Exista o lume paralela in care societatea socialista multilateral dezvoltata se lafaie bine mersi in Romania, o lume in care prezentul inca nu a venit, iar trecutul tine loc de viitor.
Strans unit in jurul Carmaciului a carui eroica Zi de Nastere se serbeaza in fiecare luna pe data de 26, ca si de multiplii si submultiplii acesteia, poporul cocotat pe tot mai noi culmi de progres si civilizatie alearga plin de succes si e gata-gata sa depaseasca glorios nivelul de trai din Occidentul putred. Ce am gasi in acea lume daca am avea norocul (hm!) sa calatorim pana acolo?
Un educativ program TV intre orele 20:00 si 05:00:
-ora 20:00- generic deschidere telejurnal; imagini cu Escul prezidential la munte si la mare, in sate si orase, in carciumioare si pe ogoare, pe poduri, pe diguri, in lan, in wan, oriunde e ochi sa-l priveasca si gurita sa-i glasuiasca despre viata grea ce doar el va alina
-ora 20:30- dezvoltarea temelor deschise de generic, cu exemplificari la concret din ziua curenta, pe baza imaginilor filmate in ultimele 6 luni si incluse in montajul verificat si aprobat saptamana trecuta
-ora 21:00- generic final telejurnal, idem deschidere
-ora 21:30- rezumat telejurnal- recapitularea temelor si angajamentelor oamenilor muncii, luate prin juramant patriotic in direct
-ora 22:00- concerte, filme, divertisment, all night long
Pana de curent programata intre orele 22 si 5, sub directa supraveghere a binecunoscutelor Servicii Secrete.
Pana de apa calda programata intre orele 0 si 12, atat AM, cat si PM.
Pana de calorifer programata in lunile dintre echinoctiul de toamna si cel de primavara.
Pana de gaze programata permanent. Face exceptie productia proprie individuala.
Pana de lemne de foc, neprogramata, dar constant nerezolvata.
Pana de apa rece programata la cererea cetatenilor cu constiinta mare si buget mic de tot.
Circurile Belsugului, construite in toate orasele patriei socialiste, ofera 3 mese pe zi cetatenilor arondati in functie de adresa, existenta locului de munca, originea sanatoasa.
Mic dejun: ceai de ierburi de campie fara zahar (antidiabetic), paine de tarate (pentru o silueta de invidiat) unsa cu unt total degresat (anulare risc colesterol) si gem de codite de la fructe diverse culese de pionieri, din parcuri si spatii verzi.
Gustarea de la ora 10: se tine la ora 12, fiind compusa din biscuiti varsati (in mijlocul salii de mese) si ratia zilnica de apa idem.
Dejun: ciorba de oase tubulare (continut sporit de calciu prin fierberea repetata zilnic a aceluiasi os pe baza unui grafic lunar stabilit stiintific), friptura la gratar de tendoane si copitute ovina de munte, cu garnitura coji de cartofi fierte in suc propriu, plus desert cotor mar/ para/ nuca/ maslina/ coacaza, la alegere (stimuleaza imaginatia si capacitatea de analiza comparativa)
Cina: se decaleaza comasandu-se cu urmatorul mic dejun
Produsele electrocasnice, mobila, articolele vestimentare, jucariile si toate celelealte, pentru care odinioara se consuma timp pretios ca sa fie cautate din magazin in magazin fara garantia ca se vor si gasi, nu mai sunt o problema pentru masele largi populare. Printr-o justa planificare pe baza listelor intocmite de Organizatiile de Partid responsabile de fiecare strada si ulita, fiecare familie primeste gratuit toate cele necesare traiului, fiecaruia dupa nevoi. Lista de nevoi se intocmeste la nivel orasenesc/ satesc prin grija netarmurita a Organizatiei de Partid la care sunt arondati cei mai buni fii ai patriei socialiste. Fiii rai nu se arondeaza, nevoile lor urmand a se neglija.
Gratie grijii neprecupetite a Partidului strans unit in jurul Timonierului Mester Mare, s-au desfiintat ratiile la alimente si au disparut cozile de la magazinele de orice profil. Faptul a venit firesc, prin golirea integrala a magazinelor odata cu eliminarea treptata a marfurilor de pe piata.
Spatiile astfel eliberate au fost eficient reutilizate prin aprovizionarea cu marfuri de calitate superioara destinate cumparatorilor straini, care au acces numai cu pasaportul.
Libertatea religioasa este garantata. Cetatenii sunt eliberati de orice religie. Inchinarea, ingenuncherea, prosternarea, rugaciunile si rugamintile de orice fel sunt permise numai in cadru organizat si catre superiorul ierarhic de la locul de munca din economia socialista triumfatoare.
Circulatia mijloacelor auto este reglementata dupa cum urmeaza:
-In prima duminica din luna circula numerele multiplu de 17
-In a doua duminica din luna circula numerele multiplu de 23
-In a treia duminica din luna circula numerele multiplu de radical din 2
-In a patra duminica din luna se ia pauza
-In a cincea duminica din luna se asteapta luna urmatoare
-In zilele lucratoare circula numai mijloacele auto proprietate de stat si bicicletele personale
Transportul feroviar de calatori se face cu vagoane de marfa (avantaj spatiu sporit), pe baza de programare anuala (avantaj planificare riguroasa), gratis (avantaj desfiintare case de bilete si disponibilizare personal pentru lucrari la terasament), cu viza de necesitate de la sindicat (avantaj control deplasari si localizare cetatean pe harta tarii).
Planul cincinal se intocmeste pe 4 ani, avand in vedere ca oricum va fi implinit in 4 ani si jumatate. Depasirea planului se planifica, urmand a fi depasita prin munca sustinuta, conform planificarii stiintifice a depasirilor de plan, de catre specialistii din Comitetul de Stat al Programarii Depasirilor Anuale Planificate.
Suprafata arabila s-a decretat egala cu suprafata integrala a tarii. Se iau zi de zi si noapte masuri de respectare a decretului :
-se asaneaza mlastinile, luncile inundabile, albiile raurilor, baltile din curti si livezi, lacurile, deltele, cascadele, lacurile de acumulare, pesterile in special cele cu cristale lichide
-se redau agriculturii defileele, canioanele, versantii impaduriti, versantii despaduriti si versantii in formare prin orogeneza alpina
Turismul se practica organizat. Fiecare intreprindere socialista transmite pe 31 decembrie lista de optiuni a angajatilor pentru anul urmator. Ce se transmite anterior acestei date se anuleaza pentru indisciplina. Listele se centralizeaza pe localitate, se analizeaza, se avizeaza, se transmit la judet, se centralizeaza pe judet, se analizeaza, se avizeaza, se transmit ministerelor competente, se centralizeaza pe tara, se analizeaza, se avizeaza, se transmit inapoi la intreprinderi pentru reanalizare si corectare propuneri, se reia ciclul pana cand cererile concid cu punctul de vedere al organelor centrale. Cazurile aprobate se comunica autoritatilor locale cel mai devreme in trimestrul 4, urmand sa se efectueze excursii sub stricta supraveghere a inspectorilor de Partid pentru trecking, biking, hiking, swimming si surfing.
Nu mai exista asa-numitele case, sursa de neplaceri succesorale, prilej de inutila munca in gradina si ocupante de suprafata arabila. Cetatenii au fost mutati in blocuri paralelipipedice, in apartamente pe care au obligatia sa le plateasca prin rata lunara constanta, pe toata durata vietii. Rata se opreste din salariu, ulterior din pensie si este preluata de urmasi.
Pescuitul se interzice pe rauri, canale de irigatii, lacuri naturale si nu, in Delta Dunarii, Marea Neagra si mlastinile din diferite forme de relief. Pestele recoltat de unitatile de stat se exporta.
In ce-i priveste pe ursi, mistreti, cerbi, capre negre si alte mandrii cinegetice, sunt rezervate vanatorilor internationale organizate in codrii nationali.
Merge la export carnea de porc, vita, oaie, fazan, iepure, gaina, rata, peste si orice fel de carne, ce sa ne mai incurcam in detalii?
Varsta de pensionare este de 70 de ani pentru femei si barbati, fara discriminare. La implinirea acestei varste, angajatul face cerere de pensionare. Procedura de verificare se desfasoara pe parcursul urmatoarelor 5 semestre, dar poate fi suspendata la cererea unitatii in care isi desfasoara activitatea solicitantul.
Principiul de baza aplicat in analiza dosarelor de pensie este: “De la fiecare dupa puterile sale, pana se termina”
Pensionarii vor fi cazati in camine destinate finalizarii. Apartamentele proprietate personala eliberate prin mutarea in camine, trec in proprietatea statului.
Aparatele de radio se construiesc numai pe frecventa postului national unic. Se interzice folosirea aparatelor vechi, de trista amintire, a caror banda exagerat de larga bulversa oamenii muncii si reclama consum de timp pretios, provocand si nemultumiri lipsite de sens.
In hoteluri se separa camerele pentru romani de camerele pentru straini.
In restaurante se delimiteaza spatiile cu mese pentru romani de cele cu mese pentru straini. Se intocmesc meniuri diferite, iar strainii sunt serviti pe baza felurilor de mancare alese de ei, in timp ce romanii beneficiaza de dieta rationala izvor de sanatate, valabila si in Circurile Belsugului din localitatea respectiva.
Telefonia mobila cunoaste un avant nemaiintalnit, obtinut prin prelungirea cordoanelor de linie in afara locuintei. Pentru evitarea confuziilor, culoarea cordonului de linie coincide cu culoarea discului telefonic.
Teatrele si cinematografele prezinta operele creatorilor contemporani patrioti. In mod exceptionala se accepta opere clasice, text adaptat, avizat, aprobat.
Spectacolele de divertisment sunt sustinute numai cu actori si cantareti amatori, laureati ai competitiei sportive nationale “Getiada”.
Tara este reprezentata cu succes in consursurile sportive internationale, de castigatorii festivalului artistic de amatori “Fredonarea Romaniei”.
In fiecare oras resedinta de judet s-a construit cate o Casa a Poporului, destinata admirarii de catre masele largi populare vesnic recunoscatooare. Constructia a respectat de fiecare data cateva reguli clare:
-nu se construieste decat acolo unde e ceva de demolat
-nu se demoleaza maghernite, ci numai cartiere cu case sanatoase
-obligatoriu se inglobeaza in constructie un obiectiv de interes sportiv si/sau cultural: teren de fotbal, sala de sport, muzeu, casa memoriala, etc
-cu cat e mai inutila constructia, cu atat mai scumpa trebuie sa fie
La varsta de 6 luni, cei mai buni copii ai patriei socialiste sunt verificati pe linie politico-ideologica si propusi pentru primirea festiva in organizatia revolutionara “Proaspetii Colibri Comunisti”.
La Campionatul National de Fotbal participa numai doua echipe (economie de jocuri, deoarece castigatoarea tot dintre ele se decide), care se infrunta in sedinta prezidata de minimum unul dintre copiii Secretarului General, al carui vot are pondere de 51%.
Critica obiectiva si constructiva fata de realitatile concrete ale patriei socialiste, deschisa maselor largi populare, este programata zilnic intre orele 20 si 24 pe postul national de radio ca spectacol de pantomima.
Prin antrenamente repetate in conditii hibernale de apartament, romanul mediu statistic a devenit expert in tehnici criogenice extreme, motiv pentru care tot mai multi cetateni din patria noastra muma primesc din tari capitaliste exploatatoare, tentante oferte de voiaj intergalactic, toate acceptate indiferent de destinatie.
In fiecare zi se organizeaza mitingul de manifestare a sentimentelor de iubire nesfarsita fata de TovSecretarGeneraldePartidsideStatPresedintealRepubliciisiMultelorFronturialeUnitatii. La miting participa toti locuitorii in varsta de peste 5 ani, la iesirea de la serviciu, scoala, gradinita.
Este difuzat zilnic pe uriasele panouri CRT plantate perfect legal cat si estetic in principalele intersectii rutiere, neuitatul clip alb-negru pe fond rosu aprins in valvatai oranj, cu mult-iubitul-si-stimatul tovaras Decebal Emilici istorisind cum statea la sfat cu batranul si inteleptul activist Vasile, zis TroscFleosc, despre bunicuta-i cu fata umana, inima liber-cugetatoare si tandru zambet mineresc. In plan secund, impodobita cu un proaspat, aromat colacel peste capsor, fluturand o batistuta cu noduri mari zemoase de diferite nuante maronii, strict necesare pentru improspatarea periodica a memoriei in perioadele politic dificile, se afirma (a cata oara ?) nelipsita companioana, academician doctor subinginer, savant de renume intravilan si am putea spune chiar mai mult, desigur Elena.
Un rezumat cum nu se putea mai bine relatat. FELICITARI AUTORULUI. Am fost în tara, inclusiv in 2005 – de 7 ori în aproape 20 de ani, pe viitor însa, cu tot regretul ca nu-mi voi mai convoca colegele de liceu, singurele sincere si care cunosc adevarata mizerie morala si materiala, în rest nu mai cred pe nimeni si mi-e lehamite… pentru ca nu stiu pe cine sa mai cred.
În afara de viata PARALELA despre care pomeneste Dl.A.Popescu, eu am constatat un PARADOX. Se petrece aceiasi situatie ca si în perioada comunista, când majoritatea se PLÂNGEAU, în schimb ACEIASI AVEAU FRIGIDERELE PLINE, MASINI si CIRCULAU ÎN OCCIDENT.
Acum este si mai controversata problema – si anume ca aproape tot aceiasi se VAITA, în schimb tot EI si-au schimbat masinile, si-au construit chalet-uri în zonele muntoase sau la Mare, altii chiar si vile si aceasta imediat dupa 1990. Aceasta categorie de persoane pe care-i cunosc de vreo jumatate de secol.
Mai nou, pentru ca acum este LIBERTATEA CIRCULATIEI, progeniturile le-au plecat în Occident, chipurile pentru masterate si alte titluri pompoase, dar nici vorba sa-si completeze studiile sau sa obtina titluri universitare, punându-si în „cui” diplomele care nu sunt echivalate, lucreaza la negru si… TINERETUL SE DESCURCA, pt.ca asa se zice ca ROMÂNU-I DESCURCARET. Bani suficienti nu au în Occident sa duca o „trena” si CULMEA IRONIEI! PARINTII DIN TARA, LE TRIMIT BANI, ÎI VIZITEAZA SI LE MAI ADUC SI ÎMBRACAMINTE DIN TARA.
Pentru mine este de neînteles si este ENIGMA OTILIEI! Ce se întâmpla? Care este dedesubtul acestor PARADOXURI – CINE MINTE si DE CE?
Unii, stiu ca au plecat, chipurile, ca turisti, în special în Statele Unite, unde stau câte 2-3 luni, lucreaza la NEGRU, si aduc bani acasa, unde bineînteles nu platesc nici un impozit, „vizita” lor fiind „turistica”
.
Pe scurt am relatat o situatie reala pe care o cunosc f.f.bine si nu-mi mai pun nici un fel de întrebare de ce în România este un adevarat BABILON, unde TOATA LUMEA E PE DOS, SE MERGE CU CAPU-N JOS.