Pe lângă faptul că este una din cele mai importante metropole de pe glob, Londra se distinge şi prin bogata viaţă culturală. Muzeele ei, majoritatea cu intrare gratuită, găzduiesc unele din cele mai cunoscute opere din toate epocile artelor plastic, teatrul londonez şi-a menţinut prestigiul rămas de la rădăcinile shakespeariene iar unele din cele mai importante trupe muzicale ale secolelor XX şi XXI au debutat în oraşul de pe Tamisa.
Cu toate acestea un important loc al dezvoltării culturale şi intelectuale a populaţiei este des neglijat: metroul londonez. Oricine doreşte să argumenteze că în ziua de azi lumea nu mai citeşte ca pe vremuri, este binevenit să se urce în London Underground, preferabil la o oră când nu e ticsit cu turişti, şi să vadă el însuşi câţi oameni stau cu ochii pironiţi în cărţi, indiferent dacă au reuşit sau nu să găsească un loc de şezut. Stephen King, Dostoievski, Danielle Steele, tratate de psihologie, Plato, Biblia, Stieg Larsson, toate genurile şi tipurile se regăsesc într-un metrou întreg.
Dar de câţiva ani cărţile au început să dispară şi să fie înlocuite de e-readere, cărţi electronice. Deşi cărţi e puţin spus, deoarece acele subţiri aparate sunt adevărate biblioteci. Fenomen care se observă încet şi în Bucureşti, unde la două-trei călătorii cu metroul sigur se poate observa cel puţin un reader.
Oferă însă într-adevăr aceste aparate o experienţă de citit superioară, sau este doar un moft al tehnofililor care sar deja instinctual pe fiecare nou gadget care apare pe piaţă?
Din discuţiile pe care le-am purtat în ultimii ani cu prieteni consumatori de cărţi, ar fi reieşit că readerele sunt un snobism şi nimic mai mult. Cititul la ecran este obositor, şi nu poţi să zici că citeşti ceva dacă nu simţi mirosul de carte (veche sau nouă), dacă nu dai tu pagina şi simţi textura hârtiei. Şi totuşi încetul cu încetul majoritatea, mai ales cei mai înverşunaţi, au trecut la readere.
Adevărul este că pentru cineva care citeşte multă beletristică aparatul se dovedeşte extrem de util.
Pentru mine, care eram şi eu în tabăra mai sus menţionată, schimbarea de opinie s-a petrecut când m-am mutat din Cambridge în Londra, şi cutia cea mai grea şi mai mare a fost cutia cu cărţi.
Ecranul nu este obositor, căci diferă tehnologia de la ecranele de TV sau calculator. Cele de la reader nu proiectează lumină ci o reflectă ca hârtia şi pot reda doar culoarea neagră. În acest fel, experienţa vizuală nu e foarte diferită de cea a unei pagini de carte. Iar punctul forte al aparatului este numărul de cărţi care pot fi stocate pe el. Ţinând cont de numărul variat de surse de unde se pot lua biblioteci întregi, nu e de mirare că am ajuns să am destul material de citit pe reader pentru o viaţă întreagă. Până să mi-l iau, nu aveam obiceiul de a citi cărţi în paralel, dar acum citesc câte 4-5. Dacă nu am chef de romanul psihologic pot să trec pe citatele lui George Carlin sau cărţile de biologie a lui Dawkins. O carte pentru orice stare.
Şi am ajuns să citesc cărţi pe care înainte probabil nu le-aş fi citit, căci nu aş fi dat banii pe ele, cărţile fiind destul de scumpe încât nu-ţi vine să cumperi una doar pentru eventuala posibilitata că va fi interesantă.
Cât despre nevoia de a simţi paginile între degete şi miasma lor în nări, recunosc că ăsta este un aspect care îmi lipseşte. Dar nu atât de mult pe cât m-aş fi aşteptat. Într-un final, contează cuvintele pe care le citeşti sau aspectele fizice ale acestor cuvinte. A trebuit să recunosc că a nu citi de pe reader de dragul a unor sentimente romantizate este un snobism la fel de mare ca şi refuzul de a mai citi cărţi tradiţionale.
Este reader-ul moartea cărţii aşa cum o ştim?
Pe măsură ce preţurile vor scădea tot mai mult şi aparatele îşi vor face prezenţa tot mai simţită pe piaţă, rolul cărţilor în societate se va schimba inevitabil, iar cea mai afectată va fi industria de publicare. Autori îşi vor putea publica singuri operele fără să fie nevoie să treacă prin agenţi şi case de editură, librăriile se vor împuţina şi se vor orienta tot mai mult pe cărţi de specialitate.
Desigur acestea sunt schimbări care vor avea loc pe parcursul a mai multor decade, dar ideea rămâne că această nouă tehnologie este un pas înainte în distribuţia cărţilor, similar cu invenţia presei tipografice cu litere mobile, chiar şi dacă la scară mai mică. Cu toate acestea, nu cred că asta înseamnă şi moartea cărţilor. Nu îşi vor arunca oamenii la gunoi bibliotecile ce le-au adunat într-o viaţă, cu toate acele cărţi care, la un moment dat, le-au fost prieteni intimi. Bibliotecile publice vor continua să păstreze copii fizice chiar dacă le vor introduce şi pe cele electronice. Iar unei cărţi nu i se termină niciodată bateria…
Cum bine ați remarcat, snobi sunt cei care deplâng lipsa mirosurilor și texturilor specifice cărților din hârtie, iar nu cei care se pot descurca foarte bine fără acestea. Similar, există printre cei ce se autointitulează „audiopliles” un curent ce propovăduiește așa-zisele avantaje ale muzicii imprimate pe vinil, la fel cum o foarte mică parte a fotografilor amatori din ziua de azi laudă la nesfârșit puținele avantaje ale filmului fotografic în detrimentul fotografiei digitale.
E-readerele sunt o realitate și avantajele lor sunt prea multe și prea mari față de dezavantaje. Gândiți-vă numai la cât de eficiente sunt – un singur aparat poate stoca mii de cărți și la nevoie le poate accesa direct de pe internet; milioane de copaci salvați. Oricine poate citi literatură clasică fără să dea bani și fără să se mai deplaseze la biblioteca publică. Ba chiar unele biblioteci publice, în anumite țări, au început să inchirieze cărți în format digital: intri pe site, ceri o carte disponibilă și în câteva secunde o ai pe reader. Când durata de închiriere expiră, cartea dispare automat de pe reader și devine instantaneu disponibilă în bibliotecă.
Mai nou, unele readere dispun de ecrane e-ink cu sursă proprie de lumină. Amazon Kindle Paperwhite și Barnes & Noble Nook Simple Touch with GlowLight sunt două astfel de produse. Lumina este una rece, diferită de cea obositoare folosită în ecranele LCD și poate fi oprită oricând.
E-readerele sunt viitorul. Presa tipărită, cărțile din hârtie – reprezintă trecutul.
@ Mihai Kolcsar şi Tiberiu Cristea – Văd că decretaţii deja moartea cărţii „desuete” care ne-a instruit şi ghidat spiritele de la Gutenberg încoace. Probabil că sunteţi irezistibili amatori de noutate tehnică, adoptată pentru avantajele ei practice şi….economice. În cazul când hârtia ar fi singurul inamic de moarte al resurselor forestiere, nu mă pot decât asocia părerii dvs. Numai că, o mulţime de alte industrii duc la dispariţia lor. Din fericire, o mare parte a lumii civilizate purcede la replantarea „puilor de arbori”, reparând astfel erorile predecesorilor. Dar să revenim la avantajele şi inconvenientele cărţii electronice. În afara faptului că între lector şi volumul tradiţional se creează o legătură afectivă, cred eu, rafturile unei biblioteci, unde sunt aliniate în mod organizat, sau la întâmplare, preţioasele eforturi de autor, îţi dau un sentiment de plenitudine, de apropiere, de solidaritate, de identificare, chiar dacă participarea nu este decât o modestă lectură. Pe de altă parte, această tabletă luminoasă, rece şi depersonalizată, capabilă să compacteze toată biblioteca din Alexandria, îmi produce o stare de îngrijorătoare opulenţă, gata să se mulţumească cu un singur buzunar al vestei. Mă imaginez pe bancheta uni tren, cufundat în lectura unui roman când, dintr-o dată, micul ecran începe să pâlpâie, dându-şi progresiv sufletul şi privându-mă de sfârşitul unei fraze cheie. Baterie, simplu bug, încălzirea aparatului, sau cine ştie ce altă anomalie informatică. Nu pretind că ar fi o invenţie inutilă, dar nu cred, aşa cum „intuiţi” dvs., că va face să dispară definitiv cartea scrisă pe hârtie, precum o parte din jurnale, efemere prin definiţie, ce trec la formula on-line.