ACUM.TV

Tehnica de fabricaţie a cauciucului poliizoprenic

Epoca materialelor în care trăim este caracterizată ca o epocă a materialelor plastice şi a cauciucului, ultima din lanţul epocilor de piatră, a bronzului şi a fierului. In cadrul acestei epoci, cauciucul natural nu putea acoperi nici 1% din necesarul de cauciuc pentru anvelope, astfel că s-a dezvoltat o producţie mondială de 9.400.000 tone/an, din care 2.200.000 tone/an de cauciuc sintetic obţinut prin două procedee de bază, cel german – “BUNA” (butadien-sodiu) şi cel rusesc – SK (Sinteticeskii Kauciuc), şi o producţie mult mai mare de cauciuc poliizoprenic. Dintre toate tipurile de cauciuc sintetic care se fabrică azi în lume, cauciucul poliizoprenic se apropie cel mai mult de cauciucul natural, cel care se obţine de la arborele de cauciuc „hevea brasiliensis”. Denumirea de cauciuc provine din cuvintele cau (arbore) şi ciuc (plănge) din limba aborigenilor Americii de Sud.

Primele cauciucuri sintetice, cauciucuri polibutadienice, fabricate după procedeele descoperite de Hermann Staudinger în Germania şi de Serghei Lebedev în Rusia (1928-1932), nu erau de calitate comparabilăă cu cauciucul natural, renunţându-se la ele după al II-lea Război Mondial, iar începând cu anul 1950 s-a fabricat cauciucul stereo-specific butadien-stirenic, dupa procedeul Karl Ziegler şi Giulio Natta (Premiul Nobel,1963).

În plus, procedeul Lebedev de a fabrica cauciuc din alcool, prezenta, cel puţin pentru ruşi, dezavantajul că reducea semnificativ producţia de băuturi alcoolice, în speţă vodca…

Din anul 1956 a început construcţia simultană a două Combinate de Cauciuc Sintetic, în România – la Oneşti, şi în Azerbaidjan – la Sumgait, după acelaşi proiect elaborat de Institutul de cercetare şi proiectare Ghiprocauciuc din Moscova. Combinatul din Sumgait a pornit în 1958, iar cel din Oneşti, în 1962, cu întârziere de peste 3 ani, din cauză că asistenţa tehnică era asigurată la început de specialiştii din Iaroslavli,care nu cunoşteau bine fabricaţia cauciucului SBR (stiren-butadienic rubber), ei fiind specializaţi pe fabricaţia cauciucului din alcool. În treacăt fie spus, erau buni specialişti, din moment ce le-a dat prin cap să facă ca la unul din robinetele de la vestiare, în loc de apă, să curgă „şpărla”, alcool diluat cu apa…

Această experienţă a fost preluată cu succes şi de români, care, mai inventivi, au creat o pantă la un capăt terminal de cale ferată din Combinat, unde se împingeau, noaptea, cisternele golite de alcool, scurgând, până la ultima picătură, alcoolul de la fundul acestor cisterne…

Cauciucul poliizoprenic, după cum bine ştie toată lumea, a fost descoperit de Acad.Dr.Ing. Ceauşescu Elena, aşa cum ne putem convinge din următorul citat din scriptul unui diafilm din 1979:

„Realizările cercetării ştiinţifice româneşti în domeniul chimiei deţin prioritate pe plan mondial, fiind deosebit de apreciate. Tehnologia de obţinere a cauciucului poliizoprenic, elaborată pe baza unui procedeu original românesc, invenţie a unui colectiv de specialişti al Institutului Central de Chimie condus de academician doctor inginer Elena Ceauşescu – s-a bucurat de interes deosebit în cadrul multor reuniuni şi expoziţii cu caracter internaţional. Noul produs se realizează la Combinatul petrochimic Brazi, pe o instalaţie cu o capacitate anuală de producţie de 30.000 de tone. Acest tip nou de cauciuc românesc are calităţi ce îl apropie de cel natural, iar în unele privinţe – cum ar fi rezistenţa la rupere – fiindu-i chiar superior, ceea ce permite utilizarea lui in condiţii de eficientă sporită la fabricarea anvelopelor şi a diverselor articole tehnice.”

De dragul adevărului despre cauciucul poliizoprenic trebuie să spunem că atunci când a început cercetarea la ICECHIM a unei noi reţete de cauciuc poliizoprenic, sub conducerea „geniului naţional românesc”, adică în anul 1975, deja funcţiona la Oneşti o fabrică de cauciuc poliizoprenic, cu o capacitate de 30.000 tone/an. Trebuie însă apreciată contribuţia unor chimişti, realmente geniali, de la ICECHIM, la această muncă de laborator, că doar se ştie că realizările din laborator sunt doar o primă fază după care urmează faza de pilot semi-industrial, şi în final producţia industrială. Pe acest drum apar dificultăţi, uneori greu de surmontat, rezumabile în dictonul „teoria ca teoria, dar praftica te omoară”…

A fost de-a dreptul jignitor şi nedrept, pentru chimia românească, plasarea în fruntea ei a unui ignorant şi analfabet în ştiinţe, precum d-na Academician, în timp ce valorile reale ale şcolii româneşti de chimie, în frunte cu Costin D. Neniţescu şi elevii săi eminenţi, să fie trecuţi în umbră uitării. Unul din aceşti elevi, cunoscător pe de rost a cursului de chimie organică a lui Neniţescu, a ajuns în anii 70, adjunct pentru chimie a Departamentului de Apărare a Israelului. Alţi trei elevi eminenţi ai lui Neniţescu, rămăşi în ţara, au constituit nucleul de bază al cercetărilor de la ICECHIM.

Cea mai succintă caracterizare a contribuţiilor ştiinţifice a „tovarăşei”, o poate face următoarea glumă :

„Se spune că, după discuţia cu Prunaru, primul romăn trimis în Cosmos, cam nedumerit, Ceauşescu o ia deoparte pe Leana: „Ascultă, Lenuţo, Prunaru zicea că a avut unele probleme din cauza legii gravitaţiei. Nu ţii tu minte, când am dat eu legea asta?” „Ce mă-ntrebi pe mine, Nicule, eu sunt cu ştiinţa, cu legile eşti tu!”

Dar să revenim…

Deşi la Oneşti s-a folosit un procedeu rusesc deja omologat, punerea lui în practică a cerut 5 ani de muncă asiduă, cu succese şi insuccese alternative, în lupta cu coroziunea puternică, de nereţinut nici măcar prin folosirea oţelurilor inoxidabile, pentru construcţia utilajelor necesare fabricării cauciucului poliizoprenic, în special la faza de concentrare a izoprenului.

Aplicarea a două invenţii autohtone … brevetate de Combinatul de Cauciuc Sintetic Oneşti, referitoare la procedee tehnologice şi materiale pentru utilaje, a contribuit la fabricarea, în final, fără prea mari piedici, a acestui tip de cauciuc.

Merită să menţionă, că dacă nu se dezvolta în prealabil industria materialelor pentru lansarea sateliţilor Pământului, care a adus aliajele de titan şi paladiu în prima linie, nu aveam soluţii pertinente pentru coroziunea puternică din unele procese ale chimiei industriale.

În sfârşit, în anul 1978, a fost terminată şi instalaţia de cauciuc poliizoprenic de la Brazi, pe baza procedeului în totalitate necunoscut de către pretinsul autor al acestei tehnologii, „acad.dr.ing. …” şi s-a ajuns la faza de pornire a producţiei de masă, la care trebuia să asiste Tov. Nicolae Ceauşescu cu suita.

Numai că, din cauza unor probleme practice, instalaţia nu mergea bine, şi în disperare de cauză, tov. Acad.Dr.Ing. Elena Ceauşescu a dat dispoziţie să fie adus un vagon cu izopren de la Oneşti, ca să se poată prezenta marelui „conducător”, şi „marea realizare” stiintifică a „tovarăsei”.

Zis şi făcut. „Tovarăsul” a fost tare mândru de realizările soţiei sale, uitând că numai cu 3 ani în urmă a felicitat personal prin strângere de mână, pe principalii specialiştii de la Oneşti, frumos aliniaţi pe două rânduri, cu ocazia fabricării primului cauciuc poliizoprenic produs în România, la Oneşti. (Eu, nefiind membru de Partid, eram plasat, pe rândul doi…)

Metoda falsificării de dragul festivismului era în, „epoca de aur”, o practică generalizată, aplicată de organele de Partid, pentru a scoate în evidenţa „succesele” deosebite ale construcţiei socialismului în ţara noastră .De exemplu, la pornirea Hidrocentralei de la Bicaz în prezenţa tov. Secretar general Gh. Gheorghiu-Dej, specialiştii cehi de la CKD Praga, care au livrat hidrogeneratoarele, şi care generatoare nu corespundeau întocmai cu contractul semnat cu români din punctul de vedere al puterii instalate – ele puteau produce doar 215.000 kw, fată de 220.000 kw garantaţi de firmă – au apelat şi ei la acelaşi procedeu de a „ieşi bine”, modificând aparatura de măsurare, astfel încât să arate 225.000 kw, deci chiar cu depăşirea (!) angajamentelor asumate.

Ulterior, specialiştii cehi au făcut modificările necesare pe cheltuiala lor ca să se încadreze în prevederile contractului. Informaţia am avut-o de la prima mână, cum se spune, eram prieten bun cu directorii Krajcar Iosef, şi Vasko Frantisek de la gigantul CKD Praha, specialişti excepţionali, cu care am colaborat timp de 3 ani la construcţia celei mai mari staţii de frig din Europa, la Oneşti.

Nu mai spunem nimic nou despre exagerările rapoartelor privind recoltele record din Romănia socialistă, care dacă ar fi fost reale, puteau veni francezii să înveţe de la noi agricultură…

Greşelile mari în tehnică nu se produc din incompetenţă, ci din cauza unor informaţii, dacă nu greşite, măcar insuficiente, atunci când se „trasează sarcinile” de proiectare.

Iată un caz, în care consilierul tehnic a lui N.S. Hruşciov, acad. Kuskov V.I., în loc să preia datele de proiectare direct de la partea română, a cerut date de la furnizorii de utilaje intermediari cehi, pentru pompele de mare debit de solă de răcire, şi a făcut comanda pentru pompele respective, indicând o presiune dinamică de 6 atmosfere, corespunzător cu cei 60 metri înălţime a instalaţiilor din Combinatul de la Oneşti.

Pe data de 23 Iunie 1962, urma vizita lui Hruşciov (împreună cu tov. Gh. Gheorghiu-Dej) la Oneşti, iar consilierul său tehnic, Kuskov, a venit cu o săptămâna mai devreme de această vizită să controleze cum merg pompele comandate de el. Stupoare mare! Pompele respective indicau o presiune de 12 atmosfere în loc de 6 atmosfere. Eroarea marelui specialist sovietic a fost că nu a ţinut cont de faptul că aceste pompe lucrau în circuit închis, şi presiunea de pe aspiraţie se adaugă la cea de pe refulare.

Astăzi, din fabrica de cauciuc poliizoprenic de la Oneşti nu au rămas decât fundaţiile utilajelor grele şi scumpe, s-au îmbogăţit unii şi alţii vânzând oţelul inoxidabil şi aliajele de titan la preţuri de fier vechi, iar diferenţa de preţ a intrat în buzunarele „corbilor” îmbogăţiţi din ruinarea unei industrii care atinsese performanţe mondiale, din punct de vedere al calitătii, dar la un preţ de cost mai mic, datorită manoperei româneşti mult mai ieftine decât a celei din străinătate. De ce, tovarăşe Iliescu, aţi închis Combinatul de Cauciuc Sintetic de la Oneşti, şi multe alte Combinate din România?

Acest articol a fost publicat duminică, 9 septembrie 2012 la rubrica Economic.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.