Directorul ziarului Cotidianul publică un articol în care critică prestigioasa revistă The Economist pentru un material despre modul în care USL – coaliția la putere în România – a reacționat la criticile jurnaliștilor în timpul crizei legate de suspendarea președintelui Traian Băsescu și referendumul privind demiterea sa:
http://www.cotidianul.ro/the-
Articolul lui Nistorescu nu merită analizat pe fond, nu doar datorită ridicolului generat de directorul unei gazete obscure din România care trage de urechi una dintre cele mai vechi și prestigioase publicații în limba engleză din întreaga lume, dar chiar din start directorul în cauză își dă singur cu firma in cap.
Cornel Nistorescu nu a aflat că prin tradiție niciunul dintre articolele din Economist NU ESTE SEMNAT.
Iar dacă Economist publică ceva, atunci în spatele acelor rânduri stă revista însăși, cu tot prestigiul ei și cu toată responsabilitatea ce derivă de aici.
În schimb, Cornel Nistorescu conduce o gazeta de propagandă pro-guvernamentală care publică uneori minciuni și chiar calomnii.
De pildă, ziarul lui Nistorescu a preluat calomnia senatorului PSD, Dan Șova (cel pe care șeful său de partid, Victor Ponta, a fost nevoit să-l demită pentru afirmatți de negare a Holocaustului, pentru a-l numi ulterior ministru al relației cu parlamentul, declanșând protestele unor organizații evreiești din România și din străinatate).
Șova o acuza pe corespondenta Radio România la Bruxelles, Carmen Valică, de dezinformare, deoarece ar fi întrebat-o pe vicepreședinta Comisiei Europene, Viviane Reding, dacă a auzit de „arestarea iminentă a judecătorilor Curții Constituționale din România”.
Consiliul de Onoare al Societății Române de Radiodifuziune a investigat acuzațiile și a exonerat-o pe Carmen Valică (pe care o cunosc personal de la BBC ca o jurnalistă integră și competentă).
Carmen s-a adresat redacției Cotidianului cerând o retractare a afirmațiilor calomnioase la adresa ei, dar a fost ignorată.
Cornel Nistorescu nu este străin de astfel de practici. În 2003 – 2004, pe cand conducea Evenimentul Zilei, ziarul s-a dedat unei campanii susținute de defăimare a redacției române a BBC, al cărei redactor șef eram, legată de procesul de restructurare prin care trecea redacția.
Acuzațiile erau ca în acest proces de restructurare și-ar fi făcut simțită influența politică, anume a PSD, aflat pe atunci la putere.
La doar sase ani de la acea campanie de defăimare, același Cornel Nistorescu, trecut în barca PSD și aflat la conducerea unui ziar de propagandă (fondatorul Cotidianului, Ion Ratiu, se întoarce probabil în mormânt) își realizează (aparent) greșeala și publică, la 12 ianuarie 2011, un articol intitulat „Vă cer scuze domnule Mititelu” http://www.cotidianul.ro/va-cer-iertare-domnule-mititelu-134636/ .
Christian Mititelu era în noiembrie 2003 director al redacției romane a BBC, pe durata restructurării alături de noul director, Razvan Scorțea, și a fost una dintre principalele ținte ale campaniei de defăimare dintr-o bună parte a presei din România, unde s-a remarcat Evenimentul Zilei, condus pe atunci de Cornel Nistorescu.
Nu a fost însa singurul defăimat atunci, dar Nistorescu îi cere scuze doar lui, tardive, dar oricum mai bine ca niciodată.
Numai ca scuzele au un tâlc. În 2003 – 2004 evenimentul care a declanșat campania de defăimare a fost pierderea de către Traian Ungureanu a postului de redactor BBC la redacția română ca urmare a restructurării (Cornel Nistorescu era prieten cu el din presă, dinainte de 1989).
În 2011, Traian Ungureanu era de doi ani eurodeputat PDL și unul dintre apologeții de frunte ai lui Traian Băsescu, în timp ce Cornel Nistorescu era unul dintre cei mai vehemenți critici ai președintelui, deci scuzele la adresa lui Christian Mititelu serveau, prin ricoșeu, și scopurile politice ale lui Nistorescu.
Revenind la atacul la adresa revistei Economist, îmi aduc aminte de un banc: puricele sună la ușa femelei elefant. Deschide un aprod și puricele îi spune cu importanță: „Sunt așteptat de Fifi…”. „Cine să-i spun c-o caută?”, întreabă aprodul. La care puricele răsucindu-și fercheș mustața și aranjându-și cu emfază freza spune: „O caută Ernest…”.
Nu acord niciun premiu cui ghicește cine în acest articol este puricele și cine elefantul.
Nu cred că dl Nistorescu este familiarizat cu The Economist. În primul rând îl numește ziar, când de fapt Economist este o revistă. În al doilea rând, dacă ar fi avut curiozitatea să se uite și la celelalte articole din Economist ar fi observat lipsa semnăturilor. La toate. Și atunci ar fi dedus poate că articolele nu sunt niciodată semnate (din motivul explicat mai sus). Asta ar fi fost ”jurnalism de investigație”. Dar în acest caz, nu ar mai fi putut pune acel titlu elegant articolului său și nici articolul nu ar mai fi avut vreun rost. Dar e mult mai simplu cu ”jurnalismul după ureche” practicat și apreciat pe larg în România. Nu?
In primul rand vreau sa-i multumesc lui Dorian, el mi-a semnalat in aceasta dimineata articolul lui Nistorescu si m-a indemnat sa scriu, ceea ce am si facut printre picaturi pe Blackberry.
Nu cred ca Nistorescu este in general familiarizat cu standardele presei occidentale, dat fiind ca anii ’70 si ’80 si i-a petrecut scriind la Viata Studenteasca, Scanteia Tineretului si Flacara. Iar dupa 1989 a evoluat in mediul asemanator la Expres, Evenimentul Zilei si acum la Cotidianul.
Vulpea cand nu ajunge la struguri spune ca sunt acri”, dle Clej! Spun asta fiindca Dvs. mai aveti mult pana sa atingeti nivelul profesional al dlui Nistorescu si al site-ului Cotidianul.ro, publicatie fondata de un mare patriot roman: Ion Ratiu (daca ati auzit de numele acesta). Este suficient sa cititi editorialul dlui Cornel Nistorescu intitulat “Oda Americii” – tradus si citit in fata trupelor americane care urmau sa plece in Irak dupa tragedia din 11 septembrie 2001 – si veti realiza
care este distanta dintre Dvs. si directorul Cotidianului. E posibil sa aveti dreptate in ceea ce priveste punctul de vedere exprimat in articolul Dvs., dar a contesta cariera jurnalistica de exceptie a dlui Nistorescu – ignorand intregul ei -e o forma de frustrare tipica celor care vad intotdeauna doar partea goala a paharului. Punct.
Domnule Culian, m-a ferit Dumnezeu de o cariera de „exceptie” ca a lui Cornel Nistorescu. Nu am lucrat in presa comunista, precum domnia sa, inainte de 1989, iar dupa acel an am lucrat, din nou spre deosebire de el, in majoritatea timpului, in mass-media media occidentala.
Ca atare nu am fost implicat in campanii de defaimare, de dezinformare si propaganda politica (asa cum se intampla acum la Cotidianul, o gazeta infecta, spre deosebire de ziarul infiintat in 1991 de Ion Ratiu, adversarul politic al lui Ion Iliescu, aliatul actual al lui Nistorescu) si nici nu am scris ode unor forte armate (nu e treaba unui jurnalist sa scrie ode).
Frustrarea este evidenta in acest articol al piticului jurnalistic Nistorescu, care se leaga de un gigant al presei mondiale. Macar daca ar fi stiut un lucru elementar: ca TOATE articolele din Economist sunt nesemnate.
In final imi exprim speranta ca alta data veti citi cu atentie articolele din Revista ACUM. Nu se alta, dar riscati sa deveniti ridicol.
Domnule Clej,
evidentele prezentate de dvs. in acest articol nu cred ca iau prin surprindere pe nimeni dintre romanii sanatosi la cap.
daca ai cat de cat bun-simt, nu poti sa urmaresti mai mult de 1 minut prestatia din ce in ce mai alunecoasa si mai subiectiva ( probabil foarte bine platita de PSD) a lui Nistorescu, pe la talkshowurile isterizate ale Antenei 3.
Toate pozitiile acestuia sunt de o evidenta si oarecum periculoasa iesire din matca fireasca a unui jurnalism corect.
Sincer, nu am nici o asteptare legata de o posibila revenire a acestui personaj ,,sinistru,, la o forma de practica jurnalistica decenta si utila societatii.
De acord cu fondul articolului. Exista un singur lucru ce ar trebui adaugat: cotidianul pe print numit Cotidianul, fondat de Ion Ratiu, a intrat in insolventa, apoi a disparut. El nu mai exista in prezent pe piata. Cornel Nistorescu a primit pleasca de la Sorin Ovidiu Vantu domeniul cotidianul.ro, pe care isi face de cap si apar o multime de texte departe de jurnalism. Cotidianul.ro, care nu mai apare pe print, este o publicatie online de gang, ce compromite bunul nume si prestigiul fostului ziar fondat de Ratiu. Oricine care a lucrat la acest ziar, cu exceptia celor putini ce mai lucreaza azi pentru Nistorescu (si castiga o paine destul de amara), va nega dreptul lui Nistorescu de a spune „noi suntem aceia”.
Vorbim de jurnalism intr-o tara in care un amarat de membru din consiliul de administratie al unei amarate de televiziuni locale trebuie sa depuna juramant in fata parlamentului. Hai la banane coapte… In Suedia s-ar tavali lumea pe jos de ras daca nu cumva populatia ar ajunge sa faca gesturi necontrolate de revolta.
Dle Clej,
Felicitari. Tragedia este ca in Romania profund divizata de recenta incercare de a pune mina pe putere a proto-comunistilor lui Iliescu-Ponta et Co, presa a jucat si joaca un rol din ce in ce mai nefast de adincire a conflictului,de acutizare a diviziunilor dintre cetateni si de creere un climat de nesiguranta si frica. Nistoreascu va intra si el in istorie si isi va semana probabil articolele de acum inainte C. Nistorescu-Purice.
Curat banane coapte! Ca și ”certificatele de revoluționar”. Apropos, sunt ereditare? Pot fi lăsate prin testament urmașilor, ca să se bucure și ei de aceleași drepturi? De câte ori aud termenul îmi amintesc de un episod de la o manifestație din Piața Universității, în august 1990, când un tânăr pe care l-am intervievat mi-a strigat în microfonul pe care i-l pusesem în față, ”noi, cei care am murit la revoluție, nu vom da înapoi”. I-am făcut un compliment. I-am spus că pentru cineva mort cu opt luni în urmă arată încă destul de bine.
Ca fost ascultător de BBC Romanian, toate vocile postului îmi erau dragi. Clej, Ungureanu, „Galor”, „Bota”, Vijulie, Iamandi, Toader și toți cei pe care nu mi-i mai amintesc.
Prin 2003-2004, Evenimentul Zilei era printre puținele guri de oxigen din presă, alături de BBC Romanian. Nimeni nu îndrăznea să-l critice pe cel supranumit „Însuși”, TVR era o rușine, simțeam că trăiesc într-o țară ce se apropia pe zi ce trece de stilul de viață din Belarus și când găseam informație adevărată, nealterată, aveam sentimentul că am scos capul după cortină și am respirat aer curat. Nu glumesc când spun că BBC Romanian a fost printre puținele repere stabile, serioase, ale unui proaspăt absolvent de liceu ce tocmai dădea piept cu viața.
Apoi, dintr-o dată, a apărut scandalul cu domnul Ungureanu. Evenimentul Zilei specula, într-adevăr, că mâna lungă a Sa a ajuns până la Londra și m-am temut. Ce-i drept, ascultând jurnalele care au urmat, nu am putut sesiza schimbări vizibile în ton și în subiectele tratate. Dar aveam undeva, în colțul minții, o sămânță de îndoială. Dacă, de fapt, teoria conspirației este adevărată și manipularea există? Dacă, de fapt, nu se umblă la stilul relatării și se manipulează prin omisiune? Mai mult, motivul pentru care domnul Ungureanu a fost demis mi s-a părut și mi se pare în continuare ridicol. A căzut o probă de dicție, după ce a lucrat la cel mai inalt nivel atâta amar de vreme.
Mai apoi, sub noua conducere a BBC Romanian, mi-am recapătat încrederea în BBC și am fost un ascultător fidel până la închidere. Însă a devenit clar pentru mine că presa de calitate de la BBC Romanian s-a făcut ca urmare a unei direcții imprimate și menținute. Odată ce jurnaliștii s-au răspândit în cele patru zări, majoritatea au început să facă presă „mai liberă”. Doamna Vijulie s-a perindat pe la Realitatea TV, arțăgoasă și total diferită față de zilele în care lucra la BBC (acum e la DIGI24). Domnul Ungureanu a devenit un politician care nu se ferește de politicianism. Domnul Clej folosește uneori pe acum.tv un limbaj pe care nu l-ar fi folosit pe post. Domnul Iamandi nu se ferește să facă partizanat politic pe contul dumnealui de Twitter, din postura sa de jurnalist RRA.
Iar domnul Nistorescu este cât se poate de departe de alura pe care o avea în 2004. Publicația la care lucrează este o fițuică imundă care uzurpează și pângărește o siglă celebră, creația unui om care a făcut istorie la BBC Romanian.
Concluzia este că oamenii se pot schimba și în rău. Pentru bani, pentru tot felul de interese… sau poate că au fost așa tot timpul, dar un anumit ceva i-a făcut să dea dovadă de reținere.
Felicitări doamnelor Lungescu și Toader, care, în opinia mea, au niște cariere extraordinare.
Cornel Nistorescu??
Când te combini cu oameni din speţa lui S.O.V. care a jefuit 100.000 de români, prin Fondul sau de Investiţii,te-ai descalificat,chiar dacă ai fi fost un jurnalist genial!!
Pur şi simplu ţi se făcea greaţă, să asculţi elucubraţiile „politice”, debitate la Antena 3, de oel ce a fost poate, cândva Cornel Nistorescu !
Nu am rezistat la mai mult de două emisiuni, în care s-a „produs” Cornel Nistorescu, la prima din curiozitatea de a asculta un ziarist cu faimă, iar la a doua emisiune, doar pentru a verifica dacă cel care vorbea,era chiar Cornel Nistorescu, sau un papagal- alter ego al sau !