Nu exista nici o tara din aceasta lume în care unii conducatori austeri, dictatori, adevarati tirani, sa nu fi comis intentionat, prevalându-se de „puterea” acordata sau nu de popor, comitând, pur si simplu, adevarate crime contra umanitatii. Unii alesi prin vot, altii, instalati la putere chiar fara acordul majoritatii populare (Vox populi), fraudele sau banii fiind folositi la maximum. Multi au folosit /Manu militari/ – /Prin forta militara/, mai târziu /spalându-se pe mâini ca pilat din Pont – Manus manum lavat – O mâna o spala pe alta.
Ar fi nenumarate exemple ale tarile care au comis aceste /crime contra umanitatii/, din care nici România nu este exclusa…, dar scopul acestor rânduri nu sunt pentru a relata situatia actuala a României, ci pentru a demonstra cu un exemplu palpabil de ultima ora, petrecut în tara mea de adoptie – Canada – care, datorita actualelor guverne federal si provincial, respectiv al Québec-ului, au îndreptat o MARE NEDREPTATE comisa în urma cu 47 ani.
Pe scurt, timp de aproape 20 ani Maurice DUPLESSIS, a dominat politica prov. Québec, detinând functia de prim-ministru în anul 1936. Avocat de profesie, celibatar, om dur si necrutator, a format partidul numit Uniunea nationala în anul 1935. A dirijat cu „mâna de fier” aceasta provincie între 1936-1959, când a murit. În 1958, Maurice Duplessis a facut elogiul dezvoltarii industriale în Québec, precum si rolul sau în Confederatie, perioada care a dat nastere numeroaselor conflicte sindicale, favoritisme si scandaluri politice care au „murdarit” guvernul Duplessis.
Sub „domnia” lui Duplessis, copiii ilegitimi au fost etichetati ca /bolnavi mintali/ si internati în azile, acesti „copii ai pacatului”, fiind victimele manipularii guvernului la putere, care însa obtine subventii de la guvernul federal, dar care nu erau folosite în scopul initial. La originea dramei, „fetele-mame” si-au încredintat nou-nascutii în creshele din mânastirile catolice din provincia Québec, ca de altfel si în restul Canadei. Din motive economice, orfanii au fost etichetati ca „bolnavi mintali” si internati în azile, în acest scop putând beneficia de subventii. În final, s-a dovedit o conspiratie între Biserica catolica si Stat, situatie care a fost denuntata de presedintele Comitetului orfanilor, Bruno ROY, sustinut de Daniel JACOBY, protectorul cetatenilor, recomandând guvernului în 1997 sa adreseze scuze oficiale si de a varsa indemnitati individuale orfanilor.
Happy end – înca din anul 1990 acesti orfani deveniti oameni maturi, s-au mobilizat si au reclamat JUSTITIE, victimele dorind sa iasa din anonimat si rusinea pe care au suportat-o ani de zile, ei fiind de fapt oameni perfect normali si apti pentru orice activitate.
Aceasta lupta continua a orfanilor, sprijiniti de juristi competenti si diverse alte organizatii umanitare, au reusit în final sa obtina indemnizatiile monetare cuvenite pe drept, precum si reabilitarea lor morala, astfel ca astazi 21 DECEMBRIE 2006, primul ministru al prov. Québec, a anuntat ca cei 1.700 orfani înca în viata, vor primi fiecare câte 15.000$, un total de 26 milioane $, drept recompensa materiala, care bineînteles va contribui si la ridicarea moralului acestor persoane, femei si barbati, care au suferit si au stat în umbra ani de zile.
Am tinut sa relatez pe scurt aceasta reparare a unei nedreptati flagrante a unui regim, se poate spune totalitar, cu toate ca au mai fost si altele… printre care o nedreptate comisa în anul 1920, când primii emigranti chinezi au poposit în Canada, lucrând din greu la primele linii ferate transcanadiene, dar care, atunci, erau obligati sa plateasca o taxa de 500$, pentru a li se acorda dreptul de imigrant. În urma cu câteva luni si descendentii acelor emigranti, au primit o recompensa consistenta.
În concluzie, atunci când guvernele la putere sunt capabile sa analizeze NEDREPTATILE TRECUTULUI, si /Sa dea Cezarului ce este al Cezarului/, ar fi cazul ca si România sa aplice aceste „reparatii capitale” suferite de cetatenii României.
Venera E. Dumitrescu-Staia