Strada ca un gît retezat –
deasupra norii
întinzîndu-se ca niște ciorapi
deșirați peste
o față nevăzută;
apoi mulțimea de capete
ondulîndu-se
în dreapta și în stînga
în bătaia vîntului…
Și în mijlocul mulțiimii – tu,
îmbrăcat într-un pardesiu alb,
lung pînă-n călcîie,
cu ochelari fumurii pe ochi
și pălăria de fetru pe cap,
stai nemișcat ca un stîlp
acoperit de afișe și reclame,
cu mîinile înfundate în beznă,
așepți ca mulțimea
să se oprească în loc
și să se prosterneze la picioarele tale…
…. Însă nimeni
nu se oprește, toți alunecă
pe lîngă tine
și prin tine
ca și cum n-ai exista…
…Numai eu,
ajungînd în dreptul tău,
îmi scot pălăria
și-ți fac o reverență adîncă,
după care, chicotind,
mă fac nevăzut
după primul colț,
intrînd într-o bodegă…
… Citesc. Citesc si nu ma satur! Talentu-i un copil strengar ti-a fost dat tie
fara s-ai habar, dar tu traiesti si-l folosesti, de parc-ai fii margaritar …
„Insir-te margarite, pe lungi fire aurite” (Victor Eftimiu ) .
Cu drag si admiratie, Itzhak Bareket .
Din gresala editoriala de paginatie, ecoul de mai sus apartine de fapt si de drept adresat distinsei doamne RUXANDRA ANTON PENTRU ORIGINALITATEA poeziilor
publicate in ACUM. Rog insistent rectificarea de rigoare.
Cu multumiri si urari de bine, Itzhak Bareket .