gîndurile nu au ţară

cînd nu poţi spune ce gîndeşti

fără să fii acuzat de ostilitate şi crimă

împotriva orînduirii

vîrsta gîndurilor e alta decît vîrsta cuvintelor

dezleg ceea ce trebuie să spun

de ceea ce trebuie să tac

zi şi noapte

pînă le ies cuvintelor nespuse rădăcini albe

care intră în pămînt

în pămînt cuvintele sînt de neclintit

Lana spune că nici pămîntul nu trebuie să ştie ce gîndesc

dar eu n-o cred

în pămînt este inima mamei

care bate pînă cînd iarba începe să cînte

şi nu e nimeni să mă ducă acasă

cînd capul mi-e greu de pămînt

şi de cîntecul ierbii

în camera Lanei este un borcan mare cu un peştişor auriu

peştişorul se uită la mine cu toate cuvintele mele din pămînt

borcanul este ţara

îi spun iar ea închide fereastra şi ascultă la uşă

dincolo de uşă se aud paşi

chiar şi atunci cînd nu este nimeni

paşii rod din pereţi

şi pereţii devin patria mea scufundată

într-o zi tot voi duce peştişorul la rîu.