Disclaimer: Acest ciclu de articole nu are intenţia de a prezenta sau preda fizica. Însuşirea fizicii se face din manuale universitare unde materialele sunt cu mult mai organizate, mai extensive şi învăţarea fizicii din ele se poate face mult mai bine decât din ce scriu eu aici. Scopul meu este de a ajunge la discutarea unor interpretări filozofice pe care le numesc eu „sărite peste cal”, şi care au trezit controverse printre fizicieni celebri. De exemplu, chiar Einstein, pentru a respinge mecanica cuantică, s-a exprimat odată cam aşa: „cum adică, dacă nu mă uit la Luna, înseamnă că ea nu există?”
Am discutat data trecută despre existenţa unui nou tip de materie care ocupă acelaşi spaţiu-timp ca şi materia obişnuită din Univers, numai ca nu interacţionează deloc cu materia din care suntem construiţi; este vorba de „dark matter” sau „materia intunecată”.
Materie al cărei nume nu înseamnă că ar fi neagră sau cenuşie, ci doar că nu ştim nimic despre ea. Se aşteaptă totuşi ca experimentele de la CERN să ne dea anumite informaţii, numai că încă nu putem şti dacă acest lucru se va întâmpla sau nu. Pană acum nici un experiment fizic nu a furnizat informaţii despre aceasta şi unii fizicieni sunt convinşi ca nici nu putem să o punem în evidenţă decât cu ajutorul studiului gravitaţiei.
Este interesant că tocmai pe baza teoriei relativităţii generalizate s-au putut face harţi spaţiale foarte detaliate ale acestei materii. Acum ştim cum este repartizată ea în Univers, iar cunoaşterea acestui lucru ne indică faptul că, fără ea, noi nu am fi putut exista. În realizarea acestui proiect s-a luat în considerare faptul că traiectoria luminii venite de la galaxiile îndepărtate este influenţată de masă, astfel încât s-au făcut determinări ale concentraţiei de materie de acest tip bazate pe formarea unor „lentile gravitaţionale” în Univers.
Aceste descoperiri ilustrează la perfecţie cum funcţionează gândirea ştiinţifică în această ramură a ştiinţei: mai întâi s-au făcut observaţiile astronomice care au arătat că „există o problemă” (respectiv constatările Verei Rubin că stelele galaxiilor nu se comportă conform teoriilor cunoscute), apoi s-au făcut simulările matematice şi s-au văzut implicaţiile descoperirii respective, după care s-au corelat datele obţinute experimental cu concluziile trase din simulări.
Este un caz tipic! Aşa s-a văzut ca materia din care suntem alcătuiţi nu reprezintă decât un aspect marginal al Universului nostru.
Odată cu descoperirea acestui tip nou de materie, pe care nici măcar nu o putem studia deocamdată, cosmologii au început să fie preocupaţi să afle dacă mai există şi alte necunoscute în universul nostru. Această întrebare are legătură cu aflarea tipului de univers în care trăim, mai precis cu geometria universului nostru. Dacă cunoaştem corect masa universului, vom şti dacă după expansiunea la care asistăm, universul nu îşi va mai schimba modul de evoluţie. La un moment dat s-ar putea atinge expansiunea maximă, după care să urmeze o prăbuşire a materiei care să ducă iar la faza de densitate maximă, cum a fost cazul în momentul în care a avut loc Big-Bangul.
În paranteze pot adăuga că însăşi expresia „Big-Bang” se trage de la o ironie a unui mare fizician englez, Fred Hoyle, a cărui teorie despre Univers susţinea că „materia ia naştere în mod constant în spaţiul cosmic”, teorie invalidată de descoperirea radiaţiei de fond a universului.
Acest incident ne arată cum se află adevărul ştiinţific: mai întâi se lansează ipoteze ştiinţifice, iar apoi aceste ipoteze sunt fie infirmate fie confirmate de datele experimentale. În acest caz diferenţierea dintre adevărul ştiinţific şi ipotezele greşite s-a făcut chiar prin descoperirea acestei radiaţii primordiale.
Mulţi oameni nici nu sunt conştienţi de faptul că la începuturile televiziunii, când posturile TV îşi încetau activitatea la o anumita ora din noapte, ei vedeau pe ecran o combinaţie de puncte albe şi negre care conţinea, în parte, exact această radiaţie primordială a Universului. Noi nu ştiam insă ce vedem!
Am arătat cum următorul pas în programul astronomilor care se ocupă şi de cosmogeneză a fost stabilirea tipului de univers din care face parte Universul nostru. Prin anii ’90 s-au făcut numeroase observaţii astronomice din care s-a constatat că în loc ca expansiunea Universului să se încetinească, cum se credea, ea se accelerează, ca şi cum întregul spaţiu ar conţine un fel de energie repulsivă, opusă gravitaţiei universale. Era o descoperire neaşteptată.
„Energia repulsivă” care caracterizează spaţiul interstelar a fost numită „dark energy” sau „energie întunecată” tot pentru acelaşi motiv ca şi „dark matter”, adică pentru că nu ştim nimic despre ea.
Bazându-se pe faptul că spaţiul în care trăim este euclidian şi pe măsurătorile făcute relativ la mişcarea de distanţare a galaxiilor una de alta, mişcare care deci se accelerează în timp, s-a putut determina repartiţia masei (echivalente, cum ştim, cu energia) în Universul nostru:
72% din masa universului este alcătuită de această formă de energie necunoscută, 23% din masă este alcătuită din materia necunoscută („dark matter) şi numai sub 5% este reprezentată de atomi, molecule, plasmă, cu alte cuvinte de materia pe care noi o putem vedea cu ochiul liber!
Deci Universul nostru rămâne „o mare necunoscută”, iar locul nostru în Univers este neglijabil.
Abia acum putem pretinde că ştim răspunsul la întrebarea lui Marcus Aurelius, împărat roman şi filosof de geniu, care cu două milenii în urmă credea că este important să ştim „din ce fel de Univers suntem o parte”.
Nu doresc să continui la nesfârşit acest ciclu de articole care pune în discuţie anumite lucruri pe care majoritatea oamenilor de pe planeta noastră nu le cunosc şi nici nu vor să le cunoască. Scopul acestor discuţii a constat, cum am afirmat de la început, în punerea accentului pe acele aspecte în care interpretările fizicienilor „au sărit peste cal”. Dar pentru a discuta aceste aspecte era nevoie de o prezentare succintă dar corectă a fundalului ştiinţific.
Pană acum am discutat numai lucrurile clar demonstrate, „sigure” despre Univers; data viitoare mă voi referi la acele interpretări bazate pe aceste date, care deformează realităţile şi cad în misticism.
Pe buna dreptate, Anton, te-as intreba: in ce masura pot toate aceste informatii contribui la ceva relevant in viata unui pamantean? „What’s in it for us”? La ce ne putem astepta, acum sau in viitor? Discutam de chestiuni atat de mari si de neinteles, de necuprins, incat te cuprinde melancolia si o stare de poezie, de filosofare, cand receptionezi ceea ce scrii tu despre limitele actuale ale cunoasterii umane…
Eu cred ca aflarea adevarului legat de Universul in care traim este una din cele mai vechi dorinte ala oamenilor.
Am mentionat cartea imparatului roman Marcus Aurelius, „Catre Sine”, care, cred eu, este una din cele mai extraordinare carti ale antichitatii. Georges Pompidou, pe patul de moarte, o recitea cu pasiune.
Iata ca acum (abia acum!) avem posibilitatea sa raspundem la unele din intrebarile acelui filozof-imparat!
Religiile, asa cum au existat, sunt toate compromise. Dorinta de spiritualitate este insa vie. In discutiile pe care le-au avut intre ei, fizicieni de renume sunt citati spunand ca „stiintele sunt cu mult mai aproape de adevarata spiritualitate decat orice religie”. Ba chiar mai mult, „daca ar fi sa descoperim calea spre un principiu general, spre o realitate transcedentala, atunci sa nu avem in vedere nici o religie, ci doar fizica moderna”.
Intr-un timp foarte scurt s-a ajuns la o stare a lucrurilor care elimina atat filozofia cat si religiile de pe teritoriul care era altadata exclusiv al lor. Nu numai atrat, dar o face AVAND DOVEZI, fara a impune „credinta”.
Eu am ramas de exemplu foarte impresionat de intorsaturile care au avut loc in ultima jumatate de secol in acest domeniu, pornind chiar de la teoriile unui mare geniu, Fred Hoyle (care, totusi, a gresit). El a incercat sa ironizeze teoria nasterii universului la un anumit punct in timp, spunandu-i in deradere „big-bang”. Iar ironia a devenit serioasa de tot, pentru ca…aceasta este chiar realitatea!
Unora nu le place faptul ca stiintele „se tot schimba”, cand tocmai acesta este aspectul cel mai fascinant al lor. Religiile nu se schimba in functie de realitati, iar asta este total in defavoarea lor.
As vrea sa amintesc numai cateva lucruri de care omul mediu cred ca este interesat: de exemplu mecanica cuantica afirma intr-un anumit sens ca totul este posibil; ori omul mediu este si el interesat daca viata aceasta este tot ce exista.
Omul mediu este curios daca in spatiul in care traim noi exista si alte realitati, ori fizica ii raspunde acum: da, sunt. Omul mediu este interesat daca mai exista si alte universuri; ori fizica moderna ii spune „acum facem cercetari in aceasta directie”. Sunt o multime de lucruri care ar putea avea o mare rezonanta in viata noastra, daca le cunoastem raspunsurile. In plus, cred ca unii dintre noi si-ar trai in mod diferit propria viata, in functie de realitatile respective.
Omul de ştiinţă este un poet care se ignoră şi un prestidigitator al ipotezelor, adică un filozof nemărturisit.
Einstein era de parere ca in viata omului imaginatia este cu mult mai importanta decat inteligenta, cu conditia existentei spiritului critic.
Imaginatia fara spirit critic nu valoreaza prea mult. Insa spiritul critic apare si se dezvolta numai in urma unei munci intense de invatare, adica in urma educatiei in domeniu.
Filozofia traditionala, nefiind bazata pe probe, a fost practic eliminata in mare parte din unele domenii traditionale ale sale.
Am amintit cum studiile lui Kant despre spatiu si timp au fost practic reduse enorm ca importanta de o singura ecuatie a lui Einstein.
In alte domenii insa se pare ca lucrurile au ramas exact in aceeasi stare ca pe vremea lui Socrate, cu 24 de secole in urma. Despre moarte, Socrate spunea: „fie ca este ca un somn fara vise, un sfarsit al fiintei, si atunci ce poate fi mai minunat decat un somn fara vise, fie ca este un fenomen urmat de intalnirea cu altii care au trait inaintea noastra, si atunci ce poate fi mai minunat decat sa comunici cu ei”. Nu suntem prea departe de concluziile lui.
Iar viata, odata trecuta, este „ca despartirea sunetului de instrument”.
Daca e vorba de poezie, nimeni nu a intrecut poezia lui Platon si Socrate (m-am referit aici la dialogul lui Platon „Phaidon” sau despre suflet). In aceasta privinta nu am inregistrat nici un progres in ultimele 24 de secole.
Si totusi, fizica moderna ne pune acum in fata situatiei de a accepta ideea ca „tot ce a existat, poate sa mai existe, daca ii dam un timp suficient de lung”.
Din acest motiv cred ca acei oameni care nu sunt fascinati de ceea ce se intampla azi in domeniul stiintific, nu inteleg vremurile pe care le traim.
Conform datelor existente din cercetarea Universului există două ipoteze: 1. Universul a luat naştere la Big-Bang şi îşi va continua expansiunea la nesfârşit. 2. După un timp, expansiunea se va încheia şi materia se va prăbuşi, Universul material ajungând din nou în starea în care se afla în momentul Big-Bangului, ceea ce înseamnă că va urma o nouă explozie, din nou expansiune ş.a.m.d.
Prima ipoteză, în logica ştiinţifică este puţin probabilă, pentru că ar însemna că Universul a stat îngheţat o veşnicie (pentru că, nu-i aşa, dacă timpul există şi Universul vine dintr-un trecut infinit, tot o veşnicie este), iar l-a un moment dat s-a găsit să explodeze, pentru a intra în expansiune un alt timp infinit. E ilogic şi complet aiurea. A doua ipoteză este (mai) logică, adică Universul pulsează, trecând succesiv de la starea de expansiune la cea de implozie. Deci, materia pulsează şi, pur şi simplu, este. Pentru asta nu are nevoie de timp şi nu are nevoie să vină dintr-un timp minus infinit. Nu ştiu de ce majorităţii oamenilor li se pare absurd, ceea ce mi se pare evident şi logic, că noi, oamenii am inventat timpul, ca să înţelegem în felul nostru mişcarea materiei.
In acest articol m-am straduit sa arat de ce a cazut ipoteza stiintifica lansata cu decenii in urma, care sustinea ca e posibil ca Universul sa se prabuseasca din nou intr-un fel de „Big Crunch” si de ce s-a adeverit teoria dupa care Universul va expanda la infinit.
Este destul de trist sa constat ca nu s-a inteles nici macar acest lucru, adica tocmai subiectul acestui articol!
„Energia Intunecata” („The dark energy”) descoperita dupa anul 2000 arata clar de ce singura soarta posibila a Universului este sa expandeze la nesfarsit.
Inca nu se cunoaste cauza ei, dar se stie prin calcul ca energia totala a Universului este zero (energia pozitiva o egaleaza pe cea negativa). Deci Universul insasi este doar „un produs al nimicului” sau al vacuumului absolut.
Cat despre aprecieri de tipul „e ilogic si e complet aiurea”, e drept ca asa se vorbeste in Romania „la scara blocului”, dar nu asa discuta fizicienii.Ei discuta cu dovezile stiintifice in fata lor, nu „dau in bobi”.
Asa „aiurea” cum ziceti ca este, acesta este adevarul stiintific (ca alt adevar nici nu exista).
I idee (cred) grozava: ca sa poti comenta sa raspunzi corect la o intrebare pusa de autor. Nu trebuie sa fi de acord cu ce spune dar macar sa citesti/intelegi ce-a scris.
Gary Gibbons, cosmolog la Universitatea din Cambridge: „Credem că timpul a apărut în momentul Big-Bang-ului. Şi, dacă timpul a apărut, poate să şi dispară, nu este altceva decât efectul invers”.
Aceasta nu este decât un alt fel de a spune că timpul nu poate fi asociat decât cu mişcarea materiei. Prin urmare, dacă materia este îngheţată, timpul nu există (Atenţie, nu am spus-o eu, ci Gary Gibbons – strălucit elev al lui Hawking). Deci, timpul nu există decât ca un mod omenesc de a înţelege mişcarea materiei. Pentru că omul, având conştiinţă de sine, se priveşte în transformarea şi degenerarea sa, şi el numeşte această transformare (mişcare) timp.
În civilizaţia noastră actuală, ştiinţifică şi tehnică, noţiunea de adevăr ( bună credinţă), apelează imediat la aceea de obiectivitate şi de comunicabilitate. Iar adevărul trebuie elaborat printr-un demers riguros, asupra căruia nu are priză nici o subiectivitate. Obiectiv, înseamnă independenţă faţă de indivizi şi de psihologia lor, relevând de un caracter absolut. Numai că, teoriile ştiinţifice sunt, deseori, schimbătoare, experienţele declarate astăzi valabile, mâine pot deveni caduce, cum de altfel recunoaşte domnul Constantinescu atunci când denunţă erorile lui Kant, de pildă. Ori, dacă adevărul ştiinţific poate fi aproximativ şi variabil, el nu are dreptul să se erijeze în singurul adevăr posibil.
În ceea ce priveşte timpul, cum unanim este recunoscut, acesta noţiune este o sculă, creaţie a omului pentru a-şi controla atât activităţile cotidiene, cât şi curiozităţile ştiinţifice cu care fiecare dintre noi se desfată, acumulând, în acelaşi timp, o diversitate impresionantă de cunoştinţe de care devenim dependenţi, dacă nu, obsedaţi. Nu-mi amintesc cine spunea că: « Une tête bien plaine, n’est, forcement, une tête bien fait » . Termenul de „minus infinit”, vehiculat cu o prea mare uşurinţă, cred eu, nu are nici o acoperire, deoarece tot ce ar fi existat înaintea Big-bang–ului ţine de domeniul pur al ipotezelor. Credeţi, domnule Mircioane, că omul de ştiinţă, însetat de „adevăr”, poate fi satisfăcut cu explicaţia „este” sau „a fost”? Eu zic că păcătuiţi prin exces de optimism. Deja Big-bang-ul este o expresie circumstanţială, apărută dintr-o „glumă”…, în definitiv, tot o sculă de lucru a omului de ştiinţă, banalizată in overdose de toată lumea.
„Stefan N. Maier: (6-8-2012 la 16:59) Pe buna dreptate, Anton, te-as intreba: in ce masura pot toate aceste informatii contribui la ceva relevant in viata unui pamantean? “What’s in it for us”?”
Sincer, asta este intrebarea cu care ma lupt de cativa ani de zile si la care nu am gasit raspunsul… Sunt tentat sa scriu despre subiecte stiintifice, si am facut-o des, insa am remarcat si eu ca nu „rezoneaza” decat la un grup foarte restrans de „ciudati”… As vrea sa gasesc acel subiect care rezoneaza de exemplu tot atat de puternic ca religia. Afland de exemplu noi ca universul microscopic este mai urias poate decat cel macroscopic, sa ne schimbam dintr-odata, sa nu ne mai doara orgoliile, sa ne linistim sufletul… Nu se intampla asa, si eu personal nu am gasit nimic care poate avea impact, spre deosebire de marii giganti (Carl Sagan, etc.). Sa fie in modul de a scrie, sa fie in subiectul ales? Tu ce zici, Anton, Stefan? Unde este cheia pe care nu o vad?
numai de bine
cristi
Mai intai despre TIMP:
Problema naturii timpului nu este inca rezolvata. Exista ipoteza dupa care timpul (mai degraba spatiul-timp) a aparut odata cu Big-Bangul. Dar nu este singura ipoteza existenta!
De asemenea ipoteza „inghetarii” timpului datorita expansiunii eterne a Universului!
In ultimii ani, ipoteza cea mai de succes in acest domeniu este cea a pre-existentei timpului (inainte de Big Bang). Conform acestei ipoteze, nasterea universului nostru prin evenimentul cu acest nume nu inseamna ca inainte de acest eveniment nu a existat „nimic”. Aceasta ipoteza elimina „singularitatea” reprezentata de big-bang, implicand faptul ca acel eveniment a fost rezultatul ciocnirii a doua „membrane” („branes”) in spatiul cu 11 dimensiuni.
Este foarte mult de discutat despre aceasta ipoteza. Deocamdata nimic nu este sigur; exista doar ipoteze. Cat despre „inghetarea” pentru eternitate a timpului rezultata din disparitia totala a Universului nostru datorita expansiunii vesnice, nici acest fenomen nu este deloc sigur, datorita …mecanicii cuantice, care permite ca „nimicul” sa creeze nu numai particule virtuale, dar chiar si…alte realitati.
Einstein spunea in gluma despre timp ca el exista „pentru a evita ca toate evenimentele posibile sa aiba loc simultan”.
Mai ales in ultimii ani, unii fizicieni si cosmologi de renume si-au schimbat parerile despre timp, in sensul considerarii sale ca fiind o marime fundamentala, pre-existenta big-bangului (cel mai cunoscut dintre ei este Lee Smolin).
Problema teoriilor si ipotezelor stiintifice pusa de dl Ionesco este de fapt foarte interesanta si merita un raspuns detaliat.
Pentru cunoasterea cat mai corecta a realitatii, oamenii de stiinta propun ipoteze iar apoi incearca sa le dovedeasca. Au existat in istorie cazuri cand au avut loc intr-adevar intorsaturi spectaculoase in domeniul acesta. Am dat exemplul lui Fred Hoyle, un fizician si astronom britanic foarte cunoscut si apreciat, care credea ca pentru ca universul nostru sa fie stabil, trebuie sa luam in considerare posibilitatea ca atomii diferitelor elemente sa fie generati in spatiul cosmic, din nimic. El a si calculat viteza lor de formare, care asigura (matematic) stabilitatea Universului!
Ipoteza adversa era cea a unei explozii initiale (pe care el a numit-o in deradere big bang). Care dintre cele doua teorii a invins pana la urma? Evident a invins acea teorie pentru care existau PROBE MATERIALE, DOVEZI, adica teoria exploziei initiale (teorie care a fost lansata de fapt de un om de stiinta care era si…preot catolic! E vorba de vestitul belgian Lemaitre!). Chiar papa de la Roma a vrut sa proclame acest lucru „dogma catolica”, dar Lemaitre, un om foarte inteligent si cu bun simt s-a opus vehemet, spunandu-i ca este doar o „ipoteza stiintifica” si i-a cerut papei sa nu se amestece in stiinta daca nu este calificat!
Dar care ar fi fost alternativa?
Pe hartile medievale (pe cand nu se cunostea in intregime harta pamantului) se scria in zonele necunoscute: „There be monsters!”. Adica acolo unde nu stim ce este pot exista…chiar monstrii din povesti!
Sigur ca umplerea „zonelor necunoscute” din orice stiinta cu „monstrii” nu este o alternativa buna pentru ipotezele si teoriile stiintifice.
Ca exemplu: putem analiza azi cazul asa-zisului „creationism stiintific” care este de fapt o prostie religioasa ridicata la rang de „adevar” numai de cei care nu au nici o pregatire stiintifica! In realitate NU EXISTA NICI MACAR O IPOTEZA STIINTIFICA CE SA CONCUREZE CU TEORIA EVOLUTIEI A LUI DARWIN. Cu atat mai putin o „teorie”!
Deci care este concluzia? Atunci cand nu cunoastem ceva, nu avem voie sa „umplem” necunoscutul cu…monstrii sau alte creatii mintale. Calea cea mai buna este totusi sa recunoastem deschis ce nu stim si sa asteptam verdictul metodei stiintifice de cercetare, care este singura ce poate duce la adevar!
Prostiile creationiste sunt luate azi in ras nu numai de biologi, dar si de restul oamenilor de stiinta, ca fiind povesti de adormit copiii. Pot sa faca bigotii tot felul de muzee in aer liber, unde oamenii calaresc dinozauri, ca tot nu este adevarat! (Spun acest lucru pentru ca bigotii inculti au si facut muzee de acest tip!)
Cristi,
Eu am o problema si mai mare decat asta, si anume: cum sa fac sa contribui mai bine la crearea unui mediu colaborativ, in care fiecare, adaugand cate putin, sa aduca o minima valoare? Aceste „minime valori”, in viziunea mea, ar trebui sa devina componentele unei valori mai mari in care autenticul, cautarea sincera a unor raspunsuri, observarea opiniilor si imaprtasirea cunostintelor, ajuta. Cel putin la linistirea sufletului, cum bine spui!
Astfel, ca sa raspund intrebarii tael: nu este subiectul, nu este modul de a scrie, este pozitionarea fata de necunoscut si sinceritatea impartasirii, dublata de munca de invatare si de a-i citi si asculta si pe altii, de a sustine argumentat si documentat propriile opinii. Din acest punct de vedere, revista ACUM ar trebui sa reprezinte un inceput pentru un astfel de spatiu ideal.
Cristi, pentru mine intelegerea stiintei a fost de o mare importanta.
Dar nu numai pentru mine.
Am mentionat aici cartea lui Marcus Aurelius „Catre sine”, pe care am apreciat-o foarte mult. Intr-adevar, ca sa-mi traiesc viata cum vreau, sau sa o optimizez, consider ca este foarte util sa raspund cat mai corect la intrebarea lui Marcus Aurelius: „din ce fel de univers sunt o parte?”.
Intrebarea ta mi-a fost pusa si de o fosta colega de liceu, credincioasa din calcul, care in esenta mi-a spus: „si la ce te ajuta faptul ca nu crezi in Adam si Eva daca alegerea ta nu te face …fericit?”
Raspunsul meu este: ma ajuta enorm sa stiu ca tot ce am fost invatat in copilarie despre dumnezeul iudeo-crestin este minciuna.
Stiu ca a incerca sa cunosc adevarul despre efemeritatea oamenilor si mai ales …a mea este un lucru frustrant. Daca te gandesti bine, nu ramane mare lucru din existenta noastra. Mai precis, corect spus este ca nu ramane chiar nimic.
Cultura egipteana, care era de tip liniar (in sensul credintei ca tot ce a fost va fi la fel si in viitor) are o opera exceptionala: „Cantecul Harpistului”, care m-a impresionat la vremea cand l-am citit. Acolo autorul necunoscut scrie poetic: „ce usor trec oamenii; mai intai ei mor, apoi moare amintirea lor, dupa care ei sunt ca si cand nu ar fi existat niciodata”.
Aceasta este interpretarea minimala a vietii noastre.
Lumea este foarte diversa: unii sunt in genul lui Dostoievski, care a spus: „daca ar fi sa aleg intre Isus Cristos, si adevar, l-as alege cu siguranta pe…Isus Cristos”!
Eu sunt la polul opus: oricat de dezolant ar fi adevarul, as alege intotdeauna doar adevarul. Nu am nevoie de pansamente sufletesti, care probabil ca sunt foarte bune pentru ceilalti, dar care pe mine ma scarbesc!
Soljenitin in cartea sa de capetenie a descris cazul unui om care, evadand dintr-un lagar, a primit un cadou de la cel mai bun prieten al sau din lagar o bucata de paine invelita in ziare. Acesta i-a spus: te rog sa-mi promiti ca te vei atinge de ea numai in situatia cand disperarea ta este totala”.
Conform cartii lui Soljenitin, respectivul om si-a atins tinta, ajungand la libertatea visata, si numai atunci a desfacut pachetul si a vazut ca nu era o paine, ci o piatra!
Soljenitin era multumit de faptul ca o credinta fictiva, falsa, l-a sprijinit moral pe acest om. Eu sunt la polul opus: nu vreau pietre pentru „sustinerea morala”! Vreau sa stiu exact, precis, pe ce contez! Fara minciuni!
Adaug faptul ca stiu ca nu toti oamenii fac aceeasi alegere ca mine.
Anul trecut s-a publicat cazul unui calugar din Romania care, citind pentru a suta oara evangheliile unde a gasit pasajul in care Isus Cristos cere credinciosilor “care au pacatuit” sa-si taie mai degraba organul cu care au pacatuit, pentru ca “mai bine este sa intre in imparatia cerurilor fara organ decat cu el in iad”, si-a taiat penisul.
Aceasta prostie a unui rabin incult cum a fost acest Yehoshua (Isus) l-a convins pe acest calugar sa faca ce a facut, adica un act de nebunie.
Cand eram copil toate mesajele negative ale bibliei m-am afectat profund si am decis sa-mi petrec viata fara minciuni. Altii au alte idei.
Stefan, mediul colaborativ pe care ti-l doresti se poate construi pe net, asa cum incerci aici. Problema pe care o vad eu este influenta sa in societatea romaneasca. Pentru tine intrebarea cheie este: cum poate influenta cu adevarat acest mediu evolutia societatii romanesti? Ma gandesc la generatia pasoptista si la Ion Ghica, care a venit dupa. El tot un astfel de proiect construia, insa avea si legaturile prin care putea influenta deciziile majore. Si exemple sunt multe in acea perioada, de oameni care au schimbat cu adevarat cursul tarii intr-o directie pozitiva. Ce poti face insa tu, ce pot face cei de la ACUM? Lumea politica romaneasca e degradata enorm (parerea mea) societatea vrea OTV si oamenii sunt stresati de plata chiriei si banii de mancare… Cum poti schimba atunci ceva in cursul Romaniei? Solutia pe care istoria ne-o arata este cristalizarea unei miscari politice care sa duca aceste idei si care sa fie purtata de o natiune trezita… Cine va fi insa purtatorul acestor idei si mai ales cand va veni el, cand se va trezi si natiunea?
Al doilea raspuns al tau imi place mult: „nu este subiectul, nu este modul de a scrie, este pozitionarea fata de necunoscut si sinceritatea impartasirii,” Necunoscut aici implica deja o alegere a subiectului, una este necunoscutul mecanismului supraconductorilor de temperatura critica si alta necunoscutul din fata roverului Curiosity de pe Marte, al doilea ne „vorbeste” mai mult. Raportarea la acest necunoscut cred ca trebuie sa fie noua si suprinzatoare pentru orice autor: daca cel ce scrie gandeste ca mine, la ce sa il mai citesc? Imi place un citat din Ravelli (teoria gravitatiei cuantice, traducere aproximativa): „Fizica este despre evadarea din inchisoarea gandurilor primite si cautarea unor noi cai de a gandi Universul”. Cu alte cuvinte, gandurile pe care le credeam ale noastre sunt „primite”, din educatie, discutii, televizor, etc. Gandul nostru poate insa deveni altul! Vorbim insa intre noi, cei interesati, oare cum i-as putea povesti mamei despre roverul Curiosity si aterizarea sa pe Marte? Cum as putea „pozitiona” povestea asta in asa fel incat pentru cateva momente sa uite de problemele ei cu inima? Sa spun, iata mama, pe pietrele alea de acolo n-a calcat niciodata picior de Pamantean sau roata de masina? Pietrele alea stau acolo de milenii, fara ca ele sa stie ceva de durerea matale, insensibile la razboaiele de pe Pamant si schimbarile regilor… De cate ori simti ca iti creste tensiunea lasa gandul si priveste pozele cu acele pietre, spune-ti ca Universul de pe Marte este insensibil la durerea ta si ca atare va merge mai departe? Oare acesta ii va micsora eu-l care o macina zi de zi, va distruge pentru o secunda gandul ca orasul ei este tot Universul, si in felul acesta vor inceta luptele ce se dau in ea, macar pentru o secunda? In esenta ai dreptate, raportarea la subiect este tot atat de importanta (sau mai importanta) ca si alegerea subiectului insusi si maniera de prezentare…
Anton, am crezut si eu odata ca si tine ca eu caut Adevarul… Acum insa cred ca m-am inselat, nici unul dintre noi nu cauta adevarul, ci tremurul acela sufletesc in apropierea marilor intrebari ale vietii: ce e spatiul, cum de exista ceva, cum de putem simti durerea? Cumva, creierul nostru este surprins de imposibilitatea imaginarii unor raspunsuri, blocat si fara iesire din gandire, intr-o stare asemanatoare poeziei ce cuprinde versul neasteptat, muzicii care canta o suita de note tot atat de neasteptate… Este creierul cel care ne pacaleste, crezand ca noi cautam Adevarul cand noi de fapt cautam emotia unor intalniri cu necunoscutul. La mine s-a vazut asta cand, ateu fiind, citeam cu infrigurare despre crestinismul primitiv, pentru a intelege cum s-a intamplat totul. De fapt, citeam pentru a fi in apropierea celui pe care il negasem, dar care poarta in el atingerea intrebarilor ultime….
numai de bine
cristi
Anton, sa continui ideea cu Adevarul, dupa un somn bun 🙂 Adevarul invocat de tine si in general de oamenii de stiinta este rece. Este Adevarul ca 1+1=2, este adevarul legii lui Ohm sau adevarul bosonilor care pot ocupa aceeasi stare cuantica, este adevarul obiectiv al metodei de lucru stiintifice. Un astfel de adevar va fi cautat cu siguranta de o civilizatie de departe definita clar din extraterestrii ce sunt robotii mecanici. Acei roboti nu simt, nu sufera, nu jinguiesc dupa stari sufletesti pe care stiinta moderna este departe de a le putea recontrui macar… Robotii astia mecanici nu vor fi interesati in tremurul sufletului privind de la marginea galaxiei intunericul intergalactic (cerul nu are stele, doar galaxii foarte slab vizibile!), de pe prima nava ce ajunge acolo, robotii astia sunt interesati doar de Adevarul rece al faptelor, doar de inventarierea unor relatii cauzale in metrica spatiu-timpului, doar atat. Tu insa, si toti oamenii de stiinta, aveti ceva in plus, recunoscut de filozofi, nediscutat in cartile de fizica si soptit pe la colturi dupa cursul de relativitate: qualia. Faptul ca tu simti durerea precum un robot nu o va simti niciodata te face intrinsec diferit de acel robot, spun filozofii. Eu, dupa ceva ani, le dau dreptate si nu pot sa nu recunosc cum aceasta qualie se zbate in toti, chiar si in acei oameni de stiinta care o ignora sau ii neaga existenta, cum se manifesta deplin (cred eu) in cautarilor lor ascunse sub numele Adevarului. Cred ca Adevarul este rece pentru un robot si cald pentru tine, tocmai pentru ca aceste stari sufletesti ale tale, pe care tu le SIMTI, te fac intrinsec diferit de un robot. Asta este ceea ce de fapt cauti tu si ceilalti oameni de stiinta, caldura acelui Adevar mai degraba decat faptul in sine. P.S. ca sa fie clar, vezi ca in text Adevarul este doar cel stiintific, nu am facut niciunde vreo legatura intre acesta si adevarul crestin, tocmai pentru ca, pentru mine, ca si pentru tine, Adevarul nu poate fi (prin definitia impregnata de pe bancile facultatii) decat stiintific. Este insa raportarea noastra la acest adevar, perceptia lui pentru noi, cea care se discuta aici, cea care ma urmareste si pe mine…
numai de bine
cristi
Dl Cristi, nu gasesc sensul ultimei postari.
In primul rand nu exista adevar absolut. Ceea ce se poate face este numai…cautarea adevarului. „Gasirea lui” este un non-sens si nu vreau sa explic aici de ce.
Pe de alta parte nu inteleg ce propui dta cand respingi „adevarul rece al faptelor”.
Preferi in locul lui „minciunile calde ale imaginatiei necritice”?
Tocmai asta este problema acum in Romania, ca aceasta cautare a adevarului, in buna credinta, a fost inclocuita cu „venerarea moastelor sfantului Pavel”.
Nu mi-a venit sa cred cand am vazut la Patriarhie cozi enorme pe zece randuri de oameni cu copii in brate care stateau ca sa vada ciolane ale acestui „sfant” aduse de …greci! Contra cost! Asta sa fie oare alternativa cautarii adevarului?
In primul rand acea multime de ignoranti nu a citit nici macar cele cateva randuri scrise de si despre acest personaj, in „scripturi”! Ca altfel ar cunoaste faptul ca nimeni nu stie unde a murit el! Cu atat mai putin unde a fost…ingropat, in caz ca a fost ingropat!
Si atunci ce cadavru au adus grecii?
De, isi mai dreg si ei venitul national cu ajutorul prostimii de la nord de Dunare!
Societatea romaneasca are mare nevoie de o trezire la realitate. Desi poate ca aceasta trezire nu se poate face fara ca societatea romaneasca sa treaca prin cea mai mare mizerie. Nu sunt cinic, sunt numai frustrat de directia in care se misca acum societatea romaneasca.
Care nu are nevoie de minciuni, ci numai de un efort facut in buna credinta ca sa fie eliminate minciunile.
Cat despre robotii extraterestrii, sa-i lasam deocamdata in pace.
Anton, spune-mi Cristi 🙂
<>
Nu esti primul care spune asta, asta e unul dintre motivele pentru care nu mai scriu… Sensul insa este, dupa mine, sa lamuresc doar situatia, ca la clasa, fara a da vreo solutie magica, sa inteleg doar in ce directie curge apa raului, cum se rostogolesc pietrele, fara sa spun daca e bine sau nu….
<>
De acord. Adevarul la care m-am referit este cel din manuale si verificat de mine cu creionul, hartia si aparatul de masura. Desigur, este relativ si are viata scurta.
Eu nu resping adevarul rece al faptelor, nici nu propun nimic in schimb. Doar remarc cum ne auto-inselam toti crezand ca noi cautam Adevarul, cand de fapt noi cautam traierea data de momentul descoperii… Este doar o constatare, atunci cand am sa descoper ceva nou care pot face cu aceasta constatare, am sa ma ridic si am sa strig in gura mare…
Remarc atacurile tale asupra crestinilor si asocierea lor cu problemele societatii romanesti, asociere care nu cred ca este corecta. Eu zic asa, unu, daca mi-ar murii copiii in incendiu, sa nu ma injuri ca fac o rugaciune pentru ei. Doi, hotii din Romania sunt si crestini si atei, cred ca trebuie luptat impotriva tuturor, fara discriminare.
numai de bine
cristi
1. Cred ca nu am fost inteles cand am afirmat despre „adevarul absolut” ca asa ceva nu exista in stiinte. S-au scris carti intregi despre acest subiect; nu pot sa ocup atata spatiu aici. In schimb cautarea adevarului in viata este o actiune foarte importanta, cred, pentru cei care nu vor sa-si bazeze viata pe minciuni. Numai religiile pretind ca detin „adevarul absolut”. Repet,nu exista asa ceva si nici un om de stiinta nu ar accepta ca „l-a gasit”.
2. Nemultumirea mea este legata de directia spre care merge acum societatea romaneasca. Nu am nimic cu cei care cred intr-un dumnezeu sau altul, dar cred ca inlocuirea stiintei cu religia este o mare greseala. Si in comunism a existat un asemenea fenomen, la alt nivel, fenomen care totusi a disparut odata cu stalinismul.
Insa acum am asistat la o cadere si mai mare in obscurantism la nivel social decat atunci. Societatea romaneasca seamana mult cu societatile islamice: de exemplu in Iran sub dictatura ultimului sah, societatea a facut progrese, dar imedicat dupa ce dictatura „sahului” a fost inlaturata, populatia a revenit la „broboade”.
In Romania, imediat dupa ce dictatura comunista a fost inlaturata, s-a revenit la „imbrobodirea” spirituala. In loc sa facem un pas inainte, s-a facut un pas urias inapoi. Din acest motiv cred ca ar fi foarte utila revenirea la discutarea stiintei, nu a religiei.
3. Daca esti elev de liceu ai nevoie sa-ti insusesti mai bine gramatica (vezi „murii”).
Am impresia că dl cristi, forţează un pic nota familiarităţii, mai clar, a „tutuielii”, care probabil îl amuză, sau îi lipseşte într-un alt context. Ştim foarte bine că democraţia, rău înţeleasă, îngădie tot felul de libertăţi comportamentale şi că dezinvoltura excesivă devine una din atuurilor ei. Eu nu cunosc gradul de intimitate al dlui Maier cu dl cristi, observ însă că dl Constantinescu încearcă să-i amintească:”Dl Cristi, nu găsesc sensul ultimei postări”, că la Acum există o anumită ţinută, de respectabilitete, în felul de se adresa. Pe de altă parte, înţeleg că dl Constantinescu nu găseşte sensul lungilor postări ale dlui cristi, deoarece nici eu nu găsesc suficientă coerenţă în opiniile dlui,mai cu seamă cele legate de articol. Cred că suita de „speculaţii intelectuale”, de claritate aproximativă, nu pot avansa dezbaterea ci, mai curând, expune autorul articolului la pierdere de timp cu explicaţii repetitive. N-o luaţi în nume de rău, dle cristi, fiind vorba numai de o simplă ajustate a discurului dvstră, pentru a ne permite şi nouă să-i gustăm conţinutul. Numai bine, S.Ionesco
Domnule Ionescu, nu era nevoie sa folositi o nota ironica. Sunt si eu om ca si dumneavoastra si, credeti-ma, nu a fost intentia mea sa ma amuz, incerc doar sa impart niste idei asa cum fac si altii pe net. imi cer scuze daca l-am tutuit pe d-l Constantinescu, am avut la inceput senzatia gresita ca este student. Am notat ca nu va intereseaza gandurile mele, tocmai de aceea am incetat sa mai scriu, pentru ca aceste ganduri nu ating intr-adevar pe nimeni. Sa remarcati va rog ca discutia a inceput de la intrebarea domnului Maier, la care am incercat sa dau raspuns tocmai pentru ca ma preocupa, de aceea nu are legatura cu subiectul articolului. Sensul postarii mele l-am mai explicat odata, in aceea ca nu cautam adevarul pentru forma lui, ci pentru emotia pe care ne-o da. Am sa continui numai putin si apoi am sa inchei, pe ideea ca emotia mi se pare mereu personala, de unde problemele de comunicatie chiar si dintre noi acum. Pentru cei mai multi, emotia e legata de nationalitate, credinta, sexualitate, familie, adica lucrurile pe care el le-a permis (voit sau nevoit) sa intre in definitia eu-lui. De aceea sunt si greu de inteles mesajele mele, pentru ca eu personal am incercat sa elimin cat am putut aceste reziduuri, pentru a vedea cu ce raman (nu ma consider roman, sau crestin sau altceva). Nu pot atinge lumea cu cuvintele mele pentru ca nu vreau sa apelez la nationalitatea cititorului, la credinta lui sau la alta iluzie asociata identitatii. In acest neant in care raman doar formulele ce descriu materia si doar simtirea pe care nu o pot explica, imi regasesc putini prieteni. Cu amaraciunea ca pe acest portal nu mi-am putut gasi cativa, va promit ca nu mai intru aici, pentru nu a va mai deranja cu „speculatiile” mele.
Numai de bine
cristi
Domnule cristi,
E păcat că v-aţi ofuscat pentru atât de puţin, pentru un schimb de mesaje sincere, nicidecum răuvoitoare. Tonul, lejer înţepător, cu care m-am exprimat, se referea la modul dv., de a vă adresa care, mie personal, mi s-a părut un pic excesiv şi neobişnuit în Acum. Bineînţeles că în momentul când se stabileşte o apropiere amicală, sau când aceasta este preexistentă, nimeni nu va fi surprins. Ar fi chiar ipocrit să se pretindă vreo restricţie pe acest plan. Redactorul şef al revistei, dl. Ştefan Maier, amintea nu de mult, că orice comentariu se poate aştepta la o opinie contrară, exprimată, evident, în termeni civilizaţi. Nu cred că replica mea la opinia dv., ar fi depăşit limitele bunei cuviinţe. Aşadar, dle cristi, susceptibilităţile de această natură, în afară că sunt dăunătoare sănătăţii, vă mai împiedică şi dreptul legitim la exprimare. Mă puteţi crede că, eu personal, am înţeles preocupările dv de ordin existenţial, prin care mulţi dintre noi au trecut, sau trec, dar modul în care le expuneţi nu este suficient de clar. În tot cazul, intenţia mea de a vă vexa, este cu totul inexistentă. Numai bine, S. Ionesco
Intr-un fel sunt intr-adevar student toata viata!
Parerea mea este ca putem foarte bine sa schimbam idei fara sa se simta nimeni ofuscat sau jignit. Asa ca va invit pe toti sa cititi si alte articole pe care le voi scrie. Urmatorul articol incheie aceasta mica serie, dar vor urma altele care, cred eu, vor fi si mai interesante prin tematica lor (voi atinge si unele subiecte niciodata discutate pe acest site).