SEARAŞi eu am avut odată acelaşi gând,
adică să scriu un tratat despre seară,
dar tăcerile ei mă înfioară,
aş fi preferat uneori să o aud râzând
înalt, pe sub lămpi arzând violet
sau nepăsătoare, despuiată de şoapte
în fotoliul vechi, pieptănându-şi încet
părul lucios, amirosind a lapte
scrisori parfumate, praline şi boarfe
sunt comorile ei încuiate în scrin.
Mă privea îndelung prin negre eşarfe,
cerşeam un cuvânt, câteodată, ce chin
apoi am plecat – ea rămase cum ştiu
în cercul veiozei, dar nu am uitat
de fluturul prins într-un ac ruginiu,
de şoaptele ei, de păr şi tratat…