil, unul din pasi – crearea unui Stat Major, care sa coordoneze pe plan mondial lupta cu flagelul, Stat Major care ar avea multiple functii. Una din ele: sa-l instruiasca pina si pe presedintele actual (probabil si viitor) al SUA, Mr Obama, sa nu mai indrazneasca sa foloseasca in limbaj si-n actiuni concrete – Appeasement, sportul sau preferat dupa golf.
E frumos si bine ca Osama bin Laden a fost lichidat, dar Al Qaeda functioneaza bine merci, ca si nenumarate alte organizatii extremiste islamice.
Inca din Guatemala, incercind sa salvez lumea,
EE
@Pincu Sfartz
„Atunci de ce 20 milioane de musulmani in Europa? … Unde este reactia necesara contra extinderii acestui flagel – islamismul?”
Eu nu am avut impresia că Pat Condell recomandă, ca soluţie, reducerea prezenţei musulmane în Europa. Problema pe care o vede este că politicienii se lasă intimidaţi şi tind să restrângă drepturile noastre, în special libertatea cuvântului, pentru a-i apăra pe musulmani de „ofensă”:
„Iar dacă crezi că dacă continui cu violenţa, Occidentul o să cedeze în cele din urmă, te înşeli. Chiar dacă politicienii vor vrea, oamenii n-o s-o permită. Vom continua să spunem ce avem pe suflet în mod deschis şi liber, deoarece acesta este un drept de-al nostru prin naştere şi nu ne poate fi luat; poate fi numai abandonat, iar noi nu i-l vom abandona islamului.„
Valurile de musulmani ce inundă Occidentul cu intenţii ostile, încinşi de religie, nu constituie pentru moment o majoritate, în raport cu cei împinşi de situaţii economice precare. Dar, aceştia pot deveni majoritari graţie prozelitismului intens exercitat asupra celorlalţi. „Revoluţiile Arabe”, terorismul şi dispariţia frontierelor în Europa, au ocazionat o afluenţă islamică fără precedent, la care se adaugă explozia demografică din sânul acestei comunităţi.
O coabitare paşnică între religii nu se profilează momentan, deci, ne putem aştepta, de la o zi la alta, la conflicte politico-religioase de anvergură. În plus, degradarea situaţiei economice se face simţită tot mai pregnant, chiar în regiunile cele mai sigure ale planetei, factor ce se poate adăuga celorlalte tensiuni.
Speranţa o vom datora minţilor limpezi, pentru care oricărei probleme i se poate găsi o soluţie. Îngrijorarea rămâne însă asupra naturii acestei soluţii…
Temeritatea jurnalistului scriitor Pat Condell, poate servi drept pildă celor ce preferă rezerva şi tăcerea (politic corectă), iar revistei ACUM TV , i se poate atribui, cu prisosinţă, meritul de a transmite mesajul în română. Precauţiile sunt salutare mult mai timpuriu, nu când riscul e deja în pragul uşii.
Pat Condell e un exemplu de curaj de la care avem de invatat. In particular acest document accentueaza dreptul celor care, orice ar face potrivit propriei lor culturi, OFENSEAZA. Iar dreptul lor este nu doar sa se simta ofensati la randul lor, dar sa nici nu se lase intimidati de poztia ofensata a celor mereu in aceasta stare.
Se simt OFENSAŢI chiar când le arunci o privire paşnică şi binevoitoate. Presa franceză, a semnalat cazul dramatic al unui turist care a fotografiat din spate o femeie musulmană înveşmântată după normele religioase. Nefericitul turist, a fost atacat şi înjunghiat mortal de un tânăr musulman fanatic, în plină zi şi în faţa soţiei. Oare francezii sunt atât de laşi, încât să se lase intimidaţi înaintea unui astfel de act barbar, în propria lor ţară? Legea e făcută de aşa natură, încât, nu rareori, victima este acuzată de provocare, iar criminalului i se acordă circumstanţe atenuante, nicidecum agravante. Nu-i vorba de cazul relatat, dar am asistat la procese unde criminali, bune apăraţi, au beneficiat de o clemenţă incomprehensibilă.
@Stéphane Ionesco
Problema este mai generală. Cu venirea într-o ţară a unei populaţii numeroase cu o mentalitate sensibil diferită decât a celei deja prezente pot apare probleme reale.
1. când numărul imigranţilor este destul de mare, unii din ei vor milita pentru ca legislaţia ţării să fie adaptată acestor noi mentalităţi. Cum emigrarea masivă din anumite regiuni se datorează cel puţin în parte mentalităţilor care ţin acea regiune pe loc din punctul de vedere al dezvoltării umane, înseamnă că noii veniţi vor constitui o frână pentru ţara-gazdă
2. în particular, noii veniţi de acest gen sunt în mai mare măsură adepţi ai unui regim social de redistribuire, şi atunci:
– cănd acesta este deja permis de legislaţia ţării-gazdă, structurile de ajutor social se văd suprasolicitate
– în plus, când noii veniţi capătă drept de vot, aceştia pot influenţa legislaţia în direcţia unei redistribuiri şi mai accentuate şi, în general, în direcţia mentalităţilor lor – influenţate sau nu de religie.
Influenţa lor va fi cu atât mai mare, cu cât vin să amplifice tendinţe politice interne deja existente, ai căror reprezentanţi din interior vor fi tentaţi să încurajeze imigrarea de acest gen.
Reacţia populaţiei la această stare de lucruri poate fi xenofobă şi rasistă, cerând restrângerea imigrării.
Soluţia optimă ar fi, cum am mai spus, nu blocarea imigrării, ci imunizarea sistemul contra consecinţelor negative amintite mai sus (mai ales că există şi consecinţe pozitive!). Imunizarea ar consta în
– renunţarea generală, adică pentru toată populaţia, la filozofia redistribuirii şi
– garantarea intangibilităţii drepturilor individuale legitime, printre care libertatea cuvântului şi a dreptului la viaţă (prin reprimarea consecventă a violenţei).
Şansele ca aceaastă soluţie să fie adoptată sunt, după mine, minime, aşa că reacţia – primitivă – rasistă şi xenofobă va mai dăinui. Este însă bine să ştim cine împărtăşeşte vina acestei situaţii.
Impresia mea este că şi imigraţia din ţările foste comuniste furnizează, per total, în mod oarecum surprinzător, un aport la ideologia redistribuţionistă. Astfel, din cele câteva zeci de persoane pe care le cunosc şi care sunt acum în SUA, Canada şi Europa de vest, doar 1-2 sunt de tendinţă clasic liberală, restul sunt anti – free market, pentru un stat cu largi competenţe, omniprezent şi autoritar.
Pe de altă parte, cu posibila excepţie a unor grupuri din Balcani, cred că această imigraţie nu crează probleme deosebite legate de criminalitate sau inadaptabilitate.
Modificat pe 3 oct 2012, la 15:28 şi 16:59
Domnule Leibovici, în Franţa există un paradox în privinţa emigranţilor, în mare parte misulmani. Sunt, pe de o parte, detestaţi şi pe de alta necesari . În industria construcţiilor, a drumurilor şi şoselelor, a serviciilor de curăţenie urbană etc., sunt singurii care acceptă ofertele. Francezii de baştină, preferă lungi perioade de şomaj, cu îndemnizaţii diminuante, decât muncile pretinse degradante; numite „de jos” în România socialistă, când era vorba de o sancţiune pe cale de partid. Ceva şi mai amuzant, emigranţii cu vechime, s-au contaminat şi ei de acelaşi „orgoliu”, aiurea plasat, faţă de noii veniţi. Vedeţi , aşadar, cum cercul vicios ia proporţii căci, un emigrant care a muncit 10 ani, să zicem, e autorizat să rămână în Franţe şi să beneficieze de aceleaşi drepturi ca autohtonii: apartament, asistenţă socială şi medicală, reîntregirea familiei ca şi dreptul de a critica virulent sistemul de adopţie… Fără să mai vorbim de ura viscerală vizând celelalte religii, considerate de ei, culmea, drept aberaţii. Eu, am impresia că ne găsim deja într-un ciclu ireversibil, unde puţini dintre noi îşi vor găsi liniştea.
@Stéphane Ionesco
„cercul vicios ia proporţii, căci un emigrant care a muncit 10 ani, să zicem, e autorizat să rămână în Franţe şi să beneficieze de aceleaşi drepturi ca autohtonii: apartament, asistenţă socială şi medicală, reîntregirea familiei ca şi dreptul de a critica virulent sistemul de adopţie…”
Sigur, vrea şi el să profite de sistemul de redistrubuire („ia de la bogaţi şi dă la săraci”) ca şi mulţi francezi de souche. Şi pe ce bază i s-ar putea refuza? Soluţia ar fi, cum am spus, renunţarea generală, adică pentru toată populaţia, la filozofia redistribuirii, dar pentru asta e deja prea târziu. Acesta este cercul vicios.
„L’État, c’est la grande fiction à travers laquelle tout le monde s’efforce de vivre aux dépens de tout le monde.
Car, aujourd’hui comme autrefois, chacun, un peu plus, un peu moins, voudrait bien profiter du travail d’autrui. Ce sentiment, on n’ose l’afficher, on se le dissimule à soi-même ; et alors que fait-on? On imagine un intermédiaire, on s’adresse à l’État, et chaque classe tour à tour vient lui dire : «Vous qui pouvez prendre loyalement, honnêtement, prenez au public, et nous partagerons.»”
cum scria acum peste 150 de ani marele economist şi deputat francez Frédéric Bastiat în eseul L’État, publicat în 1848 în Le journal des débats et des décrets de l’Assemblée nationale (http://fr.wikisource.org/wiki/L%27%C3%89tat)
@Alexandru Leibovici:
„Filozofia redistribuirii” este un gaj al veritabilei democraţii pentru cetăţenii unui stat pretins democratic, aşa cum sper că v-am înţeles . Numai că, în cazul unei economii precum a Franţei, cu creşterea (croissence) O, e, mai degrabă, o interogaţie dureroasă. Redresarea economică, nu se poate acomoda cu discursurile hiperpromiţătoare, asortate de garanţii fanteziste pe timp de recesiune (termen abolit pentru raţiuni de menţinere politică), însoţite de o suprapopulaţie emigrantă, înrădăcinată, cvasi definitiv, pe un teren de criză. Soluţia, sugerată de oameni politici responsabili, ar rezida în contracte pe termen limitat, în urma cărora emigrantul s-ar obliga, printr-un angajament scris, să se repatrieze cu drepturile ce i se cuvin. Astfel, s-ar produce o descongestionare în diverse domenii economice, ca şi stimularea (obligaţia) şomerilor „profesionişti” de a reintra în sistemul de producţie, cu reprofilare când este cazul. Dar, pentru aceasta e nevoie de o fermitate reală, nu simulată, a Preşedintelui şi a Guvernului, riscantă pe plan electoral. Soluţiile de compromis miracol, sunt extrem de rare, dacă nu inexistente.
@Stéphane Ionesco
„„Filozofia redistribuirii” este un gaj al veritabilei democraţii pentru cetăţenii unui stat pretins democratic, aşa cum sper că v-am înţeles”
O să vă decepţionez: eu nu cred că redistribuirea este o chestie pozitivă, in particular tocmai pentru că duce la situaţia pe care o calificaţi drept dureroasă. Dar motivul principal este că este imorală.
@Alexandru Leibovici:
Probabil că semantica „redistribuirii” n-a fost interpretată din unghiul dvs., de vedere. Că ar fi imorală, mă îndoiesc un pic. Amorală, mi-ar cădea mult mai bine.
@Stéphane Ionesco
Eu prin redistribuire înţeleg ca statul să ia de la unii şi să se dea la alţii. Vă îndoiţi că este imoral? Pe mine mama mea m-a învăţat că nu e frumos să furi. Şi nici să pui pe alţii să fure pentru tine.
Problema e ca statul nu este in intregime imoral. Este mai degraba amoral in sensul ca o ia in directia unei medii a moralitatilor cetatenilor diverselor culturi care sunt acceptate in interiorul sau. Cum statul modern accepta multiculturalismul ca valoare dovedita iar populatia de religie musulmana care provine in principal din tari sarace emigreaza catre state mai bogate, este normal ca aceste state s-o vireze si pe directia valorilor islamice, de vreme ce respectivii cetateni participa la vot.
Chemarea lui Pat Condell nu vizeaza islamismul moderat ci pe cel fanatic. Avem destule mostre de crestinism fanatic in trecut sau in prezent iar dezbaterea despre religii nu poate avea loc „intre religii” (iese razboi) ci in intermediul unui stat de drept in care majoritatea cetatenilor au scaun la cap. De unde o necesitate a statului – intre multe altele, fie ca mie in particular, care ma consider moderat, onest respectuos si responsabil (poate ca politistul care m-a amendat acum 7 ani pentru depasirea vitezei legale e de alta parere in ce priveste responsabilitatea) imi place sau nu.
Ștefan, cred că trebuie să fim atenți cum folosim termenii: islam este religia, islamism este islamul politic.
Când ţi se ia cu de-a sila o parte din rodul muncii de către stat, numită impozit, socotesc că aceast fapt nu poate fi considerat imoral deoarece e o datorie cetăţenească ce se aplică prin lege întregii populaţii a cărui venit o permite. Repartizarea reţetei, constituită evident din impozite, în direcţii nejustificabile, poate deveni, fără îndoială, imorală. Mai mult, prin extensia forţată a termenului, calificarea de furt de tip haiducesc…, pare adecvată.
Ştefan, am întâlnit printre musulmani oameni cu scaun la cap, condamnând viguros şi fără teamă excesele islamiştilor manipulaţi şi manipulatori. Din păcate, lipsa de spirit critic a oamenilor simpli, neinstruiţi, îngroaşă câmpul fanatismului religios, provocând dezordini în multe regiuni ale planetei. Curajul lui Pat Condell, într-o Mare Britanie unde islamiştii devin din ce în ce mai numeroşi şi mai virulenţi, ne poate servi ca exemplu de urmat.
Statul asta care se ocupa cu o redistribuire care seamana cu haiducia… nu isi indeplineste menirea. Statul nu ar trebui sa fie chemat nici sa faca judecati de valoare.
Statul e facut sa-i apere pe cei care nu se pot apara singuri din diferite motive (inclusiv sa protejeze proprietatea lor), contra cost. Noi, ca societate, ii protejam si pe cei care nu pot sa supravietuiasca singuri. Iar cei care profita nemeritat trebuie gasiti si adusi pe drumul cel bun unul cite unul, nu in grup. Si sa nu uitam „exemplul personal” influenteaza profund morala oamenilor. Cind statul „fura” asta fac si oamenii aflati sub acel stat.
Daca inteleg eu bine, diferenta dintre islamismul (sau crestinismul,…) moderat si cel fanatic este ca primul nu incalca drepturile fundamentale ale altora si deci statul n-are de ce interveni.
In schimb cel fanatic este indreptat impotriva altor persoane sau/si proprietati si deci trebuie pedepsit, tocmai de asta am (noi ca umanitate) creat statul.
In „fundamentalism” intra nu numai masinile-capcana ci si construirea de biserici cu bani de la buget (bani care popii din Romania cred ca li se cuvin). Problema este ca el n-o sa dispara prin noi legi pentru ca unui stat in care este amestecata religia, nu-i pasa de legi.
Oamenii nu recunosc statul atunci cand nu cred ca au nevoie de el, nu vad beneficiile lui (sau costa prea mult), deci nu-i respecta nici regulile. Daca statul este slab, nu-i apara pe cei care au nevoie de aparere si nu-i pedepseste pe cei care incalca drepturile altora (sau chiar se ocupa cu… redistribuirea „haiduceasca”) atunci de ce l-ar recunoaste?
Petru, cred ca am folosit termenii corect, dar daca nu – spune-mi unde am gresit.
Discutia pe aceasta tema, generata la urma urmelor de un om care detine o marfa extrem de rara (ma refer la curajul lui Pat Condell) aduce clarificari interesante.
Intre altele, subliniaza indirect eficienta sistemului politic anglo-saxon, dominat de doua mari forte politice care au ca subiect de dezbarete permanenta exact raportul intre stat si cetatean. Nu exista discutie politica mai utila, pe termen nedeterminat!
Ștefan, în limbajul de azi „islam” este numele religiei „islamism” este un set de doctrine politice cu rădăcini în islam.
Musulman e un credincios islamic, isalmist este un militant politic musulman.
D-le Ștefan Maier, este foarte adevărat că „în statul modern în care „multiculturalismul este acceptat ca valoare dovedită, iar populația musulmană care provine din țări mai sărace emigrează în țări mai bogate, este normal ca aceste state s-o vireze și pe direcția valorilor islamice de vreme ce respectivii cetățeni participă la vot”, dar, cred eu, cu condiția ca acest lucru să se facă după dictonul latin „est modus in rebus” („există o măsură în toate lucrurile), fiindcă altfel, se ajunge la un viraj… exagerat de amplu, de natură să conducă nu la valori islamice, ci… islamiste. Voi lua și eu ca exemplu Franța, fiindcă cunosc mai bine situația de acolo: există în acest stat cetățeni musulmani stabiliți în Franța de mai multe decenii, persoane oneste, care respectă legile statului și care contribuie la prosperitatea acestuia, educându-și și copiii în acest spirit. Dar, după valul de cetățeni proveniți din state islamice (mai ales în epoca nu foarte îndepărtată a lui Mitterrand), lucrurile au cam scăpat de sub control. În virtutea „respectării acestei culturi”, li s-a permis unor persoane încetățenite în Franța să-și păstreze o familie poligamă deși legislația în acest sens este foarte fermă, condamnând bigamia, pentru a nu mai vorbi de „poli”… Mai mult, cei care imigrau cu 2-3 neveste, fiecare cu un „lot de copii”, de îndată ce erau „naturalizați”, plecau în țara de origine și mai luau o nevastă (uneori, nu gratuit și cu atât mai puțin… din dragoste), pe care o aduceau în Franța cu drepturi legale. În virtutea respectării aceleiași culturi, mai ales dacă venitul familiei, asigurat de soț și tată era neîndestulător „pour toute la marmaille”, și acestea erau departe de a fi cazuri izolate, autoritățile de asistență socială aveau o grea sarcină, mai ales că nu este vorba de cazuri izolate. Iar dacă deceda capul familiei, tot în respectul aceleiași culturi, prima nevastă, care se bucură de anumite privilegii, se și grăbea să le arunce în stradă pe celelalte, cu tot cu copiii lor, care din nou, reveneau cu toții în sarcina asistenței sociale, ale cărei fonduri provin tot din banii contribuabililor; pentru a nu mai vorbi de „afacerea vălului”, care din nou a tulburat serios ordinea publică în toată Franța, ca și prozelitismul islamist, de astă dată, care a atras nu numai musulmani moderați spre fundamentalism islamic, dar și francezi proveniți din păturile defavorizate. Iar acest mod de a întrece măsura multiculturalismului i-a lovit în primul rând pe cetățenii de confesiune musulmană moderată, care se văd acum primii… discriminați! Repet, nu este vorba de cazuri izolate, iar acest mecanism complicat scăpat de sub control, mai ales în această perioadă de criză nu lasă loc unui optimism minimal! Mai este cazul să amintesc de atentatele antisemite, care au repus serios în cauză principiile și libertățile democratice?
Doamna Grindea, de acord cu dv. Si cine sa stabileasca MASURA (elementul-cheie in interventia dv.) intr-un mecanism democratic? Nu cetatenii cu drept de vot, votand? Sau cum/ce propuneti practic?
@Ştefan: „Problema e ca statul nu este in intregime imoral…
Problema e ca statul nu este in întregime moral.
Statul îmi interzice mie, şi pe bună dreptate, să bag mâna în buzunarul lui X şi să iau, fără voia lui, banii pe care acesta i-a câştigat, şi să-i bag în buzunarul meu, care nu i-am câştigat.
Dar tot statul elaborează şi implementează scheme cu exact acelaşi efect, şi deci cu exact aceeaşi valoare etică, pe care însă le maschează cu diferite frunze de viţă: solidaritate, coeziune socială, umanism, ajutor reciproc, etc., etc.
Cum spune şi Alex, statul este absolut indispensabil şi merită din plin să fie plătit pentru funcţia indispensabilă de a asigura securitatea fizică a oamenilor şi a rezolva eventualele conflictele între ei. Nimeni altcineva nu poate îndeplini funcţia asta.
Însă redistribuirea este un furt deghizat şi nu trebuie să facă parte din funcţiile statului. Tocmai faptul că o face, duce, printre altele, la conflictele cu imigranţii despre care vorbea dl. Ionesco şi dna. Grindea.
Odată acceptat principiul redistribuirii, nu există nici o justă măsură care să poată fi definită obiectiv, iar limitele devin rezultatul, schimbător, al raporturilor de forţă (electorală, în cel mai bun caz 🙂 ), şi el schimbător. Ca urmare, nimic nu este garantat pe termen lung.