caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

La graniţa dintre ani…

de (1-1-2007)

La graniţa dintre ani, mi-am propus să scriu acest articol. Nu ştiu de ce, dar când mă gândesc că peste câteva ore vom intra în Uniunea Europeană, mă cuprinde o emoţie puternică…
Nu ştiu de ce. Poate datorită faptului că, în acest moment, conştientizez, mai mult ca niciodată că vom fi într-o familie mai mare? Sau poate, datorită că „vom fi la fel ca ei”, peste numai câteva ore?
Grea încercare, greu răspuns, dar foarte multe emoţii.
Azi, mă uitam la feţele oamenilor de pe stradă şi erau tare optimişti. Să fi fost de vină tocmai noaptea ce se apropie şi gândul că vor petrece sau poate faptul că, de mâine se vor trezi în aceeaşi ţară, dar sub o altă formă, dacă aş putea să-i zic aşa…
Mă gândeam la ultimul meu articol, unde scriam că ”numărătoarea inversă a început!”. Da, a început de mult, dar acum, nu mai număr zilele, ci orele, iar în cele din urmă, secundele. Acele secunde lungi pentru unii, scurte pentru alţii, depinde cum le vom simţi fiecare.
În acest moment, îmi imaginez cum vor fi aceste ultime „… trei, doi, unu, zero…!” şi, din nou îmi trece un fior prin stomac.
Of! Ale naibii ore, îmi zic! Trebuie să fac ceva, trebuie să-mi ascund emoţiile şi, primul gând mă duce la… un pahar de vin. Zâmbiţi? Ei, încă nu, mai aştept un pic! Vreau să mă prindă „Anul NOU” în deplinătatea facultăţilor mintale, de aceea, mă voi „consola” cu un pahar de limonadă, cică face bine!
Dar…, orele trec şi ne apropiem cu repeziciune de Europa, acolo unde ne este locul.
Dar, fir-ar să fie, parcă emoţiile mele nu erau enorme, acum mai văd şi la televizor clipuri publicitare cu integrarea noastră, iar ca totul să fie bine, mai primesc şi un sms, de mă atinge, acolo unde e mai sensibil, ştiţi dumneavoastră unde, în inimioară…
E destul, îmi zic şi…schimb programul, nu numai cel al televizorului, ci şi cel al computerului. Mai aştept câteva ore. Ce o fi, o fi! Vom trece noi şi peste asta…!

Ionela van Rees-Zota

Ecouri

  • Venera: (1-1-2007 la 00:00)

    În viata omul e bine sa fie optimist, dar nu întotdeauna visator, pentru ca visele, de fapt nu se realizeaza, sunt efemere.

    Personal sunt optimista, dar niciodata n-am fost visatoare si este bine sa /NU ZICEM HOP, PÂNA NU AM SARIT PÂRLEAZUL/ – buna zicala pur româneasca.

    Românul, în general, se entuziasmeaza foarte repede de tot ceea ce este nou, dar se si desumfla tot atât de repede. Trebuie sa fim REALISTI, sa dam ragazul celor din conducerea României, ca „praful sa se aseze” mai bine si sa discutam peste vreo 6 luni de felul cum evolueaza situatia economica si sociala din România.. Sa nu uitam ca cei care sunt de mult în UE „ne au la ochi” si ca nu vor trece cu vederea multele nedreptati si nerezolvari ale problemelor de baza care framânta majoritatea populatiei României. Faptul ca vreo 2 milioane de români, daca nu mai multi, pleaca în lume ca sa câstige bani pe care sa-i poata trimita familiei, în speciali copiilor, „orfani temporar”, care plâng si se sinucid – consider ca nu este o buna apreciere; sper însa ca lucrurile se vor îndrepta. Atâta vreme cât discrepanta dintre venituri, cheltuieli si costurile pietei NU SUNT ÎN ECHILIBRU – populatia majoritara a României va trai în aceiasi mizerie.
    SA LASAM TIMPUL SA DECIDA, dar nu fara a actiona. Deocamdata, clasa mijlocie (daca mai exista) din România, este sceptica si aceasta se vede din sondajele oficiale.
    TIMPUL LE VA REZOLVA PE TOATE, DAR E BINE SA NU NE CONSIDERAM PREMIANTI. Fastul din pietele publice nu reprezinta o realitate, este o manifestare instantanee, oamenii simtind nevoia sa cânte si sa danseze, dar în fondul sufletului, sunt tristi si neîncrezatori în viitor, la fel de veseli cu surle si fanfare s-au manifestat si în 1989 si rezultatul l-am vazut si-l vedem.
    NU SUNT NICI NEGATIVISTA, NICI SCEPTICA, SUNT REALISTA.

  • Ionela van Rees-Zota: (1-1-2007 la 00:00)

    D.na Venera, va multumesc pentru trecere si pentru frumoasele cuvinte…
    Un AN Nou plin de realizari, sanatate si TOT ce va doriti..
    Ionela

  • Venera: (1-1-2007 la 00:00)

    Recomand celor interesati sa citeasca declaratia de la Sibiu a Presedintelui României, Domnul Traian BASESCU, la început de An nou 2007, aparuta în publicatia pe internet – MEDIAFAX – astazi 2 Ianuarie 2007.

    Prudent si realist… oare sa se fi inspirat din clarviziunea lui BRUCAN, care dadea un termen de 20-25 ani României, ca se devina o tara cu adevarat democrata? Iata ca Domnul Presedinte Basescu, mai adauga 15-20 ani si cu asta ne apropiem de vreo 50 ani în total, ca actuala Românie sa se dezvolte conform rigorilor UE. Ma întreb, pâna atunci care va fi populatia României, întrucât, nu de multa vreme în ziarele românesti se scria ca populatia României în urmatorii 5 ani, va ajunge la aproximativ 18 milioane, deci va scadea simtitor, si e normal, pentru ca tinerii nu vor avea rabdarea ca lucrurile sa se îmbunatateasca peste 15-20 ani. Ei vor sa profite de tinerete si n-au timp de pierdut, în asteptarea „VIITORULUI DE AUR AL ROMÂNIEI”, promis de Ceausescu… pentru ca aurul României s-a transformat în „fiare vechi”, care se vinde la kilogram.

    Ma „autofelicit” ca am prevazut viitorul, fara a fi „clarvazatoare”, ci pur si simplu REALISTA. O adevarata DEMOCRATIE si o adevarata POLITICA DE PIATA, nu se alcatuieste dupa o zi pe alta si cu vorbe – FAPTELE TREBUIE SA VORBEASCA.

    Recomand citirea Istoriei Statelor Unite, începând cu Razboiul de Secesiune, precum si Istoria Canadei, care în 2008 va sarbatori 400 ani de la existenta acestei tari. În 400 de ani Canada a devenit cea mai importanta, cea mai bogata si cea mai jinduita tara din lume, datorita conditiilor de viata unice, ale oricarui cetatean, originar sau emigrant, exceptând cei care au emigrat, dar care neavând un „bagaj intelectual” corespunzator, sau lipsa de vointa pentru a se integra într-o societate cosmopolita, multicolora si multiculturala, bineînteles ca au esuat.

    OMUL SFINTESTE LOCUL.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Plugusor dedicat cu prilejul intrarii ROMANIEI in U.E. la 1 Ianuarie 2007

Aho, aho, copii si frati, Unchi, matusi, veri si cumnati, Muncitori si carturari, Tarani si parlamentari, Militari, doctori, studenti, Promovati...

Închide
18.191.240.171