1. Raportul Tismaneanu
2. Razboiul icoanelor
3. In memoriam Lucian Raicu
RAPORTUL TISMANEANU
Vladimir Tismaneanu: “Raportul va fi inminat presedintelui Traian Basescu in jur de 10 decembrie, dar am vorbit pe larg intre timp cu domnia sa despre temele principale abordate in acest document, dupa parerea mea fundamental pentru orientarea democratica a tarii. Tin sa insist asupra faptului ca documentul reprezinta o pozitie colectiva, deci nu doar punctul de vedere al lui VT ori al altei persoane din Comisie. Expertii, intre care si istoricii ieseni Adrian Cioflinca si Dorin Dobrincu, au jucat un rol esential in scrierea si definitivarea acestui text. […] Am spus-o de la inceput si o repet: nu trebuie asteptate revelatii senzationale. De peste 16 ani se scrie in tara despre ce a fost comunismul. Lucrul in arhive inseamna insa depasirea unui anumit impresionism, perfect inteligibil, dar insuficient cind vine vorba despre un demers atit de important. Valoarea Raportului consta in coerenta si rigoarea sa stiintifica, precum si in faptul ca racordeaza experienta romaneasca la discutia internationala despre costurile utopiei comuniste.” (Suplimentul de cultura, Nr. 103, 18-24 noiembrie 2006)
Traian Basescu: “Dupa declaratia de condamnare a regimului comunist, m-am simtit cu constiinta impacata. Pina cind am devenit presedinte, am stiut ce s-a intimplat in perioada comunista asa cum stia fiecare roman, dar din informatii disparate sau dintr-o carte. Realitatile functiei de presedinte mi-au probat insa necesitatea unei astfel de analize, a unui astfel de raport si necesitatea unei astfel de incriminari a perioadei comuniste din Romania. Sustin fara rezerve raportul comisiei prezidentiale conduse de Vladimir Tismaneanu. Raportul a fost supus unei incercari de discreditare fara sa fi fost citit si acest lucru a fost facut de multi oameni importanti din punctul de vedere al prezentei lor publice pentru ca ei insisi sint reminiscente ale sistemului comunist. Reminiscente in mentalitate, pentru ca nu putem spune ca puteam avea un nou popor in 17 ani! Acesta este poporul roman, cu istoria lui, cu realitatile lui, si a fost supus, prin vointa lui, unui proces de transformare. Dar au ramas pilonii solizi ai comunismului, care se manifesta in presa, in viata politica, la toate televiziunile si in foarte multe institutii.” (BBC, 19 decembrie 2006)
Armand Gosu: “Rezolutia PSD ce incrimineaza raportul Comisiei Prezidentiale, readucerea lui Ion Iliescu in conducerea partidului, care marcheaza esecul tentativei de modernizare in sens vest-european a celui mai important partid social-democrat din Romania, si odioasa performanta a PRM din parlament fac cum nu se poate mai actuala decomunizare si lustratia. Daca cineva se indoia de utilitatea lustratiei la 17 ani de la revolutia din decembrie 1989, Corneliu Vadim Tudor si Ion Iliescu, prin prestatiile lor publice, ne conving ca ele sint mai actuale decit oricind.” (22, Nr. 876, 19-25 decembrie 2006)
RAZBOIUL ICOANELOR
Lucian Dan Teodorovici: “Sustinind ca romanii sint, in majoritate, ortodocsi, de aceea icoanele trebuie pastrate in scoli, politicienii comit de doua ori o eroare fundamentala: mai intii, intrucit credinta nu este o optiune publica, ci una strict personala. Apoi intrucit, afirmind asta, contrazic complet tocmai Constitutia, care garanteaza dreptul la libera exprimare religioasa a tuturor confesiunilor si cultelor din tara. Pentru ca o decizie venita din partea statului care sa impuna prezenta icoanelor in scoli, daca n-ar avea acceptul celorlalte confesiuni nu se opun, ceea ce salveaza gestul statului. Dar nu salveaza deloc asertiunea conform careia minoritatea religioasa trebuie sa se supuna majoritatii religioase, una extrem de periculoasa.” (Suplimentul de cultura, Nr. 105, 2-8 decembrie 2006)
Ovidiu Simonca: “S-ar putea ca toata aceasta reactie disproportionata impotriva celor care au propus scoaterea icoanelor din scoli sa ascunda un lucru mai grav: biserica ortodoxa e mult mai atenta la ritual decit la sufletul credinciosului. In definitiv, biserica ortodoxa putea replica mult mai simplu: da, traim intr-o societate unde institutiile de invatamint sint laice, iar mediul scolar trebuie sa sustina neutralitatea confesionala. Acesta ar fi fost un raspuns corect din partea bisericii ortodoxe. In acelasi timp, biserica ortodoxa ar fi putut adauga: preotii nostri bat drumurile pe la fiecare familie de enoriasi dintr-o parohie, discuta cu toti copiii din familiile ortodoxe, ii cheama la biserica si ii indruma. Acesta ar fi fost raspunsul adecvat de la o biserica avind ca principiu primordial iubirea si intelegerea. […] Uneori simt ca biserica nu face suficient pentru sufletele apasate de necaz si prada nechibzuintei din societatea romaneasca. In schimb, slujitori ai bisericii si unii lideri de opinie infiereaza. Inca o data intreb: unde dispare credinta ortodoxa prin scoaterea icoanelor din scoli? Este biserica atit de subreda in legaturile sale cu enoriasii ca sa se simta amenintata?” (Observator cultural, Nr. 92 (349), 30 noiembrie – 6 decembrie 2006)
Doina Jela: “’Cu orice pret si pina in pinzele albe’, par sa spuna acum aparatorii libertatii de constiinta, de partea carora as fi fost inclinata sa ma aflu. In textele lor, cite sapte-opt si zece pe zi, daca ai apucat sa-l primesti pe primul, citesc vag promisiunea ca a ne debarasa de icoanele dintr-un liceu de arta nu e decit o etapa. In urmatoarea, o sa scoatem, din muzee inclusiv, toata pictura religioasa, apoi de prin universitati, pe Beethoven sau pe Shakespeare, atit de sexisti si straini de discriminarea pozitiva, ca intr-o versiune oarecum sinistra a noii ideologii, inventariate in urma cu citiva ani de Edward Behr in a sa America infricosatoare, si n-o sa ne mai putem opri in a fi grijulii cu minoritatile, cum spunea Vladimir Bukovski, nici dupa ce ele au devenit majoritare, ca minoritatea feminina a globului. Totusi, ce ma sperie cel mai tare si mai tare, in dezbaterea asta de idei, este absenta desavirsita a umorului. Eu stiam ca unde e inteligenta, e si relativizare, si unde e relativizare, e si umorul salvator. Mai frica imi este de oamenii care nu rid decit de toate simbolurile religioase. E motivul pentru care – eterna problema a eternului cetatean turmentat – nu stiu, pur si simplu, cu cine sa votez.” (Observator cultural, Nr. 96 (351), 14-20 decembrie 2006)
IN MEMORIAM LUCIAN RAICU
Paul Cernat: “Ca si colegul sau Valeriu Cristea, a fost unul dintre foarte rarii nostri critici care stiau sa vada in texte, sa patrunda in intimitatea gindirii, constiintei, sensibilitatii operei si – implicit – a autorului ei. Specie pe cale de disparitie: cu el dispare un mod de a face critica pe care nu stiu citi dintre comentatorii actuali mai stiu / mai pot sa-l guste… Raicu era – prin asta si prin atitea altele – un ‘inactual’. Pentru neofilii care confunda literatura cu progresul tehnic si mutatia valorilor estetice cu domnia sezoniera a modelor era probabil chiar mai rau: un invechit – de calitate superioara, evident, dar invechit. Ce naivitate! Lectia lui Raicu va fi mereu ‘actuala’ pentru cei care au rabdare sa asculte sunetul intim al unui text, care nu-i opun pe clasici modernilor sau, dupa caz, postmodernilor si care stiu ca arta adevarata inseamna triumful excelentei general umane asupra conjuncturalului si perisabilului: plus ça change, plus c’est la même chose. Criticul a fost un cautator generos si comprehensiv de semnificatii, deloc preocupat de a se pune pe sine in evidenta, de a se folosi (in sensul meschin al cuvintului) de cartile comentate, de a reusi ‘social’, de a epata. A fost, de altfel, un om modest, retras, introvertit si timid, inapt pentru vanitatea functiilor administrative si a politicilor de imagine, un comentator pentru care a intelege (pe cit posibil in profunzime) e mult mai important decit a ‘judeca’.” (Observator cultural, Nr. 93 (350), 7-13 decembrie 2006)
Daniel Cristea-Enache: “Refuzind metodologiile ‘stiintifice’ cu aparatul lor, Lucian Raicu incerca de fiecare data sa ajunga la inefabilul literaturii, la ceea ce face, in ultima instanta, farmecul indicibil al unei mari opere. Critica era, pentru el, datoare sa intre cu sfiala si gratie in intimitatea acesteia. Comentatorul grabit, neglijent, expeditiv, criticul care citeste pe sarite si expune apoi, cu morga, concluzii transante: iata tot ce poate fi mai diferit de modelul Raicu. Scrisul sau se adecva la obiectul estetic in felul in care si-l imagina, intr-un acord fin cu palpitul organic al paginilor. De aici abundenta citatelor, refuzul generalizarilor, precum si translatiile din planul propriei personalitati inspre cea a scriitorului analizat. E o forma de critica intens participativa ce-si alege cu grija temele si intretine un adevarat cult al marilor scriitori Un fel de elitism critic il apropia pe Lucian Raicu de virfuri si il distanta de mediocritatea si grafomania pseudoliteraturii.” (Cultura, Nr. 51 (103), 7 decembrie 2006)
Vasile Popovici: “Lucian Raicu a dat, prin Gogol sau fantasticul banalitatii, prin Reflectii asupra spiritului creator, prin Calea de acces, prin Scene din romanul literaturii citeva mii de pagini unice in genul lor, de un nivel al intensitatii analitice si de o vibratie critica si umana cum rareori se pot intilni nu doar in critica noastra, ci si de aiurea. Astazi a venit poate timpul ca literatura romana sa intre cu adevarat in posesia acestui scriitor de geniu, sa-l reediteze, sa-l citeasca (sa-l citeasca, in primul rind!), sa-l traduca, sa se lase impregnata de el, sa-l recunoasca asa cum se cuvine, spre onoarea ei. E poate momentul ca Lucian Raicu sa inceapa sa existe in sfirsit pentru noi, restituit noua de disparitia sa. E poate cazul sa vedem in moartea sa noul, adevaratul sau debut. E cu siguranta cazul ca ultimul sau refugiu sa fie in mintea si intelegerea noastra, prin simplul efect al lecturii, al coabitarii cu el in singura forma posibila – si singura adevarata – de a-l avea aproape, asa cum el a tot asteptat sa se intimple, trebuie s-o spunem, in singuratatea lui pariziana.” (22, Nr. 874, 5-11 decembrie 2006)
Reviste electronice
revist@ – grupaj din principalele reviste culturale (22, Cultura, Dilema veche, Romania literara, Observator cultural, Adevarul literar si artistic, Ziarul de duminica, Suplimentul de cultura) “Revista lui Alin este un soi de memorie condensata a efemerului jurnalistic – paginile aurii ale gesturilor noastre recente: esti in ea, deci existi!” (Alex. Leo Serban).
cinem@ – grupaj cu informatii si comentarii despre cele mai bune filme de pe posturile TV . “In societatea de astazi care cunoaste o expansiune uriasa a vizualului in cele mai diverse si neasteptate forme, a invata sa privesti devine o necesitate practica.” (Mircea Vasilescu)
no comment – un anunt ciudat, o informatie care te buimaceste, o scena care te lasa gura-casca. “Fiecare manipulat trebuie sa aiba cel putin un minut pe zi de ‘No comment’, intr-o tara ca a noastra unde in fiecare tramvai de mult scrie clar: ‘manipulantul nu sta de vorba cu pasagerii’.” (Radu Cosasu)
Cele trei reviste se afiseaza saptaminal pe site-ul de puzzle cultural www.thymos.ro
“Trei portaluri culturale de frecventat: Thymos: puzzle cultural, Romania culturala si LiterNet.ro”
(http://www.blogmania.ro/blog/109.htm)
Pentru abonament gratuit mentionati optiunile intr-un mesaj la alincristea@thymos.ro