Ca despre multe alte lucruri pe lumea aceasta, fantastice sau reale, urâte sau frumoase, eterne sau efemere, şi despre iubire se pot spune multe. De ce? Pentru că este un sentiment plin de nobleţe care a inspirat orice om într-o anumită măsură, iar orice om a fost inspirat când a luat condeiul în mână şi s-a hotărât să-şi reverse puzderia de gânduri amoroase pe foaie. Amoroase? Da. Termenul de „amoroase” are diferite înţelesuri, toate pornind de la sufletul şi mintea care le-a conceput, căci, după cum bine ştiţi, există iubiri platonice, iubiri carnale, iubiri curteneşti, iubiri imposibile, multe, multe iubiri. Desigur că nu-i poţi cere nimănui să treacă prin aceste tipuri sau să experimenteze orice gen de iubire. Fireşte că nu! Iubirea este unică, dar diferită. Dacă o să mă întrebaţi: „De ce?” o să vă răspund simplu: priviţi în jurul vostru şi analizaţi cu atenţie relaţiile, legăturile, cuplurile pe care le observaţi. Iubirea nu este o constantă, pe marginea ei nu se pot emite ipoteze sau legi. Orice exemplu disparat nu trebuie să devină universal, caracterizând întreaga umanitate. Nici o experienţă, veselă sau tristă, nu poate fi dominantă pentru cei care iubesc. Fiecare din noi e diferit, îşi individualizează propriul mod de gândire, de percepţie a realităţii, de simţire şi, mai ales, propriul mod de a iubi. Există asemănări, dar niciodată nu se vor putea clasifica emoţiile sau cataloga sentimentele. Orice trepidează a iubire este unic în felul său, fără egal. Nu putem accepta iubirea ca o etichetă pentru noi, oamenii, ci un concept al cărui corespondent în realitate capătă, de fiecare dată, alt contur. Iubirea se mulează după forma sufletului, uneori condiţionată de moravuri, timp, societate. Ca şi apa – dacă-mi este permisă comparaţia – dragostea ia forma omului asupra căruia se revarsă.
Îmi stăvilesc aici puhoiul cugetărilor pentru a nu mă acuza cineva că, Doamne fereşte, filosofez! O să încerc, în cele ce urmează, ca orice jurnalist conştiincios, să-mi fac tema la ziar şi să scriu despre iubire în viziunea personală. Nu neg faptul că zile întregi m-am tot gândit la acest subiect, nu pentru că aş fi greu de cap, ci pentru că o discuţie despre propria iubire necesită în primul rând sinceritate. Şi vă mai spun că multă lume se confruntă cu această lipsă de sinceritate în faţa foii nude. Consider că iubirea e o trăire pură, aproape inefabilă, desprinsă din lumea aceasta şi urcată undeva în cerurile imaginarului, iată de ce îmi e aşa de greu să-mi descriu cu exactitate sentimentele. Ele vin ca o revelaţie, o iluminare de o secundă care lasă în urma ei doar o plăcută amintire. Nu pot să aduc prin foaie acea lumină blândă, deşi am experienţa şi maturitatea de a mă diseca în modul cel mai obiectiv şi de a expune, în scris trăirea mea cea mai originală.
Poate că aţi fi vrut să vă vorbesc despre ea, să o ridic în slăvi pentru că e a mea. Regret că nu vă pot spune mai mult. E a mea, numai a mea.
Şi cu ea, stimaţi cititori, sunt un om fericit.
