Se pare că prim-ministrul Israelului, Beniamin Netaniahu, susţinut cu osârdie de ministrul apărării Ehud Barak, şi-a pus în minte, cu orice preţ, să ne-o facă! Şi, dat fiind că în Israel totul „transpiră” în presă, şi se răspândeşte, ca să folosesc o expresie ebraică, „precum focul într-un câmp de mărăcini uscaţi”, s-ar spune că cetăţenii israelieni nici nu se mai salută cu „Shalom”, ci cu întrebarea plină de îngrijorare, având ca subiect pronumele demonstrativ generic pentru opinia comună: „Ăştia au înnebunit de tot? Vor să ne trimită, pe noi şi pe copiii noştri, la moarte sigură”? Cetăţeanul de rând nici nu mai are puterea autoconsolării (la care recurge şi subsemnata, deseori), că „aceasta n-o să fie mâine”, fiindcă nici „în lunile apropiate” nu-i de natură să calmeze pe nimeni! După cum estimarea d-lui ministru al apărării, cum că un atac asupra Iranului s-ar putea solda cu „cel mult” 500 de victime omeneşti, generează o altă întrebare: „şi cine-mi garantează, poate Ehud Barak, că printre cei 500 nu voi fi eu, sau, Doamne fereşte!, copiii mei, eventual aflaţi actualmente sub arme”?
După părerea celor doi, susţinută cu mult zel şi de ministrul de externe Avigdor Liberman, ca şi de întreaga extremă dreaptă din coaliţie, fără ca nimeni să le poată sta în cale. N-au reuşit să-i aducă la raţiune nici chiar ministrul american al apărării, Leon Panetta şi şeful Statului Major al armatei americane, Martin Dempsey, care i-au prevenit că Israelul nu are capacitatea să distrugă total posibilităţile nucleare ale Iranului, ci cel mult să întârzie cu doi-trei ani obţinerea bombei atomice a acestuia, şi care au avut imediat răspunsul ambasadorului ţării noastre în Statele Unite, Michael Oren, cum că şi acest interval de timp este o raţiune suficientă pentru ca Israelul să decidă singur un atac cu de la sine putere asupra Iranului. Iar ministrul Ehud Barak s-a şi grăbit să accentueze că poziţia d-sale şi a primului ministru nu este doar o „nebunie politică”, ci că primul-ministru, împreună cu ministrul apărării (adică d-sa) şi cu ministrul de externe, sunt singurii îndrituiţi să adopte o decizie în acest sens, şi nu grupurile de cetăţeni sau articolele editoriale din presă”! Fără a uita, desigur, să sublinieze, că această chestiune este discutată cu o profunzime, cu o atenţie şi cu o transparenţă fără precedent de către forurile competente! Mai mult, ministrul apărării a subliniat că, cu cât confruntarea cu Iranul se va produce într-un viitor cât de cât mai îndepărtat, aceasta va fi cu-atât mai complicată, mai periculoasă şi cu un preţ mai mare în vieţi omeneşti şi în resurse materiale ce vor fi investite.
Cât despre oponenţii politici avizaţi care au încercat să mai stăvilească acest acces de agresivitate inconştientă a celor investiţi cu prerogative decizionare, s-au găsit imediat replicile, fapt mai puţin surprinzător pentru actualii noştri guvernanţi. Dacă şeful opoziţiei, Shaul Mofaz, fost şef de Stat Major, militar încercat şi experimentat, a obiectat că deocamdată s-a investit prea puţin pentru securizarea spatelui frontului (a populaţiei civile, adică), i s-a servit în replică demersul înlocuirii rapide a ministrului pentru spatele frontului, Matan Vilnai, cu ministrul Avi Dichter, Mofaz n-a „înghiţit gogoaşa”, demonstrând că în fapt, Dichter nu are prerogative reale, ci că pur şi simplu, primul-ministru a aruncat pe umerii acestuia această responsabilitate, legală de altfel, dar că „sub aspect moral, această răspundere rămâne a primului ministru, fără ca el s-o poată arunca pe umerii cuiva”. Shaul Mofaz nu a ezitat, de altfel, să semnaleze faptul că în ultimele luni, se duce o adevărată campanie de relaţii publice în favoarea aventurilor militare pentru care nu a venit încă timpul, campanie care ameninţă, în fapt, să ne slăbească posibilităţile de descurajare a Iranului, periclitând şi relaţiile cu cel mai preţios aliat al nostru, Statele Unite”. De altfel, doar acum vreo două săptămâni, Avi Dichter a decis să se retragă definitiv din fracţiunea Kadima, al cărei lider este Shaul Mofaz, printr-o stranie… coincidenţă cu propunerea lui Netaniahu şi a lui Barak de a prelua portofoliul de ministru pentru chestiuni referitoare la spatele frontului!
Dar criticile cele mai violente, furibunde şi în unele cazuri – de-a dreptul grobiene – din partea elementelor de dreapta tot mai spre extremă din coaliţie – s-au îndreptat asupra preşedintelui ţării, dl Shimon Peres. Preşedintele, subliniind că nu face decât să-şi expună punctul de vedere, şi-a exprimat încrederea în faptul că preşedintele Statelor Unite, Barak Obama, va şti să anihileze posibilităţile nucleare ale Teheranului, subliniind cu acelaşi prilej că nici administraţia americană nu exclude opţiunea in extremis a unui atac asupra Iranului, şi că în orice caz, Israelul nu trebuie să atace singur, fără aprobarea şi administraţiei americane. Cei apropiaţi primului ministru s-au grăbit să „readucă pe tapet” cele trei greşeli, pe care le consideră capitale pentru securitatea statului, ale preşedintelui Shimon Peres: acordurile de la Oslo, pe care le-a considerat premiza unui nou Orient Mijlociu şi care s-au soldat cu peste 1000 de victime dintre cetăţenii israelieni în atentatele teroriste din teritoriile predate palestinienilor; dezangajarea din Fâşia Gaza, în speranţa că va fi linişte şi după care „plouă cu rachete asupra cetăţenilor israelieni, şi greşeala cea mai gravă, din 1981, când a crezut că bombardarea centralei atomice din Irak ar fi fost o eroare, afirmaţie de care, din fericire, primul-ministru de-atunci, Menahem Beghin, n-a ţinut seamă”.
Desigur, aceste reacţii au fost cu atât mai turbate, cu cât autorii lor se apropiau din ce în ce mai mult de extremismul de dreapta. I s-a reproşat d-lui Shimon Peres că îşi depăşeşte prerogativele de preşedinte, omiţând să se menţioneze că este considerat unul din cei mai străluciţi diplomaţi şi mai clarvăzători politicieni din lume, şi că eventualele decizii ale guvernului, singurul îndrituit să le adopte, ar viza exclusiv securitatea cetăţenilor noştri şi nu medaliile şi onorurile conferite preşedintelui nostru de către conducerea americană. În acest context, preşedintele coaliţiei, deputatul Zeev Elkin, a afirmat că preşedintele nostru nu s-a schimbat din epoca acordurilor de la Oslo, rămânând, ca şi atunci, dispus să parieze pe securitatea cetăţenilor ţării, adăugând că în timpul primului război din Golf, „Saddam Hussein ne-ar fi atacat cu altfel de arme”, dacă s-ar fi renunţat la distrugerea centralelor nucleare din Irak. După ce toţi s-au întrecut să-l „avertizeze pe preşedintele nostru care-i sunt prerogativele şi responsabilităţile”,impertinenţa şi bădărănia au mers mai departe: deputata Miri Reghev, din Likud, a afirmat că pentru afirmaţiile lui Shimon Peres, ar trebui luată în discuţie întreruperea cadenţei preşedintelui (şi nici măcar n-am auzit ca Reghev să aibă origini româneşti!), iar deputatul din gruparea de extremă dreaptă, deputatul Michael Ben-Ari, a îndrăznit, cu neruşinarea-i proverbială, să afirme chiar în ziua în care Shimon Peres îşi serba, la Ieruham, împlinirea a 89 de ani, să afirme că ar fi de dorit ca aniversarea a 90 de ani, să şi-o petreacă la… o casă de vârstnici, fiindcă daunele aduse şi până acum poporului lui Israel ajung şi pentru 200 de ani”. Cunoscut ca specialist în arta provocărilor, cu grobianismul celui care se ştie ţinut în braţe din motive de asigurare a unui electorat adecvat de către actualul guvern, Ben-Ari nu se gândeşte nici o clipă că prin provocările la care s-a dedat şi continuă s-o facă, împreună cu ciracii săi descreieraţi din colonizări, ar aduce mai multe daune securităţii noastre chiar decât cele pricinuite de teroriştii din Hamas!
Cel puţin, de-ar ajuta faptul că au mai rămas în ţara aceasta nişte minţi lucide. Liderul Partidului Muncii, deputata Sheli Yehimovici, a caracterizat atitudinea contra preşedintelui ţării drept „agresivă şi grosolană”, subliniind că atât instituţia preşedinţiei cât şi preşedintele însuşi sunt încă preţuiţi în ţară, de către toţi cetăţenii, iar deputatul Nahman Shai, din Kadima, a sublinat că încercările de a închide gura preşedintelui statului sunt patetice şi ridicole, şi că vocea sa lucidă şi cumpătată trebuie ascultată ca a unuia din „sfatul bătrânilor din trib”. După cum fostul preşedinte al Statului, dl. Iţhak Navon, tot din „partidul sfatului bătrânilor”, a menţionat că şi d-sa cunoaşte la fel de bine competinţele preşedintelui, care nu poate interveni în deciziile puterii executive, dar că de-ar fi fost preşedinte acum, ar fi procedat la fel ca Shimon Peres, amintind de altfel că a şi făcut-o, în timpul propriei cadenţe, la începutul anilor ’80, când a simţit că aceasta îi era datoria, ca om!
Dar îşi face cineva iluzia că vreunul din membrii actualului nostru guvern îşi va însuşi lecţia actualului şi fostului preşedinte? Pentru asta, ar trebui să-i intereseze cu adevărat securitatea şi bunăstarea cetăţenilor statului. Ceea ce, după umila mea părere, nu pare să fie cazul!
As mai adauga faptul ca intr-un eventual razboi declansat contra Iranului, care s-ar extinde in tot orientul mijlociu, conform aliantelor dintre diferite state arabe si Iran, in Israel cel mai expus ar fi spatele frontului, intrega populatie civila incluzand copii, batrani, si alte categorii cu greutati individuale, toata industria Israelului cuprinzand multe obiective strategice, si multe alte lucruri pe care nu are rost sa le Detaliez aici. NICIUN RAZBOI AL Israelului nu s-a dus contra populatiei civile,exista un singur precedent: Razboiul al doilea din Liban, 2006 ,cand frontul de lupta a fost in principal spatele frontului, in regiunea de Nord a tarii. S-a vazut atunci ca spatele frontului a fost aproape complet nepregatit…. Intre timp s-a mai facut cate ceva, departe de a fi suficient. Iar Nasrala(HIZBALAH)e pregatit si ameninta ca are destule rachete pentru a ajunge la Tel Aviv si al distruge complet. Populatia este stresata, cu viata ingreunata de noi si noi impozite, si cu o mare incertidudine existentiala. ArTICOLUL CLAR , concis , cu stilul vioi care reuseste totdeauna sa ne capteze atentia, reuseste sa explice situatia de dilema dusa la extrem in care ne aflam noi, locuitorii Israelului. Un post scriptum: as sfatui grupul organizat cu degetul in jos, sa se ocupe mai bine de igiena acestor degete, cred ca sant murdare si orice medic m-ar sustine: Este mijlocul cel mai sigur de raspandire a MICROBILOR
ambele doamne ,RODICA si RODICA , dau dovada de o deplina intelegere a situatiei in
care ne aflam ,desi pana acum , cel putin dupa cate stiu eu , nu s=au ocupat in excelentele lor aticole , de problemele strategice acute a tarii in care traim .
felicitari amandoura,cu speranta ca „NETZAH ISRAEL LO ISAKER” SI CA VETI GASI O CALE DE A TRADUCE SI PUBLICA ARTICOLELE IN IVRIT .
salutari si urari de bine , itzhak bareket .
La aceasta conjunctura Iranul este sub o presiune economica si politica enorma, impusa de SUA si de UE. Recentele amenintari ale lui Ahmadinejad ar avea darul de a provoca Israelul pentru a interveni cat mai curand posibil. Ar fi o greseala enorma, ca Israelul sa muste din momeala si sa actioneze, intrucat ar canaliza intreaga suflare islamica in gest de solidaritate si ar determina scoaterea din chinga politica si economica a acestei tari. La ora actuala, pana cand conflictul intern din Siria nu este solutionat si pana cand situatia din Egipt nu e clarificata, tinand cont ca intreaga coasta de sud a Iranului este sub controlul naval al SUA, nu exista nici un pericol realist pentru Israel. Presedintele Iranului trage doar cacialmale politice! Pe lunga durata, Israelul are timp sa-si planifice strategiile si dupa alegerile prezidentiale din Statele Unite.
Doamna Grindea, am mai multe nelămuriri în legătură cu articolul dv., dar mă limitez deocamdată la cea care mi se pare centrală, şi care se referă la un argument al adversarilor dv.
Scrieţi: „… ministrul apărării a subliniat că, cu cât confruntarea cu Iranul se va produce într-un viitor cât de cât mai îndepărtat, aceasta va fi cu-atât mai complicată, mai periculoasă şi cu un preţ mai mare în vieţi omeneşti şi în resurse materiale ce vor fi investite.”
Dv. nu-l invalidaţi explicit, iar mie, aşa, la prima vedere, mi se pare un argument raţional: când părţi din ce în ce mai mari din instalaţiile nucleare iraniene se vor îngropa sub pământ, distrugerea lor va deveni din ce în ce mai complicată. Iar un Iran cu armă nucleară este un real pericol expansionist-şantajist pentru întreaga regiune, regiune în care existenţa Israelului nu este acceptată nici în prezent, iar viitorul este din ce în ce mai sumbru…
Din păcate, iranienii nu au fost domni şi nu au amânat acele lucrări de securizare pentru după alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, şi atunci poate că nici Israelul nu poate aştepta fericitul eveniment, care, de altfel, ar fi un eveniment fericit doar pentru Obama personal şi nu are nimic de-a face cu interesul naţional american.
Situatia este intradevar foarte dificila. La urma urmei nimeni nu stie cu discernamant care sunt posibilitatile militare ale Israelului si ce tactica ar putea fi aplicata in cazul unui atac asupra Iranului. Nu stim nici noi, nici cele doua d-ne Rodica si,inchipuiti-va,nici americanii. Si chiar asa trebuie sa fie. Zahal-ul a dezvoltat destule arme si metode tactice pe care americanii ar fi „morti” sa le cunoasca.Dar asta nu inseamna ca maine vom porni la atac (poate si conducatorii nostri politici si militari au decurs la metoda „cacialmalelor” ca si presedintele Iranului…) Asta nu inseamna ca numai americanii (de europeni nici vorba)ne vor scoate din impas.Ei au jucat „tare” numai cand pericolul le-a stat sub nas (vezi Cuba).Altfel, sub supravegherea „politistului” numarul unu’ al lumii libere am capatat o Indie, un Pachistan, o Nord Korea nucleare si va asigur vom capata si un Iran nuclear. Oricum e deja prea tarziu pentru a „distruge” atomul iranian. Sa speram ca ratiunea si, totusi, puterea noastra de intimidare va juca un rol in viitorul apropiat…
Si daca nu vom aplica sfaturile presedintelui Peres fostul „looser” national devenit la capatul drumului intelept ca DardaSaba
dintre Rodica & Rodica, va raspunde cea de a doua, desi n-ar trebui, fiindca asa cum eu va respect ca interlocutori pe un subiect extrem de arzator, in schimb Dvs.ne inglobati intr-un tot, fara nume de familie, fara a citi cu atentie articolul D-nei Grindea, care incepe cu o intrebare la care niciunul dintre Dvs . nu ati dat un raspuns logic si mai ales personal. In privinta mea , numele va aparea deasupra acestor randuri, iarasi nu ati dat atentie la ce am scris, repet: in cunostinta de cauza am afirmat ca spatele frontului nu este pregatit pentru un atac de rachete ultra moderne, cu raza mare de actiune, eventual cu cap de arme biologice sau chimice. Si nimeni nu se asteapta ca iranienii in momentul in care vor fi atacati sa ramana cu bratele incrucisate. Si nici aliatii lor , si nici organizatiile teroriste din regiune… Iar propunerea de a scrie in ivrit (ref. la articolul Dnei Grindea) , este ca si cum i-ati propune d-lui petru Clej sa-si scrie articolele in engleza, fiindca se afla in Anglia…
Doamnă Tismăneanu, fiți fără grijă, propuneri fanteziste de a scrie articole în ivrit sau în alte limbi decât română și în mod excepțional engleză vor rămâne literă moartă. Revista ACUM se adresează oricărui vorbitor de limbă română oriunde s-ar afla ei în lume. Și a propos, audiența provenită din Israel reprezintă doar 8,5% din total.
D-le Lavi, că nu avem de unde ști care sunt posibilitățile militare ale Israelului, este drept! Dar:
– chiar și adepții unui atac al Israelului de unul singur au declarat că un atac asupra Iranului ar putea avea loc în lunile următoare, fără a menționa, totuși, în câte luni!
– nu avem de unde ști nici dacă amenințările, tot mai pertinente ale Iranului sunt „cacialmale”, după cum nici n-aș miza pe „puterea noastră de intimidare”, mai ales când sunt în joc viețile noastre și ale copiilor noștri. A propos de „cacialmale”, nici un om rezonabil, zic eu, n-ar putea tolera să-și vadă soarta „jucată la poker”, fie el și unul politic. Dar – să nu lunecăm spre discuțiile politice „de bodegă”, mai ales că, de când a scumpit Bibi și alcoolurile, pe toate, nici o berică nu ne mai putem permite!
– ironia la adresa lui Shimon Peres vă cam „denunță” aderența politică, mai ales numindu-l „looser”. Poate că da, dar să vedem și de ce: în cele trei decenii în care mă aflu în țară, cred că este printre puținii, foarte puținii politicieni onești pe care i-am observat. Să spunem că ar fi făcut greșeli, dar le-a făcut convins că este spre binele cetățenilor întregii țări. Întrebați-vă, vă rog, în sufletul și conștiința dv. de adept și admirator al lui Netaniahu, dacă la fel stau lucrurile și în privința acestuia. Vă reamintesc, în același context, că Peres niciodată n-a „jucat murdar”! Chiar de curând, s-a amintit în mass-media israeliană că a fost închis dosarul infamei lucrări „Tora regală”, ori poate și ideile proferate acolo au fost… spre binele cetățenilor onești și-ai copiilor lor, inclusiv al celor aflați sub drapel; după cum tot spre binele nostru o fi fost și îndemnul public, din partea fracțiunilor extremiste de dreapta, ca soldații noștri să nu-și facă datoria și să refuze executarea ordinelor care nu erau în spiritul acestor fracțiuni? Sau, dacă atacurile teroriste, ori atacurile cu rachete – cu numeroasele lor victime nevinovate, s-au datorat greșelilor lui Shimon Peres, sau/și nu cumva (sau în mare măsură), provocărilor periculoase și tolerate de conducerea actuală – și precedentă, pentru binele… capitalului electoral în care erau interesate aceste conduceri?
…”Revista ACUM se adresează oricărui vorbitor de limbă română oriunde s-ar afla ei în lume”…
Corect este : …”oriunde s-ar afla eL in lume”…
Cind te adresezi cititorilor de limba romana,e bine sa stii a face acordul gramatical !
Asa este,domnu’ jurnalist de la bibisi –sectia romana ?
Întrebarea este dacă un Război Israeliano-Iranian va opri Iranul postbelic la continuarea ascendenței nucleare? Răspunsul meu este NU.
Rațiunea spune că un Război în contextul politico-economic mondial actual, înseamnă un ACT NESĂBUIT al EGOULUI CONDUCERII POLITICE al ISRAELULUI.
Eu sper că există suficiente forțe care să împiedice NĂSUBUINȚA EGOULUI.
Asta nu înseamnă că dacă vom fi atacați să nu atacăm ca în 1967
@Exact ceea ce încercam să spun în articolul meu, d-le Gross: aici, în Israel (nu știu dacă aici locuiți și nici nu întreb), cu un om nu stai de vorbă (și nu numai cu „omul exponent al opiniei comune”), ci și cu persoane competente sub aspect politic, eventual cu comentatori din presa ne-năimită lui Bibi, care să nu-ți spună același lucru: Bibi vrea să rămână în istorie cu războiul „lui”, așa cum a vrut și Olmert, cu al doilea război din Liban și unde, amintesc, cel puțin în ultimele zile ale acestuia, au căzut (absolut inutil și stupid), vreo mie de soldați-combatanți israelieni. Desigur, nimeni nu spune că, în condițiile unui atac iranian, nu ne vom apăra. Dar nu pot obliga pe nimeni să fie de acord cu mine, nici cu… Shimon Peres, care de altfel, a subliniat că își cunoaște perfect prerogativele, dar că avea totuși dreptul să-și exprime o opinie, fără intenția de „a da sfaturi”, așa cum consideră dl. Mike Lavi!
Trebuie sa incep cu o precizare: Citat din comentariul d-nei Grindea: „al doilea război din Liban și unde, amintesc, cel puțin în ultimele zile ale acestuia, au căzut (absolut inutil și stupid), vreo mie de soldați-combatanți israelieni.”
Am citit si mi s-a facut parul „maciuca”. Conform datelor in vigoare in razboiul al doilea din Liban au fost 156 de morti din care 117 soldati. Nici o cifra nu e de dispretuit dar…hai sa lasam propaganda.
Cat despre integritatea lui Peres. Of, daca am fi putut sa discutam putin cu Izhak Rabin. Ca doar nu eu l-am numit „looser” national.
Nu am o aderenta politica stabilita dar n-am parasit acum 47 de ani comunismul romanesc pentru a ramane, socialist.
Chiar accept ca un razboi cu Iranul ar putea fi un act care impune multe pericole si pierderi dar in cazul ca actul ar deveni inevitabil prefer sa ma las „pe mana” profesionalilor (Nataniahu, Barak si altii)si nu a „intelgentei” universitare israeliene care incita pe piloti sa nu urce in carlinga si recomanda „colegilor” din lume sa ne boicoteze universitatile.
@ D-le Lavi, în primul rând îmi cer scuze, în privința cifrei victimelor mortale din al doilea război din Liban. Îmi este rușine, am făcut o confuzie de-a dreptul gogonată, cu o altă cifră statistică. Dar vă asigur că fără nici cea mai fină urmă a unei intenții de propagandă. Cei care mă cunosc personal, știu ce eforturi fac pentru a-mi mai corija defectul de mare zăpăcită! Dar nu întodeauna izbutesc, ca în cazul de față!
Dacă nu mă înșel, Shimon Peres aparține partidului cu o ideologie de centru, Kadima, înființat de fostul likudnic Ariel Sharon, pentru care am avut și mai am o mare admirație, cu toate că nu am adoptat niciodată ideologia Likudului, cu atât mai puțin să-l fi votat, astfel încât, dacă veți recunoaște că „este ceva” în spusele lui Shimon Peres, nici o primejdie să „rămâneți socialist”, cred eu. Mai mult, nici americanii nu exclud probabilitatea ca un război antiiranian să devină inevitabil, dar o prezintă ca pe o opțiune in extremis, după cum n-am uitat să specific în articolul meu. Nu contest nici profesionismul lui Ehud Barak, dar în privința lui Netaniahu, i-l recunosc într-un singur sens: acela de a-și menține funcțiile de înalt demnitar, cu orice preț (plătit de noi, marea majoritate a cetățenilor țării, desigur).
Oricat am discuta, nu avem pe masa informatiile pe care le are Netaniahu, cu multi ani in urma acelasi personaj politic a mai avut un esec in Iordania cu un comando esuat. Pe atunci parea putin pripit, era mai tanar, acum poate ca situatia preseaza.
Unele tari arabe vecine cu Iranul ii aproba tacit, in Siria este razboi civil, o problema minus, ramane sa nu radicalizeze societatea egipteana, palestinienii si hezbolahul.
Iranul deja a fost scos partial din piata petroliera, un razboi nu ar soca chiar mult.
Pretul petrolului nu este mare, desi occidentalii nu ar privi cu ochi buni, pe criza asta o crestere a preturilor.
Bine ar fi sa atace si capacitatea de a produce petrol, desi, cred ca este mai dificil si au o capacitate limitata, regimul iranian ar avea probleme economice pe termen scurt.
O intarziare a bombei atomice de 2-3 ani nu ar fi chiar rea, daca embargoul continua in cativa ani vor avea probleme.
Obama pare un tip prudent de fel, nu-i plac aventurile.
Stimate d-le Dobre, nu știu dacă locuiți sau nu în Israel, dar dacă da, poate ați văzut chiar aseară ediția de știri a Canalului 2, incluzând reportajul despre situația destul de neliniștitoare a „spatelui frontului”, și asta în condițiile în care un autorizat comentator politic a prevenit că amenințările lui Nasrallah, liderul-tartor al Hizballah nu ar trebui deloc tratate cu ușurință. În același conteext, am auzit că Avi Dichter, noul ministru pt. spatele frontului s-ar duce să ceară… binecuvântarea rabinului Ovadia Iosef! Astfel încât, chiar dacă Netaniahu a mai… înaintat în vârstă, de la epoca la care vă referiți dvs. , mai înțelept – nu văd să fi devenit! Pt. a nu mai vorbi de interviul acordat de Avigdor Liberman, care acuză… presa de prea multă „pălăvrăgeală”, de natură să aducă prejudicii securității Israelului! Și atunci, repet, dacă totuși conducerea țării are intenția reală a unui atac „independent” asupra Iranului, viața cui va fi pusă în joc, cu bună știință? Aș adăuga că Liberman a mai spus și că Israelul dispunea încă din anul 2001 de informații asupra activității Iranului de a crea condițiile necesare producerii bombei atomice, și-atunci, poate-mi răspundeți dvs., ce naiba au păzit cei răspunzători de crearea unor condiții de risc cât mai redus al populației israeliene? Din câte mi-am putut da seama din dezbaterile din ultima ediție de știri, fac și acum ce-au făcut de mult: paseaază răspunderea de la un for la altul!
Doamna Grindea, puteti fi linistita… Indiferent cine si cand va ataca Iranul, Israel va fi tinta razbunarii iraniene, la fel cum s-a intamplat in 1991…Asta daca nu cumva mult mai curand prietenul Assad va decide sa dea un motiv de unire lumii arabe aruncand cateva „chimicale” peste „dusmanul sionist”.
Referitor la integritatea lui Shimon Peres… Din cate tin eu minte „hatargil hamasriah” (manevra urat mirositoare) a fost initiata de actualul nostru presedinte. Si chiar daca manevra nu a reusit (probabil de aici si-a capatat porecla de „looser”) , urmand exemplul domniei sale, Rabin si Sharon si-au asigurat necesara majoritate parlamentara folosind aceeasi tactica: Rabin la votarea Acordului Oslo si Sharon la aprobarea bugetului pentru „retragerea din Gaza”…
Domana Rodica Grindea, nu locuiesc in Israel ci in Spania, mi-am dat si eu umil cu parerea, sincer nu am informatiile necesare ca sa spun un hotarat NU sau un DA, ma gandesc ca in cazul dv. totusi sunteti afectata de problema si puteti fi subiectiva, pacat ca Israelul l-a pierdut pe Ariel Sharon. Uneori in viata conducatorii trebuie sa ia si decizii dureroase ca sa evite rele mai mari. Populatia israelului nu are voie sa devina: moale, fricosa sau infantilizata. Vedeti cazul Coreii de nord, este in pozitie sa santajeze si o face destul de bine.
@Dobre: eu cred că populația Israelului ar deveni „moale, fricoasă sau infantilizată” dacă ar aproba orbește intențiile conducerii. Vă răspund, fiindcă ați dovedit probitate în comentariul dv. anterior, recunoscând că nu dispuneți de suficiente informații privitoare la situația de aici. Tocmai felul în care începe să reacționeze populația israeliană denotă această maturizare. O dovadă a acestui fapt este faptul că oamenii nu mai acceptă să fie expuși unui eroism inutil, datorat unei decizii iresponsabile. Dacă eu sunt subiectivă, atunci alte câteva milioane dintre compatrioții mei sunt la fel! Spre o modestă completare a informării dvs:
– din nefericire, Ariel Sharon s-a îmbolnăvit grav la un timp relativ scurt după dezangajarea din Gaza, astfel încât funcția i-a fost preluată de locțiitorul său Ehud Olmert. Un reportaj de pe front, în al doilea război din Liban, spre sfârșit, denota că mâncara pe o zi întreagă a soldaților combatanți se compunea din: o chiflă de 200 gr.; o conservă de thon de 200 gr. și o sticlă de apă minerală de 1/2 litru.
– pentru a convinge populația să accepte evacuarea din așezările din Gaza, li s-au promis despăgubiri (sume substanțiale), locuințe în funcție de nr. membrilor familiei, cât de cât asemănătoare celor pe care le-au părăsit în Gaza. Acum câteva luni, o știre din acelea care par să fi „scăpat la difuzare” dintr-o neatenție a cenzurii, denota că o mare parte din aceste familii nici nu au primit despăgubirile promise, sau o mică parte din acestea și că locuiesc și acum în faimoasele „caravile” (vile-caravană, rulotă), de natură să le asigure tem-po-rar locuința! O știre similară, referitoare la protejarea spatelui frontului, după părerea mea neglijată în mod criminal de către autoritățile responsabile, a fost și aceea difuzată acum trei zile, la care mă refer anterior.
Atunci, mai gândiți-vă dacă atitudinea mea este… subiectivă! Dacă da, să știți că este la nivel… național! Câți din cei care nu s-au arătat de acord cu comentariile mele anterioare au de suferit în situația descrisă în aceste rânduri? Cine e subiectiv, eu, sau „idolatrii” fără discernământ ai lui Bibi?
Pentru cine înţelege franceza, o discuţie între experţi, foarte interesantă, despre problema Iran/Israel: http://www.france5.fr/c-dans-l-air/international/israel-prepare-la-guerre-36962
Stimata Rodica Grindea,
Din indepartatul Mexico, vad realitatea dintr-o perspectiva mai putin apocaliptica.
Propun sa ne calmam.
¨a scumpit Bibi si alcoolurile, nici o berica nu ne putem permite¨, ¨presa ne-naimita lui Bibi¨, ¨Bibi si Barak si-au pus in minte, cu orice pret, sa ne-o faca¨, ¨cetatenii israelieni se saluta cu Astia au innebunit de tot?¨, ¨aceste reactii au fost cu atit mai turbate (!!!)¨, ¨impertinenta-badarania¨, ¨ciracii sai descreierati din colonizari¨, etc.
Tonul folosit de d-voastra denota o puternica…….. (ce expresie sa folosesc, sa trec de ¨Reguli privind comentariile¨, sa-mi vad replica publicata?) sa-i zicem antipatie politica la adresa lui ¨Bibi¨. Apropos ¨Bibi¨, de cel putin 2 ani mi-as dori sa-l vad inlocuit, da` tot nu-mi permit ¨sa ma trag de sireturi¨ cu un prim-ministru ales democratic.
Puneti problema prea simplist. Panetta, Dempsey, Peres sunt la d-voastra ¨personaje pozitive¨, care vad problema iraniana cu o clarviziune si intelepciune iesite din comun, in timp ce ¨Bibi si Barak¨ au innebunit de tot, vor aventura, singe, ¨sa ramina in istorie¨, Tel Aviv va fi transformat in ruine, si alte viziuni similare.
Atit d-voastra personal, cit si Peres, Mofaz, etc etc, aveti dreptul democratic sa va opuneti ¨amenintarilor desantate¨ ale celor doi aventurieri. Eu nu va incurajez sa scrieti in presa ebraica, dar nici nu vad de ce le-am impuia capul celor 91,5% din cititorii revistei Acum (numai restul de 8.5 locuiesc in Israel) cu temerile d-voastra personale. Curind vor fi alegeri, manifestati-va preferintele.
In Israel, ma salut in mod current cu aprox. 80-100 de oameni. ¨Shalom, Shalom¨. Nici unul nu m-a abordat intr-o maniera diferita.
Ne-am calmat…
Simate d-le Eli Epstein
Nu mi-am putut da seama dacă locuiți în Mexic, sau sunteți un israelian aflat acolo doar într-o vacanță mai pelungită sau una obișnuită. De aceea, mă voi strădui să am în vedere și o presupunere, și pe cealaltă. Viziunea „apocaliptică” pe care mi-o reproșați nu-mi aparține exclusiv, ci o întâlnești la tot pasul! Nu eu văd „tel Aviv-ul în ruine”, ci doar citez amenințarea leaderului Hizballah, Hassan Nasrallah, pentru a pune lucrurile la punct. Cât despre „trasul de șireturi” cu primul-ministru al țării, o fac foarte mulți ziariști, chiar și cei care îl aprobă și-l adulează pe Netaniahu în materialele lor, iar ceilalți o fac cu o ironie pe care uneori o invidiez, desigur fără răutate. Fie că trăiți în Mexic, fie că vă aflați aici, știrile difuzate în mass-media israeliene sunt aceleași, și pentru locurile în care ajunge această presă, fie pentru noi, israelienii, astfel încât, ceea ce relatam în ecourile mele anterioare au putut fi văzute (citite, auzite) nu numai cu ochii, mintea și urechile israelienilor. Cât despre „alegerea lui Netniahu „în mod democratic” – un moment, aici trebuie puse lucrurile la punct. Fie că locuiți în Mexic, și-atunci n-ați urmărit modul în care a fost „investit” în înalta sa funcție, fie că, locuind aici – ați uitat, la ultimele alegeri, cel mai mare număr de mandate a revenit partidului… Kadima, al cărui leader era pe atunci Tizipi Livni. Numai că imposibilitate ei de-a alcătui un guvern s-a datorat unei sincerități pe care mulți au socotit-o imprudentă: a afirmat, chiar înaintea alegerilor, că „nu va ceda pardidelor ultrareligioase de ultradreaptă”, iar consecințele au fost că i s-a încredințat lui Netaniahu alcătuirea guvernului și, bineînțeles, înalta funcție. Altfel spus, beneficiind de voturile susținătorilor săi… tradiționali, și nu pe gratis! Dacă asta numiți dvs. „democrație”, nici măcar nu voi încerca, în spațiul restrâns de care dispun, să vă modific concepția! Mai mult, dacă aveți alte expresii de natură să caracterizeze afirmațiile unui Ben Ari sau ale unei Miri Reghev cu privire la Shimon Peres, spuneți-mi-le, eu altele… nu știu!
Cât despre faptul că „le împuiem capul” celor 91,5% cititori ai lui Acum cu temerile mele personale (măcar de-ar fi numai ale mele!), pe e o parte, v-aș reaminti modul în care este perceput Israelul în lume, iar pe de altă parte, precizez că nimeni nu este silit să citească articolele privitoare la această țară, dacă ceea ce scriu eu nu prezintă interes, ar trebui să mi se spună! Mai ales că ultima știre, îngrijorătoare, difuzată în toată lumea, a fost încercarea de linch de la Ierusalim, din ultimele zile. Să insist pe cine consider vinovații indirecți de această nouă rușine făcută Israelului? Antipatia mea față de Netaniahu? Dar ce treabă au aici sentimentele? Personal, nu-mi recunosc acest sentiment, dar recunosc un altul: tocmai fiindcă iubesc țara în care locuiesc, nu-i pot aproba pe cei care o distrug și îmi pun în pericol compatrioții, nu numai pe cei foarte apropiați, dar și pe cei pe care nu i-am „cunoscut” decât din relatările din presa electronică! Și totuși, dacă insistați asupra… sentimentelor, vreți să-i și… iubesc pentru asta?
D-na Grindea,
Ma aflu intr-o calatorie de aprox. 6 luni in America Centrala & Sud, tocmai ca sa scap de tensiunea imensa premergatoare atacului ¨celor doi nebuni¨ asupra Iranului, urmata de aterizarea a 40000 de rachete Hisbolah plus alte 83500 ale Iranului si… Siriei. Va urez si d-voastra sa procedati la fel. Totusi am promis ca daca incepe atacul, urmat de replica nimicitoare a Hisbolah & Co, revin imediat sa ajut sa eliminam ruinele Tel Aviv-ului facut una cu pamintul.
Tovarasul Nasralach a afirmat din buncher: daca ar fi banuit ca rapirea celor 2 soldati in 2006 va duce la reactia ¨nebuneasca¨ a Israelului, n-ar fi repetat gestul. Eu nu sunt asa documentat ca d-voastra, dar din ce a transpirat in presa, Libanul (cu Hisbolach in guvern!, n.b.) a fost avertizat ca daca se mai trag rachete asupra Israelului infrastructura Libanului va fi distrusa. Eu unul ma indoiesc ca Nasralach va trage cu rachete, si intre noi fie vorba – va transmit un secret aflat de mine recent – nici Tel Aviv-ul nu va fi facut una cu pamintul.
Daca intr-adevar iubiti Israelul, implicati-va politic! Jurnalisti de prima linie precum Shelly Yahimovich sau Iair Lapid (inaintea lor au fost si altii) s-au implicat trup si suflet (nu numai cu gura). Ptr. aceasta eu ii respect enorm.
Tzipi Livni a adus creatia asta ciudata ¨Kadima¨ la 6-7 mandate. La urmatoarele alegeri probabil va disparea. 91.5% din cititorii Acum nu cunosc sistemul politic din Israel. Propun sa invitam reprezentanti de frunte ai Diasporei Romane in Tara Sfinta, sa le tinem o serie de informari politice asupra acestui sistem (daca n-au alte treburi mai importante).
Pina atunci, dupa ce d-voastra personal va veti implica politic, vom lupta impreuna (va puteti baza si pe mine, v-o spun cu maximum de seriozitate) sa schimbam acest sistem arhaic.
As mai avea sa fac si alte comentarii. ¨Modul in care este perceput Israelul in lume¨, Peres, ¨Bibi Bibi Bibi¨, dar chiar nu am timp.
In schimb observ ca d-voastra d-na Grindea aveti timp berechet, din moment ce replicile d-voastra insumeaza un volum intreit comentariilor asupra articolului. Sa nu mi-o luati in nume de rau, dar nu voi mai replica la o posibila noua replica a d-voastra. Va urez sa va bucurati de dreptul la ultimul cuvint.
Cu stima, EE
Deci Dl. Epstein se relaxeaza in Sud America. Cunosc zona, un loc bun de relaxare..As putea sa va dau si o serie de sfaturi: unde ti se poate fura portofelul, unde te lasa numai cu chilotii pe tine si unde te impusca direct pentru lantisorul de aur de pe gat.
Nu sunt convins ca cineva va veni sau reveni in Israel pentru a elimina ruinele Tel Avivului. Ca doar imtre evrei si israelieni exista socoteli inca din perioada holocaustului…
Nu stiu de ce in ultima vreme afirmatii sau actiuni politice i-mi aduc aminte de bancuri (poate asta dovedeste autenticitatea umorului):
Se spune ca peste vreo 50 de ani Israelul isi va schimba numele in Barbados. De ce ?
Pentru ca vor ramane in Israel numai barbarim si…dos-im (fanatici religiosi pentru cine nu cunoaste expresia)