După prezentarea câtorva date (în ultimele articole) despre situaţia cosmologiei (şi fizicii) contemporane, voi trece la discutarea unor exagerări frecvente făcute pornind de la aceste date. De fapt chiar acesta a fost scopul acestor prezentări, deşi recunosc că subiectul în sine este extrem de interesant şi ar fi meritat un spaţiu mai larg.
Unele exagerări (frecvente) sunt relativ uşor de observat şi de obicei este vorba doar de modul de prezentare a respectivelor teorii, pe când altele sunt cu mult mai nocive şi servesc de trambulină pentru un salt (nenecesar) în misticism. Mai ales acum când religiile tradiţionale, organizate, sunt în pierdere de viteză, alte sisteme de gândire, mai ales cele bazate pe curentele „New Age” sunt în plină desfăşurare.
Când în vorbirea curentă se afirmă că „Einstein a dărâmat vechea mecanică clasică a lui Newton”, este evident vorba de o exagerare. Mecanica clasică este în bună stare şi funcţionează perfect în condiţiile în care vitezele implicate sunt reduse în comparaţie cu viteza luminii. De fapt noi nu apelăm la calcule bazate pe relativitate când operăm zilnic cu realităţile lumii înconjurătoare. De exemplu, în situaţiile când calculăm distanţele dintre oraşe, iar vitezele de deplasare sunt cele pe care le folosim de obicei în viaţa noastră curentă, practic mecanica newtoniana funcţionează perfect.
Chiar şi pentru astronauţii care se deplasează în sateliţi sau rachete de la Pământ la Lună sau în jurul planetei noastre, diferenţele în timp sunt de-a dreptul neglijabile. Faptul că un astronaut „câştiga” o fracţiune de secundă când se deplasează în jurul Pământului este cu totul nesemnificativ.
Lucrurile se complică atunci când discutăm despre GPS sau alte sisteme care operează cu viteze cu mult mai mari. Fără aplicarea efectelor relativiste, sistemul GPS ar fi inutilizabil. Ca regulă generală, nu putem spune că o teorie nouă „dărâmă” alte teorii, când acestea din urmă sunt bazate pe date experimentale solide. O teorie nouă poate schimba teoria veche prin efectuarea unor corecturi pentru condiţiile extreme.
De altfel, acesta este sensul evoluţiei în domeniul teoretic: de fiecare dată când o nouă teorie o înlocuieşte pe cea veche, acest lucru se întâmplă nu prin „dărâmarea” faptelor experimentale vechi, ci prin găsirea unei soluţii şi mai precise care să explice acele date.
Cu mult mai subtil este cazul în care unele principii ale mecanicii cuantice sunt discutate fără discernământ. De exemplu, acum au început să fie la modă comentariile după care „gata, materialismul a murit!”. Pentru că în lumea dimensiunilor minuscule ale particulelor materiale, într-adevăr materialismul nu mai funcţionează ca explicaţie!
Acest lucru este adevărat pentru lumea cuantică dar nu şi la nivelul dimensiunilor cu care suntem obişnuiţi să operăm noi oamenii. În domeniul „nostru”, explicaţiile materialiste sunt încă foarte valide. Totuşi, în ultima vreme au apărut o serie de materiale „misticoide” care încearcă să introducă misticismul ca doctrina filozofică şi la nivelul dimensionalităţii cu care suntem obişnuiţi. Este uşor să se arate că, într-adevăr, mecanica cuantică stă la bază legităţii fenomenelor care au loc la nivel de particule subatomice. La acest nivel putem vorbi în mod curent de faptul că nu există traiectorii, ci numai densităţi de probabilitate pentru poziţia diverselor particule; la fel putem spune că „realitatea” aşa cum o definim noi de obicei, practic nu există.
De asemenea, putem spune că până când nu se face o anumită observaţie experimentală, nu putem afirma nimic despre o particulă elementară. Fenomenul numit entanglement, care este atât de discutat astăzi (fiind de-a dreptul spectaculos!), există numai la acest nivel.
Pe măsură ce avem de-a face cu particule de masă mai mare, se diminuează caracterul cuantic al fenomenelor cu care avem de a face. Deja la nivel molecular el devine greu de decelat.
De aceea, speculaţiile despre conştiinţă şi despre telepatie, telechinezie, etc., bazate pe mecanica cuantică, nu au nici o credibilitate în acest moment. S-au emis diverse teorii legate de acestea, chiar de către unii oameni de ştiinţă recunoscuţi pentru valoarea lor, dar nu există deocamdată probe care să le susţină aserţiunile.
Nu înseamnă să negam aici faptul că telepatia şi alte fenomene pot exista. Este posibil, dar nu există deocamdată date care să susţină această legătură dintre funcţionarea creierului şi mecanica cuantică.
Telepatia, telechinezia şi alte fenomene presupuse nu par a avea vreo legătură cu această disciplină a fizicii; cel puţin o asemenea legătură nu a fost pusă deocamdată în evidenţă.
Partea cea mai proastă este însă faptul că asistăm la un asalt al teoriilor „New Age” care fac un fel de talmeş-balmeş din religie, fizica modernă, ideea de divinitate, etc., totul bazat pe mecanica cuantică. O serie de foşti fizicieni au mers chiar mai departe, scriind cărţi întregi despre filozofia indiană care, după ei, prezice mecanica cuantică. Nici vorba de aşa ceva!
Nu voi da aici nume; de fapt, răul a fost deja făcut.
Care a fost reacţia fizicienilor care nu şi-au părăsit meseria ca să pretindă că filozofia indiană a învins? A fost o reacţie de bun simţ: de exemplu unii dintre cei mai mari fizicieni (ca Ed Witten, Hawking, Lederman) au declarat că din momentul în care asemenea persoane au amestecat filozofia indiană cu fizica, aceştia au renunţat în mod practic la meseria lor de fizicieni.
Materialele româneşti apărute pe această temă au fost uneori uluitoare, în sensul că saltul în pseudoştiinţa a fost şi mai evident decât în ţările occidentale. Nu vreau să le citez, ca să nu le fac publicitate.
Cât despre observaţia lui Einstein despre Luna, de care am amintit mai demult, este în mod evident explicată tocmai de această diferenţă de comportare a particulelor elementare faţă de cele care au o masă substanţială: putem să fim liniştiţi – Luna există fie că ne uităm la ea, fie că nu.
Voi face aici în câteva cuvinte o sinteză a celor discutate în cele câteva articole apărute până acum:
Aşa cum se prezintă Universul, sau aşa cum îl putem percepe, el pare că ar fi ca un fel de „ceapă” cosmică, cu diverse foi. Cel puţin trei nivele ale Universului sunt foarte evidente. La nivelul la care trăim noi (un nivel intermediar al dimensiunilor), nu avem de-a face cu fenomene legate de mecanica cuantică. La un nivel al mărimilor cu mult mai mic, „fundamental”, putem vedea că legile fizicii au o formă cu care nu suntem obişnuiţi, acea experienţă nefiind intuitivă pentru noi. Diverse particule pot apărea din nimic şi dispărea în nimic; ele nu se „mişcă” pe traiectorii ci există doar ca densităţi de probabilitate; ele pot trece uneori prin zid fără nici o explicaţie, etc.
La un nivel cu mult mai mare al dimensiunilor (la nivelul Universului alcătuit din galaxii), alte legi ale fizicii domină. Alte forme ale materiei apar, forme care deocamdată nu pot fi decelate de noi decât prin efectul gravitaţiei Universale, iar noi suntem siliţi să acceptăm faptul că ele există în acelaşi spaţiu-timp în care existăm şi noi.
Iar azi suntem în pragul unor descoperiri epocale, tocmai datorită experimentelor efectuate la CERN, în urmă cărora s-a făcut deja o primă descoperire senzaţională: cea a Bosonului Higgs. Este o mare victorie a fizicii, deci nu numai a inteligenţei umane ci şi a capacităţii civilizaţiei noastre de a controla şi verifica roadele gândirii.
Poate că în trecut succesul public de care s-a bucurat prezicerea şi găsirea unei noi planete a sistemului nostru solar a fost chiar mai mare decât această descoperire de la CERN, care este cu mult mai importantă. Dar acest lucru nu se datorează, în mod evident, importanţei sau costului descoperirilor respective, ci mai mult faptului că deja succesul ştiinţific a devenit regulă, iar nu excepţia în cazul acţiunilor umane.
Noi am ajuns să aşteptăm de la ştiinţe numai succese… şi niciodată eşecuri.
Rezumat
Despre exagerările efectuate în discutarea succeselor fizicii şi a cosmologiei moderne, putem spune că unele se datorează pur şi simplu limbajului utilizat în descrierea datelor fizice, iar altele se datorează interpretărilor stil „New Age”, care amestecă datele problemei făcând un talmeş-balmeş din mecanica cuantică, religie, fenomene paranormale, etc.
O înţelegere mai bună a datelor problemei previne aceste exagerări, ca şi tendinţa modernă de a amesteca religiile indiene cu filozofia Zen şi cu mecanica cuantică, tendinţa care a luat amploare în occident dar care se manifestă şi în unele publicaţii necritice româneşti.
Stimate Domnule Anton Constantinescu !! Analiza Dvs. este perfectă şi utilă punerii la punct a relaţiilor dintre ştiinţă şi religii (inclusiv misticismul 1) !
Nu are sens, intruziunea religiei în ştiinţe , şi nici a ştiinţei în religie,Sunt domenii absolut nemiscibile, cum se spune despre amestecarea uleiului cu apa, deşi la o amestecare intensă,se poate obţine şi o emulsie ! Dar emulsia este opacă , aşa că nu are rost să tulburăm apele şi uleiurile,adică să lăsăm ştiinţa să-şi vadă de treaba ei, pentru foloase practice, şi religiile, să se ocupe de mângâierea sufletelor ! Din cele spuse mai sus, rezultă că , religiile nu pierd din viteză ! Dimpotrivă, se radicalizează, şi devin direct o frână în cercetarea ştiinţifică, şi în viaţa de toate zilele.
În privinţa „zis”-ului lui Einstein, că „Luna există chiar,dacă nu ne uităm la ea” mi-aşi permite un supliment de observaţie , şi anume: Luna ca şi alţi sateliţi ai Pământului, în conformitate cu mecanica clasică, se găsesc într-o „cădere” permanentă spre pământ !!
Şi, încă o provocare. Dacă aplicăm metoda „inducţiei” din matematică clasică-structurii materiale a Universului, nu cumva, putem conchide că în structurarea spre „din ce în ce mai mic” şi spre „din ce în ce mai mare”, se manifestă o etajare infinită ??
Domnule Sfartz,
Este foarte adevărat că cele două preocupări omeneşti fundamentale, religia şi ştiinţa, funcţionează şi vor funcţiona, probabil, mult timp împreună, într-o formă, să-i spunem aşa, „coabitabilă” (barbarismul îmi aparţine). De sigur că nu pe toată planeta acest paralelism este posibil, mai ales acum când islamismul fundamentalist (pur et dur), profitând de primăvara arabă, se instalează insidios şi durabil la periferia Europei. Când vorbeşti de ştiinţă în Afhanistan, de pildă, rişti să ţi se reteze inteligenţa cu cap cu tot.
Este necesară o doză de optimism, dincolo de norme, ca să crezi într-o conciliere a celor două domenii. Nu mai departe, vedem aplicaţia dlui Constantinescu, călit în ale ştiinţei, de a nu admite nici un compronis, nici un talmeş-balmeş de tip „New-Age” ce ar putea acredita religiile. Într-adevăr, tentativele de introducere a unor vechi precepte religioase în parametrii ştiinţei, prin diferite subterfugii, au eşuat într-o mare măsură. Cu toate acestea, filozofia indiană, prin ilustrul său reprezentant, Krishnamurti, a reuşit să arunce câteva pasarele spre nava ştiinţei, luate, mai mult sau mai puţin, în consideraţie de unii oameni de ştiinţă cum ar fi Robert Linssen, reputat om de ştiinţă şi filozof, sau Stéphane Lupasco (Ştefan Lupaşcu), om de ştiinţă şi gânditor profund, de origine română. „ Nu numai filozofia tradiţională – spune R. Lensson – dar şi viziunea ştiinţifică asupra lumii, impun ideea unei unităţi fundamentale, prezente şi active, privind fenomenele şi . ” Sunt convins că şi agnosticii cei mai neclintiţi, sunt capabili să propună o reflecţie obiectivă pe această temă.
completare: Robert Lensson :…privind fenomenele „materiale” şi „spirituale”.
Stimate Domnule Ionesco !
Aveţi dreptate, dar, paradoxal, islamismul nu se instalează la „periferia” Europei,unde intoleranţa celorlalte religii,constituie o barieră greu de trecut,si se instalează predominant,în mediile tolerante ale democraţiilor occidentale ! Numai în Franţa sunt acum 5 milioane de musulmani !
În Balcani, a fost necesar un război civil,pentruca islamismul să se instaleze în Kosovo.
Fără a fi mistic, nu văd o distanţă atâta de mare între fenomenele „materiale” şi „spirituale”, mai curând se poate vorbi de o unitate a materiei şi a spiritului, cu o prioritate a spiritului, care aduce mai mult a energie,decât a materie ! Pentru uz personal, eu mi-am imaginat existenţa unui „câmp” vital, ca dominantă a ceeace a existat, există, şi va exista !
Domnule Sfartz, cand spuneti: „Din cele spuse mai sus, rezultă că , religiile nu pierd din viteză” mie mi se pare clar ca nu aveti dreptate, in linii mari, ci doar fragmentar, in unele parti ale lumii.
De exemplu pozitia de azi a Vaticanului, dupa episoadele cu arderea pe rug a lui Giordano Bruno si pedepsirea lui Galileo Galilei (pentru ca a avut dreptate!) au facut ca religia catolica sa devina cu mult mai pragmatica si mai umila. Mai precis, intoarcerea a fost de 180 de grade, iar acum Vaticanul are si un responsabil stiintific, care, pe langa multe altele, a supervizat construirea unui observator astronomic papal! Incidental am auzit discursurile sefului stiintific al Vaticanului si pot spune ca sunt de acord in linii mari cu multe din cele spuse!
Ba mai mult, Vaticanul a intors spatele „creationismului” si acum sustine Teoria Evolutiei a lui Darwin! Incredibil dar adevarat! Este insa adevarat si faptul ca unii clerici (cardinali) au ramas la prejudecatile vechi.
Cat despre alte religii, lucrurile sunt la fel de volatile, mai ales in iudaism si in sectele neoprotestante!
De exemplu, in lumea moderna discursul religios al lui Maimonides nu mai are sustinatori si chiar este odios. Iudaismul reformat da exemple pozitive!
Singura religie inca total reactionara este islamul, desi multi musulmani care traiesc in SUA au renuntat la „islamism” si chiar la credinta lor. In randurile persanilor (iranienilor) numarul lor este cel mai mare. Trebuie sa spun ca pe iranieni ii deranjeaza in general sa li se spuna iranieni; ei isi spun „persani” pentru ca refuza fundamentalismul actual si ei implica faptul ca istoria lor nu incepe cu „profetul Mahomed” (ma refer aici la persanii americani).
Biserica catolică a devenit mai pragmatică şi mai umilă pe măsură ce a pierdut controlul aparatului de stat în ţările respective, iar aceasta nu se datoreşte episoadelor cu Galilei şi Giordano Bruno ci, fundamental, Renaşterii.
Despre schimbarea poziţiei Vaticanului faţă de teoria evoluţiei nu ştiam – este interesant!
Domnule Constantinescu, cum îmi lipsesc cunoştinţele privind erorile „odioase” ale lui Ben Maimon, aş fi curios să dau de urma lor. Puteţi, aşa dar, aduce câteva amănunte în acest sens? După câte citisem eu, personalitatea acestui doctor, matematician, astronom şi rabin, simboliza posibilitatea unei coexistenţe culturale şi de respect al tradiţiilor, între cele trei religii, iudaism, islam şi creştinism.
Legat de pozitia bisericii catolice in privinta evolutiei, recomand un video clip:
http://www.youtube.com/watch?v=po0ZMfkSNxc&feature=relmfu
Este vorba de discutia lui Dawkins cu preotul Coine, (7 episoade!) care a fost seful stiintific al observatorului astronomic al Vaticanului, dar s-a pensionat. Desi el se straduieste sa nu atace pozitiile dogmatice ale multor preoti catolici si spune ca el nu vorbeste in numele Vaticanului ca institutie catolica, el afirma ca ultimii doi papi au acceptat pozitiile darwiniste in evolutie, pozitii pe care le sprijina si el.
Discutia este foarte interesanta in multe privinte!
Deci fac o corectura: din motive strategice, preotul Coine nu afirma ca pozitia intregii bisericii catolice s-a schimbat (in principiu este contraindicat pentru un preot sa sustina ca exista lucruri care se schimba in crednta lui!), ci afirma numai ca un numar impresionant de preoti nu mai cred in fundamentalismul catolic care sustinea interpretarea literala a bibliei si ca atat el cat si ultimii doi papi au sustinut interpretarea darwinista intrucat este cea mai probabila interpretare stiintifica. El chiar renunta la numele de „teorie stiintifica” pentru ca, spune el, asta ar da impresia in contextul limbii engleze ca evolutia nu ar fi o realitate ci numai o teorie”.
Ma asociez cu D-l Ionesco, si insist sa ne dati sursa despre Maimonide, ca si D-lui, nu stiu mare lucru despre teoria lui „odioasa” !
Maimonides a fost o personalitate importanta in istoria iudaismului, de talia sf Augustin si a lui Toma de Aquino in crestinism. Influenta lui a fost foarte mare in evul mediu, nu numai asupra iudaismului, ci si asupra intregii lumi medievale (crestine si islamice).
In cartea sa foarte documentata „Christianity, Social Tolerance and Homosexuality”, John Boswell arata ca in perioada cand Islamul era forta cea mai progresista in lume (si cea mai liberala!), dupa ce crestinismul a preluat puterea politica in Europa, mai ales pana in secolul al XI-lea, societatea europeana a avut o perioada de „relaxare”, cand homosexualii nu mai erau persecutati si nici ucisi, ca pe vremea lui Justinian. El a dat sute de exemple istorice in aceasta carte, ca si in cartea sa „The Marriage of Likeness: Same-Sex Unions in Pre-Modern Europe (New York: Villard, 1994”.
Pe acest fundal a aparut Maimonides, care, cu autoritatrea sa intelectuala si culturala necontestata, a reintrodus morala iudaica in varianta sa cea mai dura. Amintesc faptul ca Torah cerea uciderea homosexualilor.
Acest fapt a avut o urmare directa nu numai asupra soartei homosexualilor, ci, paradoxal, si a soartei evreilor!
Pentru ca in ideologia crestina, conform bibliei, termenul de sodomie este asociat cu cel de erezie! Ori iudeii erau considerati eretici!
Pentru oamenii de azi, asocierea „sodomie si erezie” nu are nici un sens. Dar pentru Sf Pavel, avea! Pentru ca homosexualitatea in vremea lui era prevalenta la templele altor religii cu care iudaismul era in razboi, ca la templele zeului fenician Baal.
Primul evreu care a fundamentat in cultura europeana antisemitismul si homofobia a fost fara discutie Saul din Tars (devenit „sfantul” Pavel). Al doilea a fost, involuntar, Maimonides!
Dupa moartea lui au avut loc evenimente grotesti: de exemplu in Paris, in 1206, erau pedepsiti nu numai homosexualii, dar si barbatii necasatoriti, care nu satisfaceau sfanta datorie de a fi cu femei!`
De remacat ca autorul, Boswell, a cautat sa minimizeze rolul legendei despre Sodoma si Gomora in crestinism, sau, cum spun unii critici, sa scoata crestinismul „basma curata”. Azi, in multe institute biblice s-a adoptat (in mod gresit, cred eu) viziunea lui, dupa care acea legenda nu se referea la homosexualitate ci la „atitudinea adversa fata de straini”.
Citez critica adresata lui: „Boswell’s thesis was criticized by Warren Johansson, Wayne R. Dynes and John Lauritsen, who believed that he had attempted to whitewash the historic crimes of the Christian Church against gay men.[2]”
As vrea sa amintesc de asemenea faptul ca imparatul Justinian a decis (mai ales nevasta-sa, celebra Teodora!) sa „pedepseasca cu moartea” nu numai sodomitii (a se vedea in Codul Justinian Novela 102), dar si pe cei care vorbeau limba ebraica in loc de greaca! Asa ca perioada de relaxare a moravurilor a fost cea care a favorizat aparitia lui Maimonides (alaturi de conjunctura favorabila diversitatii, sub musulmani).
Domnule Sfartz, cand Torah cere uciderea homosexualilor, a femeilor care nu au fost virgine la maritis, a copiilor care nu asculta de parinti, etc, nu pot numi acele legi aberante decat odioase, fara ghilimele!
Dar sa revin la articol dle Sfartz. Dvs puneti problema astfel: „Pentru uz personal, eu mi-am imaginat existenţa unui “câmp” vital, ca dominantă a ceeace a existat, există, şi va exista !”.
Exista intr-adevar in ziua de azi si ipoteze care sustin ideea unui „camp” care cuprinde totul, atat lumea cu prezentul, trecutul si viitorul ei, cat si „lumea de dincolo” adica mortii (the afterlife). Nu le voi lua in deradere, pentru ca nu aceasta este pozitia corecta a stiintei.
Cel putin doua personalitati (inegale totusi) au lansat asemenea idei. Prima personalitate a fost un om de stiinta jesuit, Teilhard de Chardin, (cel care a descoperit sinantropul de Pekin) care a sustinut ideea existentei „noosferei”, iar al doilea este un om de stiinta maghiar, Ervin Laszlo care sustine ideea existentei nu numai a unui camp de acest gen, ci a unuia cu mult mai complex, care permite comunicarea directa cu mortii.
Daca vor aparea dovezi credibile in acest sens, oricine este obligat sa tina cont de ele. Dar pana atunci eu ma limitez sa iau in considerare numai stiinta solida, bazata pe dovezi clare.
Domnule Constantinescu, de o mie de ani încoace s-au produs o sumedenie de schimbări în domeniul moravurilor în istoria omenirii cu excepţia homosexualităţii căreia şi astăzi cele trei religii îi ţin rigoare, condamnând-o fără urmă de concesie. Ne permitem iluzia precum că, după unele rumori, Vaticanul încearcă o deschidere sau, mai bine zis, o domolire a resentimentelor faţă de comunitatea homosexuală, deoarece în cercul clerical catolic se practică destul de frecvent dar bineînţeles cu o discreţie mormântală. În mare parte datorită celibatului impus ( cu de-a sila ) preoţilor tineri şi vârstnici pe toată durata vieţii. Aceste exigenţe, pe cât de puerile, pe atât de ipocrite, produc invesiuni sexuale chiar dacă individul nu are o predispoziţie naturală. Am discutat, întâmplătror, cu câţiva preoţi catolici,la Drezda, care îmi dădeau de înţeles că păcatul ar fi mult mai limitat între doi bărbaţi… M-am abţinut să nu pufnesc în râs. Ne-am îndepărtat însă de obiectul disciţie noastre privind Maimonide. Cred că un rabin este pe deplin îndreptăţit să studieze Torah, nu-i aşa ? fundamentul religiei iudaice. Eu am citit numai episodic unele pasaje traduse din Torah, dar parcă nu-mi vine să cred că astfel de injoncţiuni – moarte homosexualilor ! – pot figura în carte sfântă a evreilor. Nu cumva, cum se întâmplă deseori cu traducerile, să fi fost interpretat greşit pasajul? Dar, încă odată, nu văd raportul lui Maimonide cu persecuţia homo. Veţi avea probabil ocazia să reveniţi asupra subiectului şi să-l declinaţi mai pe îndelete, permiţându-i o înţelegere mai largă şi mai profundă
Domnule Ionesco, nu-mi vine sa cred ca modul dvs de a reactiona este sa „presupuneti”. Aveti la dispozitie mai intai Biblia daca sunteti crestin sau Torah daca sunteti iudeu. De ce nu incercati mai degraba sa cautati sa cititi sursele respective in loc sa va „dati cu presupusa”?
Iar daca nu le-ati citit pana acum tot nu va inteleg de ce nu cautati macar pe internet informatiile?
Nici macar in fata legii nu contituie o scuza o apararare ca a dvs: „nu stiu ca n-am citit” legea sau ce o fi!
Mie mi-a trebuit mai putin de un minut sa gasesc citatul din Torah (respectiv din biblie) in discursul crestinului Vasile Flat, cautand pe internet:
„Dacă un om se culcă cu un om, cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiţi cu moartea: sângele lor să cadă asupra lor. (Leviticul 20:13)”
Desi nu au nici o legatura cu articolul acesta, am raspuns la intrebarile dvs si ale dlui Sfartz, insa ma cuprinde spaima cand vad ca nu stiti cum sa cautati informatiile corecte, macar pe internet.
Mai mult decat atat: daca traiti in Franta, care este o tara civilizata si informata, nu cunoasteti faptul ca prin homososexualitate nu se intelege „o practica sexuala” ci o orientare sexuala? Sunt destui homosexuali (mai ales calugari) care nu au practicat nimic in viata lor si tot homosexuali se cheama ca sunt.
Mulţumesc frumos,Stimate Domnule Anton Constantinescu, pentru lămuririle Dvs. !!
Nu este pentru prima dată, pentru mine , să descopăr „chestii” deja descoperite !Eu credeam că sunt singur, cu teoria unui „câmp vital”, care a aprins TOT, aşa cum am păţit şi cu inventarea unor noi tipuri de motoare, deja descoperite ! Pe această temă, e bun proverbul românesc” Încercarea ,moarte n-are”. Aveţi dreptate, se poate parafraza:”lipsa de informaţii,naşte monştri” !
Totuşi,chiar dacă Torah proferează ameninţări cu moartea pentru homosex. nu am auzit ca în ultimii 2000 de ani, să fi fost şi aplicată, această pedeapsă ! Este o interdicţie ,care ar putea fi băgată în lista poruncilor ! Spre deosebire de creştinismul din Evul Mediu şi islamismul actual, care ameninţă, dar şi execută !!
Domnule Constantinescu, cred că „spaima” care vă cuprinde, văzând că nu ştiu să caut pe internet, face parte din patrimoniul dvs emoţional, uneori dificil controlabil. Vă repet că nu sunt exeget în domeniul religiilor şi că am citit întâmplător pasaje din Torah, fără să ajung la porunca amintită de dvs. Pe de altă parte, homosexualitatea şi căsătoriile homo., sunt în plină dezbatere actualmente în Franţa unde, că vrei sau nu, îţi revin la ureche pe tot soiul de unde. Să am ieretare , domnule Constantinescu, dar orientarea homosexuală şi practicarea ei nu cred că pot fi disociate în ceea ce priveşte homosexualitatea. Numai dacă ne angajăm într-o discuţie pur speculativă. Dar văd ne îndepărtăm din noi de conţinutul iniţial al textului dvs. În sfârşit, cum nu sunt prea înedemânatec în căutările pe internet, potrivit afirmaţiei dvs., v-aş rămâne dator dacă mi-aţi explica necesitatea termenului de „odios” atribuit lui Maimonide, fără a expedia chestiunea sau a o devia în alte direcţii.
Domnule Sfartz, pot sa adaug ca exista un efort destul de insemnat in directia punerii in evidenta a unui asemenea camp global. Unul din fizicienii care se ocupa de multi ani de aceasta este Rupert Sheldrake. Pe de alta parte la Universitatea Princeton din New Jersey exista de circa 30 de ani un colectiv care se ocupa cu studiul influentei vointei umane asupra generarii aleatoare de numere, de catre computere. Ei au obtinut rezultate destul de interesante. Ca urmare au extins cercetarea lor la nivelul planetei, existand asemenea centre ale lor (pe care nu le cunosc) chiar si in Romania (ei au publicat harti cu centrele lor).
Legat de problema a doua, spuneti:
„Totuşi,chiar dacă Torah proferează ameninţări cu moartea pentru homosex. nu am auzit ca în ultimii 2000 de ani, să fi fost şi aplicată, această pedeapsă ! Este o interdicţie ,care ar putea fi băgată în lista poruncilor ! Spre deosebire de creştinismul din Evul Mediu şi islamismul actual, care ameninţă, dar şi execută !!”
Este cred, corect ce spuneti. Cand m-am referit la Torah, am avut in vedere faptul ca nu numai iudaismul, dar si crestinismul si islamul contin aceasta scriptura in cartile lor sfinte. Ultima executie cu public a avut loc in lumea „civilizata”, la Londra, in anul 1861, la ea asistand sute de oameni care aplaudau.
In islam, prevederile Torei (carte copiata in Biblie si Coran) sunt aplicate si astazi in Nigeria, Arabia Saudita si Iran, ca si in alte state. In Pakistan acum patru ani a fost condamnat la moarte un profesor care a afirmat ca Mohamed a avut mai multe neveste, a patra de numai 9 ani (desi este adevarat, dar acest lucru este periculos sa fie discutat in public cu elevii!).
In iudaism, anul trecut, doi rabini din comunitatea de Szatmar-Jews din Brooklyn, NY, au amenintat ca daca se organizeaza vreo parada gay in „orasul sfant”, ei vor baga cutitele in homosexuali. Faptul ca nu s-a intamplat asa ceva se datoreaza, evident, precautiilor luate in Israel de autoritati.
Prevederile Torei s-au aplicat cu siguranta in antichitate, desi exista date care sugereaza ca deja acum 2000 de ani prevederea care cerea uciderea femeilor „necredincioase” cu pietre era cazuta in desuetudine. Dar a ramas din pacate in crestinism si islam.
Dle Ionesco, spuneti: „Vă repet că nu sunt exeget în domeniul religiilor”
Da, stiu asta dle Ionesco. Dar de ce nu scrietei articole din domeniul in care sunteti? Ca stiu ca sunteti specializat in balet.
Mai spuneti: „domnule Constantinescu, dar orientarea homosexuală şi practicarea ei nu cred că pot fi disociate în ceea ce priveşte homosexualitatea”.
Chiar daca nu credeti, ele sunt realitati foarte diferite. Aveti suficienta literatura stiintifica pe care puteti sa o consultati in limba franceza.
In caz ca stiti si engleza puteti sa va informati pe situl A.P.A.
O observaţie cu privire la afirmaţii sau teorii de genul existenţii unor „câmpuri vitale”, „câmpuri care includ morţii”, „câmpuri care permit comunicarea cu morţii”, sau care intermediază influenţa voinţei umane asupra computerelor.
Există afirmaţii adevărate şi afirmaţii false despre realitate. Adevărate sunt acele afirmaţii despre realitate care corespund realităţii, iar false sunt cele ce nu corespund. (Se presupune implicit că există o realitate independentă de om, iar afirmaţiile sunt propoziţii formulate de oameni despre acea realitate). Validarea, respectiv invalidarea, unor asemenea afirmaţii se face după reguli stricte care garantează corectitudinea contextuală a rezultatului. Corectitudine contextuală înseamnă concordanţa cu tot ce este cunoscut în acel moment.
Dar în afară de afirmaţii adevărate şi false, mai există o a treia categorie – afirmaţiile arbitrare, care sunt acele afirmaţii în favoarea cărora nu există nici un fel de dovezi bazate pe observaţii directe sau pe consecinţele logice ale acestora. Asemenea afirmaţii nu sunt nici adevărate, nici false, iar atitudinea raţională faţă de asemenea afirmaţii este să fie respinse şi ignorate fără vreo dezbatere. Altfel spus, luarea lor în derâdere este perfect justificată, şi este chiar singura justificată.
În consecinţă, deşi nu ştiu care este formularea exactă a afirmaţiilor lui László Ervin şi Rupert Sheldrake, pun pariu că sunt de genul descris mai sus şi cad în categoria pseudoştiinţelor.
Cât despre, concret, influenţa voinţei umane asupra computerelor generatoare de numere aleatoare, Martin Gardner (v. de ex. Science: Good, Bad, and Bogus) şi James Randi au găsit că de fiecare dată când asemenea experimente sunt efectuate sub control strict şi în prezenţa unui prestidigitator experimentat care să fie cu ochii în patru, nu se constată nici un fel de deviere statistic semnificativă de la pura întâmplare.
Pentru ca să închei pe o notă optimistă: lumea rămâne extrem de interesantă chiar dacă nu avem capacitatea să comunicăm cu morţii. De altfel… faptul nici nu este chiar aşa de neaşteptat dacă ţinem cont cât de dificilă este deja comunicarea cu oamenii vii, dară-mi-te cu cei morţi…
Stimate Domnule Alexandru Leibovici ! Să nu amestecăm „câmpurile posibile” ale viaţii, cu cele ale morţii sau a posibilităţii comunicării cu ei.Aşa cum în realitatea perceptibila minţii umane, există o subordonare a fenomenelor naturale, e posibilă şi subordonarea, dar şi independenţa reciprocă a acestor „câmpuri”.
„Adevărate sunt afirmaţiile care corespund realităţii”- spuneţi Dvs.Care realitate? Cea perceptibilă noua,oamenilor? Afirmaţia lui Einstein -că luna există chiar dacă noi nu o vedem-,a fost doar o metaforă, el ,probabil s-a gândit la ansamblul realităţilor care există, dar noi nu le acceptăm-pentruca nu le „vedem” !!
Orice ipoteză, emisă de creierul uman,poate avea în final un corespondent în natură.De exemplu, posibilitatea curgerii înapoi a timpului, este demonstrată matematic de Kozarev (în timp ce era în puşcăriile lui Stalin !).Mai mult, nimeni nu poate demonstra că expresiile matematice,oricât de aiurite par la prima vedere, nu au un corespondent în natură ! Existenţa limitelor, şi a delimitărilor matematice, nu sunt decât convenţionale, ele ne semnalează că există alte fenomene, prin salturi calitative, dincolo de aceste limite !
Este o realitate, că există oameni, aproape inculţi, dar care manifestă nişte capacităţi extraordinare, absolut inexplicabile,şi deci, ideea existenţei unor câmpuri,pe care acei indivizi le recepţionează, poate fi o realitate !?
În concluzie, tot ce e real-poate fi exprimat matematic, şi tot ce e matematic, are un corespondent, încă nedescoperit=in natură !
Dle Constantinescu, cu toate insistenţele mele, văd că eludaţi întrebarea : de ce Maimonide este „odios” ? Dar nu are prea mare importanţă, ştiţi foarte bine unde ajung astfel de afirmaţii „farfelues”. .. Trimiterea încolo şi încoace , la APA , Google, Wikipendia sau alte surse de informaţie, este şi asta o iscusinţă de a se debarasa de întrebări incomodante. Nu-i aşa?
Cunoscundu-vă stilul, n-aş vrea să întârzii şi la aluzia cu baletul, o ironie voalată, prea uşoară ca să aibă vreun impact. Mă rog, cum v-aţi ales domeniul ştiinţelor ca „specialitate” prioritară, mă voi delecta în continuare citindu-vă compilaţiile din abundentul material pus la dispoziţia publicului pe internet.
Stimate domnule Şfartz Pincu,
1. Fraza dv. care începe cu „să nu amestecăm” nu am înţeles-o;
2. Fraza dv. următoare o înţeleg în felul următor: „nu acceptăm ca existent decât ceea ce vedem”.
Dacă am înţeles-o corect, atunci vă înşelaţi: reduceţi capacităţile umane la cele animale. Este adevărat că capacităţole de percepţie umane sunt neîndestulătoare în raport cu curiozitatea sa, dar omul curios le-a completat cu extraordinare instrumente specializate. Nu mai vorbesc de gândirea conceptuală disciplinată
3. Scrieţi: „Orice ipoteză emisă de creierul uman poate avea în final un corespondent în natură.”
„Poate” – în sensul „poate că are, poate că n-are”? Atunci sunt de acord, pentru că este o afirmaţie trivial adevărată. Din cele ce urmează în paragraful respectiv rezultă însă că dv. vreţi să spuneţi că orice expresie matematic corectă are un echivalent în realitate. Ei bine, asta nu este adevărat, dar sarcina probei cade asupra acelui care face afirmaţia pozitivă. Dar ca să nu fiu rău, vă dau un indiciu: gândiţi-vă ca sunt pline cimitirele cu teorii fizice impecabile d.p.d.v. matematic, dar care au fost contrazise experimental.
4. „Oameni cu capacităţi extraordinare, dar inexplicabile, de a recepţiona câmpuri pe care nimeni altcineva nu le percepe”? Oricine poate pretinde orice; psihiatrii vă pot relata cazuri dintre cele mai bizare… Aveţi un exemplu concret, a cărui realitate să fi fost validată de oameni competenţi în scamatorii şi statistică?
Dar … nu vă mai spun cîte cunoştinţe de-ale mele, oameni cu studii superioare tehnice sau medicale, poartă talismane şi cred în tot felul de „energii” (=”câmpuri”). Şi sunt oameni successful, deci raţionali, în domeniul lor de specialitate, dar când e vorba de alte domenii, uită de spiritul lor critic. Dar sunt in excellent company, nu dau nume…
Dle Stephane Ionesco, spuneti:
„Dle Constantinescu, cu toate insistenţele mele, văd că eludaţi întrebarea : de ce Maimonide este „odios” ?”
Eludez aceasta intrebare a dvs pentru ca ea falsifica ce am spus. Poate in balet nu conteaza ce este adevarat si ce este fals, dar pentru mine conteaza.
Iata ce am spus cu adevarat:
„De exemplu, in lumea moderna discursul religios al lui Maimonides nu mai are sustinatori si chiar este odios. Iudaismul reformat da exemple pozitive!”
Am spus, evident, ca discursul religios respectiv este odios! Nicidecum Maimonides, pe care l-am caracterizat corect. Asa ca va rog sa va straduiti sa nu-mi puneti in spinare lucruri pe care nu le-am spus.
Am afirmat acest lucru citand lucrarile lui Boswell, care la randul lui a afirmat ca persecutiile atroce contra homosexualilor au reinceput numai dupa ce Maimonides a schimbat discursul politic al vremii sale. El sustine faptul ca pana si readucerea legendei Sodomei si Gomorei cca argument contra homosexualilor in societatea crestina europeanaa avut loc tot datorita lui Maimonides.
Cat despre faptul ca dvs aparati discursurile care indeamna la crime pe motiv ca ar face parte din scripturi, va dau exemplul Suediei, unde pastorul Green a fost arestat pentru predicarea in plina strada a pasajelor carora dvs le luati apararea.
Domnule Alex Leibovici, aplaud raspunsul dvs foarte corect!
Exista intr-adevar superstitia potrivit careia orice capitol al matematicii are un echivalent in realitate, ceea ce nu e cazul, Este adevarat ca, in timp, multe capitole ale matematicii si-au gasit aplicatii practice pe parcursul istoriei, si ca evolutia stiintei merge in acest sens,(dau ca exemplu matematica teoriei stringurilor, respectiv ecuatiile regasite de Gabriele Veneziano) dar este clar ca sunt foarte multe teorii matematice fara aplicatii. Nu stim de ce este asa!
Pe de alta parte, revenind la discutiile despre un camp global, propus de unii, pot spune ca si eu sunt foarte sceptic legat de pozitia stiintifica a lui Rupert Sheldrake. Despre Teilhard de Chardin, cu noosfera lui, nici nu mai vorbesc, intrucat el era dedicat exclusiv lui…Isus Cristos, pe care il vedea ca „punct omega” al evolutiei umane. Cu alte cuvinte el scria…poezie! (in sensul retoricii lui Einstein).
Exista insa si situatii unde nu sunt 100% convins ca realitatea este simpla. De exemplu faptul ca o serie de laureati ai premiului Nobel au putut fi convinsi ca generarea numerelor aleatoare de catre computere este un fenomen care poate fi influentat din exterior. Sigur ca si laureatii premiului Nobel sunt oameni care pot fi pacaliti, dar totusi acest studiu de la Princeton dureaza inca dupa 30 de ani si continua! Am citit si articolele lui Shermer care ataca vehement aceste date, dar mi s-a parut ca ele sunt cam partinitoare.
Mai sunt si alte fenomene. Nu afirm ca ele sunt dincolo de orice dubiu, dar inca nu exista explicatii satisfacatoare. De exemplu armata americana a platit timp de decenii echipa de studiu care se ocupa cu transmiterea telepatica a hartilor la distanta, si a incetat finantarea ei specificand ca rezultatele obtinute nu sunt suficient de precise. Deci nu a afirmat ca este o escrocherie.
Domnule Anton Constantinescu, comentez câteva observaţii de-ale dv.:
„este clar ca sunt foarte multe teorii matematice fara aplicatii. Nu stim de ce este asa!”
Este pentru că matematica îşi poate inventa obiectele şi structurile en toute liberté, atribuindu-le ce proprietăţi doreşte, cu singura restricţie să fie necontradictorii. Ori fizica impune enorma restricţie a corespondenţei cu realitatea.
Apoi: faptul că laureaţi Nobel au găsit convingătoare anumite experimente mie nu-mi spune mare lucru, mai ales când nu ştiu dacă domeniul în care luaseră premiul Nobel are vreo legătură cu experimentele. Nici finanţarea de către Univ. Princeton timp de 30 de ani nu-mi spune nimic, şi nici eventuala slabă calitate a argumentelor lui Shermer.
Studiile de telepatie finanţate timp de decenii de armata SUA: este normal că cei implicaţi nu au spus (Congresului?) că totul a fost o escrocherie… nu mă îndoiesc că aţi înţeles imediat de ce!
Scrieţi: „Mai sunt si alte fenomene. Nu afirm ca ele sunt dincolo de orice dubiu, dar inca nu exista explicatii satisfacatoare.” Eu spun: pentru „fapte” incerte nici nu este cazul să se caute explicaţii.
Domnule Leibovici, cred ca exista sansa sa aveti 100% dreptate. Dar eu nu elimin si o mica sansa ca sa existe si alte interpretari, respectiv realitati pe care inca nu le stim.
Este adevarat ca James Randy, marele iluzionist american care si-a fixat ca misiune sa dea la iveala „escrocheriile paranormale” a avut pana acum un succes practic total. L-a dat de gol pe Uri Geler, i-a desconspirat pe o serie de „spiritisti” care au facut preziceri aberante, ba chiar si pe un „pastor” neoprotestant (cazul Popoff) care vorbea cu enoriasii sai dupa ce nevasta ii trasmitea prin radio informatiile aflate direct de la sursa, pretinzand ca Dumnezeu il informeaza.
Exista insa cazuri cand desi lucrurile pareau evidente in favoarea „stiintei adevarate”, au intervenit surprize.
„Parintele” chimiei, Lavoisier, a fost confruntat inainte de anul 1800 cu situatia in care autoritatile franceze voiau sa stie ce e cu afirmatiile unor tarani care spuneau ca „au cazut pietre din cer”. El i-a categorisit imediat pe taranii respectivi ca ignoranti care sunt influentati de prejudecati. A trebuit ca in 1803 sa cada o cantitate enorma de meteoriti „din cer” ca el sa-si schimbe conceptia!
Alt exemplu: oricine ar fi spus pana la descoperirea radioactivitatii ca un obiect material contine mai multa energie decat suma energiei cinetice, potentiale si chimice, ar fi fot considerat ignorant. Apoi s-a vazut ca nu este asa…iar acum se stie ca pe langa aceste energii, plus energia nucleara, se mai adauga si energia vacuumului, si ca energia din spatiul „gol” dintre quarcuri e chiar mai mare decat toate energiile celelalte la un loc…deci lucrurile s-au schimbat radical.
Daca ar veni acum cineva si ar arata pe baza de experimente, ca neuronii creierului uman sufera si ei la nivel atomic efecte cuantice si ca acest lucru ar explica anumite fenomene, nu l-as contrazice in caz ca ar avea dovezi clare.
De aceea eu sunt ceva mai circumspect cand ma gandesc la Univers. Nu de alta dar ma astept la schimbari si mai mari in stiinte. Nu degeaba s-a spus, cred, ca universul nu este numai mai straniu decat ne imaginam, ci chiar mai straniu decat ne putem imagina!
Stiinta este obligata insa sa adopte interpretarea minimala: pana cand nu se descopera ceva VERIFICABIL, nu are voie sa accepte o noua ideie sau ipoteza.
De aceea eu am fost foarte moderat in prezentarile facute (in articole). Cum stiti exista o multime de alte ipoteze care nu au deocamdata nici o acoperire, si nu m-am referit la ele (universul „viu”, alte universuri in care exista variante ale istoriei noastre etc). Pana cand nu apar dovezi, ele nu sunt stiintifice.
Dar dupa aceeasi unitate de masura, nici teoria stringurilor nu are caracter stiintific! Chiar daca atatia profesori universitari isi primesc salariul numai pentru ca o studiaza!
Stimaţi Domni Leibovici şi Constantinescu ! O adevărată plăcere este , această diputa a Dvs. !! Şi spun şi eu ca rabinul: aveţi amândoi dreptate !Certitudinea este apanajul oamenilor de ştiinţă, dar toţi oamenii au nevoie de o certitudine pentru uz propriu, cum ar fi de ex. talismanul.Pe lângă capacitatea de analiză raţională a creierului uman, inclusiv cu instrumentele create de ei, pentru cercetarea ştiinţifică, mai există şi „sfântă intuiţie”, care nu se ştie de unde vine (e admisibila şi teoria D-lui Constantinescu , că efectele cuantice la nivelul celuler nervoase, să aibe un rol important în explicarea intuiţiei ).
Un exemplu de intuiţie, l-am trăit pe pielea mea,când pentru examenul de diplomă la politehnica din Iaşi, m-am lovit de ecuaţiile conhoide ale liniei drepte, scrise de acad.Zatulovskii, şi pe care le-am „simţit” că sunt greşite,fără nici o minima fază raţională.În asemenea situaţii, dacă nu găseşti şi o explicaţie raţională, poţi să o iei
razna ! Am apelat la ajutorul D-lui prof.Mangeron Dumitrum, cu care am lucrat împreună aproepe o săptămâna, câte 2 ore pe zi, până i-am dat de capăt cu 2 demonstraţii, una algerica (a d-lui prof.Mangeron) şi una geometrică (a mea).Ecuaţiile lui Zatulovskii erau greşite ! S-a pulicat in revista „Constructii de masini” , nr.5 din 1959.
Aşa că, Va intreh, aveţi o explicaţie ştiinţifică pentru intuiţie ??
Kaspirovskii, a fost şi el excroc? Şi Gauss, când a descoperit suma progresiei aritmetice? Toţi savanţii, care descoperă ceva, sunt excroci, când au „iluminări”, din intuiţie ?
Domnule Sfartz Pincu, ca şi dvs., eu cred că intuiţia apare când raţiunea îşi încetează activitatea. Cum şi prin ce mecanism, nu este încă suficient de clar. Sau, cum se spune când îţi aştepţi mentorul: „maestrul apare când discipilul e gata”, adică destul de copt şi motivat pentru a înţelege.
Un exemplu ceva mai prozaic : Când soţia s-a îndepărtat de mine şi de restul familiei, ideea însăşi a căsătpriei mi-a venit în spirit. Având intuiţia că soţia se înstrăina de mine, am atins în acelaşi timp adevărul absolut asupra căsătoriei. Acesta este adevărul intuitiv : în acelaşi timp foarte precis şi deschis spre absolut, particular şi cu fereastră spre general. Pe când reflecţia funcţionează, mai tot timpul, în sens invers. Plecă de la general pentru a gândi particularul. Pune o etichetă pe căsătorie, după care deduce comportamentul ne conform al soţiei. Nu rareori ne învârtim în cerc cu tot felul de argumente şi supoziţii şi, dintr-o dată, o licărire ciudată ne luminează mintea. De unde şi cum…? Dumnezeu, şansa, experienţa ? Indubitabil este faptul că raţiunea începe să vadă, fiind vorba mai mult decât o comprehensiune, de un cu adevărul.
…de un adevăr.
Stimaţi (semi)oponenţi, s-ar putea să existe o neînţelegere: eu nu am spus că trebuie să ignorăm fapte până nu avem o explicaţie a acestora. Eu am spus că trebuiesc declarate nule şi neavenite afirmaţiile arbitrare, adică în sprijinul cărora nu se aduc nici un fel de dovezi, în particular „fapte” nedovedite. Dacă cineva mă întreabă: „cum îţi explici fenomenul X”, prima mea întrebare este: „dar are are loc acel fenomen cu adevărat?”.
De exemplu, dl. Anton Constantinescu scrie:
„Daca ar veni acum cineva si ar arata pe baza de experimente, că …, nu l-as contrazice in caz ca ar avea dovezi clare.”
cu implicaţia că eu l-aş contrazice. Sau mă înşel?
Despre ipoteza că efecte cuantice (nespecificate!) ar explica intuiţia: nu cred ca acestaă ipoteză ne avansează cu ceva – ea „explică” doar un mister printr-un alt mister…
Episodul cu Lavoisier: în conformitate cu ce am spus mai sus, nici eu n-aş fi luat drept literă de evanghelie informaţiile furnizate de nişte ţărani potenţial ignoranţi şi superstiţioşi. Pe de altă parte, daca aceştia au venit cu mostre – asemenea obiecte ar fi putut stârni curiozitatea unui chimist ca Lavoisier; dar şi chimia ţi geologia se aflau atunci în stadiu incipient… Pe de altă parte, ideea de „pietre care cad din cer” nici nu contrazicea restul cunoştinţelor (reduse) despre Univers, de aceea au şi fost acceptată şi integrată rapid (circa 1805) în momentul în care faptul a fost dovedit. Lavoisier n-a mai apucat, pentru că a fost ghilotinat(!!) în 1794.
Dl. Şfartz mă întreabă: „aveţi o explicaţie ştiinţifică pentru intuiţie?” Cum aş putea să am, dacă nu am nici o idee de felul cum funcţionează creierul? Dar aş avea un indiciu: intuiţii legate de „ecuaţiile conhoide ale liniei drepte” pot să le aibă numai cei care ştiu despre ce este vorba, adică intuiţiile îşi au într-un fel originea în cunoştinţele pe care le are persoana aceea. Iar dacă vreţi să aflaţi mai mult despre cum de v-aţi prins dv. că ceva era suspect în ecuaţiile pe care le-aţi văzut, nu întrebaţi terţe persoane, ci pe dv. înşivă (introspecţie) – ce anume vi s-a părut suspect.
Principiul adevărului ştiinţific, este de a se opune oricărei credinţe dogmatice nefondate, oricărui adevăr imuabil şi absolut. Astfel, fără să impună vreun adevăr cu forţa, suscită adeziunea prin convingeri raţionale şi probe. Ori, dacă aceste probe sunt necesare, se explică prin atitudinea cercetătorului care-i, mai înainte de toate, îndoiala. Iar, cei ce nu jură decât pe ştiinţă, pot fi şi ei taxaţi de fanatici, deoarece incapabili de a explica toate adevărurile . Lipsindu-le câteodată modestia, oamenii de ştiinţă sunt tentaţi să facă extrapolări eronate. Este suficient să se observe cum în ex- URSS, „materialismul ştiinţific”, dogmă a societăţii totalitare, încerca să explice în integralitate Universul. Nu prea departe de opinia lui Kant despre teologie : „Teologia relevă de un domeniu care scapă cunoaşterii umane”. Amuzant este faptul că atât ştiinţa cât şi religia, susţin că sunt în serviciul omului, rămânând totuşi în opoziţie radicală, gata să divizeze umanitatea în tabere adverse.
Aveti perfecta dreptate Domnule Leibovici !Intuitia nu se declanseaza, fara sa existe o indoiala ! Si indoiala am avut-o cand la a doua derivare a ecuatiilor lui Zatulovskii, nu a aparut o functie lineara, asa cum era de asteptat !! Si era de asteptat,pentruca tema era o chestiune practica, si anume : detalonarea frezelor pentru roti dintate,dupa o linie dreapta si nu dupa spirala Arhimede,cum se facea pana la proiectul meu de diploma !1
Bun, deci iată, domnule Şfartz, cum aţi găsit chiar dv. o explicaţie ştiinţifică a misterului intuiţiei pe care aţi avut-o în legătură cu ecuaţiile lui Zatulovskii – nu avea proprietatea la care vă aşteptaţi, adică, pare-se, să fie polinom de gradul trei în raport cu o anumită variabilă.
Poate că cel puţin o parte din „misterele intuiţiei” au explicaţii naturale, care nu au nevoie de invocarea Sfântului Duh, adică a mecanicii cuantice…
Revista „Constructii de masini” nr.5 din 1959 nu am găsit-o pe Internet; am văzut doar că era, la acea vreme, una din seriile specializate ale Buletinului Institutului Politehnic din Iaşi.
Domnule Alexandru Leibovici, va citez: „De exemplu, dl. Anton Constantinescu scrie:
“Daca ar veni acum cineva si ar arata pe baza de experimente, că …, nu l-as contrazice in caz ca ar avea dovezi clare.”
cu implicaţia că eu l-aş contrazice. Sau mă înşel?”
De fapt nu am facut nici o aluzie si nici o implicatie despre alte pareri: pur si simplu cred ca uneori trebuie sa treaca mai mult timp pana dovezile clare pot fi furnizate. Nici eu nu accept nimic fara asemenea dovezi.
Doar atat ca uneori, in anumite situatii, mi se pare ca realitatea este mai complexa decat credem.
Arthur C. Clarke a creat in mod ironic niste „legi” de genul:
„daca un savant in varsta spune ca un anumit lucru exista, cu siguranta ca are dreptate. Dar daca afirma ca nu exista, existe sanse sa greseasca.
Evident ca el era ironic, dar a dat foarte multe exemple in acest sens.
Domnule Constantinescu, scrieţi: „De fapt nu am facut nici o aluzie si nici o implicatie…”
OK, deci m-am înşelat.
> Doar atat ca uneori, in anumite situatii, mi se pare ca realitatea este mai complexa decat credem.
De acord, în formularea aceasta generală; aş mai adăuga că realitatea poate fi, în alte stuaţii, chiar mai simplă decât credem. De exemplu situaţia, elucidată, cu intuiţia dlui Şfartz.
„Legea” lui Arthur C. Clarke: mi se pare chiar profundă, reflectând faptul că pe măsură ce trece timpul, savanţii descoperă din ce în ce mai multe lucruri. Apreciez în mod special formularea „Dar dacă afirmă că nu există, există şanse să greşeasca”. Însă cu formularea lui Arthur C. Clarke însuşi, aşa cum apare ea de exemplu aici, nu sunt de acord.
Din afirmaţia lui Arthur C. Clarke „..dar dacă afirmă,că nu există…” se poate deduce că „totul (sau ORICE) e posibil ” ! Am mai afirmat că tot ce concepe mintea omenească,există.Şi fiindcă capacitatea creierului uman din zilele noastre, este LIMITATĂ, înseamnă că există şi chestii inimaginabile.
Stimate Domnule Leibovici, revistă Metalurgia şi Construcţii de Maşini, a existat în perioada când nu se făceau înregistrări pe calculator, şi nu a rămas decât,posibil ,la Bibliotecile mari din ţara. Eu am pierdut exemplarul meu, dar Va poate confirma, prof.dr.ing. Belous Vitali din Iaşi(directorul Institutului de inventică) , care a asistat la examenul meu de diplomă (nu singurul, amfitetrul era plin, până la refuz), pentruca am rupt tradiţia, ca un proiect de diplomă să aibe cel puţin 100 de pagini, ori proiectul meu avea doar 3 (!) pagini şi o mapa cu freze şi came pentru detalonare, executate de mine la o uzină de armament din ţara!
Si in 1974,s-a publicat brevetul de inventie cu nr.65215, a subsemnatului,impreuna cu Adrian Grigore,bazat pe ecuatiile conhoidelor liniei drepte, corectate de mine, prin lucrarea de diploma !
Stimate domnule Şfartz, scrieţi: „Va poate confirma prof.dr.ing. Belous Vitali din Iaşi…”
N-aş vrea să credeţi că am pus la îndoială cele spuse de dv., am fost doar curios să văd concret despre ce este vorba în chestia cu ec. lui Zatulovskii.
De altfel, enorm de multe publicaţii (cărţi, reviste), inclusiv din cele care au apărut muuult înainte de veacul nostru informatic, au fost numerizate şi puse pe Internet.