L-am rugat pe cunoscutul regizor şi activist pentru o Românie civilă Sorin Ilieşiu să ne ofere, în exclusivitate pentru ACUM, o primă reacţie la excluderea sa din Societatea Timişoara:
Dragă Ştefan,
Am fost şocat să aflu că am fost exclus din Societatea Timişoara pentru (1) “afirmaţia stalinistă” că unii dintre judecătorii Curţii Constituţionale şi-au trădat misiunea justiţiară ignorând numărul real al cetăţenilor cu drept de vot de pe listele permanente şi invalidând astfel un vot democratic covârşitor, precum şi pentru (2) „derapaje de la principiile democratice statuate în Proclamaţia din 1990”.
Motivaţiile oficiale ale excluderii mele din Societatea Timişoara nu au absolut nici o legătură cu realitatea actelor mele şi a afirmaţiilor mele.
Proclamaţia pentru România scrisă de mine în aprilie 2005, a relansat după 15 ani, celebrul punct 8 al Proclamaţiei de la Timişoara referitor la lustraţia anticomunistă.
Apelurile mele pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului au constituit o recunoaştere şi un omagiu adus principiilor Proclamaţiei de la Timşoara.
Apelurile iniţiate şi scrise de mine pentru adoptarea Legii lustraţiei pe care ţi le-am trimis prin e-mail în ultimii ani, constituie o dovadă că am avut un rol important pentru ca Legea lustraţiei să fie adoptată de două ori în Parlament în ultimii ani, de fiecare dată cu o majoritate covârşitoare. Din păcate, Curtea Constituţională a decis întotdeauna că Legea lustraţiei ar fi neconstituţională. Abia acum mi-e clar de ce judecătorii Curţii Constituţionale au respins
Legea lustraţiei de două ori, sfidând majoritatea covârşitoare a parlamentarilor.
Cred că la originea excluderii mele a fost faptul că în 2010 sau în 2011 am propus ca Premiul Societăţii Timişoara „Secera şi ciocanul” să-i fie acordat lui Traian Băsescu. În plus, în 2011 şi în 2012, am cerut de nenumarate ori demisia lui Traian Băsescu pentru grave derapaje de la valorile democraţiei.
Cred în continuare că premiza reformării morale a României este demisia lui Traian Băsescu.
Unii jurnalişti au considerat că am fost exclus din Societatea Timişoara inclusiv datorită faptului că am contestat teza neadevărată a “loviturii de stat” lansată şi promovată eficient la nivel naţional şi internaţional de Traian Băsescu şi de Monica Macovei al cărei birou de europarlamentar se află în sediul Societăţii Timişoara. Pare a fi singura explicaţie „logică” a excluderii mele din Societatea Timişoara.
Cu tristeţe şi cu un gust amar,
Sorin
2 sept. 2012
PS. Şocul excluderii mele a fost cu atât mai mare cu cât relaţia mea cu toţi membrii din conducerea Societăţii Timişoara era de respect şi de prietenie. Ca membru GDS, am militat eficient pentru ca Societatea Timişoara să fie laureată a Premiului GDS pe anul 2009. Mai menţionez că anterior excluderii, nu am primit nici un telefon, nici un mesaj e-mail din partea Societăţii Timişoara cu excepţia unuia, acum vreo două luni, în care eram rugat să-mi achit cotizaţia.
Am primit din partea Societatii Timisoara:
O explicaţie pentru excluderea lui Sorin Ilieşiu
Il asiguram pe fostul nostru coleg Sorin Ilieşiu că nefiind atât de preocupaţi precum domnia sa de antibăsism am văzut mai limpede derapajele de la democraţie din ţara noastră la care domnia sa, furat de obsesia antiprezidenţială de care nu suntem răspunzători şi pentru care nu îl putem ajuta, a fost parte activă. Ca să-i dovedim încă o dată că nu suntem parte a obsesiei sale antibăsesciene, îi reamintim că Societatea Timişoara a sustinut încă din 3 iulie faptul că avem de-a face cu un puci parlamentar de felul celui din Paraguay. Preşedintele Traian Băsescu, obsesia colegului nostru Sorin Ilieşiu, credea iniţial că e prea mult să susţină aşa ceva, mai apoi ne-a dat dreptate. Tot atunci, devreme, am cerut ferm boicotarea referendumului ca singura cale de a opri alunecarea din democraţie, în vreme ce aceeaşi obsesie a lui Sorin Ilieşiu, domnul preşedinte Traian Băsescu, cerea utopic să luptăm anapoda. Mai apoi ne-a dat nouă, şi altora din societatea civilă care apăram democraţia si ordinea constituţională, dreptate. Credem şi afirmăm public faptul că atacurile lui Sorin Ilieşiu, şi ale altora asemenea domniei sale, la demnitatea instituţională a Curţii Constituţională a României nu are nimic a face cu Traian Băsescu, ci cu democraţia.
Reafirmăm încă o dată faptul că Societatea Timişoara apără (doar!) democraţia. Credem în politicile corecte ale democraţiilor occidentale, chiar dacă unii le numesc criptocomuniste, am fost întotdeauna împotriva orgoliilor naţionaliste, am pledat pentru globalizare şi comunicare cu toate forţele democratice, credem în valorile statului laic, în diversitatea etnică, sexuală, de idei, credem în valorile morale ale competiţiei economice corecte, afirmăm domnia legii şi respectul sentinţelor magistraturii din ţara noastră, credem în proiectul Statelor Unite ale Europei pe care l-am susţinut tot timpul, credem în reforma profundă a administraţiei şi în viabilitatea provinciilor istorice pe care le-am afirmat încă din 1990 sub formula descentralizării ţării prezentă în Proclamaţia noastră.
Acestea sunt normele care ne călăuzesc. Ele nu au nimic de-a face cu persoane şi partide, decât în măsura în care acestea le încalcă. Îl asigurăm pe domnul Sorin Ilieşiu că am fi acţionat la fel şi dacă fostul preşedinte Ion Iliescu, în timpul mandatelor sale, ar fi fost subiectul unei debarcări prin puci parlamentar de felul celui care s-a petrecut în luna iulie. De ce autorul masacrului din 22 decembrie 1989 şi al mineriadelor nu a fost niciodată subiectul vreunei suspendări, îl lăsăm pe Sorin Ilieşiu să răspundă.
Timişoara, 3 septembrie 2012 Consiliul de conducere
“Stimaţi colegi,
Subsemnatul Marius Oprea, în calitate de membru de onoare al Societăţii Timişoara, având în vedere principiile pe care le-am sprijinit alături de dvs, mă consider dator să vă solicit reanalizarea excluderii din Societatea Timişoara a lui Sorin Ilieşiu care de fapt a fost dat afară doar pentru a-i delegitima opiniile în care cere demisia preşedintelui Traian Băsescu şi respectarea votului democratic de la recentul referendum.
Oficial, Sorin Ilieşiu a fost exclus exact pentru contrariul a ceea ce face şi a ceea ce spune, adică pentru “afirmaţii staliniste” şi “derapaje de la principiile democratice ale Proclamaţiei din 1990”.
Excluderea lui Sorin Ilieşiu pentru un delict de opinie – ceea ce nu se poate întâmpla într-o societate democratică – se află într-o contradicţie majoră chiar cu motivul invocat al excluderii.
Vă reamintesc că Sorin Ilieşiu a avut o contribuţie majoră pentru adoptarea de două ori, cu o majoritate nesperată în Parlament, a punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, adică a Legii lustraţiei, invalidată de fiecare dată de Curtea Constituţională.
Să nu uităm că Societatea Timişoara s-a păstrat multă vrerme departe de politică. Regret că acum excluderea lui Sorin Ilieşiu o afiliază politic.
Activitatea lui Sorin Ilieşiu în societatea civilă nu a fost până acum negată de nimeni. Dimpotrivă, a fost recompensat cu numeroase diplome şi medalii. Aţi fi, din nefericire, primii care neagă vocaţia unui cetăţean.
Regret că a trebuit să vă transmit acest mesaj şi aştept cu nerăbdare un răspuns public din partea dvs.
7 septembrie 2012
Marius Oprea, membru de onoare al Societăţii Timişoara
Aparut si la: http://www.dcnews.ro/2012/09/ruptura-in-societatea-timisoara-marius-oprea-il-apara-iliesiu-exclus-pentru-opinii-anti-basescu/
Se pare că șocul lui Sorin Ilieșiu nu l-a împiedicat să devină un Coriolan Drăgănescu al politicii românești
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/Sorin+Iliesiu+de+la+PNL+la+PSD+via+PLR
Iată ce spune fostul senator PNL, Raymond Luca, despre Sorin Ilieșiu, pe pagina sa de Facebook.
Sorin Iliesiu nu mi-a fost coleg decat in masura in care si alti nimeriti printre liberali mi-au fost colegi. Iliesiu a devenit senator de Sibiu sprijinit de catre Crin Antonescu. Eu nu l-am sprijinit nici o secunda. Mai mult, mi-a parut rau ca liderii PNL nu au sprijinit-o pe Minerva Boitan, senator de Sibiu in timpul mandatului meu si care a fost unul dintre cei mai performanti parlamentari liberali. Din pacate, poate ca si mine intr-o masura, d-na Boitan nu a inteles sa sprijine crearea USL si nu a acceptat compromisurile impuse de fosta conducere PNL. Cat despre Iliesiu marturisesc ca si eu am fost inselat prin 2005-2006 de diversele petitii anti-comuniste pe care le-a lansat si la care am aderat. L-am cunoscut mai tarziu, prin intermediul unei asociatii de revolutionari, 21 Decembrie, condusa de un individ dubios si unde si Iliesiu isi gasise un adapost. Mi-a facut o impresie lamentabila si cu asta am ramas.
https://www.facebook.com/raymond.luca?fref=ts
Domnul Marius Oprea are perfectă dreptate deoarece unii aşa zişi anticomunişti cochetează cu foştii securisto-comunişti chiar dacă aparţin unor organizaţii care au apărut ca răspuns împotriva reinstalării la putere a vechii structuri securisto-comuniste care a ocupat instituţiie Statului şi a devalizat România.
Felicitări domnului Marius Oprea şi să nu se lase intimidat de unii jucători la două capete.