intr-o după-amiază fluidă, imbibată in mister,
umbre umane desprinse parcă de pe faţada imparţială a clădirilor,
sub influenţa malefică a apusului,
se dezintegrează.
madrigaluri sonore proiectează realitatea pe un ciob de oglindă, atârnat de gâtul turnului babel.
ceru-i mut,
privirea fără dezmierdare
culoarea fără floare,
vezi doar limbi inţepate de săbiile orgoliului.
cârje de lemn sprijină cerul.
din trupul unor ciudate girafe,
sertare goale de sentimente
işi deschid palmele
cerând milă
unui soare
care intârzie să vină la banchetul supravieţuitorilor.
rănit in orgoliul propriu,
ceasul moale
este dus pe prăjini de circari transparenţi.
bucuria hărăzită de destin momentului,
se scurge in afara timpului.
colivia din centrul cercului,
sau
din centrul universului,
sau
din propria-ţi retină
poate fi o casă cu zăbrele,
in care stăpâna văzduhului
trăieşte cu intensitate,
o intemniţare
perpetuă.
fetiţa dulce,
are acadeaua intre dinţi,
te priveste in ochi şi bate din palme:
a auzit ciripitul păsării.
tu il auzi?