ACUM.TV

E nod de seară si-un frig de intră toate-n… “eroare”.
– Nici n-am apucat să dorm azi noapti, că s-a terminat repidi. Un mic bob di liniştire, poate c-aicea-l găsesc, la matali… Saracu’, Bunu’ meu, s-a dus ptru! S-a… dus! Dă-mi o bere şi “Wincester”-ele sa le fumez lângă salcâmuşu meu. Ce-o fi aia… “Haie”? Aşa-mi spun toţi. Ita la el, vini… Ciripitoru’! Adică un slab di înger. Ari nişti buzunari pân-aicea, încapi litrăcelu’ cu vin. E marimos, suferî di banca-ntâia. O să trăiascî mult că n-ari uzurî familiarî.

– Ce jăvrăieşti acolu? intră în vorbă… “Ciripitorul”
– Spuneam că nu trebuie să ne plângem di zili, ca alea sînt. Cini nu-nţelegi, nu-nţelegi di fel… n-ai ce să-i faci. Omu-i cel mai prost animal.
– Nu să mai dă nimic la pensie. Adio di-aia, adio di-aia…
-Asta e Sfânta Cruce-a mea. Ti-o dau… ţie. Ia-o! Te şi cinstesc, că am vândut locul di veci, l-am băgat pă tata-n altă parti.
– Să ţinim minti gaura pă undi intrăm în UE, să ştim pă undi să işim când ne-o lua ăia la trei păzeşti!
-Am făcut revoluţie digeaba, îşi bat ăştia joc di noi cum vor…
-Am di toati, mă doari-n cot, ca pă şoarecii di la siloz!
-Dacă nu furai, nu aveai nimica. N- ai şi tu oleacî di suflit?
-Am avut… odatî. Mă uit mereu în oglindî şi-mi spun: “Am nevoie di mini. N-am nevoie di nevastî, di prieteni, am nevoie di mini…”
-Să-ţi spun ultima variantî.
– Te gândeşti la centur-acuma?
-Toti vor să să facî cheferişti să mănânce şi… noaptea! Di ce-ai dat cu picioru la sârboaice?
-Mă băgau în pământ pân-acu! Sârboaicele stăteau cu ochii pă noi, pă mecanicii di locomotivă. C-aveam salariili mari. Iar noi, nici nu ne mai schimbam di salopete, veneam aşa să ne vadă ele. Tac-su le dadea case. Sunt scăpat, n-am obligaţii. Boem ştii ce-nseamnă? Mă-nsor mâine, da’ cu cine mă culc la noapte?
– A mea e-o bunăciune de femeie. Mi-a plăcut mirosul ei şi am rămas rănit. O fac tot timpu din ochi… Ea a numărat di câti ori s-a simţit bini!
-Femeia–i o… bipedă! Io aşa-i zic. Ne arată trupul ca pe o prajitură, iar nouă, mai rău ca la copii, ni se scurg ochii după el!
– Inima încalcă toate regulile, ce să-i faci!
– Di Craciun fac nişti cârnaţi di oaie, îi las să să usuci ei bini, şi… rup: “Haţ!” Si să bag vin roşu. Să mă taie apili, să-mi curgî di pă frunti şiroaie, şi-ntr-o parte, şi-n alta! Am şi-o tescovinî, cam… urâcioasî, dacî bei un pahar, nu mai pleci, cauţi patu’! Jinduieşti? Hai să intrăm vesili în 2007!

– Io aş mai rămâni câţiva ani… Măi, ce semini cu Tili, eşti bucăţică ruptă.

– Ai auzit cânticu’ ”Pă şoseaua cu brazi mici/ trece Tili Raicovici”? Douăzeci di scauni dacî primea în cap nu zicea “Au!” Intr-o searî di revelion a tăiat gratiili cu o pânzî din bomfaier pă cari o ţinea în talpa di la bocanci! Si s-a dus di-a dat noroc cu… Sefu-nchisorii!
– Io am auzit că l-a bătut pă unu cari vinisi c-un sac să fure di undi era el paznic. Că di ce e prost şi dă jala cu sacu, să vinî cu căruţa, că tot aia riscă. Dacă te vedea că eşti prost te bătea că di ce eşti prost? Era un hoţ la drumul mare, fura de peste tot, nu ţinea cont.
– Ba fura doar di la bogaţi, săracului ce să-i ia, cenuşa din sobă? Pă câţi a scos el din iarnă… Când intra într-un sat, să ştia: ”Vini Tili, hai să fugim!” Trecea cu căruţa peste garduri, toată lumea era a lui! Avea oamini şi lua orice vită-ntâlnea în cale. “I-a… mea!” zicea. Nu să mai naşte ca Tili! A fost cel mai vestit, te-mbrăca-n bani!
– Era bandit, nu haiduc.
– Cartofar! Punea garda lui, una la un cap di stradî, alta dincolu şi… opera. Punea cartofu pă gâtu victimelor şi le zicea că-i grenadă! Era un om cât uşa asta, semăna cu Alain Delon şi citea gândurile omului. Era scump la râs, da’ lăsa loc di bună ziua. Osânda lu Dumnezeu va fi uşoarî fiindcă n-a omorât oameni… Lucra-n stil mari di tot… Lua cu el o căţea-n călduri şi-o dădea câinilor di nu să mai s-auzea ”ham”. Odată a văzut o femeie cu un copil şi-o găină–n mână. A rupt gâtu găinii şi-a umplut copilu’ cu sânge, di-a intrat la urgenţî peste un doctor pă care pusesi ochii. Să-mbrăca-n general, în ce voiai. Dacî mai trăia, acu iera di iel…
E timpul lui opt, spre… noapte bună. Iar ei vorbesc, vorbesc într-una despre Tili.
Ciripitorul începe să danseze şi-mi oferă de băut. Inseamnă că vrea să stea mult. Dă din cap, nu-i convine că l-am refuzat. Se uită mereu spre buzunarul de unde Haie scoate câte-o bacnotă şi-achită băuturile… Intru la idei când comandă coniac şi-i pune acestuia în paharul cu bere. Lui Haie îi place şi cere şi el. Si cere, şi cere, şi cere… Spun că e unşpe noaptea şi trebuie să-nchid. In necazul meu mai comandă încă un rând.
Totusi s-a ridicat să plece de mai multe ori, dar prietenul său de pahar l-a ţinut pe loc inventând ghiduşii dansante şi tot felul de trucuri. Acum dansează o manea la modă având bacnote verzi pe ochii închişi, le ţine lipite cu mâinile, ca într-un ritual păgân, un fel de dans al aurului. “Nu văd, zice, nu văd, nu văăd!! Să bem, să bem până la ziuă!” Iar Haie pare încântat, n-a mai stat vreodată–n local pân la crucea nopţii sau pân la nod de zi!

In situaţii din acestea ştiu că rămâi blocat. Fiindca trebuie să se-mplinească destinul.
Eu nu sunt legat la ochi şi văd. Mă întreb de ce vrea Dumnezeu să trăiesc această… “literatură vie”?
Acum vorbesc despre mine, mă-njură că de ce vreau să-nchid?
E doişpe şi ceva… Ciripitorul îl măsoară şi decide: e… gata!
– Hai să mergem…
Haie simte că va fi… “făcut” şi strânge instinctiv portofelul prin haine cu ultimele puteri ale braţelor.
-Stai la distanţă, îi zice. Ia-o înainte.
Cum face doi paşi de la uşă se dezechilibrează şi cade peste mesele din curte. Rupe una. Nu poate să se ridice.

– Hai, ridică-te! îi strigă Ciripitorul satisfăcut.
Dar nu poate. Trebuie ajutat. Acum e momentul. Să-i iei portofelul durează doar o secundă: cu o mâna îl apuci de subsuoară şi cu cealaltă îl scotocesti unde vrei.
Il scoate-n stradă cu greu şi, după trei paşi, cade iar. E clar, nu se poate ţine pe picioare.
Si este abandonat fără suflet în noaptea rece a acestui decembrie ploios.
Spunea despre Tili că n-a omorât oameni? Doamne, să nu ierţi, să nu mai ierţi nimica!

nota:
am tiparit „Duminicalii”, daca doreste cineva cartea mea, imi face placere s-o daruiesc (in special doamnei Constanta Corbea). Astept doar adresa postala la e-mail: tudorsnc@yahoo.com

Acest articol a fost publicat miercuri, 27 decembrie 2006 la rubrica Poeme, Eseuri, Proza.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.