Opinia unui om simplu despre situatia dezvoltărilor nucleare din Iran.
De mult timp Iranul doreşte să fie recunoscut ca putere zonală, nu numai religioasă, ci să fie cooptat în Elita Nucleară. Nefiind dorit, o face prin forţă, tolerat fiind de Rusia şi China, cele două puteri nucleare avînd un istoric nucleare asemănător cu ce se întîmplă în Iranul de azi, dar în alt context.
Deci Iranul a dezvoltat şi dezvoltă cercetări paşnice nucleare, a construit şi continuă construcţia de reţea electro-nucleară. Pînă aici nimeni nu spune nimic, deşi simte tendinţa iraniană spre nuclearizare militară.
Şi acum se pune întrebarea ”poate fi oprit Iranul de la a produce armament nuclear?” Un atac împotriva Iranului la ora actuală se poate transforma într-un război ale cărui consecinţe nu pot fi estimate.
Iranul, chiar dacă va poseda armă nucleară, nu o va folosi, căci acest lucru va duce la autodistrugere. Un război nuclear ”zonal”, este numai pe hîrtie, căci declanşarea lui duce la o ripostă condusă de sisteme electronice terestre şi nu numai, cu alte cuvinte chiar dacă ai distrus ”adversarul”, sistemul electronic funcţionează fără control uman.
Vînturi şi ape radioactive se pot propaga pe tot mapamondul, deci nimic nu va fi zonal. Furtuni şi ploi radioactive cu toate consecinţele pot atinge toate continentele.
Fiecare să gîndească raţional, nu emoţional, nu în funcţie de declaraţii în presă, asta mi-e concluzia.
Concluzia spre care îl împingeţi pe cititor este că nu se poate face nimic împotriva obţinerii de către Iran a armei nucleare, şi că nici nu este nevoie, pentru că acesta oricum nu o va folosi. Mă înşel?
Dv., dacă vă gândiţi „raţional, nu emoţional”, la ce concluzie ajungeţi?
Oamenii mai puţin „simpli” au ajuns la concluzia că posesia armelor nucleare evită războaie majore, ceea ce pare să fie confirmat de faptul că în ultimii 60 de ani nu am avut asemenea războaie. Dar această strategie („MAD”) funcţionează doar între adversari mai mult sau mai puţin raţionali. Statele nucleare, şi mai ales cele ne-nucleare din jurul Iranului, se tem că această startegie nu va mai funcţiona şi că deci vor deveni şantajabile de către Iran…
„Iranul, chiar dacă va poseda armă nucleară, nu o va folosi, căci acest lucru va duce la autodistrugere.”
In primul rand, cred ca nefolosirea ar cere responsabilitate, iar declaratiile Iranului sunt departe de a fi rezonabile. E foarte usor pentru o cultura care confunda actiunea nobila cu terorismul sa devieze, justificandu-si gestul, chiar si sinucigas, cu setea exaltata de „dreptate”. Si mi se pare ca toate statele ar trebui sa intervina mai inainte ca raul sa se produca din indiferent ce motiv si indiferent de locul geografic unde s-ar putea produce.
In al doilea rand, ceea ce mi se pare mai grav, este ca statele islamice in general sunt caii de bataie ai altor state, implicate in jocul sferelor de influenta. Un camp de lupta usor de amorsat, pe care se pot desfasura in voie fortele „sprijinitorilor” (care de fapt isi urmaresc propriile interese), si „ieftin” ca pierderi, aproape neinsemnat in comparatie cu avantajele care se pot obtine de catre interventionistii „de bine”. Se indoieste cineva ca un eventual razboi nu s-ar duce numai intre Iran (singur) si un (singur) alt stat? Deci de la bun inceput si responsabilitatea si vina se dilueaza.
Pe de alta parte, chiar fara arme nucleare, instabilitatea permanent intretinuta e greu de acceptat, iar esecurile sistematice ale dialogului (dialogul surzilor) arata ca trebuie schimbata pur si simplu perspectiva, optica, stilul de negociere – adica nu mai merge varianta cu una dintre parti sa cedeze, varianta cu superioritatea (in armament, in bani, in resurse naturale) care impune regulile. Mai ales dupa ce s-a (tot) vazut ce inseamna conflict in „zona”, cum spune dl. Gross, si la ce duce el. In aceeasi linie, nici razboiul-fulger la care se (re)gandeste Israelul nu este o solutie (nu una de durata, in orice caz – daca e s-o aplici din 50 in 50 de ani…).
Repet, cred ca mai multa logica in revendicari si in negocieri, mai multa echitate in propuneri ar face mai mult decat agitarea securii pe deasupra capului. Trebuie sa existe creiere indeajuns de abile cat sa decongestioneze orice conflict. Altminteri, la primul foc de arma, toata lumea apasa pe tragaci, iar din punctul meu de vedere, atunci toti vor fi vinovati.
Noi dezvoltări: „Israel’s outgoing home front defence minister says an attack on Iran would likely trigger a month-long conflict that would leave 500 Israelis dead.” http://www.bbc.co.uk/news/world-middle-east-19274866
Probabil o „scurgere” organizată…
In societatile in care nu exista nimic mai sfant decat religia, ratiunea nu este un factor secundar, ci unul absent. Este trist faptul ca si SUA au contribuit in trecut la inarmarea zelotilor religiosi. Cand Afganistanul era in plin razboi cu URSS, SUA a inarmat bandele lui Ben Laden cu arme moderne.
Au urmat consecinte grave nu numai pentru URSS ci si pentru…SUA!
A fost o greseala enorma, pe care azi SUA nici nu vrea sa o recunoasca!
Sper sa nu se repete aceeasi greseala in caqzul Iranului. Nu poate fi crezut pe cuvant nici un guvern al carui legitimitate se bazeaza exclusiv pe religie. Ori Iranul este un astfel de stat, astazi.
Iranul de azi isi reneaga intregul trecut nemusulman. Este interesant ca din acest punct de vedere, Ahmadinajad este singurul conducator iranian care a incercat sa discute si despre Persia nemusulmana. Dar a fost pus la punct. Deci Ahmadinajad nici macar nu este cel mai dobitoc dintre conducatorii Iranului! Cei cu cearsafurile in cap sunt si mai si!
Nici Korea de Nord nu folosește posibilitatea nucleară pe care a dezvoltat-o, bucurîndu-se de scutul Chinez.
Iranul a vrut să ajungă putere nucleară încă in timpul ultimului Shah, dar relațiile bune de atunci cu USA și Israel au convins Iranul să renunțe.
După ultimele evaluări un atac Isaelian ar amâna teoretic cu cca 4 ani producerea ”arsenalului nuclear iranian”, la un preț economic și politic foarte greu de evaluat.
Ideea anumitor politicieni israelini că după un atac impotriva Iranului va veni un BOOM ECONOMIC mi se pare PUERILĂ …
VIctimele … vor fi încă un NUMĂR STATISTIC, de care vor profita MILITARIȘTII
Tergiversarea unei intervenţii israeliene, chiar, pentru moment, fără acordul USA, pare puţin probabilă, dar nu imposibilă. Se ştie că Obama optează pentru negocieri, devenite iluzorii pentru moment, deoarece Iranul caută, cu orice preţ, hegemonia în rândul statelor de obedienţă islamică. Pe de altă parte, situaţia din nordul African este atât de confuză , încât o hotărâre partizană este riscantă căci în spatele acestor conflicte regionale se găsesc marii manipulatori, ale căror interese, mai cu seamă petrolul, devine un argument ineluctabil.