Un pardalnic complex de inferioritate afecteaza modul in care interactionam cu restul lumii, dar si relatia dintre noi. Nesiguri pe calitatea, pe substanta propriilor noastre simboluri si credinte, obiceiuri si acte de cultura, copiem la indigo ce vedem la altii, cu speranta ca vom castiga in valoare, ca macar vom parea mai inteligenti, mai frumosi…
A fost o vreme cand ne frantuzeam, iar despre acea vreme Coana Chirita poate depune marturie in deplina cunostinta de cauza.
Acum ne americano-hispano-italiano-englezim…
Ne botezam copiii cu nume de import, parandu-ni-se mai elegante, mai simpatice…
Copiem emisiuni TV de succes (uneori indoielnic) din Occident, copiem umorul altora, stilul altora, subiectele altora, ca si cum noi am fi lipsiti de idei originale.
Ne fandosim cu “telenovele romanesti”, cand altii au facut deja traditie in aceasta categorie de seriale, ne afisam amatorismul ca pe o calitate, calitatea de a fi marunt…
Intram in chat folosind prescurtari aparent fonetice, unele dintre ele deja standardizate
Copiem un Dracula inventat pentru succes literar si preluat de industria cinematografica din motive care n-au tinut de adevarul istoric, ci de audienta si profit. Dupa care, lipsiti de verticalitate, ne aliniem la iresponsabila suprapunere peste un personaj care a existat cu adevarat, domnitorul Vlad Tepes. In loc sa punem lucrurile la punct, cedam tentatiei castigului facil si mimam adeziunea la un mit fals.
Batem la usa cu “knock- knock!” in loc de “cioc- cioc!”
Se face o insistenta propaganda, in mass-media, sarbatoririi Sfantului Valentin, de parca ar exista o anume intentie de a ni se forma, aproape cu forta, traditii ce nu ne apartin.
De Halloween, daca altcineva n-o face, sarbatoresc copiii din orfelinate sau din scolile cu elevi saraci, pe baza de sponsorizari. Copiii, in naivitatea lor, se bucura cand li se ofera prilejul unei serbari cu masti si costume inedite. Si daca e gratis, de ce nu? Evident, principalele posturi de televiziune trateaza evenimentul ca pe al doilea Craciun si se lasa impresia ca o tara intreaga nu are alta grija decat sa stea o noapte intreaga cu masca pe fata.
Pustani care nu se descurca prea bine cu declinarile si conjugarile in limba materna, ori cu acordul dintre subiect si predicat, nu uita sa-si impaneze vocabularul cu cuvinte si expresii “cool”.
Nici macar injuraturile nu mai sunt autohtone. Se folosesc cele de import, axate pe un fond principal de 3-4 cuvinte, in locul diverselor, savuroaselor, consistentelor, parfumatelor obscenitati stramosesti de o exceptionala varietate lingvistica si anatomica.
Marele risc al practicarii mimetismului, este sa nu devenim la nesfarsit hartia de sub indigo, atat de mazgalita de litere straine, incat sa nu se mai cunoasca nimic din scrisul original, autentic. Marele nostru risc este alterarea propriei identitati.