drumul spre gară îl facem
ca şi cum am urca un munte
sau am fi cu picioarele legate în saci de pînză
la un concurs din curtea şcolii
am vrea să ne întoarcem
dar nimeni nu spune
ne urmărim una alteia respiraţia
nici un cuvînt despre strigătele noastre înfundate
strada toată pare un carusel în mişcare
la cîte o fereastră cineva nu doarme
îşi omoară timpul
sau cine stie
dinspre faleză răzbate vag vuietul apei
iar trandafirii şi-au ascuns parfumul în pămînt
dinspre cimitirul sf constantin
se aude cîntecul de leagăn al morţilor
iar dinspre hipodrom
un nechezat de cal înaintea unui salt mortal
întunericul miroase a scorţişoară
umbrele lui mă lovesc pe ascuns
şi gîndesc brutal despre Lana
îmi pare că are în burtă o mulţime de copii care scîncesc
şi o lovesc cu picioarele
şi nu o lasă să-mi spună ce gîndeşte
aşa cum merge ea şchiopătînd şi privind aiurea
cu ochii lipiţi cu nămol din lacul sărat
brăila dispare înainte de a pleca din ea
aşa să fie oare toate despărţirile.
falentul creativ razbate peste valurile si linistea apelor . nu se poate sa nu zambesc cand citesc ce face LANA SI CUM O DESCRIE DOAMNA RUXANDRA.
Lana sunt eu cand ceilalti dispar…
…lano ,lano…ti-ai creat un ” alter ego ” MAI GROZAV SI MAI TERIBIL-(cate-odata)decat mama care l-a creat…fii atenta mama draga , fii ultra infra extra super atenta ,ca poate fii periculos…stiu eu ? …-PACATELE MELE-…cine stie ?…cu drag si grija , itzhak …
Toti avem un eu care ne supravegheaza, care polemizeaza cu noi… un “celalalt”, cum spunea Borges… nu suntem in afara lui… deci, el s-a nascut odata cu mine… multi insa sunt surzi la vorbele lui…