Joshua KurlantzickUnii dintre noi traiesc inca in realitatile zilei de ieri– numai ca Razboiul Rece s-a terminat in 1989, miscarea americana pentru Drepturi Civile era o prioritate a anilor ’60, emanciparea sexuala a occidentalilor si-a avut perioada de impetus prin anii ’70 (marele detonator pare sa fi fost industria de contraceptive) – este adevarat ca toate aceste probleme nu s-au rezolvat total, dar timpul nu are niciodata rabdare – traim intr-un univers radical diferit, cu prioritati radical diferite – noi provocari isi cer dreptul la atentie si le imping pe cele vechi la lada de gunoi a istoriei. Da, timpul nu are deloc rabdare – iata ca si provocarile de astazi sunt impinse indarat de catre noile provocari. Problemele uriase generate de dezvoltarea Chinei fac sa paleasca problemele crizei irakiene.
Problemele Orientului Mijlociu au dominat alegerile americane din 2006. Insa discutia in 2008 va fi consacrata in totalitate Chinei. Este parerea lui Thomas L. Friedman. Pentru el, China este tara care va determina in modul cel mai probabil politica SUA in 2008. Spune domnul Friedman, razboiul civil din Partidul Republican, pe care sunteti pe cale sa il vedeti, va fi consacrat total Irakului – cine sa fie blamat si cum sa se faca retragerea, astfel ca Irakul sa nu ii spulbere de pe buletinele de vot pe candidatii republicani din 2008. Dar razboiul civil care care se anunta intre democrati va fi numai in legatura cu China.
Si Tom Friedman continua, cred ca atunci cand se va scrie istoria epocii noastre tendinta cea mai importanta nu va fi considerata nici cea determinata de 11 septembrie si nici cea data de invaziiile americane in Afganistan si Irak. Ci va fi ridicarea Chinei si Indiei. Cum se va acomoda lumea cu aceste puteri in ascensiune, cum va gestiona America oportunitatile economice si provocarile, iata cele mai importante lucruri de urmarit.
Asa ca putem fi de acord ca realitatea chineza este acum o prioritate. Numai ca pentru a avea de a face cu aceasta realitate, trebuie mai intai sa o intelegem cat mai bine.
Democracy – A Journal of Ideas publica in numarul sau cel mai recent (#3, Iarna 2007) un articol scris de catre Joshua Kurlantzick – in prezent visiting scholar la Carnegie Endowment’s China Program, unde studiaza relatiile Chinei cu tarile in curs de dezvoltare din Asia de Sud-Est, Africa, America Latina (si va continua sa exploreze modul in care China isi utilizeaza puterea sa soft —cultura, investitii, legaturi academice, ajutor extern, diplomatie— pentru a influenta statele din lumea a treia).
Articolul este intitulat Fragile China. Ideea este urmatoarea: China este in acelasi timp primejdios de puternica si de fragila.
Ei bine, toti ne dam seama care sunt punctele puternice ale Chinei de astazi. Care-i sunt insa vulnerabilitatile?
Pai in opinia domnului Kurlantzik problemele Chinei sunt cinci la numar si anume: Discrepanta Sat-Oras (Urban-Rural Divide, cum o boteaza domnia sa), Distrugerea Ecologica, Nelinistea Sociala, Stagnarea Politica si Coruptia. Hai sa le luam pe rand.
Domnul Kurlantzick noteaza in primul rand Discrepanta Sat-Oras: in timp ce economia chineza explodeaza, ea lasa in urma un mare numar de chinezi, in primul rand pe agricultori. Cei mai multi au loturi mici de pamant, iar in conditiile in care China isi deschide piata catre lumea intreaga, ei nu pot intra in competitie cu giganti agricoli (ca Australia, de-o pilda). De asemenea Beijingul si-a indreptat fondurile catre orase, lasand mult mai putini bani publici pentru sate. Rezultatul va fi cresterea instabilitatii. Orasele chineze cunosc de pe acum un nivel de criminalitate in crestere, atacuri asupra oamenilor de afaceri si in general asupra elitei si proteste masive ale muncitorilor care si-au pierdut locurile de munca. Pe termen lung aceasta discrepanta ar putea ameninta regimul politic, asa cum s-a intamplat in secolul nouasprezece, cand nelinistea sociala, catalizata de rascoala de la Taipei si de alte miscari de revolta, a condus in cele din urma la caderea regimului imperial.
Vine apoi Distrugerea Ecologica. Mega-metropolele Chinei nu pot, pur si simplu nu pot, face fata simultan influxului masiv de populatie si obiceiurilor de consum ale unei clase de mijloc in crestere – iar China este pe cale sa devina cel mai mare consumator mondial de petrol, cupru, otel, aluminiu, platina si lemn. China se poate madri cu 16 din cele mai poluate 20 de arii urbane ale lumii; oricum, 90 la suta din orasele chineze se bucura de sisteme poluate de alimentare cu apa. Industrializarea, combinata cu taierea padurilor, extinde zonele de desert ale Chinei intr-un ritm imposibil de controlat.
Vine apoi la rand un alt factor, Nelinistea sociala. Spune domnul Kurlantzick, pentru cineva care viziteaza orasele scanteietoare din estul Chinei, Republica Populara pare un loc binecuvantat, o oaza de liniste. Numai ca asta se datoreste faptului ca protestele cele mai multe din China au loc departe de coasta de est – asemenea proteste sunt rutina zilnica in vastele zone din interoriul Chinei: 87.000 de proteste in 2005, 74.000 in 2004 – si asta in conformitate cu statisticele publicate de guvernul chinez! Iar aceste proteste devin tot mai mari si tot mai sofisticate, cu lideri care folosesc telefoanele mobile si Internetul pentru a organiza miscarile si pentru a contacta ziaristii. Si protestele devin violente: Dongzhou a marcat momentul in care militia chineza a tras in manifestanti, prima oara dupa Tienanmen. In Dongguan 10.000 muncitori au provocat colapsul fabricii in care lucrau. In Guiyang multimea a distrus masini ale militiei, dupa ce autoritatile batusera un muncitor. Si pe masura ce scurgerile de arme (din Birmania de exemplu) cresc, potentialul pentru instabilitate sociala si violenta creste si el in mod corespunzator.
Alt factor de fragilitatee notat de catre domnul Kurlantzick este Stagnarea Politica: una din cauzele pentru care protestele in China devin mult mai repede violente decat in Europa consta in aceea ca societatea chineza nu poseda inca sistemul institutional si cultura politica necesare. De fapt, in anumite privinte, institutiile politice, elita politica si cultura politica din China sunt mai putin deschise decat erau in urma cu o generatie. In anii ’80, regimul chinez permisese unui grup de intelectuali liberali sa gandeasca la reforme politice, iar Zhao Ziyang, personajul nr. 2 al regimului in acea vreme, credea in virtutile alegerilor libere. Numai ca Zhao a fost pus in stare de arest la domiciliu dupa 1989 (el a murit anul trecut) nici un alt lider poltic chinez nu a mai exprimat tendinte atat de liberale. Intre timp, Partidul Comnuist i-a indepartat pe toti intelectualii liberali care ar fi putut reforma sistemul politic.
Al cincilea factor de fragilitate este Coruptia: Fara un sistem judiciar modern care sa impuna domnia legii, China este expusa plagilor coruptiei la nivel inalt si proastei gestiuni fiscale – puse in evidenta de arestarile recente de la Shanhai. Si cum intreprinderile de stat ale Chinei reprezinta inca 40 la suta din venitul global (si 60 la suta din sectorul finaciar), coruptia infecteaza intreaga economie si intregul sistem bancar. Un studiu recent publicat de catre firma Ernst & Young estima ca bancile chineze tin blocat cam un miliard in credite neperformante.
Si uite asa, noteaza domnul Kurlantzick, ajungem la o constatare de o ironie amara: puterea si deschiderea mondiala a Chinei, in crestere sustinuta, inseamna de fapt ca inrautatirea fragilitatii ei va avea un impact nedorit asupra restului lumii. Colapsul Chinei poate fi catastrofal pentru noi toti.
Asa incat provocarea pentru politicienii americani nu este atat cum sa se descurce cu o China tot mai puternica, ci cum sa previna problemele ei.
Si in timp ce Statele Unite balanseaza intre o China puternica si slaba, trebuie de asemenea gasite mijloace pentru a fi la adapost din punct de vedere strategic – fie ca este vorba de o putere mondiala agresiva, fie ca este vorba de un maidan mondial periculos. Si asta inseamna inainte de orice crearea unui tampon democratic in jurul Chinei, o comunitatea informala de democratii asiatice cu care Washingtonul sa se poata consulta strans in probleme regionale. Astfel America ar putea trata cu China de pe o pozitie mai puternica si ar putea avea in vedere mult mai usor cai de cooperare cu Beijingul pe probleme specifice.
Astfel Josh Kurlantzick trage concluzia ca raspunsul corect la fragilitatea chineza este o relatie mult mai stransa cu India. Puteam sa ne asteptam la alta concluzie?