Nu-i nici ficţiune, nici o secvenţă de film poliţist, este vorba, pur şi simplu, despre o făptură reală, investită cu rolul de institutoare într-o şcoală din Marea Britanie, unde toleranţa exceselor religioase frizează neglijenţa. Voalul islamic, limitat la regiunea capilară, poate fi asimilat, printr-o extensie a termenului, fenomenului de modă. Era un timp când turbanul crease senzaţie în lumea modei feminine. De data asta este vorba despre aşa numitul „niqab”, un sort de cagulă utilizată de femeile musulmane sub presiunea preceptelor religioase, considerată drept o „metodă” de prevenire a seducţiei dintre sexe. Portul ostentativ al acestor accesorii religioase de epoci revolute, într-o civilizaţie unde femeia s-a emancipat de injoncţiunile machismului primar, devine din ce în ce mai preocupant, inflamând controversele dintre comunităţi pe tema voalului integral. Câteva mii de musulmane, debitoare ale unei alte civilizaţii, au găsit modul de a-şi exprima convicţiunile spirituale graţie portului de veşminte „folclorice” disimulatoare, lăsând văzului numai organul vederii. Ne putem imagina efectul teatral produs prin alăturarea unor astfel de siluete, contextului citadin occidental. În general sumisiunile faţă de religie au un caracter privat sau comunitar, libertate garantată de regimurile democratice, chiar dacă, în unele cazuri, dau impresia unor pure provocări. Când terorismul fundamentalist multiform şi agresiv îşi dirijează ostilitatea făţişă împotriva liberei cugetări, o astfel de ţinută se pretează tuturor interpretărilor…
Cu atât mai mult cu cât prezenţa unei astfel de costumaţii, într-un stabiliment public, mai exact la catedra unei şcoli laice, nu numai că stârneşte ilaritate printre elevi, dar poate fi socotită ca o insultă proferată laicităţii. Şi mai straniu însă apare faptul că aproape întreaga comunitate musulmană din GB, de 1,6 milioane de membri, a adoptat strategia persecuţiei: „Ceea ce se produce în ultimele luni, este un tir de baraj pentru a diaboliza comunitatea musulmană la un punct încât aceasta e cuprinsă, pentru moment, de teamă”, se plânge la BBC Muhammed Abdul Bari, preşedintele principalei asociaţii musulmane din Anglia. Câteva ceasuri mai devreme, Tribunalul Prud’homme a socotit că Aishah Azmi, această institutoare de 24 de ani, suspendată din funcţie pentru motivul de a fi refuzat abandonarea voalului integral în timpul prestaţiilor şcolare, nu comportă nici o discriminare. Copii însişi au declarat că nu înţelegeau suficient explicaţiile orale, tocmai din cauza voalului integral cu care institutoarea îşi disimula chipul.
Prin tradiţie, în Marea Britanie, se admite portul voalului în toate circumstanţele, inclusiv în şcoli şi în administraţiile publice. Numai că atentatele din 11 septembrie, au redus o serie de privilegii acordate musulmanilor. Însăşi Tony Blair, vorbind despre integrarea minorităţilor, califica voalul islamic drept un „semn de segregaţie” voit.
Războiul din Irak, începând cu 2003, după care atacurile kamikaze comise la Londra în iulie 2005 – soldate cu 56 de morţi şi 600 răniţi – au accentuat sentimentul comunităţii musulmane de a fi suspectată şi ţinută la distanţă, în timp ce lupta contra terorismului islamist a devenit o prioritate de Stat.
„Ar fi naiv să ne imaginăm că dezbaterile naţionale privind voalul şi femeile musulmane în general, pot fi separate ermetic de războiul contra terorismului”, declară musulmana britanică, jurista Maleiha Malik, de la King’s College din Londra.
Dar situaţia din Anglia nu este câtuşi de puţin excepţională. O deputată italiană a fost plasată sub protecţia poliţiei în urma unei dezbateri televizate cu un imam fundamentalist asupra voalului, afirmând că acesta nu figurează în nici o prescripţie a Coranului. La care furiosul imam a replicat: „Eu nu permit ignoranţilor să vorbească de islam. Voalul este o obligaţie impusă de Dumnezeu. Cei ce nu cred, nu sunt musulmani”. Pertinentă şi binevoitoare, replica Primului ministru Ramano Prodi n-a întârziat: „Dacă o femeie doreşte să poarte voalul, foarte bine, numai că ea trebuie să rămână vizibilă şi, ca atare, să nu-şi ascundă chipul”.
Nici în Franţa voalul nu lasă indiferenti. Cel puţin aici legislaţia în vigoare interzice riguros portul voalului în învăţământul laic şi în instituţiile publice, atât elevelor cât şi dascălilor.
Problema voalului este legată îndeaproape de fluxul migrator al populaţiilor de obedienţă musulmană, mai cu seamă din regiunea mediteraneană, care găsesc în fostele puteri coloniale un teren de defulare şi de prozelitism.
De altfel există două categorii de emigraţie cu profil diferit. Una, împinsă de super sărăcie, îşi părăseşte Statul de baştină, incapabil să survină necesităţilor elementare ale populaţiei. Alta, aceea a super bogaţilor, îşi abandoneză ţara unde şi-a acumulat fabuloase venituri pe spatele primei categorii.
Primii utilizează, la marea îngrămădeală, îmbarcaţii precare de traversare a „lacului”, imaginându-şi o croazieră spre „eldorado” european şi riscându-şi la orice clipă amărâta de viaţă. Ceilalţi, voiajează în jeturi private şi consumă şampanie şi kerozen. Unii, atunci când ajung şi dacă ajung, se instalează de bine de rău în odăile insalubre ale cartierelor cu probleme, alături de neamuri sau cunoştinţe; ceilalţi în vile somptuoase cu piscine şi domestici.
Morala? Dacă există una, ar putea suna astfel: primii, atunci când dibuie un loc de muncă, jubilează pentru un salariu minim; ceilalţi se plictisesc din greu cu 100.000 de euro pe oră…
Unui astfel de paradox, numai pietatea faţă de Coran îi poate atribui un sens.
