Toamna isi indeasa dasagii cu povara ruginii, anii imovareaza umerii vostri si stiu ca nu vreti sa spuneti cat de greu e cu fiecare zi mai scurta in lumina.
Traiesc prin voi si voi prin mine, un coridor de dragoste peste marea cea mare. si ati vrea sa fiu acolo,
si stiti ca nu se poate, ca lumea aceea niciodata nu va fi dreapta precum bradul cel frant de traznet, caci bradul moare in picioare si nu se pleaca.
Va iubesc si nu uit zilele din anii dintai ai scolii, si anii de revedere.
Inchid ochii si pleoapele zadar vor sa ascunda o gara ticsita in catran, si voi, facand cu mana in urma trenului…
Draga tata, nu am uitat cand in anii studentiei veneai de la sute de kilometri. Ca student, fara prea multa minte intarzaiam serile prin taverne cu colegii, cheltuiam din banii pe care tu greu ii castigai ca strungar in trei schimburi. Nu te suparai, ingaduiai o viata pe care tu nu ai avut-o asa cum eu la randul meu tolerez nazbatiile fiului meu. Iti aduci aminte cand te-am lasat asteptandu-ma in perioada examenelor la o terasa? Ai intrat in vorba cu alti studenti. Unii imi erau amici si ma cunoasteau. A venit si o fata frumoasa, o amica, deodata te-ai inconjurat de confrati de-ai mei, camarazi de banchet (nu gen Platon). Toti se bucurau sa te cunoasca, pana si studentul grec Minos, niste nigerieni si altii. Momentul a culminat cu un batran vanzator de lozuri in plic intinse pe un cerc de sarma ce ma stia si el ca pe un caine baltat. Ma rusinez si astazi de abaterile studentesti. Ai inteles, sunt convins ca m-ai iertat , tariesti momentele mele, trecerile prin lume, paginile unui neastamparat hoinar.
Stiti si e prea tarziu sa mai credeti in dreptate, in venirea arhanghelului aducator de vesti bune.
Ma inchid in primele zile de toamna cu vant mai rece, fosnet de alamuri.
Va scriu ca voi veni in curand acasa, vom desface butoiul cu vin mai limpezit in ani, si voi asterne mesele mereu inegale, imperfecte ca durerea si despartirea, ne vom bucura de muzica si va voi pregati bucate noi, Dan va aduce chitara si vom canta, nu vom mai tine seama cupelor, ale stelelor trezite pe strada noastra inca neasfaltata, cu vecini dragi, prieteni surghiuniti sa mai inghita colbul pe cand alesii nostri se intrec in straie de marca, in excursii si in huzur.
Multi dintre cei plecati ne-am intoarce acasa, daca mai putem numi lumea aceea acasa, si daca nu ne mai simtim acasa nu e numai vina greblei de care ne impiedicam in gradinile pangarite de tot felul de intemperii…
La stors de struguri
- Alaturi de tatal meu
- Nepotul din Canada, alaturi de bunici