copilul care trăieşte-n pântecul universului
cu
umbra de seninătate a lunii se-nveleşte.

fiecare bătaie a inimii
zămisleşte-
pe cărări albastre bătătorite de paşii inţeleptului,
o suflare tainică de poezie.

zidirea versurilor se face din: zdrenţele smulse de pe piedestalul trecutului;
din ochiul conştiinţei, eliberat de lanţurile trupului;
din glasul susurat al pădurii, care se uită adânc in apele izvorului.

uneori,
copilul
nisipul din clepsidră il vântură-ntre degete;
modelează din praf de stele păsări,
cu mii de ochi in vârf de pene;
inventează din fire de crepuscul un anotimp al bucuriei;
bate din palme,
râde.
tulbură cu acele din gene
inţelesurile pictate pe pieptul bombat al curcubeului.
alteori,
din somnul nesfârşit al netulburatei mări,
se-apleacă să culeagă stropi de rouă;
cu-n fulger le aprinde;
din neatenţie se frige;
aruncă repede scânteile peste hotarul visului…

steluţe binevoitoare
străpung catapeteasma nopţii:
zâmbind, răsar pe fruntea incruntată a…realităţii.