Desene pe obraz

Uncategorized

Desene pe obraz

 

Lana îmi împleteşte părul

îmi pune panglici multicolore şi rîde

apoi îmi desenează pe un obraz

întîmplările ei din piaţă

obrazul meu devine livid

la episodul cu măcelăria

nimeni nu şi-ar dori să poarte un şorţ de cauciuc

şi o secure plină de sînge

însă Lana mă obligă să le iau

şi să ţip ca un animal înjunghiat

măcelarul a încercat să o sărute

chiar acolo langă masa de tranşat carne

afară era un ger de crăpau pietrele

şi rîndul de oameni ca un convoi mortuar

aştepta să se deschidă măcelăria

şi lana aştepta

să se deschidă pămîntul şi să o înghită

pe celălalt obraz Lana îmi desenează un soare

fiindcă şi în casă e frig.

2 thoughts on “Desene pe obraz

  1. p0em care reuseste sa fixeze prin desen sugestiv ,o stare de lucruri si intamplari de neuitata , trista amintire .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top