Ideea de a scrie, de a concepe un dictionar, indiferent de natura lui, de obicei, apartine unei colectivitati, unui grup de cercetatori, mai putin reprezinta o întreprindere singulara, desi, asa cum ne-am obisnuit în ultimul timp, acest fapt nu mai are veridicitate în planul filologic, amintind aici de dictionarul profesorului Aurel Sasu, dar si, nu mai putin, de impresionanta istorie scrisa de Alex Stefanescu. La acest capitol al instrumentelor de lucru din sfera stiintelor umaniste se cade sa spunem ca nu stam tocmai rau din punct de vedere numeric, nu si calitativ, din pacate. Cînd întrebuintez termenul calitativ ma refer la cîteva criterii clare care confera gradul de acribie al unui instrument de lucru: autenticitate, nivel intelectual, valoare estetica, precizie, claritate, exhaustivitate, obiectivitate, corectitudine, impartialitate…
Provocata de ancheta „Stiinta dictionarului la români”, idee ce apartine revistei Tribuna si USR Cluj, mi-am definitivat un set de criterii valorice în concordanta cu instrumentarul stiintific dobîndit în timpul studiilor filologice (latina-greaca veche), apoi în cadrul masteratului de lingvistica si, nu în cele din urma, în cadrul dotoratului pe tema mortii în tragedia greaca, set de criterii valorice pe care l-am aplicat cîtorva dictionare pentru a raspunde printr-un articol bloc la cele sapte întrebari primite.
În anul 1869 aparea Panteonul român, autor Iosif Vulcan, lucrare care, daca tinem cont ca dintre cele treizeci de medalioane dedicate personalitatilor politice si culturale românesti cîteva au ca obiect scriitorii veacului, putem sa consideram, pe drept cuvînt, ca Panteonul ar fi prima încercare de gen. Desigur, cum era de asteptat, volumul sufera de grave inexactitati sau omisiuni. Sînt prezenti scriitori ca G. Sion, V.A.Urechia, dar altii, mult mai vizibili, lipsesc. În aceasta categorie a marilor absenti intra Ghe. Asachi, Grigore Alexandrescu, Costache Negruzzi, Cezar Bolliac, Anton Pann, Alecu Russo, N.Filimon, Odobescu si multi altii. Anul 1897 aduce în planul culturii o noua aparitie – Dictionarul Contimporanilor – autor D. R. Rosetti, lucrare care, în comparatie cu Panteonul, ofert un plus de informatie, dar trateaza extrem de sumar aproape pe toti scriitorii pîna în acel moment. Enciclopedia Româna (1900-1904), autor C. Diaconovich, cunoscuta si sub numele de Enciclopedia de la Sibiu, pe lînga numarul mare de scriitori, inventariaza reviste, ziare, curente. Asadar, o întreprindere exhaustiva, s-ar zice, daca nu s-ar constata superficialitatea articolelor dedicate lui Ioan Slavici, Al. Macedonski… În capcana epuizarii unui subiect cade si Th. Cornel prin Figuri contimporane (1911) care se dorea o continuare a mai sus amintitei enciclopedii. În aceasta întreprindere fastuasa un rol important l-a avut Tudor Arghezi care, constatînd ca urmarea lucrarii esueaza prin aparitia doar a cîtorva fascicole, se retrage. Alta lucrare, intentionînd sa acorde spatiu scriitorilor, este Dictionarul enciclopedic ilustrat (1931), în doua parti. Partea I – Dictionarul limbii române – (întocmit de Aurel Candrea) este restrictiva, ocupîndu-se în speta de scriitorii din trecut, cei prezenti beneficiind doar de unele note informative, în cazul în care intra în categoria laureati ai vreunui premiu national. Cea de a doua parte nu face obiectul nostru prezent, avînd subiect de discutie domeniul istoric. Lapidara, daca tinem cont ca autorii sînt repede epuizati, fara prea multe amanunte, laconica, daca luam în calcul ca unele reviste apar, altele nu, este lucrarea lui Lucian Predescu – Enciclopedia Cugetarea (1941). Urmeaza Dictionar enciclopedic român (1962-1966), în patru volume, Dictionar de literatura româna (1971), autor M.Popa, Mic dictionar enciclopedic (1972). Prefer succinta trecere în revista, aceste lucrari nestîrnind vreun interes exclusiv intelectual sau de alt gen.
O sumara privire de ansamblu ma obliga sa remarc lipsa exercitiului unui demers stiintifico-filologic, exercitiu capabil sa construiasca treptele unui instrument de lucru pentru domeniul umanist.
Scriitori Români, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1978, coordonator Mircea Zaciu, în colaborare cu M.Papahagi si Aurel Sasu. Lucrarea conceputa si asumata de grupul clujean intentioneaza, prin autorii propusi, sa delimiteze pentru prima data noile sensibilitati estetice de cele vechi, sa prezinte orientarile literaturii contemporane, aflata în prag de secol XXI, fara a le omite pe cele din trecut. Ca orice dictionar si acesta are omisiunile lui, cele mai multe tinînd de apartenenta la sexul feminin, dar asupra acestui abominabil fapt, suferinta genetica pentru natia noastra intelectuala, voi reveni. Oricum, distinsul colectiv, tînar pe atunci, îsi rezerva o protectie în privinta scaparilor, oarecum inteligenta, prin cuvintele: „omisiunile sînt însa si ele semnificative într-o atare lucrare. Ba chiar – parafrazînd un scriitor francez – am putea spune ca un interes special al dictionarelor îl constituie tocmai lacunele pe care le permit. Ele pot fi de doua feluri: unele sînt asemenea litotei, adica acelei figuri prin care se rosteste mai putin, pentru a se exprima mai mult; altele functioneaza printr-o ’mise à disparition’, semnificînd o simpla anulare, uitarea ca igiena istorica.”
M-am întrebat de ce ar permite dictionarele lacune? Dictionarele, ele însele, nu permit nimic, ci mintea para-acribica a autorului sau autorilor, dar intram în semantica textului si a jocului lingvistic intern, întreprinderi foarte grele pentru unii. O alta întrebare esentiala îmi tot împunge mintea: care au fost mai exact criteriile ce au stat la baza unei astfel de întreprinderi, într-o epoca totalitara? O întrebare de bun simt, atîta timp cît aceeasi autori peste ani au alte criterii tocmai bune pentru a introduce pe unii sau pe altii. D. Mircea, cu Premiul de Stat în 1952, cu o literatura datorita careia a „platit cel mai greu tribut perioadei proletcultiste” în care dintre cele doua lacune se înscrie; în cea asemenea litotei sau în cealalta a igienei istorice? Prozatorul Dan Rebreanu sa fi fost cu mai putina ingeniozitate literara înzestrat decît un Adrian Paunescu, ori magia curtii centrale i-a atras si pe autorii dictionarelor?! O întrebare retorica!
În anul 1979 apare Dictionar de Literatura Româna – Scriitori, Reviste, Curente, Ed. Univers, Bucuresti, scriitura elaborata de aceasta data de un colectiv de istorici si critici literari – Paul Cornea, Dumitru Micu, Marian Popa, Eugen Simion, Elena Zaharia-Filipas …, coordonator Dim. Pacurariu. Un dictionar din capul locului exclusiv literar, întocmit de specialisti, avînd la baza criterii bine stabilite care „vizeaza întreaga literatura româna.” Pe lînga scriitori de marca sînt introdusi si scriitori care au contribuit la un curent, la o miscare, la o revista literara. Tehnica de lucru este cea clasica: biografia, calitatea, studii, debutul absolut, debutul editorial, caraterizarea operei fundamentale si specifice, opera în functie de cronologie, referinte critice, citate, scurte secvente din opera, premii etc.
Suferinta acestei lucrari consta în inconsecventa, în incapacitatea comunicarii coordonatorului cu cei implicati în munca. La articolul Adrian Marino se dau datele biografice, anul nasterii, ziua, luna, locul, calitatea, studiile. Nu ni se specifica sectia, specializarea. Se aminteste de doctoratul în filologie, dar nu se ofera tema, titlul, nici cu ce merit si-a finalizat lucrarea. Fisa lui Adrian Marino este întocmita de Florin Manolescu. Acesta, desi semnaleaza „prima monografie” scrisa de Marino, nu ofera date cu privire la debutul absolut, iar despre monografie stim ca este primul eveniment editorial al autorului, citind printre rînduri, corelînd datele articolului în ordine cronologica. Desi se descrie parcursul stiintific al autorului, nu se enumera revistele în care a publicat, nu se ofera referinte critice. În cazul fisei lui Octavian Goga, pe lînga elementele strict literare si cele biografice se fac trimiteri la factorul politic, amintindu-se de militantismul dus în slujba idealurilor românilor din Transilvania, se semnaleaza anii 1909 si 1912, anii de temnita, dar, ca în majoritatea întreprinderilor culturale românesti unde nationalismul traseaza limitele, si în acest dictionar este trecuta sub tacere antipatia declarata a lui Goga fata de evrei si alte elemente straine neamului, antisemitismul activ. Fisa este edulcorata, îmblînzita excesiv, se trece repede peste publicistica lui, întesata cu grave erori politice.
Nici pentru Eugen Simion publicatiile literare în care un scriitor se manifesta cel mai pregnant în timp, la care lectorul ajunge cel mai repede, înainte de cartea autorului, nu sînt surse directe pentru evolutia unui autor. Fisa lui Nichita Stanescu, întocmita de Eugen Simion, contine datele biografice (principalele), lipsesc scolile, asta ca o evolutie fireasca a parcursului unui dictionar, debutul absolut nu este amintit, nici profesia (nu pentru ca n-am sti ca este poet, eseist si traducator), din nou se sare cu nonsalanta peste revistele literare în care se manifesta …Fisa beneficiaza totusi de un eseu pe marginea poemelor stanesciene si a noii poezii, dar, poate, prea facil abordat: „El spiritualizeaza, de pilda, cîntecul erotic al lui Ienachita Vacarescu si se joaca cu niste jucarii ce se cheama: univers, existenta, iubire, moarte, singuratate.” Trag concluzia, în ton cu fraza reprodusa, ca Eugen Simion mai si motaie în banca prima a criticii literare. O alta maladie a acestui dictionar ar fi lipsa notelor de subsol, a adnotarilor, referintelor critice, bibliografia generala ca sursa principala pentru fiecare autor, indicele de nume…
Dictionarul Scriitorilor Români, Ed. Fundatiei Culturale Române, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, 1995. Neconditionat, trebuie sa afirm ca nici un dictionar nu concureaza cu altul, pentru simplul motiv ca nu sînt perfecte, ci perfectibile. Fiecaruia îi lipseste cîte ceva, fiecare aduce o noutate în plus, mai degraba, completîndu-se decît concurîndu-se. Revenind la lucrarea anuntata, informatia bibliografica a acesteia se opreste la anul 1989. Structura articolelor urmeaza trei sectiuni: o prezentare biografica sintetizata, un articol critic si referinte bibliografice.
Spre deosebire de ce am prezentat pîna acum, dictionarul de fata încearca sa integreze scriitorii din diaspora, fara a-si duce intentia pîna la capat. Unii sînt prezenti, altii nu. În privinta basarabenilor, s-ar zice ca acestia n-ar scrie nimic, daca ar fi sa ne luam dupa D.S.R.
Elucubratiile acestui dictionar care se joaca de-a abracadabra fac sa dispara unii si sa apara altii. De exemplu, conform Dictionarului Scriitorilor Români, Ruxandra Cesereanu în 1995 nu exista în literatura; la fel Carmen Musat, tot astfel Herta Müller. În schimb, M. Zaciu, M.Papahagi si Aurel Sasu, aceeasi care întocmesc lucrarea Scriitori Români , unde I. Petras nu exista, hotarasc de aceasta data ca Fortuna le-a zîmbit si o introduc, desi operele hotarîtoare pentru criticul literar I. Petras nu scriu istoria doar din ’95. Ma întreb daca pe doamnele de mai sus le-ar fi chemat, într-un timp sau altul, Hertus Müller, C. Ion Musat, Irinel Pentras, Ruxandru Cesereanu… s-ar fi simtit autorii de dictionare mai bine? Din nou ma întreb, daca Herta Müller, care s-a nascut în România ca Cioran, si Eliade, si Brîncusi, si Ionescu, a studiat în România, a scris în româneste, a luptat împotriva sistemului comunist pe fata, ar fi avut un nume barbatesc neaos românesc, fara inflexiuni nemtesti, ar fi propus-o intelectualitatea româna pentru Nobelul literar din partea României? Germania asta face astazi cu Herta Müller a noastra, pe care am alungat-o si am dat-o afara din absolut toate dictionarele literare.
Anul 2000 va aduce Dictionarul Esential al Scriitorilor Români, coordonatori aceeasi Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Ed. Albatros. Devine chiar interesant, daca nu amuzant!
Dictionarul „esential” are un caracter familial, bazat pe criterii obscure, probabil dictate de magia capitalei, a centrului, a puterii, atîta timp cît scriitoare importante lipsesc cu dessvîrsire. În conceptia acestora eminescologul Rodica Marian, cu premii grele, recunoscuta în mediile eminescologice si creditata (chiar daca nu de Manolescu), nu exista. Nu exista Carolina Ilica, o extraordinar de puternica si vibranta poeta, nu apare nici prozatoarea Dora Pavel, din nou nici Ruxandra Cesereanu, de data aceasta Irina Petras este scoasa din paginile „esentialului” dictionar, spuneam eu ca ar trebui sa le fi chemat Ionel, Gigel, Casandrel… nici Carmen Musat si de ce-ar fi daca nu e barbat, nici apreciata, în Occident, pentru ca în revistele din afara o citesc mai des, Martha Iszak nu figureaza în dictionarul „baietilor”… si chiar, domnilor, de ce-ati fi introdus-o cu numele asta impur de evreica?! Trebuia sa se cheme Popescu, Ionescu, Muntean, Petrean etc… ce vine în literatura româna cu nume de evreu si mai e si femeie pe deasupra! Nici Aura Cristi nu are ce c_uta în paginile pure ale dic_ionarului, ca doar a fost adusa de peste Prut, import contaminat de Est! Pe lînga sutele de nume barbatesti, intrate în acest dictionar, doar 11 nume de femei abia pîlpîie printre ei.
Si aceasta lucrare mimeaza o tentativa de a introduce scriitorii din diaspora. Simulacrul intelectului celor care au confectionat dictionarul îi lasa pe dinafara pe Bujor Nedelcovici, pe Vintila Horia si multi altii. Ei, ei… cred ca nici post mortem domniile voastre nu veti reusi sa luati un Goncourt! Dar ce conteaza?
E limpede, nu criteriul valoric a stat la baza esentialului dictionar. Altfel nu si-ar fi permis ss omita nume, si le rostesc într-o devalmasie furioasa îndreptata spre misogini si xenofobi, nume care scriu literatura: Ion Muresan nu e esential, pare-se, dar este extrem de esential Adrian Paunescu, la lista neesentialilor mai sînt: Ruxandra Cesereanu, Mihai Nasta, Dora Pavel, Carmen Musat, Nora Iuga, Martha Iszak, Rodica Marian, Carolina Ilica, Mihaela Mudure, Rodica Marian, Irina Petras, Bujor Nedelcovici, Nemoianu, Vintila Horia si multi altii.
Dictionarul General al Literaturii Române, Academia Româna, Bucuresti, 2005, Ed. Univers Enciclopedic, coordonator general Eugen Simion.
Este de stringenta majora sa va ofer prima fraza declarativ_ a dictionarului: „Dictionarul general al literaturii române este o lucrare complexa…” Din complexitatea lui va pot oferi nimic despre Carmen Musat, din aceeasi complexitate va ofer acelasi nimic despre Herta Müller ….
Ultima lucrare la care m-as referi este Dictionarul Biografic al Literaturii Române, Ed. Paralela 45, autor Aurel Sasu, 2006. Acesta, comparativ cu celelalte, poate încearca sa fie mai apropiat de realitatea literara, integrîndu-i pe basarabeni, pe cei din diaspora, dar pacatuieste prin ruptura timpului. E imposibil sa scoti un dictionar literar în 2006 si sa te opresti cu datele la finele anului 2003. Au aparut în plan literar voci noi, talentate, inteligente, instruite, acribice, puternice pe care Aurel Sasu nu le ia în seama.
Mai exista si alte dictionare construite dupa acelasi calapod. Desigur, nu am epuizat subiectul si nici nu-mi propun, în orice caz intri greu în dictionar daca esti femeie, daca ai nume de alta origine decît cea româna, daca esti tînar.
