În perioada postbelică a României încă nu am întâlnit un preşedinte aclamat sincer, iubit de popor. E drept că nu mai trăim într-o lume medievală în care primirea lui Vodă ţine de ovaţii. Mă întreb dacă vreunul dintre politicienii români de astăzi se plimbă pur şi simplu printre cetăţenii umili, înglodaţi în grijile cotidiene. Îşi fac apariţia doar înainte de votare, cu promisiuni, şi în plus apar ca nişte boxeri neloiali lovindu-se sub centură.
Nu încerc să dezbat dacă preşedintele Traian Băsescu a violat rigoarea Constituţiei, nu încerc să elogiez interimatul USL-ului. Încerc să privesc cu ochii celor mulţi, celor aşteptaţi la vot, şi care din nefericire nu pricep nimic din analizele politice atât de prelungite în mass-media.
De la sloganul „Votaţi Soarele” din 1946 trecem de la un preşedinte la altul am reduce imaginea lor într-un inventar de tristă amintire pentru istoria noastră nu foarte îndepărtată.
Votul este un drept acordat cetăţeanului în a-şi exprimă în mod matur voinţa, opţiunea pentru reprezentantul lor. Nu sunt în măsură să am o percepţie reală deoarece nu mai trăiesc acolo de decenii, însă în experienţa mea de votant în S.U.A. şi în Canada mă ghidez după funcţionarea statutului de drept şi respectarea vieţii mele: munca, preţul benzinei, asistenţa socială etc. În 1995 am votat la un referendum ocazionat de separarea Quebecului de restul Canadei. Acolo am realizat pentru prima dată ce înseamnă forţa votului. O singură declaraţie discriminatorie a lui Jacques Parizeau, mentorul Partidului Quebecois, avea să atragă un NU masiv al votanţilor canadieni de origini etnice diferite.
Sunt realizări, salturi produse în România survenite odată cu intrarea în Uniunea Europeană, odată cu mersul istoriei, legalizate de noua societate de tip democratic.
Cetăţeanul votant ar trebui să ştie singur pe care căsuţă să pună ştampila. Nu cred că miile de analişti, posturile de televiziune îl pot învăţa acest lucru.
Să nu se lase influenţaţi nici de sloganurile noi, nici de serbările câmpeneşti, de cadourile electorale.
Să privească în jur, să evalueze realizările benefice ori malefice ale guvernanţilor. Deunăzi un prieten îmi scria că de la Praga până la Nadlac e o plăcere să conduci automobilul, de la Nadlac la Sibiu un calvar de multe ore pe o mică distanţă . Autostrăzile, corupţia, îmbogăţirea şi apariţia unei clase de şmecheri împăunaţi în lux, privilegiile de care se bucură, plus escapadele la Monte Carlo, mai nou reţeaua de prostituţie la nivel înalt trebuie luate în calcul ca o existentă paralelă apartamentului de bloc înţesat de tristeţe.
Campania electorală nu e o piscină, ci o albie murdară. Dezbaterile dintre Romney şi Obama o dovedesc deplin şi aici.
După investitura prezidenţială americană se pot remarca eforturile acestora în a-şi duce la bun sfârşit şirul de promisiuni din campania electorală. Cetăţenii nu iartă instituţiile statului mult mai puternice.
Costul vieţii mai scade, salariile mai şi cresc, vorbim pe înţelesul celui de rând că îi mai rămâne loc şi lui de una mică.
În România însă, graficul urcuşului preţurilor la alimente, pe gigacalorie ne indică un singur sens. Să fim realişti în a recunoaşte şi efectele crizei economice mondiale.
Ce e de făcut ?
Cetăţeanul cu drept de şedere şi de vot în ţara ar trebui să analizeze aleşii după faptele lor.
El singur ştie de ce are nevoie pentru generaţiile următoare, o viaţă ce nu va mai împinge medicii, cadrele calificate şi muncitorii la exod, însă nimeni nu îi mai oferă garanţia că va fi mai bine.
Imi place detaşarea ca şi implicarea ta, Florine, şi mi-a venit dor sa ben una mica la Casa Frieda.
Domnule Florin Predescu,
Va felicit pentru clarviziunea acestui articol. Realitatea VOTULUI romanilor a rasturnat planurile bine ticluite si deschide un orizont (destul de sumbru, dar cel putin adevarat) al tarii noastre. In corul aproape complet al descurajarii fata de referendum, D-voastra sunteti una dintre putinele voci de bunacredinta iar faptul ca traiti departe nu v-a schimbat opiniile. In ultimele saptamani, au fost foarte putine aceste voci, in presa sau la TV. Si totusi, perceptia populatiei nu a (mai) putut fi trucata. Romania este izolata, am putut vedea cum ne priveste Europa, este impilata, dezbinata, dar inca nu este depersonalizata si mai are inca dorinta de a se redresa. Chiar si o sansa la un milion de nesanse conteaza. Cu stima,
Victor Sonea