Când domnul Traian Băsescu a încercat să introducă o reformă a sistemului medical românesc, reacţiile de împotrivire nu s-au lăsat aşteptate, ceea ce pare justificabil într-o ţară al cărui nivel salarial scăzut, este disproporţionat în raportat cu costul vieţii. Mai ales când cursul scăzut RON-lui provoacă angoase, dat fiind că majoritatea produselor de primă necesitate sunt importate, deci plătite în deviză forte.
Dar, cum exagerările de tot genul nu e o patentă românească, dezordini privind cheltuielile excesive ale regimului de sănătate, sunt mai răspândite decât ne-am putea imagina.
Cum locuiesc în Franţa de o bucată bună de vreme, aş vrea să ilustrez câteva aspecte de „generozitate” à la française , pusă la dispoziţia emigranţilor, legali sau nu, a refugiaţilor politici, sau a diverşilor „nomazi” care prind rădăcini de îndată ce dau de drepturile sociale acordate tuturor şi sculptate pe frontispiciile instituţiilor de Stat : „ LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE”. Formula îi revine lui Robespierre, căruia republicanii i-au adăugat „…sau moarte”. Ciudate mai sunt şi mulţimile care, după ce l-au idolatrizat, au urlat de bucurie când lama ghilotinei i-a tranşat gâtul marelui iacobin. Dar, fenomenul s-a banalizat într-atât, încât o mare parte din iubiţii cârmuitori, împărtăşesc cam aceeaşi soartă, după ce perioadele, mai lungi sau mai scurte, de iubire cu poporul se epuizează.
Să revin însă la deficitul abisal de 14,7miliarde de euro ce produce îngrijorări serioase Guvernului socialist şi, mai cu seamă conducerii Securităţii sociale din Franţa, unde abuzurile nu încetinesc. Câteva mărturii ale profesioniştilor din domeniul sănătăţii, arătând cu degetul derivele Ajutorului medical de Stat, sunt edificatoare.
Venită ca turistă în Franţa, Adukaria, tânără comoriană de 33 de ani, rămâne pe teritoriul francez, fără a fi autorizată, un an şi jumătate. „Ca să-mi îngrijesc sănătatea, confiază persoana. Iarna trecută am avut furnicături în mâini. Câteodată îmi revin . Am văzut generalişti şi specialişti, am făcut radiografii, scanere, dar nimeni nu înţelege nimic…” Graţie ajutorului medical de Stat gratuit ,(AME), Abukaria, la fel ce cei 220 000 de clandestini din 2011, nu a plătit anul acesta decât un drept de timbru de 30 de euro. Obligaţie pe care Guvernul socialist actual vrea s-o suprime.
La Centrul medical „Europa”, beneficiarii de „AME”, se încrucişează la toate etajele debordând şi exasperând corpul medical. „Mulţi sunt şarmanţi, dar o mare parte sunt mult prea exigenţi, suspină un generalist. Este normal că Franţa se îngrijeşte de cei mai mizerabili, numai că unii abuzează într-adevăr.” O altă femeie, exige sclerozarea varicelor şi şase perechi de ciorapi pentru comprimarea lor, pentru sora sa din Algeria. Câteva femei africane , ştiu mai bine ca medicul ce cremă vindecă eczema: Diprosone, un dermocorticoid care are particularitatea să decoloreze pielea…
O altă pacientă, victimă de o indispoziţie trecătoare, al cărui soţ a fost prevenit, acesta, un pic derutat a afirmat că nu era vorba de soţia lui. „ A da, explică pacienta, am pierdut cartea mea de sănătate şi am luat-o pe a unei prietene…”
Lipsa de control, îngrijorează majoritatea medicilor. Pentru a obţine un „AME” este de o „simplicitate copilărească”, mărturiseşte Abukaria. Este nevoie de justificarea unei şederi neîntrerupte în Franţa timp de trei luni şi de un venit ce nu depăşeşte 634 de euro pe lună. Culmea ridicolului, pentru Abukaria facilitatea a bătut recordul, a fost suficientă justificarea abonamentului forfetar al telefonului ei mobil de numai de 5 euro pe lună…
„Săptămâna trecută, povesteşte un dentist, m-am pomenit cu un pacient care vroia să-i extrag patru dinţi, toţi sănătoşi. Consultând mai îndeaproape dosarul său, am observat să se adresase unui serviciu de orthodonţie, unde începuse un tratament estetic de aliniere a dinţilor, tratament facturat 4000 euro. Mare mi-a fost mirarea văzând că acest tip beneficia de AME , oferindu-şi un serviciu medical pe care puţini asiguraţi sociali şi-l puteau permite. În cele din urmă şi cu insistenţe ferme, l-am obligat să-şi plătească extracţiile.”
Cum poţi să accepţi că „o persoană care îşi plăteşte cotizaţiile sociale, dar care nu are o asigurare mutuală complimentară, este mai puţin acoperit sub acest aspect decât un strein în situaţie de iregularitate”, se întreabă mulţi practicanţi de la Centrul Europa, ei, care văd defilând numeroase familii modeste. „Această instituţie funcţionează ca un supermarket , susţine dentistul. Din moment ce este gratuit, oamenii vor tot ce pot obţine legal, chiar dacă nu au nevoie”
Un alt generalist crede că le sistem este pervers. „Cu cât au mai multe reţete şi certificate medicale, cu atât au mai multe şanse să-şi regularizeze şederea în Franţa. Pentru acest motiv ţin absolut să li se găsească o maladie cât mai gravă. Unii sunt capabili să se opereze de 4 – 5 ori, alţii să se îndoape cu dulciuri înaintea analizelor pentru a fi diagnosticaţi diabetici, etc.,etc.
Măsurile care vizau încetinirea progresiunii cheltuielilor legate de AME – declara fostul ministru al Sănătăţii, Xavier Bertrand – intrat în vigoare acum 12 ani, au survenit când preţul dispozitivului a explodat: 588 de milioane de euro în 2011, faţă 75 de milioane în 2010, în afara fraudelor caracterizate. Cauzele se datorează , în cea mai mare parte , creşterii numărului de beneficiari.
Chiar dacă nimeni n-a fost capabil să pună un nume pe misterioasele furnicături ale Abudkariei, ea e satisfăcută de acceptarea sănătăţii ei în contul Statului Francez şi decisă să rămână în Franţa. „ Dacă medicii de aici – articulează dezinvoltă „sărmana făptură”, – nu au găsit ce am, credeţi că cei din Comores vor ghici vreodată?”
Mă simt obligat să accept această extremă generozitate ca o formă de toleranţă. Altminteri şi pe timp de criză , termenul ce-mi vine pe buze este laxism. Da, această formă de indiferenţă a statului îngrăşată din buzunarul contribuabilului .
Nu lui Robespierre, ci lui Antoine-François Momoro îi este atribuit motto-ul „Libertate, egalitate, fraternitate”.
Le premier à avoir formulé cette devise fut Maximilien de Robespierre dans son Discours sur l’organisation des gardes nationales imprimé mi-décembre 1790 et diffusé largement dans toute la France par les Sociétés populaires, même s’il ne fut jamais prononcé, (Wikipedia)
Egalement dans la bouche de Camille Desmoulins, de l’Anglais Lord Stanhope et de Momoro. Ce dernier la reprend au Club des Cordeliers le 29 mai 1793. De même, elle est mise en avant lors de la «fête de la liberté» donnée en l’honneur des Suisses (Wikipedia)
Mai importantă decât prioritatea în inventarea lozincii „Liberté, Égalité, Fraternité” este constatarea faptului că cele trei deziderate sunt incompatibile. Într-adevăr dacă prin egalitate şi fraternitate înţelegem ceva de genul:
Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!
atunci are dreptate Frédéric Bastiat (1801-1850) când scrie:
„Ici je me heurte au plus populaire des préjugés de notre époque. On ne veut pas seulement que la Loi soit juste; on veut encore qu’elle soit philanthropique. On ne se contente pas qu’elle garantisse à chaque citoyen le libre et inoffensif exercice de ses facultés, … on exige d’elle qu’elle répande directement sur la nation le bien-être, l’instruction et la moralité. C’est le côté séduisant du Socialisme.
Mais, je le répète, ces deux missions de la Loi se contredisent. Il faut opter. Le citoyen ne peut en même temps être libre et ne l’être pas. M. de Lamartine m’écrivait un jour: «Votre doctrine n’est que la moitié de mon programme; vous en êtes resté à la Liberté, j’en suis à la Fraternité.» Je lui répondis: «La seconde moitié de votre programme détruira la première.» Et, en effet, il m’est tout à fait impossible de séparer le mot fraternité du mot volontaire. Il m’est tout à fait impossible de concevoir la Fraternité légalement forcée, sans que la Liberté soit légalement détruite, et la Justice légalement foulée aux pieds. (din La Loi, 1850).
În traducere (v. aici):
Aici mă izbesc de cea mai răspândită dintre prejudecăţile epocii noastre. Nu vrem doar ca legea să fie dreaptă; vrem ca ea să fie şi filantropică. Nu ne mulţumim ca ea să garanteze fiecărui cetăţean exercitarea liberă şi inofensivă a facultăţilor sale, aplicate dezvoltării sale fizice, intelectuale şi morale; cerem de la ea să reverse direct asupra întregii naţiuni bunăstarea, educaţia şi moralitatea. Aceasta este latura ademenitoare a socialismului.
Dar, v-o repet, aceste două misiuni ale legii se contrazic. Trebuie să alegem. Cetăţeanul nu poate în acelaşi timp să fie liber şi să nu fie. Dl de Lamartine îmi scria într-o zi: „Doctrina dv. nu este decât jumătate din programul meu; dv. v-aţi oprit la libertate, eu am ajuns la fraternitate”. Eu i-am răspuns: „A doua jumătate a programului dv. o va distruge pe prima”.
Şi, într-adevăr, îmi este cu totul imposibil de a despărţi cuvântul fraternitate de cuvântul benevol. Îmi este cu totul imposibil să concep fraternitatea aplicată prin lege, fără ca libertatea să fie distrusă prin lege, iar dreptatea călcată în picioare – prin lege.