In urma cu câteva luni era cât pe-aci sa ma însor. Aflat la Tiraspol într-un grup de ziaristi, am participat în aula Universitatii Comuniste la o dezbatere cu studentii si profesorii unde, la unison, l-au slavit pe Lenin ca pe cea mai mare personalitate a omenirii.
I-am întrebat pe studenti cum de nu vad nici o legatura între ideologia comunista si saracia, foametea si razboiul de la ei. Revoltata, o studenta de o frumusete rapitoare mi-a raspuns ca nu ideologia e de vina pentru starea de la ei si ca ea crede ca peste tot în lume apa calda curge la robinete doar de 2 ori pe saptamâna, iar curentul electric 3-4 ore pe zi. I-am replicat ca pâna si în saracia din România curentul electric este neîntrerupt, iar apa calda curge aproape zilnic câteva ore. Atitudinea ei s-a schimbat asa de brusc fata de mine, ca la câteva ore dupa discutie o si cerusem în casatorie. Parintii ei erau asa de bucurosi ca vor avea un ginere cu 100 $ pe luna, încât din „draga milionarule” nu ma scoteau. Când am aflat ca salariul meu este de peste 20 de ori mai mare decât al lor, am înteles de ce ma considerau un bancher occidental. La plecare mi-au înmânat câteva insigne si afise cu Lenin sa le daruiesc familiei mele, iar mie mi-au facut cadou o mica statueta cu Suvorov, eroul lor national.
Ajunsa în România, draguta mea tiraspoleanca tare se mai minuna ca poate circula noaptea pe strada, ca exista buticuri non-stop si ca oamenii nu poarta arme. Insa bucuria nu i-a fost de lunga durata caci, ajunsa acasa la mine nu era apa calda. Radet-ul se gândise sa intre în conflict cu Renel-ul si sa opreasca apa calda tocmai în ajunul nuntii mele. Transnistrianca mea a început sa cânte „Internationala” si sa bata la usile vecinilor îndemnând la lupta împotriva capitalistilor exploatatori. Dupa ce s-a potolit ne-am dat seama ca între noi sunt diferente extraordinar de mari si am cazut de acord sa ne despartim prieteneste. A plecat de la mine lasându-mi doar o fotografie si peretii tapetati cu postere leniniste.
N-am apucat sa mi-o scot din minte, caci la câteva zile casuta mea postala era plina de scrisori. 245 de tiraspolence, 72 de slobozence si înca vreo 150 de fete din alte colturi transnistriene ma cereau în casatorie, neputând întelege cum Natasa ma parasise când eu aveam salariul mai mare decât toti locuitorii dintr-un sat. Întrucât nu stiam ce sa fac cu atâtea scrisori, l-am rugat pe un prieten care era comandantul unitatii militare UM 02582 sa gaseasca el o solutie si sa raspunda la scrisori, mai ales ca avea un salariu dublu fata al meu.
Vreme de o luna n-am stiut ce s-a mai întâmplat cu scrisorile pâna când, într-o zi, deschizând televizorul, aud la stiri ca unitatea militara UM 02582 va pleca în misiune la Tiraspol. Nici nu trec 4 zile si cele 245 tiraspolence, 72 de slobozence si cele peste 150 de fete din alte localitati îmi multumeau ca le-am gasit partenerii de viata si ma rugau sa fiu nasul lor la cununia civila comuna de la Sovietul Suprem, oficiata de însusi Marele Smirnov.
Si pentru ca orice nas vine la nunta însotit de câteva persoane, va întreb pe voi, iubiti cititori burlaci: nu vreti sa veniti cu mine la Tiraspol, caci aproape trei sferturi din mirese mai au acasa surori ce bucuroase s-ar marita cu occidentali ca voi ?
Septembrie 1996