– Prima regina a României a fost ELISABETA DE WIED, numele complet fiind Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, s-a nascut în ziua de 29 Decembrie 1843 la Neuwied, Germania, în castelul Monrepos situat pe valea Rinului, si a decedat în ziua de 2 Martie 1916 la Bucuresti, fiind înhumata la Curtea de Arges, în Catedrala Mânastirii, alaturi de toti regii României, unde se afla si Palatul domnesc, in care l-a locuit pâna la moarte. A fost prima regina a României, prin casatoria la vârsta de 26 ani în anul 1869 cu Karl (Carol) I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României din dinastia Hohenzollern. Printesa Elisabeta von Wied, patroana a artelor si scriitoare talentata si pasionata, purta pseudonimul de Carmen Sylva. Fiind fondatoarea unor institutii caritabile din România a fost numita de popor Mama ranitilor, în timpul razboiului din 1877.
În acea vreme Principalitatea era sub tutela Imperiului Otoman, iar dupa Razboiul de Independenta din 1877 si Tratatul de la Berlin în 1878, România a fost recunoscuta Regat în 1881, Elisabeta devenind astfel prima Regina a României. În timpul razboiului din 1877, regina Elisabeta a înfiintat spitale, servicii de ambulanta, procurând în acelasi timp medicamente pentru îngrijirea ranitilor, în afara de acestea, implicându-se energic în sprijinirea artelor si a societatilor filantropice, prin intermediul carora încuraja doamnele din înalta societate sa aiba un rol activ în strângerea de fonduri si în gestionarea actelor caritabile. Întrucât lipsea un sistem de caritate structurat, regina a organizat o Societate care i-a purtat numele, fondata în anul 1893, tratând benevol aproximativ 17.000 pacienti pe an, în acelasi timp distribuind medicamente gratuite si monitorizând starea familiilor nevoiase.
A încurajat portul national românesc, ea însasi purtând costume nationale, identificând uriasul potential al mestesugurilor românesti, încurajând în acelasi timp doamnele de onoare din suita ei sa se comporte la fel. A încurajat tinerii talentati sa studieze prin intermediul unui program de burse, ea însasi organizând un anturaj de artisti în devenire, cum au fost George Enescu sau Elena Vacarescu, sprijinind financiar pe pictorul Nicolae Grigorescu si poetul Vasile Alecsandri. A mai contribuit la o campanie de publicitate pentru a face cunoscuta România si în afara granitelor, trenul ORIENT EXPRESS facând halta si la Sinaia, calatorii fiind gazduiti chiar în Castelul Peles. Tot datorita ei, România a participat la Expozitia Universala de la Paris în anii 1867, 1889 si 1900 cu exponate cuprinzând articole brodate cu motive traditionale românesti, lucrate de femeile românce, iar în 1912 a organizat la Berlin Expozitia „Die Frau im Kunst und Beruf” (Femeia în arta si mestesuguri).
Datorita talentului sau lingvistic, a reusit sa publice diverse scrieri în limbile franceza, germana si engleza, sub pseudonimuil de Carmen Sylva, prin lucrarile sale facând cunoscuta în strainatate România, astfel atragând atentia lui Pierre Lotti si Mark Twain – care evocând-o, spunea despre ea: „Acea printesa si poeta germana adorabila si încântatoare, îsi aduce aminte ca florile codrului si câmpiile i-au vorbit”. Pseudonimul de Carmen Sylva, în traducere din lb. latina, înseamna „Cântecul padurii”. A fost supranumita „regina scriitoare”, dat fiind ca a scris poeme, basme, povestiri, romane, lucrari cu caracter memorialistic. Resedinta preferata a reginei a fost Castelul Peles, pe domeniul caruia se afla si statuile Regelui Carol I si al Reginei Elisabeta. În afara ca era o iubitoare si creatoare de arta si literatura, era cunoscatoare si interpreta de muzica – canto, pian, harpa, orga si nu în cele din urma calitati de pictor. O excelenta amfitrioana, femeie rafinata si culta, regina Elisabeta crease un salon de primire pentru oamenii de cultura în care, printre altii se aflau Vasile Alecsandri, Elena Vacarescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu, în plus, îl admira pe Mihai Eminescu pe care l-a si recompensat cu ordinul „Bene Merenti”, însotit si de o importanta suma de bani, dar acesta, cuprins de o furie antidinastica, a refuzat sa ridice premiul… George Enescu si el a fost sprijinit în drumul devenirii sale de mare compozitor, prin construirea lânga Castelul Peles a unei sali de concerte, special conceputa si amenajata pentru el, daruindu-i si o vioara construita de celebrul lutier italian AMATI.
Tragedia în cuplul regal a fost ca au avut o singura mostenitoare, care din nefericire a decedat timpuriu, motiv pentru care, neavând alti mostenitori, de drept a venit la tron, nepotul regelui Carol I – regele Ferdinand.
– Printesa ANA BRÂNCOVEANU, contesa de Noailles, s-a nascut la Paris în anul 1876, unde a si decedat în anul 1933, slujba de înmormântare tinându-se la Biserica ortodoxa din Paris, la care au participat cei mai importanti politicieni si literati ai epocii sale. S-a nascut din familia Brâncovenilor, dintr-o mama de origine greaca, Raluca Musurus, fiica lui Musurus-pasa, ambasador al Turciei la Londra în anul 1850 si a Anei Vogoride, fiind cunoscuta ca muziciana, si un tata român, printul Grigore Brâncoveanu, Ana Vogoride fiind admiratoarea compozitorului polonez Paderewski. Ana Brâncoveanu s-a casatorit cu Mathieu de Noailles în anul 1897, iar dupa aproape un secol, Anna de Noailles a devenit celebra pentru rolul ei de „femeie de societate si aristocrata”, considerata vedeta a saloanelor mondene din Parisul începutului de secol XX, fiind prietena a unor literati celebri, astfel ca era mai cunoscuta pentru pozitia ei în societate, decât pentru poemele sale de influenta „parnasiana”. Debutul ei poetic s-a produs în 1899, la scurt timp, în 1901, publicând un volum antologic intitulat „Le coeur innombrable”, care a avut un succes remarcabil, fiind aleasa imediat membra a prestigioasei „Academie Royale Belge de Langue et de Littérature Française” si mai târziu a „Académie Française”, care i-a acordat Marele premiu pentru literatura. A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Anna de Noailles era vara printilor Bibescu si se înrudea cu toti aristocratii români care au avut resedinta la Paris. A purtat o corespondenta inedita cu Maurice Barrès care a fost publicata post mortem, în 1986. Era admirata si apreciata de Jean Cocteau fiind prezentata si lui Pierre Lotti, un alt mare scriitor francez si prieten al Reginei Maria a României.
Pe Ave.Foche din Paris se afla Salonul Anei de Noailles, care a atras precum un magnet, pe unii din cei mai mari scriitori francezi ai Parisului secolului XX, anume Pierre Lotti, Francis Jammes, André Gide, Gabrielle Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, François Mauriac, fratii Daudet, Robert de Montesquieu, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob. Dat fiind ca dupa primul Razboi Mondial societatea si gusturile literare s-au modificat si Anna de Noailles s-a trezit ca scena literara este ocupata de curentul epocii, anume de Dadaism si Tristan Tzara, precum si de avangarda suprarealista a lui André Breton, pe care ea nu i-a înteles. Desi era prietena cu Colette, Anna a ramas o reprezentanta a ceea ce criticii francezi ai timpului au numit „La Belle Époque de la Littérature”, opera ei fiind comparata cu cea a lui Swinburne si d’Annunzio, iar textele fiindu-i considerate drept „Dionysiac-ecstatice, senzuale, erotice, câteodata chiar violente si mereu marcate de un tragic curent subteran”. Se spune ca Joseph Reinach, i-ar fi spus cu o anumita ocazie, urmatoarele: „Doamna, în Franta sunt numai trei miracole – Jeanne d’Arc, râul Marne si dumneavoastra”.
Marele istoric al României – Nicolae Iorga, o considera pa Anna de Noailles drept „cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatalui o Românca”, adaugând ca… „si-a câstigat un loc unic în literatura franceza si în a lumii întregi”. Anna de Noailles a fost modelul personajului lui Marcel Proust – contesa Gaspard de Reveillon – din romanul „Jean Santeuil”, ea însasi considerându-se „cea mai mare poeta de limba franceza si regina literara neîncoronata a Frantei”. A fost prietena intima cu Elena Vacarescu si Sarina Cassvan.
– AGATHA BÂRSESCU, actrita românca, face parte din galeria marilor nostri actori, care au stralucit pe cele mai importante scene europene. S-a nascut la Bucuresti în 9 Septembrie 1862 si s-a stins din viata în 22 Noiembrie 1932, fiind înmormântata în Cimitirul Eternitatea din Iasi. Si-a petrecut copilaria la Râmnicu-Vâlcea, unde tatal sau, militar de cariera, era comandantul garnizoanei. Primele studii le-a urmat la Sibiu si Viena, dupa care s-a înscris la Conservatorul de Arta dramatica din Bucuresti. În 1878 a plecat din nou în Austria pentru a continua pregatirea artistica la Conservatorul din Viena, pe 22 Noiembrie 1883 debutând pe scena Teatrului Curtii Imperiale din Viena, obtinând un rasunator succes, îndeplinind roluri principale în piese de autori clasici, precum Shakespeare, Goethe, Calderon de la Barca s.a. Datorita succesului imens avut la Viena pe scena reputatului teatru, a obtinut un contract pe timp îndelungat, iar ca o recunoastere oficiala a meritelor deosebite ale tragedianei, i s-a acordat Decretul Imperial de Actrita a Curtii Imperiale. Au urmat o serie de turnee întreprinse între anii 1883-1890, ca invitata de onoare a unor teatre din Europa si America. Era înzestrata cu un temperament puternic si un talent deosebit în interpretarea si conceperea rolurilor, fiind impresionanta în „trairea” rolurilor, valorificându-si însuririle de tragediana prin interpretarea rolurilor si creatiilor personale cu patos romantic.
În 1925 a revenit definitiv în România, stabilindu-se la Iasi, unde vreme de aproape 15 ani a predat arta dramatica la Conservatorul de arta dramatica, din când în când aparând pe scena Teatrului National în rolurile pe care le îndragise în tinerete.
***********
(Va urma)