Zbor; Bucureştiul rămâne în urmă.
Rămân triste în ploaia rece
Drumuri ştirbe, câini vagabonzi, cerşetori, drogaţi,
Ruinele oraşului vechi dezgropate de sub pulberea anilor.
Prin Cişmigiu m-a durut amintirea privirilor tale, ecoul paşilor tăi.
Ani la rând m-au chinuit mireasma florilor din buchetul oferit la plecare,
Amintirea gloanţelor unei revoluţii care ne-a învins;
Paricid disimulat într-o falsă îmbrăţişare.
La Ateneu marmora scărilor, balcoanele, candelabrul strălucitor,
Nu m-au recunoscut.
Mă priveau, mă atingeau cu răceala unei mâini străine
Strânse de circumstanţă, cu un zâmbet şubred,
La o prezentare formală.
Doar din spatele scenei pluteau efluvii calde:
Acordurile unei rapsodii ca o amforă pentru suflet.
M-am trezit în zori, am chemat un taxi, am plecat.
Aeroportul m-a aşteptat cu parcarea goală, cu faţa crispată.
Ori faţa mea se oglindea în ferestre odată cu soarele?
Zbor; Bucureştiul rămâne în urmă cu oamenii lui
Disperaţi de teroarea procentelor.
Ilustrată expedită mie, să nu uit de unde-am plecat.
Da, zguduitor…multora ni s-a intimplat fenomenul…Splendid exprimat prin limbajul poeziei..