ACUM.TV

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea celui care a fost şef-rabinul României timp de aproape 50 de ani, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România împreună cu Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România a organizat un simpozion-dezbatere cu privire la personalitatea şi rolul lui Moses Rosen în istoria postbelică a evreilor români.

În opinia publică el este receptat ca o personalitate controversată, cu prieteni şi duşmani, căruia i s-au adus aprecieri dintre cele mai elogioase pentru ceea ce a făcut în vederea salvării iudaismului în această ţară, şi critici dure, atât la adresa felului autoritar în care a condus comunitatea evreiască, precum şi la adresa compromisurilor pe care le-a făcut ( poate sub pretextul „scopul scuză mijloacele”), punându-se în slujba regimului comunist, şi oferindu-şi sprijinul lui Nicolae Ceauşescu, contraserviciul primit de la autorităţile româneşti fiind supravieţuirea evreilor şi plecarea lor în Israel.

Cam acest lucru a reieşit şi din luările de cuvânt ale simpozionului, în majoritatea lor din partea unor persoane care l-au cunoscut , au colaborat cu el şi din care vom cita câteva idei.. Un portret echilibrat a fost schiţat de prof. univ.dr.Liviu Rotman, directorul Centrului de Istorie, care a arătat poziţia dificilă în care Rosen a preluat mai întâi funcţia de şef-rabin. .Contrar unor afirmaţii care susţineau că marele rabin Alexandru Şafran ar fi fost obligat să-şi părăsească postul şi România, Liviu Rotman a fost de părerfe că plecarea lui a fost dinainte pregătită, Şafran aşteptând să vadă cum evoluiază lucrurile în România.

Până în 1990, şef-rabinul Rosen a ştiut „să citească harta politică a României”, să se adapteze şi să profite de contextul intern şi internaţional în favoarea comunităţii evreieşti. Desfiiinţarea Comitetului Democratic Evreiesc (CDE) i-a permis să acceadă şi la funcţia de preşedinte al Federaţiei, să iniţieze acţiuni care au dus la menţinerea evreimii.

După 1990, nu a reuşit să înţeleagă mecanismele democraţiei, dar chiar şi atunci a sesizat pericolul valului de antisemitism care se declanşase imediat după schimbarea de regim, nu numai în revista „România Mare” dar şi în alte publicaţii din România, a arătat Liviu Rotman. Dr. Lya Benjamin a scos în evidenţă marele merit al şef-rabinului, de relansare a studierii istoriei evreilor din România, de creare a şcolii de istoriografie modernă a evreimii române.

Rabinul Rosen a făcut compromisuri pentru salvarea iudaismului din România, a fost de părere vorbitoarea. Era sau nu era Rosen un „rabin roşu”?, s-a întrebat cercetătoarea şi a anjuns la concluzia că rabinul avea o gândire de stânga, social-democrată, se pronunţa pentru dreptate socială şi susţinea că nu există o incompatibilitate între idealurile sociale, Tora şi dragostea faţă de Sion. El a luptat pentru supravieţuirea spiritualităţii iudaice, concretizată printre altele prin înfiinţarea Revistei Cultului Mozaic pe care a şi folosit-o în acest scop. Că aşa s-a şi întâmplat, o confirmă rapoartele Securităţii despre care a vorbit cercetătoarea dr. Anca Ciuciu, care a arătat cum agenţii care răspundeau de revistă căutau şi găseau mesaje secrete ascunse printre rânduri şi atrăgeau atenţia asupra „pericolelor” pe care le reprezenta publicaţia, cu un tiraj mare, răspândită şi în străinătate.

Rosen a fost o personalitate dură, în conflict cu intelectualii evrei care, după 1990, i-au reproşat că se îmbată cu elogiile la propria-i persoană, ce deranja spiritul critic al intelectualilor, a arătat dr. Harry Kuller. El a schiţat cariera şef-rabinului, subliniind că atunci când a reuşit să aibă în mână toate pârghiile de conducere ale vieţii evreieşti, a putut să obţină o serie de avantaje pentru menţinerea comunităţii şi supravieţuirea iudaismului. Emigrarea masivă a evreilor nu a fost o iniţiativă a lui Rosen ci a statului român, dar prin intervenţiile lui în favoarea obţinerii clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru România, a reuşit să asigure condiţii mai bune celor care făceau Alia.

Alţi vorbitori au scos în evidenţă o serie de trăsături negative ale lui Moses Rosen, cultul personalităţii care s-a creat în jurul lui, dorinţa lui de a concentra puterea într-o singură mână, duritatea care o caracteriza, manifesatându-se diferenţe de opinii şi în ceea ce priveşte motivele care l-au determinat să colaboreze cu regimul comunist. Deoarece portretul real al lui Moses Rosen necesită multe opinii, s-a decis continuarea dezbaterilor în cadrul unui alt simpozion.

Acest articol a fost publicat duminică, 5 august 2012 la rubrica Istorie si actualitate.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.