Universitatea din Bucureşti anunţă, prin decizia Consiliului de Administraţie din data de 5 septembrie 2012, campania umanitară de strângere de fonduri pentru un membru marcant al comunităţii sale academice, doamna Adela Rogojinaru, conferenţiar doctor la Facultatea de Litere.
Vă cerem sprijinul financiar pentru doamna Adela Rogojinaru, om cultivat şi drept, de o onestitate şi o decenţă remarcabile, bun specialist şi bun dascăl totodată, şi, în egală măsură, apropiată de studenţi. În aproape 20 de ani de activitate universitară, a pregătit generaţii întregi de studenţi în domeniul Comunicării şi Relaţiilor Publice şi a muncit cu foarte multă dedicaţie pentru învăţământul universitar.
Doamna Adela Rogojinaru a fost diagnosticată cu cancer de piele cu metastaze, o boală care poate fi tratată printr-o intervenţie agresivă cu citostatice Zelboraf. Tratamentul cu citostatice recomandat în regim de urgenţă este de ultimă oră şi acordă 80% şanse ca tumora să se restrângă şi durerile să se diminueze considerabil.
Acest medicament nu este încă introdus pe lista medicamentelor compensate, fapt care conduce la un cost total al tratamentului şi al spitalizării de 15.000 de euro pe lună. Tratamentul durează în jur de 6 luni, costul integral ajungând la suma de 90.000 de euro.
Facem un apel către întreg mediul academic, către specialiştii din domeniu, către mediul de afaceri, către foştii săi studeni, ca şi către toţi cei care pot susţine, cu orice contribuţie financiară, tratamentul de chimioterapie,care are reale şanse de reuşită, datorită citostaticului performant.
Adela Rogojinaru este doctor în filologie, conferenţiar la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti, director al departamentului de Știinţe ale Comunicării, şef de colectiv la specializarea Comunicare şi Relaţii Publice. Pe lângă experienţa didactică de peste 25 de ani, deţine expertiză în programe ale Uniunii Europene, are experienţă internaţională în domeniul Relaţiilor Publice şi Comunicării Organizaţionale şi este autor şi coordonator al unor volume de profil.
Este director executiv al EUPRERA (European Public Relations Education and Research Association), preşedinte al secţiei de Comunicare Strategică şi Organizaţională al ECREA (European Communication Research and Education Association), membru în Juriul de Onoare al ARRP (Asociaţia Română a Profesioniştilor în Relaţii Publice), membru al ICA (International Communication Association) şi membru al IAMCR (International Association for Media and Communication Research).
Portofoliul profesional al Adelei Rogojinaru include contribuţii de referinţă în reforma politicilor educaţionale. Cel mai tânăr şef de secţie al reînfiinţatului Institut de Știinte ale Educaţiei, este autorul unor iniţiative vizionare de excepţie în modernizarea formării profesionale din România, la nivel european şi internaţional. Succesul programului Uniunii Europene Phare VET în România i se datorează în cea mai mare măsură.
Donaţia se poate face în următoarele modalităţi.
Prin Internet Banking, în conturile:
CONT LEI: RO19INGB0000999903185855
CONT EURO: RO12INGB0000999903185496
CONT DOLARI: RO96INGB0000999900893814
Prin ordin de plată, aceleaşi conturi, dar adăugând următoarele informaţii:
Titular de cont: Lucia Astratinei
CNP 2890314460024
COD SWIFT: INGBROBU
Banca ING BANK N.V. Amsterdam – Sucursala Bucureşti, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 48, Sector 1, 011745, Bucureşti, România.
Persoane de contact:
Raluca Moise, coordonator Biroul de Relatii Publice, raluca.moise@unibuc.eu, 0721985429
Mesajul lui Dennis Wilcox, idolul generaţiilor de studenţi în Relaţii Publice de la Universitate, autor al „bibliei PR-ului”, pe care Adela a făcut eforturi fantastice pentru a-l aduce la Bucureşti, în beneficiul studenţilor săi: