ACUM.TV

Guillaume Apollinaire

O scurtă biografie concentrată a unui om complex, Guillaume Apollinaire (Albert Vladimir Apollinaris Kostrowitzky):

S-a născut la Roma în 1880, fiul unei femei poloneze care locuia la Vatican. Copilăria, Apollinaire o petrece prin cazinourile din Monaco şi Paris iar educaţia şi-o capătă  la Cannes, Nice, Monaco, unde se dădea drept prinţ rus. Pe la vârsta de 20 de ani este angajat de o bancă pariziană, dar preferă să-şi petreacă vremea în compania unor artişti ca Picasso, Chagall, Max Jacob, Duchamp. Se îndrăgosteşte de pictoriţa Marie Laurencin, a cărei influenţă  însoţeşte întreaga sa operă. La începutul carierei publică o serie de cărţi semi-pornografice şi răspândeşte cu entuziasm scrierile marchizului de Sade, foarte puţin cunoscute la acea vreme.

Prima sa colecţie de poezii, “L’enchanteur pourrissant” (Seducătorul în descompunere) apare în 1909, dar reputaţia o câştigă  după ce publică Alcools (1913), un melanj de versuri clasice amestecate cu imagini moderne. Evenimentele se petrec în mai multe locuri, percepţia nu este temporală ci spaţială. Tot în anul 1913 publică  ”Pictura cubistă”, o analiză a mişcării cubiste şi a protagoniştilor săi, pe care îi cunoscuse personal. Se implică  din ce în ce mai mult cu avangardele, se pare că el a inventat cuvântul surealism, lansează revista “Les Soirées de Paris” prin care propovăduia arta nouă.

După un scurt episod neplăcut, în care este învinuit că a furat tabloul Mona Lisa, se înrolează în armata franceză la infanterie. Participă la primul război mondial, ba chiar este rănit la cap în Champagne, în 1916. Pe când în convalescenţă, după operaţia la cap, scrie “Spiritul nou şi poeţii”. În această lucrare Apollinaire insistă asupra surprizei ca valoare estetică în opera de avangardă. Tot ce face este inovator, neconvenţional. În toamna lui 1918 moare la Paris în toiul unei epidemii de gripă spaniolă. Câteva luni după deces apare “Calligrammes”, o colecţie de poeme vizuale care îmbina arta poetică cu caligrafia şi precizia tipografică. Un comentator spunea despre Apollinaire: ”A scris despre toate subiectele, în toate formele şi scopurile imaginabile. Nu credea că există distincţie între artă şi acţiune: pentru el erau identice”.

***

Caligramele sunt o colecţie deosebită de cuvinte aranjate grafic sugerând obiectele menţionate în text. Autorul aranjează cuvintele în chip de ploaie, pipă, ceas, cravată, turn Eiffel, inimi, cercuri, etc., combinând mesajul poetic cu cel vizual. Găsim de asemeni unghiuri, portative muzicale, cuvinte scrise de mână, pe diagonala paginii într-un “lirism vizual al poeziei concrete”. Un bun exemplu este poemul Cravata şi Ceasul:

Poetul alege obiecte cotidiene care sunt social obligatorii. Cravata simbolizează civilizaţia. Poetul vorbeşte unui cititor civilizat folosind un limbaj imperativ din dorinţa de a-i da sfaturi practice. O primă concluzie: cel care poartă cravată suferă, îi este greu să respire, omul ar trebui să refuze să o poarte, aşa cum ar trebui să refuze convenţiile sociale sufocante.

În continuare Apollinaire subliniază importanta timpurilor în viaţa omului. Ceasul este împărţit în 12 ore, fiecare oră şi număr au o paralelă în viaţă. Primele numere sunt secvenţe din viaţa fizică a persoanei, adolescenţa, maturitatea. Inima este un organ unic, există o singură inimă care iubeşte, bate, simte şi trăieşte. Inima este simbolul naşterii pentru că viaţa începe când inima începăe să bată. Copilul nou născut vede lumea prin cei doi ochi, cu ei cunoaşte şi experimentează realitatea vieţii. Numărul trei ne aminteşte familia, copilul este al treilea membru într-o familie. Patru sunt literele din cuvântul Agla – prima dragoste din adolescenţă şi primele sentimente.

Mâna cu cinci degete reprezintă pactul făcut cu o altă persoană, prin strângerea de mână. Tircis rimează cu „six” (şase în limba franceză), este vârsta maturităţii, mijlocul vieţii. Tircis este şi numele unui pastor, care simbolizează responsabilitate, protecţie. Cifrele care urmează reprezintă vârsta adultă a omului şi psihologia acestuia. Şapte sunt zilele săptămânii care dau rutina cotidiană. Opt culcat simbolizează infinitul, marile chestiuni care ne frământă spiritul şi care nu au răspuns. Cifra 9 este numărul muzelor, omul face un bilanţ al activităţii sale artistice şi sentimentale. “Frumosul necunoscut” este 10, sau X în notaţia latină, X este viitorul necunoscut, ca de pildă moartea, care poate veni fără veste. Pentru cifra 11 Apollinaire citează ”versul” lui Dante în strofe cu 11 silabe (de fapt viermi), care devoră  cadavrele după moarte. La ora 12 bat clopotele, este o analogie cu ora morţii, finalul vieţii. În centrul ceasului limbile indică 12 fără 5, în cinci minute viaţa se termină, poemul este sfârşit. Mesajul ceasului cu cravată ar fi următorul: Trăieşte-ţi viaţa fără să te gândeşti la moarte, ea este inevitabilă. Evitând gândul morţii îţi poţi echilibra existenţa eliminând angoasele cotidiene.

Eu port inelul tău

Foarte fin cizelat

Fluierul îmi face plăcere

Mai ceva ca un palat egiptean

Fluierul tranşeelor

Tu ştii

nu-s în stare să nu opresc

metrourile şi taxiurile

O… războiul

Multiplicator de dragoste

Mic fluier cu un fir de aţă

cu 2 găuri e ia măsura degetului

***

Un ocean de pământ 

(Lui Giorgio de Chirico)

Am construit o casă în mijlocul oceanului

Ferestrele sunt fluvii care curg din ochii mei

Caracatiţele roiesc pretutindeni pe la colţurile pereţilor

Ascultă cum le bate inima triplă, cum bat cu ciocurile în ferestre

Casă umedă

Casă arzătoare

Anotimp pripit

Anotimpul cântă

Avioanele ejectează ouă

Atenţie!  se va injecta cerneală

Atenţie la cerneala ejectată!

Ar fi bine să încadraţi cerul

Caprifoiul urcă spre cer

Caracatiţele terestre palpită

Apoi devenim propriii noştri gropari

Palide caracatiţe

în valurile care ţipă

la caracatiţele cu ciocul palid

În jurul casei este acest ocean pe care îl cunoşti

Care nu răspunde niciodată..

***