Strada ca un gît retezat –

deasupra norii

întinzîndu-se ca niște ciorapi

deșirați peste

o față nevăzută;

apoi mulțimea de capete

ondulîndu-se

în dreapta și în stînga

în bătaia vîntului…

 

Și în mijlocul mulțiimii – tu,

îmbrăcat într-un pardesiu alb,

lung pînă-n călcîie,

cu ochelari fumurii pe ochi

și pălăria de fetru pe cap,

stai nemișcat ca un stîlp

acoperit de afișe și reclame,

cu mîinile înfundate în beznă,

așepți ca mulțimea

să se oprească în loc

și să se prosterneze la picioarele tale…

 

…. Însă nimeni

nu se oprește,  toți alunecă

pe lîngă tine

și prin tine

ca și cum n-ai exista…

 

…Numai eu,

ajungînd în dreptul tău,

îmi scot pălăria

și-ți fac o reverență adîncă,

după care, chicotind,

mă fac nevăzut

după primul colț,

intrînd într-o bodegă…