Avreimic s-a nascut In 1902. De mic a dovedit aptitudini deosebite. La 8 ani a construit un receptor radio care in loc de galena avea un cartof. Prea multa osteneala cu invatatul nu si-a dat. Fugea de la scoala sa pescuiasca in iaz. La 17 ani a trecut examenul de bacalaureat cu o nota medie a carei diferenta fata de nota minima tindea spre zero cu mare vioiciune. Si vine Avreimic la tat-su, bunicul meu, si-i spune:
„Tataie, vreau sa invat la Conservatorul de Muzica”
„Muzacant, scripcar, sa canti la nunti si balciuri cu tiganii. Nu, tu ai sa fi advocat.”
Si se pune Avreimic pe tocit avocatura si termina cu un an mai devreme. Primeste o diploma „Cum Laudae”, o inrameaza frumos si o prinde cu un cui deasaupra patului tatane-su.
„Acum pot sa fiu muzacant, tataie”.
„Fi ce vrai”.
Si iar se pune omul pe studiat. Acum nu mai e Avreimic ci Avraham (se pronunta Avraam). Nu trece un an si Avraham, in virsta de doar 21 de ani, este numit Seful Orchestrei Clubului Macabi-Iasi. Am o fotografie ingalbenita de vreme in care il vezi pe Avraham megind tantos in mijlocul strazii Stefan cel Mare, Iasi, in fruntea unui grup mare cu tromboane si alte cele. Se ocupa si de sport. E inalt, 1,80m si muschiulos si e nebun dupa schi in Poiana Brasov. Vine criza anului ’29 si bunicul da faliment. Isi vinde casoiul in care a crescut 12 copii si trece In gazda. Avraham incepe sa dea lectii de pian si vioara si aduce toti banii acasa. E inca burlac. Si vine razboiul si Pogromul din Iasi si prin ’47 Avraham decide: Palestina. Cu o bocceluta pe cap trece innot Dunarea in Iugoslavia. Se mai plimbareste el prin Europa vreo 5 ani. In Spania isi castiga painea cantand la ghitara. Voce nu are, dar un tigan spaniol, andaluzean, canta pt. el zarzuele si alte cele. In ’52 ajunge In Israel. Dupa un an se insoara si-l are pe Moshe, un afon total, ca si maica-sa. Traieste Avraham pIna la vIrsta de 96 de ani compunand muzica si invatand elevi.
A avut o viata plina, Avraham asta. A lucrat fericit in profesia pe care a vrut-o.
Se pare ca Andersen era medic.
„Marea taina a existentei umane nu consta in a trai, ci in a sti pentru ce traiesti!…” – Dostoievski.
Ben-Gal