caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Opinii



 

Numaratoarea inversa a inceput!

de (18-12-2006)

Începe numărătoarea inversă! Zece, nouă, opt… trei, doi, unu, zero… „Bine-aţi venit în 2007!”
Dacă în urmă cu câteva secunde eraţi într-o Românie ce nu era în Uniunea Europeană, acum: „Bine aţi intrat în marea familie a Uniunii”. Dacă vom fi bine primiţi sau nu, rămâne de văzut…! Acest număr al revistei prinde tocmai această schimbare. Dacă până la 31 decembrie 2006 nu eram într-o „Europă Unită”, începând din 2007 vom fi într-o familie mai mare… Sper să nu se întâmple acelaşi lucru care se întâmplă de obicei şi într-o familie numeroasă, unde, fiecare gură în plus, înseamnă tăierea de la porţie a celorlalţi. Intrarea noastră în Uniune este înfăptuită deja, dar acest lucru nu înseamnă că ne-am şi integrat. Cel din urmă lucru îl vom face într-un timp mai îndelungat, iar… adaptarea ţine de voinţa noastră şi regulile sunt clare, unice peste tot şi pentru toţi. În acest moment îmi trec prin minte multe… Acest Crăciun 2006 şi sfârşit de An le sărbătorim într-un fel anume, dar oare cum va fi celălalt? Vom mai avea pe mese bucăţi din carnea proaspătă din porcul bunicilor şi vom putea bea o ţuică fiartă la ritualul făcut de Crăciun, cum o făceam şi până în 2007?
Nu vom putea ştii, dar un lucru vă pot spune eu, stimaţi cititori.
Ca şi alte ţări ce sunt deja în Uniune, tradiţia a prins alte forme, urmărindu-se ca efectul acestora să nu-şi piardă din amploare, reuşind chiar să se şi integreze in normele cerute de aceştia, dar să-şi menţină şi tradiţiile.
Şi în ziua de astăzi, în Germania se mai sacrifică porci de Crăciun şi se fac bucatele tradiţionale, chiar dacă porcul nu mai este crescut de ţărani, ci de ferme, iar condiţiile de igienă sunt mult mai bune. Printr-o simplă alegere poţi avea animalul dorit şi în câteva momente îl ai deja în maşină, sacrificat. De aici, te priveşte, îl poţi tranşa aşa cum doreşti, servindu-l de sărbători, împreună cu cei dragi.
Nu e chiar atât de rău! Ştiţi şi dumneavoastră că: „nici dracu’ nu e atât de negru, pe cât îl face omul”.
Ce va fi? Cum va fi? Rămâne să vedem, iar asta începând chiar din prima secundă a anului 2007. Acum, nu-mi rămâne de făcut decât să sper, alături de dumneavoastră că va fi mai bine şi să vă urez un călduros LA MULŢI BUNI (B)ANI!

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Departamentul de comert al SUA anuleaza taxele vamale pe otel

O supriza de proportii de sarbatori pentru fabricantii de masini, SUA anuleaza taxele vamale pe otel datand de 13 ani....

Închide
3.143.25.53