gîndurile nu au ţară
cînd nu poţi spune ce gîndeşti
fără să fii acuzat de ostilitate şi crimă
împotriva orînduirii
vîrsta gîndurilor e alta decît vîrsta cuvintelor
dezleg ceea ce trebuie să spun
de ceea ce trebuie să tac
zi şi noapte
pînă le ies cuvintelor nespuse rădăcini albe
care intră în pămînt
în pămînt cuvintele sînt de neclintit
Lana spune că nici pămîntul nu trebuie să ştie ce gîndesc
dar eu n-o cred
în pămînt este inima mamei
care bate pînă cînd iarba începe să cînte
şi nu e nimeni să mă ducă acasă
cînd capul mi-e greu de pămînt
şi de cîntecul ierbii
în camera Lanei este un borcan mare cu un peştişor auriu
peştişorul se uită la mine cu toate cuvintele mele din pămînt
borcanul este ţara
îi spun iar ea închide fereastra şi ascultă la uşă
dincolo de uşă se aud paşi
chiar şi atunci cînd nu este nimeni
paşii rod din pereţi
şi pereţii devin patria mea scufundată
într-o zi tot voi duce peştişorul la rîu.
stimata si mult apreciata d-na.RUXANDRA ANTON.pentru mine , e o adanca desfatare sa-ti citesc poemele . originalitatea ideilor si mai ales forma concisa in care sunt expuse , sunt de o inalta calitate care merita cele mai desavarsite superlative .
cu drag si urari de bine ,itzhak bareket .
…pestisorul are un deosebit de mare noroc ca inoata in tara – *borcanul* -care-ti apartine…
multumesc frumos…in borcanul asta esti si tu de vreme ce te uiti la mine cu cuvintele mele…
toate cele bune!