Brăila este stră-străbunica mea din moşi-strămoşi. Fac aceasta mărturisire de suflet fiindcă ea s-a născut prin preajma anului 1360, în partea de Est a României, pe malul Dunării. Din totdeauna i-a plăcut să primească oaspeţi din toate colţurile lumii, fiindcă uşile portului erau deschise pentru toate vasele maritime mari, remorchere cât şi pentru bărcile băştinaşilor – pescarii – cei mângâiau cu plescăitul de vâsle, valurile agitate sau liniştite până la tăcere.
Brăila este casa mea; aici m-am născut. Aici am învăţat primii ani de scoală, liceul şi pictura. Aici am cunoscut personal oameni de cultură care au dus numele Brăilei în mai toate colţurile Europei. Şi dacă sufletul, ochii şi inima mea au fost umplute şi de imaginea altor locuri din ţară unde-mi petreceam vacanţele cele lungi pe timp de vară sau unde am învăţat după terminarea liceului, tot Brăila a rămas oraşul de suflet fiindcă în mintea mea de copil cândva, o comparam cu marile oraşe ale lumii datorită portului şi-mi construiam în minte o lume fabuloasă, al cărei centru era Dunărea la Brăila – oraşul meu inconfundabil.
Aşa am învăţat să iubesc Brăila!
Aşa am învăţat să iubesc Dunărea!
Brăila cu pădurile ei vrăjite de sălcii şi plopi de la Corotişca şi Ghecet, în care ramurile se mişcau lin şi domol făcând umbre foşnitoare în albastrul apei.
Brăila cu pescăruşii şi cântecul lor: cu pescarii împătimiţi – pescuitul fiind asemenea unui ritual înălţător. Brăila, cu Dunărea ei înconjurată de foşnetul pădurilor toamna, strivită de gheţari iarna şi de soarele puternic vara. Dunărea, cu zborul pe verticală al pescăruşilor dragi.
Brăila, oraşul care poartă pe străzile lui bucuria sau tristeţea multor amintiri legate de mari personalităţi culturale, oameni aleşi şi de spirit ce au impus-o de multă vreme pe tărâmul culturii româneşti şi europene.
Şi dacă prin alte locuri vezi privelişti minunate cu afluenţi ai Dunării ce-ţi strâng la piept vegetaţiile pădurilor de brad şi pin, frasin şi mesteacăn, amurguri ce coboară-ncet peste oaza de linişte, la noi în oraşul dunărean vezi străzi drepte ca petalele simple ale unei flori. O Dunăre măreaţă ce dă un farmec aparte, precum farmecul unei amfore străvechi de agată, patinată vineţiu. Mai vezi Bărăganul nostru pârjolit uneori de seceta soarelui cumplit, iubit nu numai că este brăilean, ci şi pentru cuminţenia şi hărnicia lui.
Din timpuri străvechi oamenii se înfruptă din rodul său, grâul, dezmierdându-l şi mângâindu-l cu boarea sa de binefacere, stoluri de păsări îşi înalţă cântecele lor cântate către Dumnezeu, binecuvântând şi preaslăvind grâul.
Dumnezeule, bun Eşti, Doamne bun!
Text şi grafică: Constanţa Abălaşei-Donosa
Frumoase ganduri despre Braila,si imaginile imi amintesc de frumusetea Brailei din anii copilariei. Mi-am petrecut multe zile din vacante la malul Dunarii tot la fel incercand sa-mi manifest bucuria de a transpune in versuri si a desena pe hartie aceste frumuseti.
Multumesc D-nei Constanta Abalasei-Donosa pentru articol.
Brăila este unul dintre cele mai interesante orașe ale României, cîndva oraș cosmopolit (erau acolo greci, evrei, ruși și alte neamuri slave, armeni…). Am fost acolo de mult, dar sper că centrul istoric și faleza nu s-a degradat cum s-a degradat zona centrală a Constanței…
Sorin Paliga, ,,degradarea” (eufemistic spus) a zonei centrale a Constantei, este dupa parerea mea un cosmar si o culme a absurdului. E ca si cum ai asista la sinuciderea cuiva care de fapt e disperat sa traiasca. Inteleg ,,mecanismele” cara pasa-mi-te fac sa nu se poata face renovari, dar nu pot gasi nicio scuza. Am intotdeauna exemplu cu centrul istoric al orasului Porto (Portugalia) care e zece ori mai mare decît Lipscanii sau peninsula Constantei. Totusi, au gasit de cuviinta sa lanseze niste proiecte urbanistice, in care au evitat insa sa arunce din case pe cei care locuiau si sa transforme zona in getto de lux. Si-au propus realist sa restaureze cam o cincime, dar au facut-o super profesional. Avînd reteta, ei pot continua.
Pe partea noastra insa, ies in fata scepticismul, starea de sictir si lehamite in atitudinea fata fata de salvarea unor zone de patrimoniu urbanistic. Ba chiar cei care au raspunderea asta (am avut discutii personale, nu dau cu presupusul) prin atitudinea lor dau impresia ca se mîndresc ca e asa – ei si-au facut datoria sa demonstreze ca e incurabil. Am intrebat pe persoana respectiva ce va face cînd nu va avea niciun loc frumos în care sa se relaxeze in concediu. ,,Pai daca vreau sa ma delectez sa vad ceva frumos plec in concediu pe undeva prin Vest – le am acolo pe toate”.
Ca sa nu mai spun ca de patrimoniul urbanistic nu tin numai ,,casele si bisericile vechi” ci multe alte obiecte, cum ar fi cladiri industriale. O statie de benzina din anii ’60 poate fi un obiect de patrimoniu.
Ar trebui sa ne agatam macar de ,,vestea buna” ca avem un parc de cladiri de patrimoniu cam de zece ori mai mic decît alte tari ca Franta, Germania, Italia etc. Misiunea e in consecinta mult mai simpla si deci mai fezabila. Doar daca s-ar demara odata.
Despre Constanța am scris în primul meu articol din ACUM, despre non-reforma administrației. Degradarea centrului Constanței mă ucide, pur și simplu, este un oraș în care mă plimb totdeauna cu plăcere. Mazăre a reușit să-mi strice această bucurie. Să nu-mi spună că nu are nicio vină, îl sictiresc la scurt. Centrul unicului mare oraș din Dobrogea a ajuns o jale, așa ceva este inadmisibil. Ce e de făcut? Ne uităm și bocim?
S. Paliga: pe lînga alte motive, coruptia isi spune cuvîntul dupa cum bine se spune. Unii se fac ca nu au bani sa le restaureze, altii se fac ca le pazesc. Casele stau pe mine de aur, terenul. Nu spun o noutate, desi oficial toti invoca tot felul de „dificultati”.
Desi – veste buna – s-a terminat cu boomul imobiliar. In urmatoarele 2-3 decenii preturile la terenuri in Romania nu vor mai reveni la cotele fabuloase din 2008. Multi vor invata ca e o timpenie sa-ti construiesti un apartament sau vila de sute de metri patrati. Asa ca momentul ar putea fi prielnic sa se faca si treaba adevarata in imobiliare si urbanism. Ce facem cu competenta profesionala?? Daca pui intrebarea, specialistii sar ca arsi.
P.S.
Pentru cine are placerea sa se plimbe.
Constanta (si Porto) sînt pe Google Street view, Braila numai cu fotografii. Vizionarea optima e daca se foloseste modul de prezentare pe tot ecranul.
http://goo.gl/maps/EPLw0
http://goo.gl/maps/UHNg7
Braila: http://goo.gl/maps/1Rdy9
Si Porto, cu imensele lui case negustoresti, înguste precum cartile în biblioteca:
http://goo.gl/maps/rhZOh
Multumiri autoarei pentru articol si ilustratii!
Uite, o petitie – semnata in frunte de Neagu Djuvara – în care se cere salvarea unui (singur) monument. Vor reusi?
În strada Smârdan nr 39 se găseşte clădirea fostului Hotel Concordia unde Alexandru Ioan Cuza a fost ales în 23-24 ianuarie 1859 domn al Ţării Romaneşti, moment decisiv în realizarea Unirii şi a României moderne. Clădirea se află din păcate într-o stare de ruină avansată.
http://romaniacurata.ro/ltfont-colorblackgtsa-salvam-monumentul-istoric-al-unirii-de-ziua-eilt-3732.htm
Clădirea este în curs de renovare de circa un an. Și eu sînt curios ce și cum va ieși.
S. Paliga: stati asa, eu credeam ca aproape toate sunt „in curs de renovare” doar ca, în mod accidental, adesea „in curs” este mai lung decît „în curs” (de deteriorare). Din cauza asta, din pacate, diferenta fiind negativa, apuca sa se deterioreze, desi situatia va ramîne intotdeauna sub control.
P.S Pitestiul are doar cîteva, le numeri pe degete, „in curs” (Hanul de pe Sf Vineri in primul rînd, care ar putea fi un proiect splendid, cel mai frumos din oras). Pentru un oras de gabaritul Pitestiului ar fi floare la ureche. Stiu ca hanul cu pricina nu apartine municipalitatii (mi se repeta asta de fiecare data) dar mi-e greu sa inghit argumentul ca nu exista solutie „din respect pentru proprietatea privata”.
Centrul Istoric a stat neatins de dinainte de război, exceptînd clădirile „speciale” (Banca Națională, clădirea CEC-ului, acum diverse bănci și alte 2-3), acolo e de muncă ani de zile, eu zic că mai devreme de 2016 nu se termină de renovat tot ce se poate renova. Dacă va merge mai repede, m-aș mira. Problema e că acolo s-a lucrat iar heirupist, sub centrul istoric există niște tuneluri, niște foste crame, mă rog, orașul de sec. XVII, se putea face mult mai mult pt a le pune în valoare.