Raportul alcatuit de catre Iraq Study GroupNu exista vreo formula magica pentru rezolvarea problemei irakiene. Asa incepe Raportul ISG (Iraq Study Group). Si continua, nimeni nu poate garanta ca vreun plan de actiune in Irak, oricare ar fi el, ar mai putea stopa in acest moment luptele sectare. cresterea violentei sau alunecarea spre haos.
Noua abordare recomandata de catre Iraq Study Group este construita pe doi vectori: construirea unui consens regional (cu accent pe participarea Iranului si Siriei), si transferul responsabilitatii catre irakieni. Pentru construirea unui consens regional problemele irakiene ar trebui considerate in paralel cu cele israelo-arabe.
Este o abordare ambitioasa, numai ca este greu de crezut ca va reusi. Fareed Zakaria sugera ce ar trebui facut daca o abordare constructiva se dovedeste infructuoasa. Cat despre raportul Baker-Hamilton, el nu spune ce se va intampla daca planul nu are succes.
Este o declaratie clara ca noi plecam de acolo, noteaza Andrew Sullivan in blogul sau, Daily Dish. Nu e numai asta, as adauga. Pentru ca este de asemenea o declaratie clara ca poporul kurd va trebui sa isi rezolve singur problemele. Si nu numai kurzii. Am un gust amar. Sa o spunem pe sleau: irakienii nu sunt capabili sa se ajute singuri, asta e cu totul adevarat, dar e numai vina lor?
Puteti citi raportul la:
http://graphics8.nytimes.com/packages/pdf/international/20061206_btext.pdf
Situaţia politico-religioasă actuală este mult mai complexă decît este descrisă în raportul Baker- Hamilton.
Pentru o soluţie reală în această zonă, trebuie cooperată atît UE cît şi Turcia; problema Kurdă trebuie rezolvată în contextul destrămării Irakului de azi.
Este corect spus rezolvarea Irakiană împreună cu rezolvarea problemei Israeliano-Palestineeană, şi Israeliano-Siriană.
O nouă demarare a discuţiilor zonale este necesară, deşi în actuala conjunctură politică internaţională şi locală, eu personal nu sunt optimist.
Cineva mare si puternic a vazut un bolovan greu, care apasa dictatorial pe insectutele de sub el. Cum pe sub bolovan se ascundeau si oaresce zacaminte bogate in petrol, si nici pozitia strategica nu era rea deloc, respectivul cineva s-a angajat sa elibereze insectutele oprimate si a sfaramat bolovanul, fara sa aibe clar in minte ce va pune in loc. Uite insa ca se mai ascundea ceva pe sub bolovan! Un ditamai rahatul pentru spalarea caruia nimeni nu a gasit detergentul potrivit!
Ce are de facut acel cineva? Sa spele mizeria, uite ca nu poate! Sa puna alt bolovan, unul pozitiv, n-are de unde! Sa stea mai departe in rahat, e de rau, ca miroase al naibii! Sa lase insectutele stapane ca sa se igienizeze prin forte proprii, iar nu merge, ca sunt prea multe carora le place rahatul si ameninta sa-l sporeasca! Sa intoarca timpul inapoi, nici asta! Ce-ar fi sa puna bolovanul inapoi, asa sfaramat? Il mai cimenteaza pe ici, pe colo, il lasa sa fie ales democratic de popor! Ce a fost odata, oricum n-o sa mai fie! Care e raul cel mai mic?
In legatura cu populatia kurda: spre deosebire de shiiti si suniti, ei au o viziune clara asupra viitorului lor. Kurzii doresc o autonomie deplina a tinutului lor, in granitele unui Irak care sa faca ce pofteste in rest, dar sa ii lase pe ei sa traiasca civilizat. Americanii s-au angajat sa le ofere acest viitor si au obligatia morala sa nu ii abandoneze.
In ceea ce ii priveste pe suniti si shiiti, era de asteptat sa se intample ce s-a intamplat si americanii trebuiau sa stie bine ca asa se va intampla. Si in cazul conflictului sunit-shiit, americanii au obligatia morala sa nu paraseasca scena, pentru ca responsabilitatea le apartine integral.