Aproape o treime dintre medaliaţii britanici de până acum la Olimpiada de la Londra au fost educaţi în şcoli particulare, unde proporţia sectorului particular în total este de doar 7%.
Este aceasta o reflectare a unor inegalităţi sociale? Cât de semnificativă este această statistică?
Preşedintele Asociaţiei Olimpice Britanice, Lordul Moynihan, a decarat că aceasta este cea mai proastă statistică în sportul britanic.
De altfel, această proporţie nu numai că nu s-a redus în ultimii ani, ci a crescut.
Interesant este că la medaliaţii cu aur proporţia este şi mai ridicată, de pildă la Beijing în 2008 jumătate dintre aceşti medaliaţi au frecventat şcoli particulare.
Explicaţia cea mai la îndemână este aceea că şcolile particulare, unde taxa pe un an se poate ridica la 25000, au dotări mai bune pentru practicarea sportului.
De pildă, lacul unde s-au desfăşurat competiţiile de canotaj a fost construit pe cheltuiala celebrului colegiu Eton, iar 50% dintre membrii lotului de canotaj britanic au învăţat în şcoli particulare.
Între timp, multe şcoli de stat, confruntate cu dificultăţi de finanţare, se văd puse în situaţia de a vinde terenurile lor de sport antreprenorilor imobiliari.
O statistică recentă arăta că elevii din şcolile particulare dedică de două ori mai mult timp practicării activităţilor sportive decât colegii lor din şcolile de stat.
Alţii spun chiar că şcolile particulare au un etos special când vine vorba de sport. Magnatul presei Rupert Murdoch, cunoscut pentru vederile sale de dreapta, spunea pe Twitter că în şcolile de stat din Marea Britanie există o teamă de competiţie.
Totuşi, recenţii campioni olimpici la atletism, Jessica Ennis, Mo Farah şi Greg Rutherford, au fost toţi absolvenţi au unor şcoli de stat. Mo Farah chiar l-a lăudat pe profesorul său de educaţie fizică, recunoscând că fără îndrumarea lui nu ar fi ajuns niciodată să practice atletismul de performanţă.
Un caz particular este proaspătul campion olimpic de tenis, Andy Murray, care până la 14 ani a învăţat într-o şcoală de stat în Scoţia, după care a fost trimis în Spania, la o şcoală cu program de tenis, un taxa anuală era de 25000 de lire.
Societatea britanică contemporană a devenit mult mai puţin inegalitară ca acum 50 sau 100 de ani, dar se pare că atunci când e vorba de sport, clasa socială are în continuare o influenţă importantă.