Nu vreau să mai locuiesc în această casă.
O să plec aşa ca într-un vis
Cu tabloul sub braţ.
În biblioteca supra încărcată
De pe peretele de lângă fereastră
Nudul lasciv mă priveşte nepăsător.
„Ei, până aici ne-a fost, făptură!
Va trebui să plecăm.”
Chiar am văzut cum s-a-ntristat.
Mi-a părut sincer rău.
Simţitor şi el,
Divanul primise o tentă roz-deschis.
Nici nu m-ai privit în ochi.
Glasul tău stins a şoptit abia:
„Îţi doresc să fii fericit!”
Şi cu ochii aplecaţi spre braţul meu:
„Hai să ne grăbim, Henri Matisse!”
Dan David, Los Angeles, martie-18-2006.