Lance Armstrong abandonează lupta, dar nu se recunoaște vinovat de dopaj (www.lancearmstrong.com)
Decizia ciclistului american Lance Armstrong, câştigător de şapte ori al Turului Franţei, de a nu contesta auzaţiile de dopaj împotriva sa aduse de Agenţia Anti Doping a Statelor Unite (USADA) şi readierea sa din toate titlurile obţinute după 1998 a declanşat o avalanşă de dezvăluiri în presă care pun la îndoială întegritatea acestui sport.
Afacerea Armstrong a dovedit nu doar necinstea sportivilor, a antrenorilor şi medicilor lor, dar şi complicitatea prin tăcere a unor oficialităţi şi a unei bune părţi a presei.
Armstrong a aruncat prosopul pentru prima oară în viaţa lui. Nu s-a recunoscut vinovat, dar, zice el, nu mai doreşte să fie tracasat.
Fostul mare campion american reaminteşte că a fost cel mai testat sportiv din istoria omenirii cu cel puţin 500 de teste anti-doping, toate negative.
Dar USADA susţine că are probe materiale şi mărturiile a 10 foşti coechipieri de la US Postal – echipa cu care Armstrong a obţinut cele mai multe victorii – că a fost implicat într-o conspiraţie de dopaj foarte sofisticată şi pe termen lung.
O listă lungă de dopaţi
Începutul sfârşitului pentru Armstrong l-a constituit controlul pozitiv în 2006 al fostului său coechipier, americanul Floyd Landis, câştigător în acel an al Turului Franţei.
Landis a devenit primul câştigător al celei mai prestigioase competiţii a ciclismului mondial căruia i s-a retras victoria. Iniţial, acesta a contestat acuzaţiile, dar fără succes şi până la urmă a ajuns să dezvăluie sistemul de dopaj la care a luat parte pe timpul când era coechipierul lui Armstrong la US Postal.
Acum, lui Armstrong îi vor fi retrase toate titlurile câştigate după 1998, şi în primul rând cele şapte victorii consecutive, 1999 – 2005, din Turul Franţei.
Înaintea lui Armstrong acest lucru s-a întâmplat nu doar cu Floyd Landis în 2006, ci şi cu spaniolul Alberto Contador, căruia i s-a retras titlul de câştigător al Turului în 2010, tot în urma unui control pozitiv. Acelaşi Contador, care în 2007 câştiga Turul Franţei, ca urmare a retragerii liderului clasamentului general, danezul Mikael Rasmussen, cu numai patru etape înainte de final, când avea un avans de peste 3 minute faţă de spaniol. Rasmussen a fost obligat să se retragă ca urmare a refuzului său de a efectua un control anti-doping inopinat cu câteva luni înainte.
Beneficiarii radierii lui Armstrong din Turul Franţei ar trebui să fie cei clasaţi pe locul al doilea în ediţiile respective: germanul Jan Ullrich în 2000, 2001 şi 2003, elveţianul Alex Zulle în 1999, bascul din Spania Joseba Beloki în 2002, germanul Andreas Kloden în 2004 şi italianul Ivan Basso în 2005.
Ironia soartei face ca Ullrich, unul dintre cei mai tineri câştigători ai Turul Franţei la 23 de ani în 1997 să fie suspendat până în 2013 pentru dopaj, Alex Zulle a recunoscut că a luat drogul Eritropoetină (EPO) în 1998, Ivan Basso a fost suspendat în 2007 pentru implicare în celebra afacere de dopaj Operacion Puerto, în care au fost prinse nume sonore ale ciclismului mondial (inclusiv Ullrich), iar Beloki şi Kloden au fost acuzaţi de dopaj, acuzaţii respinse şi nedovedite până în prezent.
De altfel, în tururile câştigate de Armstrong, dintre primii cinci clasaţi în fiecare ediţie – 21 de ciclişti în total – doar doi nu au fost dovediţi sau suspectaţi de dopaj.
Dacă mai adăugăm faptul că danezul Bjarne Riis, învingător în 1996 al Turului Franţei, a recunoscut ulterior că s-a dopat şi că italianul Marco Pantani, învingător în 1998, a murit în 2004 din cauza abuzului de cocaină, ultimii ani ai vieţii fiindu-i marcaţi de acuzaţii de dopaj, inclusiv descalificarea din Turul Italiei 1999, avem imaginea unui sport complet decredibilizat de folosirea a dopajului.
O bună parte a mass-mediei a fost complice prin tratarea cu indulgenţă a lui Armstrong, care la rândul său a folosit metode necinstite, inclusiv intimidarea, ameninţarea şi ostracizarea acelora care au ridicat dubii cu privire la onestitatea victoriilor sale.
Este ciclismul de şosea un sport curat azi? Greu de spus. Chiar în timpul Turului Franţei de anul acesta, luxemburghezul Frank Schleck a fost nevoit să se retragă după un control anti-doping pozitiv.
Armstrong este în continuare sfidător, Contador a revenit în primul plan competiţional, Basso a fost prezent anul acesta în Turul Franţei, iar kazahul Alexander Vinokourov, suspendat în 2007 pentru dopaj, a devenit anul acesta campion olimpic la cursa pe şosea de la Londra.
Andreea Raducanu a pierdut medalia olimpica pentru o pastila contra racelii,daca acest mare campion a fost testat de 500 de ori,fara rezultat pozitiv vreodata,cine poarta vina?
Ar trebui sa ne indoim de orice performanta,de la eroul de la Maraton,incoace?
Problema este cum de au participat,au castigat si au devenit eroi! Chiar trisand,cum au trecut de teste?
Oricum,este sfaietor de trist cand idolii se transforma in oameni!
Cu toată gravitatea faptelor ce-l copleşesc şi asupra cărora Justiţia Americană s-a pronunţat fără echivoc, Lance Amstrong, rămâne, pentru mine, unul dintre marii campioni ai ciclismului mondial profesionist şi, în acelaşi timp un campion al rezistenţei faţă de neiertătoarea maladie care, probabil, îi va scurta existenţa. Cancerul de testicule, declarat în 1996, care s-a propagat la creier şi la plămâni, i-ar fi putut împiedica orice tentativă de competiţie, mai cu seama inegalabilul şi redutabilul Tour al Franţei, unde a triumfat de 7 ori. Nu vreau să intru în detaliile acuzării de dopaj, curajul acestui mare sportiv profesionist, depăşeşte artificiile care-i sunt reproşate de dreapta justiţie umană. „Oarbă”, ea nu a ţinut socoteală de lupta lui dublă: boală + performanţă. Şi nici de reacţiile adverse ale medicamentelor tămăduitoare asupra organismului.
„Nimeni n-are nevoie să-mi plângă soarta…” spune Amstrong, demn, dar degustat de un al treilea front deschis de Usada (Agenţia americană anti dopaj). Temerarul Lance, va şti ce să răspundă congresului de miercurea viitoare şi, chiar învins, tot învingător rămâne. Cel puţin pentru mine…
Doamnă Gregorian, problema este că USADA susține că are dovezi că modul de trecere a testelor a fost el însuși însoțit de fraudă.
Domnule Ionesco, justiția americană NU s-a pronunțat în cazul lui Armstrong deoarece nu a fost sesizată. Mă tem însă că nu vă va plăcea ce veți afla despre Armstrong, atunci când USADA va dezvălui probele pe care le deține, iar foștii coechipieri, începând cu Tyler Hamilton vor începe să vobească.
Domnule Clej, dezvăluirile pe care Usada se pregăteşte să le dea publicităţii, mi le Imaginez deja . Multe dintre ele circulă de câtva timp pe net , bineînţeles, cu exagerările sau minimalizările obişnuite . De pildă, „comunitatea anti-cancer”strânge rândurile în spatele sportivului, care este şi fondatorul acestei Organizaţii, ce a recoltat un demi-milion de dolari, pus la dispoziţia cercetătorilor şi victimelor.
Nu-i vorba de circumstanţe atenuante, ci de mentalul unui bolnav extrem de grav care a căutat să domine maladia, chiar dacă scopul a necesitat utilizarea mijloacelor ilicite şi, mai cu seamă, în detrimentul celorlalţi competitori. Eu nu admir, nicidecum, metoda ci voinţa ieşită din comun a unui om diminuat de boală, al cărui moral şi-a demonstrat supremaţia asupra fizicului . Faptu-i rar, trebuie s-o recunoaştem.
Domnule Ionesco, să înțeleg că scopul scuză mijloacele?
Domnule Clej, eu aş zice că, în cazul lui Amstrong, o excepţie de la regulă ar putea fi înţeleasă, chiar ţinând cont de intransigenţele moralei sportive. Deseori, judecătorii cei mai necruţători, manifestă o oarecare clemenţă în cazurile complexe când avocaţi generali propun sancţiuni exorbitante.
Aha, înțeleg, justiția e doar pentru căței. Racketul pe o scară fără precedent făcut de Armstrong trebuie băgat sub preș.
Da, ciclismul este un sport de trisori, unde dopajul este un „must”, toata lumea il practica, cu mai mult sau mai putin succes, si nu de azi, de ieri.(Flandis a dat inclusiv declaratii despre cum Armstrong isi invata coechipierii cum se pot dopa fara sa fie prinsi): http://en.wikipedia.org/wiki/Doping_in_cycling
Mi se pare foarte interesant cum in ultimii ani o multime de sportivi (fotbalisti, canotori, inotatori, ciclisti, etc) au murit in competitii, la antrenamente sau in somn, si publicul accepta candid povestea cu „avea o malformatie a inimii care nu a fost descoperita pina acum”. Numarul acestor ‘malformatii’ a crescut exponential in ultimii ani. Nu imi amintesc sa se fi murit atit de mult in sport prin anii ’80-’90.
Granita dintre „vitamine, intaritoare, stimulente” si dopaj este foarte vaga, la fel cum e si granita dintre dopaj si sinucidere (in cel mai bun caz competitionala, daca nu chiar luata la propriu). Cred ca in unele cazuri sportivii sint victimele antrenorilor, sponsorilor, finantatorilor, care le pun in mina un pumn de „vitamine”, si ei le iau cu naivitate (cum cred ca a fost cazul „nurofenului” Andreei Raducan), dar in majoritatea cazurilor cred ca e exact invers, sportivii depasesc intentionat limitele, uneori chiar fara stirea antrenorilor.
Una peste alta, toate istoriile astea ma fac sa nu mai urmaresc competitiile sportive cu acelasi entuziasm, pentru ca nu mai vorbim de principiul „sa cistige cel mai bun”, si nici de sanse de pornire egale. Spuneau canotoarele romance dupa Olimpiada ca ele nu pot concura cu sportivii din alte tari, cita vreme programul lor de nutritie se bazeaza inca pe ceaiuri de brinca ursului si echinacea. Un alt atlet spunea ca Usain Bolt ia in fiecare luna vitamine si suplimente in valoare de 10,000 EURO. Pina la urma, cit poate costa o folie de vitamine, si cit de speciale sint amestecurile lui Bolt?
…sa nu fiu inteleasa gresit, nu contest nici performantele lui Bolt, nici nu le scuz neaparat pe canotoarele romance. Spun doar ca undeva pe drum sportul si-a pierdut sensul initial, acela de competitie intre oponenti cu puteri aproximativ egale. Nu mai vorbim de depasirea limitelor corpului omenesc, vorbim de un conflict intre departamente de Cercetare si Dezvoltare, un fel de experiemente pe cobai umani voluntari, motivati de obsesia pentru performanta, record, faima, bani si tinerete fara batrinete.
Ma intreb daca domnului Ionesco ii mai da mana sa-l mai apere acum pe Armstrong.
@Petru Clej
Domnul Ionescu n-a mai postat pe ACUM de peste un an… Din păcate.