Într-o zi ai să mă gaseşti cu totul şi cu totul
înfipt în podeaua ta raşchetată
rădăcinile mele îmbrăţişînd picioarele patului de trestii fugare pe retina unui zbor de uliu.
scurt cît moftul unei clipiri.
cineva pusese de cafea. cineva spărgea lemne in ciuda verii lui 42. toţi citeam aceleasi interminabile povesti cu Jane si Louis.
Mă lăsai sa te gîdil în talpă cu pana de gîsca
şi tu rîdeai cu capul dat pe spate ca un
clopoţel cu dingadong în pauza mare.
aveai un copil fară nume, dansai cu el strînse tangouri
ce ţaşneau din radioul cu lămpi afumate.
apoi te culcai epuizată, te auzeam cum plîngi cu faţa înfundată în perne cu vise mici. Era cald. Bâzaiau muştele turceşti
o litanie insuportabil de transparentă. Hârtia albastră
de la geamuri oprea viaţa. Patefonul scîrţăia în gol
cu exaltată obsesie: ga-ga ga-ga ga-ga.
Te-ai sculat într-un tărziu şi m-ai
gonit cu gestul Evei. Urca un bărbat scara ta
de lemn cu paşii grăbiţi ai unei statui antice proaspăt dezgropate.
Se umpluse tot aerul cu urme adînci de pamînt reavăn şi mirosul acru al scufundării.
