Gratuit, spuneţi? Atunci cum parvine Google la un procent de profit de 24%, oferind servicii gratuite? N-ar trebui să uităm că într-o lume unde totul se vinde şi se cumpără, gratuitatea e un lux rarisim, ca să nu-i spun inexistent. În cazul Google, până la probe contrarii, modelul economic nu se poate baza decât pe publicitate. Discretă, e drept, dar eficace. Chiar dacă această publicitate o plătim indirect, ea ne este servită de o manieră elegantă şi lipsită agresivitate. Principiul este deja aplicat de G-mail, serviciul de curier electronic de calitate superioară, testat în cursul anului 2006, unde Google ne poate citi corespondenţa şi „slăbiciunile” pentru cutate sau cutare obţiune… Analiza fină a stocului de texte îi permite, desigur, studierea personalităţii fiecărui client, a sferei sale de interese şi de gusturi, exact ceea ce interesează în particular anunţătorii. Astfel, Google bagă în buzunar astăzi 1% din reţetele mondiale de publicitate. Proiectul Google Earth – deja funcţional – un sistem de explorare a planetei Terra, cu posibilitatea reconstituirii în 3 dimensiuni şi cu o cartografie la cerere, este presărat de publicitate (hoteluri, restaurante, buticuri, etc.) Dealtfel Google lucrează mână-n mână cu Wolkswagen la o versiune impregnată de această tehnologie, cu care ne poate ghida până la porţile anunţătorilor.
O altă găselniţă este şi Google Print, rebotezat Google Book Search, un proiect prin care se permitea accesul la o mare cantitate de cărţi, fapt care a produs indignare în Uniunea Europeană şi mai cu seamă în Franţa. Cu lăcomia care-i este proprie, Google ar fi înghiţit întreaga literatură universală dacă legislaţia în vigoare i-ar îngădui-o. Pentru moment, este obligat să se rezume la opere mai vechi, ieşite din câteva mari biblioteci anglo-saxone. Astfel, pentru a evita inconvenientele hegemoniei anglo-saxone şi sub impulsul lui Jean-Noël Jeanneney, preşedintele Bibliotecii Naţionale Franceze, se lucrează intens la Euro-Digital Library, un sistem care va pune la dispoziţia publicului două milioane de opere în 2008 şi şase milioane în 2010.
Dar dacă mai adăugăm şi Google Video, propunând programe gratuite sau cu plată, ne trezim înaintea unei televiziuni à la carte, care ar putea foarte bine transforma netul într-un mamut al televiziunii în viitor. Nu ne poate scăpa nici faptul că achiziţionând societatea Damark, Google s-a dotat şi de o regie publicitară. Nu o reclamă tradiţională desuetă, ci o publicitate light, subtilă, şic, aşa cum o permite înalta tehnologie de astăzi. Legăturile sponsorizate sunt, actualmente, separate de motorul de căutare. Nimeni însă nu poate garanta că, cu timpul, informaţia nu va fi mixată cu publicitatea, pierzându-şi virtutea neutralităţii. Obsesia monopolului nu îi este streină obiectivelor Google, iar eforturile de a se debarasa de concurenţi sunt mai mult decât evidente. În Statele-Unite 48% din piaţă îi aparţine deja, faţă de 22% pentru Yahoo şi 11% pentru MSN (Microsoft). Este interesant de observat cum aceste mari „caracatiţe” mondialiste, se detronează unele pe altele cu mijloace din ce în ce mai incisive. Chiar dacă vom fi, probabil, eliberaţi de inevitabilul Bill Gates, asta nu înseamnă că nu vom ceda altei dictaturi numerice, poate chiar mai abitir decât americanii înfeudaţi Google-ului cu 48%, în timp ce proporţia europenilor se caţără la 80%. O amică, sedusă în întregime de posibilităţile „ilimitate” oferite de Google, mă dojenea, pretinzând că ea nu vede nici un rău în putinţa de a găsi cu atâta uşurinţă şi, mai ales gratuit, tot ce doreşte, ba din potrivă… Eu nu spun că-i rău, eu spun că este un pic facilă tentaţia de a se baza în permanenţă pe o singură busolă… Exemplul cel mai elocvent sunt jurnaliştii care, pentru a-şi consolida informaţia, au tendinţa de a demara anchetele apelând la „tezaurul” de date googleene. De unde reiese acceptarea, fără nici o precauţiune, a tot ceea ce dictează Google, chiar dacă acesta pretinde studierea a 14000 de articole de presă pe zi, echivalând, în realitate, cu 24 de subiecte.
Când guvernul chinez spune că nu trebuie să se răspundă la toate întrebările privind revolta de al piaţa „Tian’anmen” sau, mai bine zis, a nu se furniza toate răspunsurile, direcţia motorului de căutare se găseşte destul de ambarasată, dar preferă s-o lase încurcată, decât să piardă o piaţă de desfacere atât de promiţătoare. În afaceri trebuie să ştii să numeri…
În 2004 răspunsul la întrebarea: „Problemele adolescentului” (Troubled teen), motorul avea tendinţa să pună în evidenţă sitele comerciale care aveau soluţii de vânzare. Cuvântul cheie era interpretat în sensul: „ce aveţi de vânzare în domeniu?”, ca şi cum Web-ul ar fi fost un amplu marketing. Există tehnici pentru a impresiona „Page Rank de Google”, făcându-ne să credem că situl Web este foarte apreciat de internauţi. Google se face purtătorul de cuvânt al tuturor consensurilor teleghidate, petându-se un sort de conformism global.
Evident, nu se poate nega că n-ar fi o sculă utilă, când îţi este singurul mijloc de investigaţie. Ceea ce nu înseamnă că în spatele utilităţii nu sunt vehiculate şi alte interese, mai puţin insignifiante decât le-am crede.
