VEDERE SPRE ORAŞ

Uncategorized

VEDERE SPRE ORAŞ

SibiuSibiu

Câteodată mai mijesc hulubării
sau raze prin ferestre ondulate,
le ţese soarele bolnav, sau poate
sunt firele din varul unei ii

căzut în plasa genelor se pierde
pe zidul coborât cu două trepte
de tencuială şi cocleală verde,
tabloul tremurat în unghiuri drepte

un turn se-nclină şi revine iar,
clipeşte smalţul coamelor de miere,
sub norul serii încărcat de jar
bat inime de clopot cu durere

mai trec spre case oasele subţiri
de-nfiorări ca aburul de pâine:
sub felinarele torcând să nu te miri
de-o stradă ca spinarea unui câine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top