In loc de inceput/ ….. multi oameni traiesc mai mult pentru a evita suferinta decat pentru a trai bucuria vietii! Nu stiu sa se bucure CU ce au si vor parca altceva… Spun asta gandindu-ma la parintii care, voind un viitor mai bun pentru ei si familia lor, hotarasc sa ia drumul tarilor care ofera pe ora mai multi bani decat poti castiga in Romania! Ei cred in puterea lor de sacrificiu si-n puterea mainilor care au in fiecare deget un mic creier… Nu e romanul cum se spune peste tot, ci dimpotriva, e harnic si mintos si bun la suflet! Dar ce facem cu tatii, cu mamele care se hotarasc sa lase casa copiilor lor golita de prezent, de ei insisi, cand… de parinti avem nevoie in copilaria noastra! Se gandesc ei la viitor!? care viitor? intre trecutul copilului parasit astfel (pentru ca el nu-ntelege daca intradevar banul este moneda de schimb pentru orice) – el stie cel mai bine ca pentru dragoste nu e! Un copil se va trezi imediat ca dintr-un vis, vlaguit de zeci de intrebari, nu e nimeni atat de aproape ca mama sa raspunda la ele! se intraineaza si-ncet, incet ajunge sa se-ntrebe de ce tocmai lui i se poate intampla asta! Lipsa mamei inseamna instabilitate emotiva, prezenta ei da echilibru perfect balantei interioare, intre increderea in sine si-n ceilalti nu se deschid prapastii…
Toti copii vor sa fie mai iubiti, mai apreciati, mai in siguranta! Cum pot ei ajunge sa-nteleaga atat de multe lucruri cand cei in grija caruia raman, de multe ori n-au ei timp pentru ei! VIITORUL de care-i vorbesti copilului aproape ca e anulat in ziua cand vrei sa pleci, e un hau care se deschide si o rana ramasa la fel intr-un suflet de copil – v-ati gandit la asta!? stiti ce se-ntampla cu sinele sau, cate emotii negative aduna in timp (asteptarea, frica, izolarea, etc) ramane fara punte in amintirea unui astfel de copil o rana deschisa! El nu poate spune cata nevoie are de noi pentru ca nu stie cum, noi vrem sa ne indeplinim un vis dar cu un astfel de pret!? prabusind lumea atat de firava a propriului copil! Ati citit despre un copil exceptional care s-a sinucis de dorul mamei sale!? Care era in grija bunicii, era iubit si valorizat dar nu mai putea indura lipsa mamei! Iata un esec al sufletului cazut intr-o suferinta extrema! Mama este o fantana de iubire pentru copil, atasamentul da ganduri curate si luminoase! Alaturi de parinti copilul se dezvolta armonios, el este un generator de stari! Si-asa incurcati de viata si incalciti in emotii nedefinite, se simt tradati, nevoia lor de dragoste fiind de 10 ori mai mare decat putinta de a oferi! EXISTA VREO MONEDA DE SCHIMB PENTRU DRAGOSTEA LOR? Plecarea in strainatate este privita de specialisti ca fiind tot un abuz pentru ca psihologul priveste cu sufletul celui parasit, adica al copiilor… si acum…
Lectia despre maltratare sau abuz!
Multi dintre voi va plangeti ca in viata voastra de pana acum (cel putin o data) ati trait un abuz fizic sau emotional din partea parintilor sau a altor persoane (vom vorbi si de abuzul sexual, cu alta ocazie!)
Imi scrieti cat de vinovati va simtiti „in fata eroilor de tot felul”, ca adjective ca „rau, impertinent, nebun, prost” sunt arhiauzite iar terorizarea zilnica cu astfel de arme, alungarea, parasirea, climatul de neliniste nu naste in voi decat ura, ostilitatea si … uciderea tacuta !
Ca psiholog, dau mare importanta relatiei parinte-copil, climatului nascut din comunicarea pasnica, rabdatoare a parintelui, pe de o parte, si de cooperare si ascultare a copilului. Si atunci de unde rasar parintii „problema” si copii „neascultatori”? Nici unii, nici alti nu se nasc numai buni sau rai, ei devin buni sau rai!!! Sunt parinti care atribuie copilului propria lui zi proasta, agresivitatea, anxietatea lui este transferata acestuia invinuindu-l pe nedrept „nu esti sanatos!!!”.
Altii – putini din pacate, traiesc tocmai pentru a-l pune in valoare pe copilul sau, il invata ce inseamna sa aiba asteptari realiste de la viata, il invata modestia si lipsa de pretentii dar … asta tine de rabdare si de abilitatile celui care educa …
Un parinte bun are o relatie de empatie extraordinara cu copilul sau. Te simte de la sute de Km., daca ai o problema, stie daca plangi sau razi, daca este fericit sau nu … Empatia este un proces cognitiv si emotional, inseamna caldura pozitiva, inseamna a face educatie fara stres, inseamna mai intai abilitatea de a se educa pe sine mai intai.
Dar cati parinti vor sa se educe???
Toata lumea vorbeste de copiii rai, dar de parintii rai nu aminteste nimeni.
Atentie, parinti! De multe ori suntem toropiti pur si simplu de griji, de neajunsuri, de regulile care la randul nostru am primit-o! Ne nastem cu greselile-n protap, cu pedepsele-n protap, parca suntem mereu nervosi si pusi pe cearta, tot stresul nostru il revarsam pe copil!
Toate cuvintele noastre grele, toate actiunile noastre pedepsesc (fie ele emotionale sau fizice) nu fac decat sa respinga, sa critice nemasurat, sa rupa cordonul ombilical al unui angajament pozitiv!!! De aceea, va spun, nu ar exista copii rai daca parintii ar sti cum, daca s-ar educa, ar fi pur si simplu buni!!! De-aceea primul pas pentru a deveni de maine un parinte bun este abilitatea de a ne accepta in primul rand, copilul asa cum este el! Multi dintre parintii agresivi au avut parte de o copilarie in aceeasi suferinta traind si simtindu-se ostili, vinovati si izolati … Acceptarea si pretuirea sunt primele atribute pe care trebuie sa le avem la indemana unei bune relatii. Pentru ca nevoile de baza ale unui copil sunt: nevoia de dragoste si acceptare, de grija, securitate si continuitate. Un copil aflat in dificultate, pus mereu la perete, crescut in circumstante stresante dezvolta mai tarziu o imagine de sine scazuta, are mereu o parere proasta despre el si actiunile lui, n-are incredere in el, nu stie sa-si faca prieteni si-n cele mai multe cazuri sunt copii vulnerabili! Multi copii s-au invatat cu tratamente grele, n-au altceva de facut decat sa taca. Ei traiesc vesnic vinovati, vina care se citeste in compartimentele autodistructive, sunt hipertimizi, sunt fricosi, n-au curaj sa gandeasca pentru sine, accepta cu stoicism viata grea pe care o traieste.
Interactiunea dintre parinti si copii, relatia de prietenie sau dimpotriva de subordonare este foarte decisiva in formarea lui ca personalitate dar si pentru felul cum se va privi el ca adult.
In literatura de specialitate s-a vorbit chiar de cateva categorii de copii in situatii de maltratare si anume hipersensibilii (timizi, inhibati, dificili in a pastra relatii), copilul placid, cel greu de apropiat, introvertit, tacut, speriat de viata si de el insusi si a treia categorie copilul cuminte, care nu protesteaza, daca se simte inselat si neglijat nu are energie si putere sa strige.
Chiar daca stim ca cele mai dese reactii la suferinta sunt protestul, disperarea, negarea indiferent de tipul de personalitate, copilul dezvolta o perceptie de sine scazuta, priveste in gol, este apatic, isi traieste intens trauma, da dovada de concentrare redusa, reactioneaza violent cu cei din jur si se izoleaza atat de parinti cat si de prieteni.
La polul celalalt sunt relatii bune cu parintii, de acceptare, de pretuire si de intelegere corecta a realitatii se va simtii iubit, valorizat, va avea o imagine de sine pozitiva, isi va iubi parintii, vor fi cooperanti, cu mult respect, mereu atenti sa nu-i supere; nu se vor simti frustrati si nu vor cunoaste sentimente de respingere ci dimpotriva – de atasament.
S-au facut multe studii pentru imbunatatirea functiilor parentale si a interactiunii intre parinti si copii. Parintele trebuie sa doreasca acest lucru, sa doreasca o cooperare mai buna in relatiile sale, el trebuie educat (de psihologi) sa pregateasca un teren nou pentru viata sa sau o cale de a elimina experienta dominarii, mai intai! Sa expermenteze prietenia si nu autoritatea, ajutorul constant si nu pretentiile absurde, sa se angajeze pozitiv in a darui hrana materiala si spirituala copilului sau fara reprosuri si asteptari „inselate”. Numai asa, copilul va dobandi sentimentul ca este valoros prin el insusi, nu prin ajutorul primit, isi va exprima frumos sentimentele iar relatia sa cu parintele va fi centrala deosebita si speciala.
Si lipsa de atentie a parintilor este un abuz…
Exista tot felul de forme de abuz… ignorarea, traiul la voia intamplarii, lipsa de atentie si NE-implicarea parinteasca cand parintele lucreaza pana tarziu si aproape nu se mai vede cu copii, dar si sufocarea cu dragostea si grija exagerata care de multe ori plictiseste, sufoca si culmea, indeparteaza (singura situatie in care dragostea poate fi privita ca un handicap). TOATE, sunt altfel de forme de abuz… la care oricare dintre noi trebuie sa mediteze.